luni, 14 februarie 2011

Memorie de elefant

Spune-mi, tresari dacă îți vezi fostele iubite prin oraș? 
Ți se pune un nod fierbinte în gât pe care încerci să-l înghiți, dar te arde ca o amintire care nu vrea să moară oricât ai împinge-o tu în groapă? 
Îți trec într-o fracțiune de secundă zeci de imagini cu tine ținând-o de mână să nu alunece pe gheață, cu ea aprinzându-ți țigara, cu mâna ta în părul ei scurt de la ceafă trăgând-o mai aproape de tine, cu sânul ei pe pielea ta udă de mare, cu ea oglindită în viitorul tău și totuși pierdută?
Ai regrete?
Te întrebi cum îi mai stă părul dimineața, dacă mănâncă fornetti sau tot covrigi, dacă-și mai uită șosetele pe unde doarme sau dacă a pus numele tău copilului ei, așa cum spunea? 
Crezi că a uitat cum se desenează pe pielea fierbinte, ce culoare aveau ochii tăi când râdeai sau cum miroseau frunzele în toamna când v-ați despărțit?

Nici eu. Nici mie.

Suntem toți niște elefanți ranchiunoși pân' la urmă...

8 comentarii:

Ionouka spunea...

Bai... nu. Crezi c-ar trebui?

Andrada spunea...

Depinde de fost, in principiu :). Atatea amintiri si intrebari nu navalesc, insa sunt cateva persoane cu care prefer sa nu ma intalnesc din mai multe motive. Fie ca ma blochez si ma navalesc cateva din lucrurile descrise de tine. Fie categoria a doua - ura. Dar nu ura din ranchiuna. Ura pentru ca au existat, ura ca am fost asa oarba sa-i accept in preajma mea, ura ca am permis niste lucruri... Stiu ca zic un lucru greu acum, dar o sa-l zic, ca e tot al meu. Exista o persoana de care nu-mi va parea rau daca va muri. Nu ca doresc asta, nu ca m-as bucura, dar nu mi s-ar misca niciun muschi de pe fata daca as afla ca a decedat.
Exista si categoria a treia, cei care nu-mi trezesc nimic de nimic :)

Ambasadoarea spunea...

Nu, n-ar trebui, Ionuco, da' uite, vezi, se mai intampla...

Andrada, fix la genul asta de ranchiuna ma refeream.

MD spunea...

At last! Cineva care stie cum se foloseste expresia asta. >:D< Chiar ieri citeam un blog in engleza http://www.mattlogelin.com/ si nici nenea acela nu stia. Eu am memorie de elefant, din pacate :(

shmeny spunea...

ba eu zic ca se intampla si se intampla pentru ca trebuie sa se intample. fiecare a avut o viata. are o viata. oricum toate se transforma in amintiri. daca le pierdem si pe astea, ne mai ramane un cuc.

Ambasadoarea spunea...

Eh, stai linistita, MD, ca nici eu nu m-am nascut invatata:)

Amintirile-s amintiri, Oana. Sa ai intrebari de genul descrise de mine, asa inflamate, parca nu-i asa ok pt psihic...

Evergreen spunea...

Am si nu am. Cred ca depinde de fost. Eu raman prietena cu ei, iesim cu totii (si gagicile lor) la beri, dar depinde.

Desi, normal ar fi, sa zicem adio si memoriei de genul asta cand se termina. Nu cred ca se poate...

Da' io as vrea sa public la mine insemnarea ta si sa te linkuiesc. Te-ai supara?

Ambasadoarea spunea...

Eu n-am ramas prietena, cand am vrut eu, n-a putut el, cand a putut el n-am putut eu.

Nu, dear, cum sa ma supar?! Ba chiar ma onoreaza:)