duminică, 27 februarie 2011

Povestea botezului

Vineri, 25 februarie, 17.50, biserică: 4 3 băieți și o floare așteptau să fie botezați. Floarea era, desigur, a mea:) Foarte mulți oameni. Cei mai mulți cred că erau cu noi. Mi s-a părut drăguț că atâția oameni au vrut să vină să o vadă pe Iris, sirena. A primit cadouri și flori. Trezită din somn, speriată de cine-știe-ce a început să plângă și așa a ținut-o până la sfârșit, cu pauze foarte scurte în care se calma, doar ca să o ia de capăt când preotul venea iar și iar să o mai ... miruiască (cred că asta făcea). Din cauza asta, gândurile mele numai pure nu erau. Poate sunt o vacă că m-apuc să critic un preot, dar cum poți să nu dai drumul la centrală cu câteva ore înainte, când știi că ai 5 copii mici-mici de botezat?! Oamenii au impresia atunci când îmi exprim o părere, că i-aș certa. Așa a crezut și dascălul. Mie mi s-a părut urât și jignitor că preotul nu s-a gândit la copilul meu, deși eu m-am gândit la el și i-am plătit taxa. Bineînțeles că era frig. Nici nu mai vreau să mă gândesc cum era apa din cristelniță și cam cum s-a simțit Irisuca să fie dezvelită de atâtea ori, atinsă cu chestii reci și băgată în apă rapid și fără să vorbească nimeni cu ea.
Eu? Mă sufocam când o auzeam cum plânge. Pentru mame- e plânsul ăla isteric, sfâșietor care pare că n-o să se oprească niciodată. Îmi venea să o iau și să mă tot duc. N-am auzit slujba. Mă enervau toți. Iar în momentul în care a luat-o preotul să o bage în apă (ultima, poate-mi explică și mie cineva de ce băieții au prioritate, sunt curioasă ce semnifică), m-am dus în față să văd mai bine. Proastă idee. Plângea, plângea, plângea. Când a atins apa, stomacul și inima mi s-au urcat în gât ca niște sori în plină caniculă. Nu știu ce puteri s-au trezit în mine ca să-mi țină în frâu lacrimile, dar pe fața mea sigur se desenau grimase de toate felurile. A fost oribil. Asta și pentru că m-a luat complet prin surprindere. Ce era aia ce simțeam eu, cum îi zice, de ce mă arde așa, ce nume are și când pleacă sentimentul ăsta?! Mi s-a spus că sunt disperată. Eu cred că orice mamă normală e disperată. Și-am înțeles de ce se recomandă ca mamele să stea acasă:)

Apoi am ajuns la restaurant, unde Iris era mai zen ca zenul himself. Și mă-sa la fel, că vinul era bun :)

9 comentarii:

shmeny spunea...

felicitari, sa va traiasca floarea.
eu nu mi-am botezat copilul, nu am gasit biserica pe care s-o adopt. inca. who knows? in principiu nu-mi plac incredintarile spre biserica pentru ca treci prin mainile preotilor, care nu-mi inspira chestii bune.
aia cu baietii inseamna ce inseamna. pentru biserica, barbatul inseamna ca e smecher, femeia nu.

Ambasadoarea spunea...

Merci, Oana! Recunosc, eu am facut-o pt ca "trebuie", de simtit n-am simtit nimic, in afara de ce am descris mai sus.
Mda, cam asta pare sa fie explicatia...

Liana spunea...

Da, si eu ma intreb daca o sa imi trec potentialul viitor plod prin mainile unui preot. Ma intreb daca chiar ar merita bietul sa ii fac asta avand in vedere ca nu ii suport (pe preoti that is). Noroc ca plozii mici mici mici nu isi aduc aminte de momentele astea :)

Sa iti traiasca bai! Candva poate mi-o aduci si mie sa o vad. Ce zici? Ne bagam? :D

Ambasadoarea spunea...

Merci, Li! Ne bagam, ne bagam. Nu mai spune tu de multe ori ca acum ne luam bilete:)

ada spunea...

O alta varianta a botezului: Biserica Neagra, noiembrie anul trecut.
Inainte de botez ne-am intalnit de doua ori cu preotul. Ne-a rugat sa ne alegem cate un verset care sa ne reprezinte. Biserica a fost decorata cu flori muuuuulte si, evident, incalzita pentru noi (cred ca am fost vreo 10 persoane). Slujba a durat 30 minute. Preotul a vorbit despre noi, a citit din biblie. Copilul a dormit tot timpul, inclusiv cand a inceput sa cante orga sau cand i s-a pus apa sfintita pe frunte. Nu a trebuit sa platim nimic. Sotul meu este evanghelic (fiind sas) si botezul, cununia etc. intra in cuatumul contributiei (simbolice, de altfel) pe care o plateste anual. Unul dintre prietenii nostri (ortodox, ca si mine) s-a simtit obligat sa-i dea niste bani preotului, sub forma de donatie. I-a fost ceruta adresa si de sarbatori a primit o felicitare si chitanta aferenta celor 100 lei donati.

Ambasadoarea spunea...

Eh, asa da! Frumos, Ada, si firesc, asta e firescul care la noi a lipsit.

Maria Coman spunea...

norocoaso, macar a fost zen la restaurant :))

Ambasadoarea spunea...

Maria, da, a vut bun-zimt:)) Sa-nteleg ca Smaranda nu?

Maria Coman spunea...

niet....a zbierat si la restaurant, motiv pentru care a plecat acasa