miercuri, 15 mai 2013

Mi-ar plăcea să vorbesc limba celor care știu să gătească

Îi invidiez pe cei care o fac cu ușurința cu care eu rezolv integrale complexe seara, când nu pot să adorm. Ok, just kidding. Dar eu. Totuși.
Nu le am cu gătitul. Nu-mi grăiesc condimentele limbi dulci, motivaționale, nu aud chemarea aragazului, iar uneori o ignor chiar și pe cea a stomacului. Nu știu ce înseamnă numerele de la butonul cuptorului, nu știu ce înseamnă "făină cât cuprinde" sau "făină în ploaie". Nu știu ce buruieni merg în ce mâncăruri, dacă oreganul merge cu pește sau cu ce naiba, n-am cumpărat niciodată busuioc proaspăt, sparanghel, andive sau bețe de țelină. Nu înțeleg cum se poate găti altfel decât punând "din ochi", atât știu, atât practic. Mă minunez când îmi iese o prăjitură de parcă tocmai am făcut o magie. Nu pricep de ce trebuie musai să respecți o rețetă și mă supăr pe mâncarea aia că n-a ieșit ca-n poză. Salivez la mâncăruri sofisticate, dar îmi șterg rapid balele, pentru că nu mă văd troncănind prin bucătărie o zi întreagă pentru un moț de mâncare de culoare indecisă și gust dubios. Sunt, carevasăzică, aproape varză, dar în curs de-a-mi depăși conservatorismul gastronomic. Și pentru asta, tot irisului îi sunt, în primul rând, datoare. Ea, cu diversificarea ei, m-a făcut să descopăr alimente noi și, mai târziu, grație acestei minunate, reacțiile care se pot produce între ele, dacă lași naibii prejudecățile și stilul de-a găti al femeilor din altă generație.

Nu m-aștept să aveți și voi revelații, dar eu aproape c-am plâns de bucurie (ok, not really, dar îmi trebuia o notă dramatică aici:D) când am  făcut prima oară:
- humus. știu, știu, am mai zis, dar doamne, ar trebui să fie ilegal să nu mănânci humus.
- pâinea de casă. neagră, albă, cu sau fără semințe, pândită pe geamul cuptorului, frecându-mi palmele de nerăbdare și cu uimirea că, iată, iar mi-a ieșit.
- pui la cuptor cu lămâie și cimbru. n-am crezut că astea 3 fac treabă așa bună împreună, dar la prima îmbucătură și la primul contact cu zeama aia aromată, am crezut că leșin de plăcere (m-am abținut numai la gândul îngrozitor că la trezire n-aș mai fi găsit nici un gram:p).
- checuri aperitiv. cu toate legumele din dotare, cu ciuperci și mărar sau doar cu spanac și brânză de capră. mult bun!
- tort de mere. cum pana mea să fie așa bună o chestie așa simplă, cu banalele mere?! mă întrebam eu lingându-mi deștele incontrolabil.
- chiftele din făină de năut, la cuptor. ca să nu mai zic că o să mor cu bale buchet în colțul gurii dacă nu fac clătitele astea, mai ales că vin la pachet cu promisiunea de fericire:D
- risotto cu ciuperci, menit să-l aducă pe calea cea dreaptă pe hulitorul orezului, mr. beau.
- chiftele din cartofi sau dovlecei.
- french fries la cuptor. foarte, foarte buni!
- și, desigur, preaminunatul, preadeliciosul, preafermecătorul meu ciiizzzcheeeic, vedeta mesei pascale:)

*poze pe facebook, blogger nu mă mai lasă să le încarc:)

Niciun comentariu: