Nevoie de mare. De păr sărat uscat la soare. De șalvari roșii cu buline albe plimbați pe străduțele unui oraș a cărui limbă nu o cunoști. De poze făcute cu inima, clinc, clinc, perfect! De adieri de vânt care te fac să miști din nas a mirare, că miroase a mare caldă și jucăușă, a cald și a libertate.
Am sandale albe în picioare, dar mă descalț ca să-mi târâi picioarele prin nisip și mă plimb pe malul mării, fără zgardă și fără stăpân, cu apa ghemuindu-se printre degete și merg, merg cu bucuria eliberatului, și șalvarii se udă până la genunchi și eu râd de ei, proștilor, ăsta e scopul vostru în viață, și-mi trec mâna prin păr și el e lung și încurcat cum sunt căile domnului, și văd în ceață pentru că n-am ochelarii pe nas, două mâini mici care-mi fac semne de la distanță și cocoloșul incert capătă coamă creață pe măsură ce se apropie de mine și-apoi mi se aruncă în brațe și cădem amândouă-n nisip și vântul ni-l sulfă în gură și nu-i timp să-njuri când ești fericit.
Începi să tușești, deschizi ochii, vârfurile degetelor de la picioare sunt reci și asta nu e tot.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu