Cine resuscitează trecutul?

Și de ce? Îl chemăm noi din morți sau vine singur peste noi ca să ne mai zburlească puțin părul de pe mâini? Pentru că trecutul îl împarți cu cel puțin o persoană, ce te faci când asta nu e pregătită să dea pagina, să meargă mai departe? Am trecut și eu prin asta, ați trecut și voi. Părerea mea e că uneori trecutul trebuie pocnit cu toată puterea în moalele capului, să nu mai miște, să nu mai zică nimic. Nu știu cum se face, da' parcă de la o vreme doar eu mă prind că așa stau lucrurile. Nu știu dacă asta vine din experiență sau am eu vreun har divin:)

Am o prietenă care e într-un mare impas... amoros.
Să aleagă individul pe care îl iubește din clasa a patra, al cărui nume l-a scris pe toate caietele atâția ani în continuarea prenumelui ei, un individ cu care știe sigur că ar face cei mai frumoși copii și o pereche numai bună de invidiat de toată lumea, dar care e stabilit în altă țară de ani de zile și cu care a avut o relație lungă, dureroasă, solicitantă, cârpită, frumoasă, unică, răvășitoare, reîncălzită, care a făcut-o să sufere ca dracu' doar pentru că știa că poate face asta, care crede că i se cuvine tot și toate sacrificiile de la ea trebuie să vină pentru că el vine cu vorbele mari și atât, un individ despre care știe că o iubește dar are un asemenea caracter ce face dacă nu imposibilă, atunci sigur dureroasă relația dintre ei, care n-ar renunța la locul lui călduț din țara lui nordică, dar așteaptă de la ea să renunțe la tot pentru niște vorbe pe care le-a mai zis și-n alți ani, cu alte ocazii, să aleagă deci un individ cu care vibrează de o viață pe note înalte, dar în neconcordanță?
Sau un tip normal, bun, nu chiar arătos din cale-afară și mai mic decât ea cu 3 ani, despre care știe sigur că n-o va face să sufere, care îi face toate poftele, deși nu are bani (ea având), cu care are parte de partide amazing de sex, care o ajută în toate cele, dar pe care îl domină și-l inhibă într-atât încât pare blocat în reacții și-n emoții, de zici că-i un robot programat să ducă la bun sfârșit un plan, care ar sări din somn la primul semn al ei, care o face să se simtă în siguranță și cu care părea să aibă o relație mulțumitoare până la apariția monstrului din trecut, cu care e de aproape un an, dar cu care nu prea se vede măritându-se pentru că, de fapt, superficială cum e pe alocuri, îl consideră inferior din punct de vedere financiar și ... fizic, dar pe care nu se îndură să-l părăsească?

De fapt, alegerea ei e mai simplă de-atât. Sau așa părea, înainte să mă apuc eu să mă-nșir pe-aici.
Să aleagă pasiunea, dragostea aia care pârlește și consumă? Ar putea. Dar ce te faci dacă știi că omul de care ți-ai legat atâtea vise și pe care îl simți parte din tine pentru că îl știi de-o viață, nu e mai mult de-atât și că, oricât ar promite, el nu se poate schimba, și tu, cu el neschimbat nu mai poți fi, ce te faci dacă știi sigur toate astea?
Să aleagă atunci relația călduță, comodă, liniștită care are potențial, dar despre el nu știe ce sentimente are, cât îs de adânci și de definitive și-ar vrea să fie sigură că pentru el e și va rămâne totul indiferent de ce-ar putea simți ea? Ar putea și asta. Dar ce te faci dacă îl vezi pe individul ăsta cu bunele lui, dar și fără bani, fără prestanță, mai puțin masculin decât ți-ai dori, cu care câteodată te jenezi să ieși în oraș și pe care nici nu-l vezi iubindu-te ca pe ochii din cap?

Ziceți voi, că eu m-am săturat!:)