Ogari prin Bucureşti

Şi am fost la Bucureşti săptămâna trecută, am uitat să mă laud. Pentru a nu-ştiu-câta-oară am sperat că pe undeva mă aşteaptă preastrălucita mea rochie. Nu am găsit-o, cred că joacă o preasadică v-aţi ascunselea cu mine. Nu ştiu dacă nu cumva, instinctiv, subconştient refuz să îmi placă vreuna. Eu sunt un fel de bărbat care se simte încolţit, vânat şi simte cum ceva, de deasupra lui, împinge, provoacă la numărat mulţi paşi înapoi:) Sau mă prostesc. Că ştiu că mie-mi place să mă prostesc. Îmi merge mintea în multe direcţii, uneori refuz să-i ascult glasul, că prea gălăgioasă şi mahalagioaică mai e:)

Cele 4 zile de bântuit prin Bucureşti m-au obosit ca un maraton. Toată fuga asta contra-cronometru, că îmi propusesem eu de acasă să nu mă întorc fără hainele lui şi mărturii, m-a dat tare peste cap. Cu poşeta strâns lipită de mine, că circulam ca ogarii cu nişte mii după noi, cu cizmele mele supierbe în picioare, asta ca o dovadă că sufăr de-adevăratelea de sindromul bocancilor aruncaţi la gunoi, cu soarele înfipt în ochii mei, am luat la pas centrul vechi al Bucureştilor, pe care de prea mult timp îmi doream să-l văd şi să-l calc în picioare:) Centrul vechi s-a dovedit a fi, după gusturile mele, prea vechi, prea cariat, prea ignorat, cu iz de piaţă şi mahala. N-aş merge atât de departe încât să zic că nu mi-a plăcut şi ştiu sigur că părerea generală a fost complet stricată de gropile şi şanţurile atât de vulgare:) Eu le spun celor care se chinuie de vreo 3 ani, din câte am înţeles eu de la nişte localnici, să refacă centrul vechi că sunt nişte proşti, dar că imaginaţia mea a reuşit să treacă dincolo de stratul ăsta superficial şi să vadă ce a fost Lipscaniul odată. Şi a fost frumos, special, un loc care a făcut istorie!
Toată ziua am bântuit pe-acolo, am făcut poze după poze, spre disperarea beau-lui care nu-mi înţelege pasiunea asta:) Într-un final, cu kilometrajul dat peste cap părăsim străduţele centrului vechi, nu fără să ne rătăcim puţin. Ironia ironiilor, ce sexy mi se părea beau-ul meu cu Cel mai iubit dintre pământeni la subraţ, pe care nu o aveam şi tânjeam să o recitesc!:)

So, din punctul de vedere al achiziţiilor a fost un mare eşec. Din orice alte puncte de vedere a fost greit. Am fost şi în Cişmigiu puţin şi în Comandante şi ne-am întâlnit şi cu Liana duminică, care e fix aşa cum mi-am imaginat-o (cu vocea am avut eu ceva probleme de acomodare, dar cred că mi-am revenit:); n-am stat noi chiar atât de mult de vorbă din cauză că fiecare avea câte ceva de făcut dar eu m-am minunat iar, pentru a nu ştiu câta oară, cum se întâmplă cu unii oameni de nu simţi că o iei de la zero cu ei, ci toate se leagă parcă dinainte şi se sparg bariere, de nici nu mai simţi că e pentru prima oară când stai cu omu' ăla la un latte machiato (din păcate naşpa). So, din astea să mai tot fie, că până şi beau-lui îi plăcu!:)

La sfârşit, o ultimă poză care m-a dus cu gândul fix la Leah şi ale ei poze-thai:

Şi, o ştire de ultimă oră, tâmpita de Liana,
nemaiputând să îndure dorul faţă de preadistinsa mea fiinţă
face ce face şi vine pe capul meu mâine, cu tot cu El-ul din dotare:))

PS: AMR 42