miercuri, 2 februarie 2011

There's no baby like my baby

Iris a fost din prima clipă un bebeluș extrem de expresiv, doar țipătul și orăcăitul ei se mai izbeau de peretii spitalului, în ziua aia, la orele 11.  De la primul nostru contact, la 5 minute de la părăsirea culcușului din burtă, când am stat lipite, ceek to ceek, câteva secunde prețioase, am știut că e specială. Cred că atunci ne-am conectat definitiv, de tot și pentru totdeauna, nu din burtă, cum zic altele. Fetele cu care mi-am petrecut noaptea de la Terapie Intensivă m-au asigurat atotștiutor că o să-mi scoată peri albi, pentru că avea gura cea mai mare.
Ce prostie! Iris e bebelușul ideal. E atât de mișto că și un copil de 7 ani s-ar descurca cu ea. Nu a avut colici. A dormit de la început bine, mai ales noaptea, ajungând imediat după ce a împlinit o luna să doarmă chiar 7-8 ore legate. Nu plânge aiurea. Zâmbește mult-mult și asta încă din ziua când am fost transferată în salon. Oamenii nu m-au crezut. Credeau că mi se pare.
Acum, după ce a împlinit 2 luni e și mai comunicativă. Zâmbește, râde, mârâie, fornăie, gângurește, cântă (greu de descris ce sunete îi ies ei din gură)... și ne face pe noi să ne umflăm în pene cu-așa mândrețe de fată. Mai nou, și-a descoperit mâna dreaptă acum vreo 2 zile și se uită cruciș la ea minute-n șir. E amuzantă, jucăușă și înțelegătoare (uite, azi, m-a lăsat să-mi văd de treaba mea în bucătărie unde construiam o negresă, nu de alta, dar dacă tot sunt imensă, ce mai contează?!:). Ia bine în greutate, acum o săptămână avea 4.550 grame, ceea ce-nseamnă că are fălcuțe ca de hârciog, unde bănuiesc eu că ascunde rezerve de lapte ca să-i ajungă alea 8 ore din noapte pe care le doarme. Cum m-așteptam, a moștenit ceva și de la Loli: aghioasele :))
S-a dezmeticit, știe când ieșim afară și-și manifestă clar nerăbdarea dacă am cumva nesimțirea de-a nu mă mișca rapid sau de-a sta un pic pe loc (nu, nene, dac-am ieșit, împinge căruțul ăla pân' la epuizare, că Little Găgă știe cum să dea ordine).
Eu mor de dragul ei. Chiar și atunci când mă enervează (enervarea venind din cauză că sunt hapsână și nu mă satur de somn, și-atunci, na, se mai golește borcanul cu miere și dăm de acreala de la fund):). Câteodată mi-e teamă să n-o strâng prea tare-n brațe, așa cu foc mă manifest. Ei îi place. La fel cum îi place să-mi lipesc obrazul de obrazul ei și să-i cânt. E singura care nu-și pune mâinile la urechi când m-aude:) Dacă mă opresc începe ea mormăitul. Îi place la baie cum îmi place mie să m-arunc în mare. E curioasă și-abia de-acum începe să-și dea seama în ce casă de demenți a nimerit. Tresare când strănutăm, dar nu schițează nimic când latră Loli ca descreierata. Mă uit în continuare la ea când doarme și mă mir, mă minunez că e, că e a mea și-a mea o să rămână!

Eu? Da, eu nu mai sunt, eu sunt alta, una care nu încape în nici una dintre perechile de blugi, care poartă și-acum rochiile baby-doll din timpul sarcinii, care nu mai are (și nu mai avea demult) pătrățele pe burtă, ci vergeturi, una care nu mai fumează (nu punem la socoteală țigara electronică), care se amețește dintr-un pahar de bere și care în timpul ăsta a ieșit o singură dată să mănânce în oraș (și-atunci la restaurantul unde se va ține botezul, că aveam de discutat). Mi-e dor de mine? Mă apucă disperarea? Îmi vine să plâng când mă uit în oglindă? Mă uit în ochii beau-lui ca o miloagă și-aștept confirmări că sunt încă femeie, și confirmările vin și eu nu dau doi bani pe ele? Mă doare și mă ustură tăietura operației? Mă uit cu jale la hainele din dulapuri și mă întreb ce-o să fac cu ele? Mă uit cu jale la hainele din magazine? Mi se pare că sunt imensă și că așa voi rămâne toată viața, dacă nu cumva chiar mai rău? Urăsc burta și mi-ar plăcea s-o decupez cu foarfecul așa cum decupam forme de hârtie când eram mai mică? Mi se pare nedrept pentru mine și pentru toate femeile care trec prin așa ceva? Îmi vine să-i trag pumni în gură (și chiar o fac:) beau-lui pentru că am ajuns așa? Da. Daaaaaaaa. De-o mie de ori da.

Dar dacă ăstă e prețul ca să pot acum să mă uit la mititica asta cum doarme, nu mai contează, l-aș plăti iar și iar, și încă și mai mult de-atât. Pentru că, așa cum mă umple ea de bucurie-fericire-căldură (nu știu cum să-i zic sentimentului), știu acum că n-o poate face nimeni și nimic pe lumea asta. Hai, ștergeți-vă la ochi, nu-mi plângeți mie aici! :D

12 comentarii:

femeia fericita spunea...

Usurel cu kilele. Le-ai strans in 9 luni, ti-ar fi pleznit creierul daca le dadeai jos in doua luni dupa nastere. (Äh, stiu si cazuri din-alea cand 2 luni esti Claudia Schiffer: bebe oracaia 24 din 24, asa ca mami facuse sute de km pe zi cu el in brate...). Daca nu mai alaptezi e un pic mai dificil... asta e.

Ce vb. femeie, ca ai cel mai special copil din lume? Am vazut pozele, copil normal, ce mai! (hihihhii, ptiu ce acida sunt). Haida, am sters lacrimile. Bine ca ne scri din nou mult si frumos, MIE asa imi place...

Ambasadoarea spunea...

N-am rabdare deloc cu kg, le vreau plecate si le vreau acum! Sper ca pana la vara sa se duca macar jumate din surplus:) Da, normal, cel mai special, cel mai destept, cel mai tare, cum altfel? :D

femeia fericita spunea...

Cate zici ca mai ai de dat jos?

Ambasadoarea spunea...

Pai nu m-am mai cantarit de prin decembrie parca. Dar situatia se prezinta asa: am luat 20-22 in sarcina; am lasat in spital 12. In jur de 10 oare? :( Cam asa ar fi...

Carla spunea...

:) De cand nu ti-am mai spus ca-mi place cum scrii?! ;)

Cu kg ai grija mare... cele 10 pe care le contabilizezi acum se pot transforma, chiar mai repede ca-n sarcina, in 15-20... si-atunci sa vezi jale... Asculta la mama Omida! :D

Ambasadoarea spunea...

De asta ma tem si eu si nu stiu ce sa fac:((

Pai sa-ti placa, ca-i reciprocitate intre noi:)

Li spunea...

Eu sper sa ajung sa fiu o mama ca tine. Si Iris e o norocoasa ca te are.

Me hugs you.

Ambasadoarea spunea...

Awww, Liana, you know, I'm not perfect :D Si eu sunt norocoasa aici. Pupam.

Li spunea...

:) Stiu ca nu esti, I would not like you if you were. But still :)

Anonim spunea...

Nu, nu asta e pretul. Poti sa ai tot fara sa platesti cu patratelele de pe burta! Kilogramele vin si trec (desi recunosc ca de la o anumita varsta parca nu se mai clintesc din loc), dar pana nu pui osul la treaba n'ai decat sa'i dai pumni in gura beau'ului pana obosesti - abia mai consumi calorii :D

Ambasadoarea spunea...

Zici, Barbie?! Ca io incep sa nu mai am nici un dubiu ca cele mai frumoase lucruri in viata le obtii cu un pret mai mare sau mai mic. Iar osu' la treaba... well, nu poate rezolva chiar tot:(

Ionouka spunea...

Hate to tell you I told you so, but... :D

You are one lucky woman!