marți, 17 septembrie 2013

1st day of kindergarten. happy, my ass

6 rochii întinse pe canapea, morman de chiloți noi și dresuri. Nu mă interesează unde stai tu, nu vezi că_copilu' meu merge mâine la grădiniță? Adu papucii, am uitat să-i scriu numele pe talpă. I.R.I.S. Fără puncte deasupra iilor, cu inimă. Dă-mă dracu', am înnebunit!:D Da' relaxeză-te, ce, n-au mai fost copii la grădi? Da' relaxeză-te tu. Sau fuck you, mai bine. Cam asta era starea (mea) în noaptea dinaintea primei zile de grădiniță, plus ghemul ăla amestecat de frici și griji și toate alea.

Dimineață ne-am dus toți 3 să cumpărăm flori doamnei. Iriși. Când m-a întrebat femeia aia de acolo dacă e primul an, m-am pomenit că-mi vine să plâng aiurea. Opaaa, o să cam doară!
Am intrat. Puhoi de oameni și de copii. Copilul meu calm, încântato-nerăbdător. Eu... eu. 
Am stat vreo oră pe-acolo. Unii părinți îi lăsau și plecau, alții se fâțâiau de colo-colo, ca și mine. Nici nu-i lăsam, nici nu-i luam. Vreo 3 băieți plângeau de rupeau. Plângeau cu sughițuri, muci și tuse. Educatoarea trecea din când în când pe lângă ei să le culeagă mucii. Am auzit gata, dragule, mami o să vină înapoi, hai să-ți arăt o mașinuță, hai să te îmbrățișez să prinzi putere?. Nu. Am auzit plângăcioșii pleacă acasă, n-avem nevoie de ei aici. A început să mă doară stomacul. Mă uitam la a mea, cum stă timidă-chircită pe-un scăunel și, poate prevăzând ce-o să urmeze, mă durea mai tare.
Când au intrat în sala de mese pentru micul-dejun (ceai de fructeolaie, pâine și cașcaval) pe noi, ultimele rămase, ne-au gonit. Gonit. Lasă-ți tu copilu' acolo și pleacă sărind într-un picior de bucurie dacă poți! În afara grădiniței nuș ce s-a întâmplat că m-a lovit un tsunami. Interior:p N-am mai plâns așa din ziua în care s-a născut, poate era momentul:p
Am plecat cu greu de acolo, n-aveam cap și n-aveam coadă, nu aveam chef de nimic, toate ațele care ne-au ținut legate atâta timp mă strângeau și mă trăgeau înapoi, nu știam și nu credeam că poate fi posibil să stau fără ea aproape 4 ore. Uitându-mă mereu la telefon (să văd dacă am ratat apelul de la grădiniță și cât mai e ceasul) și în aparatul foto să-i mai văd fața:p, bântuind cu o prietenă (fetele noastre sunt colege), vorbind mereu despre ele, numai cu ele în gând, într-un final s-a făcut 12 și ne-am dus să le luăm.

Ușile grădiniței închise. Nu-și terminaseră prânzul, așa că accesul părinților era interzis. La un moment dat mă uit prin bucățica de geam care nu era acoperită de jaluzea și-o văd pe Irisuca mea stând pe scăunel și mâncând, m-am bucurat că părea liniștită. Dar, ce să vezi, după un timp, pe bucățica aia de geam apar deodată ochii ei plânși. Eu uitându-mă la ea, în spatele ușii închise. Nu mi-a deschis nimeni. Nu vreau să descriu nimănui cum a fost să stau minutele alea, să-i văd ochii plânși, s-o aud țipând mami, mami și să nu pot să intru la ea. Când s-a deschis în sfârșit ușa, ea era plânsă, răgușită, tremurândă, sughițandă:( Plânsese aproape tot timpul:(

- Ce-ai făcut, mami, la grădiniță?
- Am pââââââns.
- Dar de ce, mă, mami?
- Pentu că voiam a mami.

Ne-am pupat de-un milion de ori, m-a întrebat de-un milion de ori dacă vine mami înapoi după ea, mi-a zis de un milion de ori că i-a fost dor de mine și-a repetat toate astea până a adormit. I-am spus că inimile de pe papuci sunt acolo ca să-și amintească că mami și tati o iubesc, că venim mereu după ea, meeu, mami?, mereu, mereu!.

- Ți-a plăcut la grădiniță, mami?
- Da.
- Mergem și mâine dimineață?
- Da.

Și asta a fost pentru mine de ajuns. O să fac cum vrea ea. Dacă ea vrea să se întoarcă acolo, înseamnă că nu a fost atât de nasol (cum a fost pentru mine:p), că a găsit jucării, copii sau chestii care să-i placă. S-a uitat dimineață cu drag la papuci și i-a pus singură în rucsac, și-a ales rochia, am îmbrăcat-o, și-a luat un pește și o pisică și, încântată, mă, a mers și azi. God help us, la grădiniță azi plângeau mai mulți copii, mai tare!

4 comentarii:

Alexandra spunea...

te-am luat...eu am plans si pe hol la gradinita, dar in curtea scolii!!! plang si acum...

Oita fantastica spunea...

Asteptam cu sufletul la gura sa scrii cum v-ati descurcat.

P.S.: ai fumat? :D

Ambasadoarea spunea...

Alex, o mai fi mult pana departe? Tare-i greu in halta asta:p

Oita, sa stii ca in prima zi de gradinita m-am gandit (dupa o pauza de 2 saptamani sau cine stie cat) din nou la "consolarea" pe care credeam c-o primesc de la tigari si, pentr-un moment, chiar mi-a lipsit asta. Din fericire (si din pacate, oarecum :D) nu mai cred asta :D

anunt spunea...

Pentru fiecare mama este greu acest pas, dar trebuie sa fim optimiste ca totul va fi bine pentru micut :)