This left feels right

Depresiune, depresiuni, s.f.: 1. formă de relief emoțional, intrinsec, 2. stare de mediocritate neasumată, când știi că nu ești câmpie, dar nu știi că nu ești munte.

Nu poți să aparții mai multor lumi. Nu poți să fii și în trecut și în prezent. Oricât de vigilent, de deschis sau de norocos ai fi, mereu există laturi pe care nu le vezi, povești pe care nu le trăiești, oameni pe care nu-i vezi, praguri pe care nu le atingi, scări pe care nu urci, drumuri pe care nu mergi. Cre' că nici nu trebuie să fie așa. Trebuie să-ți găsești drumul tău, să-ți stabilești viteza și direcția, să ai reprezentări corecte, personale, coerente, doza de surpriză ți-o servește oricum "destinul". Nu cred că toți oamenii ajung să-și cunoască maximul potențialului lor, dar cred că mulți dintre cei care conștientizează și-și doresc asta, ajung (pe-)acolo. Nu cred că bunătățurile pe care ni le dorim vin când noi stăm lățiți pe canapea, pocnind din degete. Nu cred că e suficient să ne dorim, să ne placă, să avem nevoie. Roata a început să se învârtă nu pentru că așa a simțit ea nevoia, ci pentru că cineva a crezut că e posibil. După care a pus naibii mâna și-a făcut ceva în sensul ăsta:p
Facem în fiecare zi tot felul de chestii ca să treacă timpul. Fumăm 2, 3, 14 țigări pe zi, ca să ne treacă timpul. Ne uităm la filme ca să treacă timpul. O lălăim în pat până la prânz (so sad, nooot me) ca să treacă timpul. Timpul nu trece, timpul zboară. Timpul e un animal sălbatic înaripat, nu stă la cheremul nostru, nu vine dacă-l chemi, nici dacă ai nevoie de el, nu-l poți îmbuna, atrage sau îmbutelia. Timpul, dacă ar avea cum, s-ar bate cu mâna pe burtă de râs de cât de proști suntem cu lamentările noastre, cu amânările și irosirile noastre, cu trăitul nostru în confortabilul trecut (pentru că îl cunoaștem, dacă nu de altceva), ori în minunatul viitor (care e minunat doar pentru că nu-l trăim încă)! Viața asta între un timp mort și unul nenăscut încă, nu e viață! A permite timpului să treacă aiurea e o formă de atentat asupra propriei persoane și asupra propriei fericiri (care există, este posibilă, dar tu nu-i dai nici o șansă, tu o refuzi). Nu fi prost! Chiar dacă există viață după moarte, viața asta, așa cum e ea acum, cum poate fi acum, cu oamenii din ea, n-o mai găsești niciodată, nimeni n-o să ți-o dea înapoi, prostule! Prostule!