joi, 5 august 2010

God bless the cozonac!

Mă trezesc după un somn (că doar nu după o beție, cum aș putea eu să-mi doresc, da' nu-mi doresc pentru că mi-aș dori degeaba) scurt și ciudat, nefiind sigură dacă eu chiar am dormit, cu părul ud și lipit de ceafă, mă vedeam cu ochii roșii și beliți ca un narcotic pentru că priveam obsesiv o imagine care dansa chinuitor de ademenitor în fața ochilor mei: un cozonac aburind, gras și umflat cu de toate, pentru că nu mă puteam hotărî dacă vreau simplu cu cacao sau cu stafide sau cu rahat. 
Trezită cu nervi dintr-un vis în care nimeni nu mă băga în seamă când le spuneam să-mi aducă-n gura mamii lor și mie niște cozonac, că doar n-or să moară, mă văd nevoită să aplic metoda scheunatului în telefon, cu texte inteligente și umane de genul fică-ta m-a pus să-ți transmit că vrea cozonac, n-ai de ce să te îndoiești de asta, bulbucul ăla bulbucit fix în secunda în care mă gândeam eu la cozonac, a fost complet edificator și sincer, trust me, nu te-aș minți în așa chestiuni importante!
O oră mai târziu, timp în care cozonacul din mintea mea devenea de-a dreptul obscen în legănările lui pufoase, răsfirându-și ușuratic straturile înmiresmate de aluat bine tăvălit prin cacao, zguduindu-și apetisant stafidele și rahatul (!), îl pândeam pe my dear beau de după perdeaua mea cea nouă și mov, adulmecând ca un coiot aerul din cartier, când îl văd pe el, cozonacul, cel mai cozonac dintre cozonaci, neam de neamul lui n-a mai fost așa așteptat și dorit ca ăsta. Nu mai știu dacă chiar l-am văzut pe beau, nu-mi amintesc prea bine, s-ar fi putut ca ză cozonac să fi venit singur la mine, auzindu-mi chemarea disperata, posibil și asta, eu nu zic nu... dar odată mireasma lui împrăștiată prin toată bucătăria, nimic nu mai conta, eram eu și el, într-o înlănțuire firească. În urma consumării episodului amoros dintre noi doi, pe masă au rămas urmele unei mari iubiri, firimiturile pe care le-am lăsat să se usuce pentru că n-am mai avut stomac în care să le ascund... 

Abia după ce am mâncat un sfert din cozonacul ăsta umflat și cald, aproape fără să respir, mi-am adus aminte că eu nu mănânc cozonac decât o dată pe an (și nu în perioada în care găsești în toate casele, pe toate farfuriile), neaparat cald și musai încep cu colțul, rar de tot mai vreau și o felie, și în nici un caz cumpărat. Eh, ăsta, la 17 lei, s-a dovedit a fi cozonacul potrivit la momentul potrivit! Acum stau cu burta în sus și mă rog să vină mai repede clipa când ne vom reîntâlni. Posibil peste doar o oră.

7 comentarii:

Iulia Mihai spunea...

Titlul e bestial :)))

Dana spunea...

Ha ha, eşti genială :)) Mă gândesc cu groază la clipele când voi fi însărcinată şi maikmea n-o să fie prin apropiere să-mi toarne un cozonac cum ştie doar ea să facă :)))

Anda spunea...

Of, doamne, ai povestit cu atata pofta ca vreau si eu neaparat un grasan din asta, umflat cu de toate, desi sunt satula si desi nu mananc nici eu cozonac decat de cel mult doua ori pe an!

Imagineaza-ti ca eu am pofte din astea, de intensitatea celor descrise de tine, fara sa fiu gravida! Pur si simplu, mi se arata in vis! Cred ca, daca voi avea vreodata un copil, in luna a noua ma vor scoate din casa cu o macara!

Annemarie spunea...

Din pacate nu pot sa inteleg. Mie nu-mi place cozonacul de nici un fel, oricat de pufos si obscen de plin cu crema de nuci si stafide. Cred ca am ani de zile de cand n-am mai incercat, si nici nu-mi face cu ochiul. Am in schimb alte (sute de) pofte, si cea mai frecventa e cea pentru pepene rosu, habar n-am de ce.
Mi-e groaza de momentul in care voi fi insarcinata, cine stie cu ce combinatii ciudate (gen salam+dulceata) voi dori sa ma "alimentez".

Anda spunea...

Annemarie, pepenele galben e bun cu prosciuto :P Poti incerca de acum, de ce sa mai astepti un bebe :P

Ambasadoarea spunea...

Pai deh, Iulia, poftele ma inspira:)

Dana, am auzit ca exista si femei fara pofte. Le gasesc neinteresante:D
In plus, degeaba mi-e mie pofta de crap de gogosarii umpluti cu varza, morcovi &co daca maica-mea nu e in tara sa-mi faca asa muraturi, dac-o mai sti:) Cateodata-mi mai pun si pofta-n cui.

Anda, bine ca nu m-ai auzit cum ii povesteam unei prietene (inainte de) cam ce as face eu cu un cozonac daca l-as avea in fata ochilor:)) Cand am scris eram mai potolita, ca doar eram satisfacuta:)
Si totusi nu esti grasa, Dumnezeu te iubeste!

Pai asta e, Annemarie, intre mine si cozonaci nu prea a existat pasiune, dar uite ce mi s-a-ntamplat:) Altfel, combinatii ciudate... nu, n-am facut. De fapt, nu stiu beau-ul ce parere are, dar eu ma cataloghez ca fiind chiar cuminte la capitolul asta;)

Margeluta spunea...

Ai fot fantastica! M-ai facut sa-mi fie si mie pofta de cozonac! Si nici macar nu sunt gravida! :)))