Despre cum vine valu'

... si te ia
si crezi ca ai in tine resurse infinite
si crezi ca poti fi orice si oricine si oricand...

Despre cum crezi despre tine ca esti cea mai buna si nimeni nu te cunoaste cu adevarat si nimeni nu vede gramada de potential care zace si zbiara din tine.

Ok, let me start.
Am crezut despre mine (la un moment dat, unul indepartat, ce-i drept) ca pot fi o actrita prea-minunata, ca toti ochii vor plange cand ma vor vedea evoluand pe scenele lumii, ca nimeni nu va mai ajunge mai repede ca mine pe culmile gloriei si cum voi impresiona eu pana si pietrele. Ihi, bullshit.

Am crezut despre mine (intr-un moment cand nu mai aveam voie sa visez cai verzi pe pereti) ca eu voi cea care va imparti dreptatea in stanga si-n dreapta cu generozitatea unei maini-sparte, ca nimeni niciodata nu a fost si nu va mai fi un procuror mai bun. Ihi. Exact asa. Dar nu in viata asta.

Mda, cum am crezut eu mereu ca sunt de neinlocuit, ca urmele pe unde calc eu nu pot fi sterse, ca absenta mea lasa un gol imens, ca daca nu ma vezi, te usuci si mori, ca voi inflori frumos an dupa an si toata lumea se va minuna de capacitatile mele, de cursul vietii mele, ca voi fi prima romanca care a mutat muntii din loc, ca toate bunele mi se vor intampla mie si mie si doar mie... pentru ca eu sunt o speciala, o diosebita si li merit pi toati. Ihi. Si mi-a crescut si o stea in frunte intre timp.

Tell me (ihi, sunt o curioasa) unde va duce valu' cand va ia?!