sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Sufăr de sehașită

Cronică. Ultima fază. Nu vreau să mă vindec, știu că n-am nici o șansă, dar caut oameni cu suflet bun și înțelegere care să mă ajute să-mi duc boala cu demnitate pân' la capăt:) Totuși, nu știu cât e patologic și cât e distracție. Eu n-am limite. Nu gândesc pragmatic, nu mă gândesc la bani, pur și simplu cumpăr. Chiar dacă unii n-ar cumpăra niște cizme de cauciuc cu defect vizibil sau o geacă lungă cu mâneci prea scurte, eu sunt omul potrivit, exact ca un gunoier, ce n-ar cumpăra nimeni în veci, vine deșteapta de mine și culege, de parcă ar fi un mare chilipir și vai!, ce noroc pe capul meu că pot să fac să fie ale mele. Știu că așa ajut economia țării și măcar asta mă face să mă simt bine. 

Cum se manifestă boala?
Fii atentă la ce zice una mai bătrână și mai înțeleaptă ca tine:
- dacă nu reziști mai mult de o săptămână fără să te duci în vreun sehaș;
- dacă simți o nevoie stringentă de a ieși din casă, chiar dacă sunt minus o sută de grade afară și chiar dacă plouă;
- dacă îți numeri banii din portofel și numărul lor reflectă că nu e cazul de șoping, chiar sehaș fiind el, și cu toate astea tu tot vrei;
- dacă găsești în asta o bucurie egoistă și aproape perversă care te face să râzi; 
- dacă te cunosc vânzătoarele ca pe-un cal breaz;
- dacă ți se pare că faci afacerea secolului cu nu-știu-ce poșetă, haină, rochie, tricou, pulover, cizme, maiouri  și când ajungi acasă descoperi că n-aveai nevoie de toate astea, ba mai mult, nici nu-ți plac, nici nu-ți vin;
- dacă gândul că mâine nu mai ai bani de țigări/pâine/apă nu te face ca azi să cheltui ponderat sau deloc;
- dacă spui și etalezi cu mândrie apropiaților toate chilipirurile, încântată foc;
- dacă toți acești apropiați se uită suspect la mare parte din achizițiile tale,

e CLAR, ești bolnavă definitiv, caută sponsori ca mine sau încearcă să te vindeci, deși, personal cred că nu mai ai scăpare. Welcome in my world, am avea și cookies dacă n-am da toți banii pe chilipiruri!:D

Bineînțeles că visul meu, și al tuturor surorilor mele întru suferință, cel mai frumos, e să am la un moment dat, un  butic retro cu haine la mâna a doua, cochet și primitor, în care să se îmbulzească oameni așa ca mine, și eu să îi servesc cu ceai de cireșe, afine sau iasomie și să le spun zâmbind povestea, posibil inventată, a fiecărei haine...

8 comentarii:

Daiana spunea...

De-aia cine nu ma are pe mine, ar fi bine sa ma cumpere :))

Pentru ca eu stiu sa-ti spun cind blugii au lungimea potrivita & ce sacou se potriveste inclusiv la conversi :D

Iar buticul ala o sa existe, da?!? Sa ne fim intelesi!

Ambasadoarea spunea...

O sa existe, zic si eu, dar daca numai in imaginatia a doua femei bolnave de aceeasi boala?:D

MeAndMyself spunea...

Haha, si eu am avut boala asta in urma cu cativa ani, prezentam toate simptomele descrise de tine, plus faptul ca atunci cand dadeam de vreun cos, intram cu totul in el, rascoleam constincioasa fiecare coltisor, nu-mi pasa nici de vanzatoare, nici de nimeni, doar doar oi gasi vreo comoara rara :)) Odata chiar am gasit (acasa), in buzunarul unei bluzite, o agrafa tare draguta, in forma de inimioara, batuta in strasuri turcoaz! M-au strabatut fiorii uitandu-ma la ea si incercand sa-mi imaginez persoana care-a purtat-o prinsa-n par...
De multe ori intarziam sa-mi iau si copiii de la gradinita, nici nu simteam cum trece timpul...

Dar in final, am scapat fara probleme de boala asta, a trecut de la sine, nici nu stiu cand m-am trezit fara ea...si-am inlocuit-o cu alta...:))

Ambasadoarea spunea...

:D
Adica tu vrei sa-mi spui ca boala asta nu e incurabila, ca am o sansa pana si eu??? Is foarte curioasa, cu ce-ai inlocuit-o?:)

MeAndMyself spunea...

Am inlocuit-o cu una mult mai grea, care nu consuma nici bani, nici energie (chipurile), de care nu ma vad scapata asa usor: internautita. Si o spun cu o oarecare tristete, chiar ma simt o victima neajutorata...

Si apropo de sehasita, o mostenisem de la mama mea, la fel ca tine, dar nu mi-a transmis-o prin gene, ci carandu-ma dupa ea cand eram pustoaica, tin minte si acum cum mereu imi cautam cate un motiv sa plec de langa ea, muream de rusine, ba sa-mi iau o gogoasa, ba ca am vazut nush ce chestie in magazinul alaturat.:))) Dupa ce m-am mai maturizat, o sunam eu s-o anunt cand gaseam vreo minunatie de haina, care credeam eu ca i s-ar potrivi. Hehe, ce vremuri.

P.S. Si am uitat sa te felicit...imi place aici, la tine, e cald si primitor, ma simt bine printre atatia fluturi :)

delia spunea...

hai la mine la talcioc, in cateva sapt, in bucuresti:).

Ambasadoarea spunea...

MeAndMyself, internautita nu e nici ea o boala usoara, ba chiar o gasesc mai periculoasa decat sehasita:) Da, ma, si mie mi-era rusine sa intru in ele, ba chiar groaza ca ar putea sa ma vada vreun prieten sau cunostinta intrand sau iesind din vreunul. Acum, departe de mine mai sunt apucaturile astea:)

PS: Ma bucur ca iti place la mine, merci!;)

Delia, detalii, da-mi detalii:)

andreea spunea...

stai linistita. nu esti singura. si eu am o gramada de bluze cu defecte, dar le-am luat pt ca imi placeau prea mult :)))

ps: te citesc de ceva vreme...
e frumos blogul :)
felicitari!