miercuri, 29 ianuarie 2014

Ce mai face Iris

Poate ați observat că nu mai există postările aniversare, dar nu vă speriați, despre Iris voi scrie mereu, într-un fel sau în altul:p Ce, am eu altă sursă de bucurii, perle și inimi confiate?! N-am, nu caut, nici nu cred că există:p

Iris are 3 ani și două luni, dar în unele momente, aș spune că are măcar dublul vârstei ei, dacă nu chiar direct 16:

- Mi stici viața, mami!, îmi aruncă peste ochi într-o zi, doar pentru că am avut neobrăzarea să-i spun că a venit ora să doarmă la prânz.
 - Ce viață, fată?, și-as fi putut să jur că-mi tremura bărbia.
- Viața din fagie (în sufragerie fiind camera de joacă, cu toate alea).

Știe cum se numește orașul în care locuim (Kaufand), că unele bupnițe au ochii roșcați, că mopsul nostru poate să jongheze din ochi, că atunci când va fi mare vrea să se facă pâine din zahăr și, dovadă clară a maturității sale stă poziția ei față de gelozie, exprimată atât de clar în ziua când ne uitam împreună la niște desene unde se explica acest fenomen, prilej s-o întreb dacă ea a fost vreodată geloasă:
- Da, a gădiniță.
- Și cum ai gestionat asta?
- Am domit un pic. 

Mâncatul rămâne una dintre activitățile ei preferate, dar cererile ei sunt din ce în ce mai simandicoase:
- Maaaami, să facem o pizza cu vânătăi, veeeei, veeeeeei?
- Mno, n-aș prea vrea.
 
Mă așez lângă ea în pat, închid ochii și mă gândesc la cine știe ce, dacă nu tot la ea, când mă pomenesc cu un pupic bălos pe nas. Deschid ochii și-o văd râzând ca o șoricioaică. Ți iubețc, ciupcico!, unde ciupcico e alintul ei personal, din mintea (și inima ei, I guess:p) pentru mine (ta-su e, desigur, ciupcicul). Mă țin tare vreo 2 secunde, nu vrem să gonim somnul cu efuziuni din astea, deși pe scena mea interioară inima-mi deja dă din buci de bucurie, după care wtf, treci încoace la jumulit, și dă-i și gădilă, și dă-i și pupă, și pe față, și pe dos (oh, wait, m-a luat valul, pe dos nu, sigur nu).

Desenează. Frumos, (aproape) în contur, alege mișto culorile, pe tabla magnetică am văzut cum arătăm noi toți împreună (ok, suntem cam creepy, dar atât de frumoși :D), iar dacă n-ai ce face și compui o ciorbă de curcan în bucătărie, ea o să-ți facă ție pe peretele din sufragerie uuuuuuuun, și pun pariu că abia așteptai, gob mae ȘI uriaș, enjoy it!


(1. pteranodon, 2. desen mural de excepție, 3. Iris și pisica, 4. caracatiță :D)

Iar cu feminitatea stă tot foarte bine, pentru că, iată, știe exact ce-i trebuie unei domnișoare în poșetă.
- Ce se face, fată, cu șurubelnița?
 - Se umbă a toate astea care nu sunt șu'ubite

Perfectul simplu. Cu ea. 

Niciun comentariu: