miercuri, 16 octombrie 2013

Revelația că cea mai frumoasă femeie e mama:p

N-am pomenit așa ceva. Cine o fi femeia asta care-i lovită-n moalele inimii de fiecare dată când remarcă orice mic-mic semn de creștere a copilului? A fost acolo când a fost evacuată din cămăruța de sub inimă. A fost acolo când piureul portocaliu a mânjit mustățile irisești. A fost acolo când s-a zgâriat în cioturile incisivilor. Când a văzut-o în rochie. Când a plecat primul weekend de lângă ea și când s-a întors. Când i-a tăiat prima oară părul. Când a făcut prima baie în cadă. La vaccinuri. La făcut găuri pentru cercei. În prima zi de grădiniță și-n celelalte.

Femeia asta e cea mai frumoasă versiune a mea. Femeia asta a stat cu ochii beliți pe net, căutând și încercând să asimileze toate informațiile necesare despre alimentație, siguranță, haine, joacă, dezvoltare, etc, în zile și nopți când somnul era o nevoie imperioasă, pe care o ignora pentru că pur și simplu nu era timp pentru somn, era timp să te documentezi, să știi, pentru copilul tău trebuie să știi, nu doar să simți. Femeia asta s-a lăsat în voia emoțiilor și nu i-a păsat nici o secundă că înainte de Iris nu era așa și oamenii care o cunoașteau dinainte ar putea fi șocați, intimidați, debusolați, frustrați. Femeia asta a învățat să spună te iubesc. Femeia asta a învățat să spună nu, clar și răspicat, lucrurilor despre care știa că nu sunt ok pentru ea. Femeia asta e mândră, furtunoasă, empatică. Femeia asta se remarcă prin ciudățeniile ei nou-căpătate, dar nu știu câți se prind că a constatat cu mândrie că aceste achiziții au făcut-o, de fapt, mai bună, dacă nu chiar normală.

E ciudat cum atunci când ajungem să dăm viață moștenitorilor noștri (de gene, că despre asta-i vorba), ne dăm și nouă o altă viață. Nu vreau să go back la viața dinainte, la cum eram înainte, nu cred că mi-am dorit vreodată asta, sunt fericită, mândră și recunoscătoare pentru toți anii ăștia, mi se pare în continuare pretty much amazing să treci de la 2 liniuțe pe un băț de plastic la cum e să ții de mână o creatură perfectă cu care să alergi râzând prin ploaie.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Te iubesc inca o data pentru cuvintele de mai sus. Sunt in metrou, in drum spre serviciu si m-ai emotionat pana la lacrimi cu postarea asta. Sunt cuvinte nedescris de frumoase, simtite de mine-in calitate de copil al unei minunate mame. Chiar daca nu am experimentat inca fericirea asta suprema de a da nastere unui copilas, randurile de mai sus mi-au facut ziua si automat m-am gandit la mama mea-care de cativa ani este la aprox 2000 km departare,insa in suflet cel mai aproape si sunt convinsa ca si ea,ca si alte femei,iti impartaseste gandurile.Numai bine si sa aveti parte de tot ce e mai frumos pe lumea asta va doresc!Doamne ajuta!Raluca

Ambasadoarea spunea...

awww, you made my day too, Raluca!:D