miercuri, 6 ianuarie 2010

Fumez, deci sunt bogată!

Îmi amintesc că acum 2 ani, fix în preajma sărbătorilor de iarnă, vorbeam cu un grup de prieteni, relativ mare, că atunci când prețul țigărilor va atinge pragul nesimțit de 10 lei pe pachet, ne vom lăsa. Asta era la vremea respectivă un fel de prag absolut cu rol de imbold final și sigur 100% de care nu credeam că ne vom apropia atât de repede sau poate chiar deloc.
Dragilor, adevăr vă spun vouă, sfârșitul este aproape! Trăim vremuri grele! Am ajuns să dăm 9,9 lei pe 20 de clipe afumate. 9,9 lei pentru dinți îngălbeniți înainte de vreme. 9, 9 lei pentru plămâni obosiți. Suntem proști? Da, suntem, da' întrebarea e retorică:)

6 comentarii:

Ionouka spunea...

There is always the option of quitting, you know... :)

Anonim spunea...

http://kaosmoon.blogspot.com

Ambasadoarea spunea...

Ionouka, in primul rand, La muuuulti ani! In al doilea rand, cum???

Butterfree spunea...

simplu, sper! eu de maine nu mai fumez! de la revelion incoace ma doare sufletul cand ma duc la magazin si dau 10 lei pe un pachet de tigari! zgarcenia din mine isi spene cuvantul! plus ca folosind acesti bani mi-as putea cumpara cam o bluzita pe saptamana (da, atat de mult fumez)! deci, ureaza-mi succes:p

Ambasadoarea spunea...

Butterfree, chiar iti tin pumnii si sa stii ca e adevarat, totul tine de vointa, numai ca tre' sa stii cum sa o "educi"! Poate ma tii si pe mine la curent;)

Stefan spunea...

Buna sa-ti fie inima, draga Ambasadoare a gandurilor si sperantelor multora...asa cum le exprimi cu maiestrie pe aici.
Am ras de era sa crap citindu-ti postul cu "Alo, somnu', pi undi umbli?" si dupa o asa buna dispunere total gratuita am zis ca merita sa-ti impartasesc propria experienta. Poate te ajuta. Eu asa mi-am promis atunci, sa ajut pe oricine de cate ori va fi nevoie ca cineva sa lase tigarile deoparte. Definitiv.
Asadar...am inceput-o ca elev, ca toti pustii, prosti, in intentia de a impresiona...cu KIM. nu stiu daca ti le mai amintesti...sau poate oi fi prins eu vremuri prea ancestrale (am 33 ani acum) dar asa era atunci, inainte de revolutie. Erau niste tigari mentolate. De culoare verde. Atat imi amintesc.
Cam asa a fost inceputul...apoi a urmat liceul, cu Assos si LM la greu....La facultate ma delectam cu niste pachete rosii cu denumire din doua litere (nu mi le mai amintesc acum, erau mai ieftine si destul de ok)...si am ajuns incetishor la un pachet pe zi. In ultimul an, chiar doua pe zi (in perioada vacantei dintre facultate si master am ramas in IASI sa fac taximetrie...tura de 24 ore - fix doua pachete). Era mult prea mult. Incepusem sa detest faptul ca am refuzat la cazare camera de la parter si mi-a trebuit la etajul 1, unde stateau cei smecheri, aia cu pile sau boss-ii de la acea vreme. Si am decis intr-o buna zi ca e musai sa le las.
Doua chestii au fost ca motivatie suprema. Le iau in ordine:
1. pe vremea aia aveam o amarata de dacie 1300. Ca sa ajung la servici, imediat dupa master, aveam cam 12km. Ori luam maxi-taxi toata luna, ori puneam benzina de banii alocati pentru tigari. Am preferat mai mult din comoditate a doua varianta.
2. asta a fost putin, foarte putin mai grea...mi-am propus sa respect urmatorul principiu simplu: Daca dupa ce decretez oficial ca m-am lasat de fumat, cumva, prin orice tip de situatie (la o cafea cu un prieten, la o bere sau dupa...stii tu ca doar esti casatorita) o sa mai trag macar un fum, voi ajunge in mod iminent sa ma reapuc. Munca degeaba pana atunci...si fix in zadar. Deci nu mai merita, clar.
Atat. Asta a fost. Momentul a venit intr-o frumoasa zi de mai, in atelierul de strungarie al firmei unde lucram (inginer m-a facut tara...) cand fiind rugat de Paulica, asa se chema strungarul nostru cel simpatic sa ii mai dau o data bricheta sa isi aprinda un Carpati fara...cu greu, recunosc, i-am dat la pachet promotional (doar pentru el) si pachetul meu de Kent. A fost mai greu in urmatoarele 3 ore, pana s-a terminat programul si am plecat acasa (unde oricum nu aveam voie sa fumez)...si inca maxim 2 saptamani. Asta e tot. Iti urez bafta si tie (si sa stii ca nu e chiar atat de greu pe cat se spune). Stefan B.