Adio, dar rămân cu voi!

2008- an de tranziţie. Aşa s-a numit. Aşa l-am perceput. Nu a fost nici mai bun, nici mai rău ca alţii, doar a venit cu noutăţile lui, cu nervii lui, cu planurile lui. Ba, gândindu-mă totuşi mai bine, a fost un an bun, liniştit; am făcut completarea asta pentru că nu vreau să par nerecunoscătoare;)

Au fost nişte premiere, pe unele dintre ele nu le mai repet în veci. În altele abia aştept să mă bag.
Am descoperit noi şi vechi lucruri la mine, dar şi la ceilalţi. Nu toate-mi plac, dar le-nţeleg, mi le asum, încerc să nu mai judec, nu-mi iese, mai încerc o dată:)
Anul ăsta am numărat 9360 de zile de existenţă. Ziua în care s-a întâmplat asta a fost frumoasă, revelatoare, ca să zic aşa:)
M-am extaziat că vin Bonjoviştii mei; porcii, mincinoşii, trădătorii mi-au tras ţacă!
Am fost la mare şi-s tare mândră de mine că am notat experienţele pentru că mor de râs şi acum când citesc.
S-a stabilit data nunţii şi acum ceva timp am realizat că e într-un post, de Sf. Petru parcă. Se pare că, deja, îmi scapă frâiele din mâini.
Am vorbit la telefon cu Lenny:)
Am fost la Iaşi şi am câştigat un premiu de la Heineken de care nu m-am bucurat.
Am căzut iar în cap la munte, ocazie cu care mi-am dat seama că sunt incasabilă, impenetrabilă:)
Am cunoscut nişte feti care-mi sunt dragi. Şi avem nişte naşi fix pe măsura noastră.
Nimic nu mai e cum era anul trecut, nimic nu se compară cu anul ăsta, mă mişc, mă schimb, mă descopăr, evoluez.

2009 o să fie un an de referinţă, un an în care o să fac ce nu am făcut niciodată până acum, un an care o să-mi schimbe statutul. Mi-e frică? Da, îmi e. Şi dacă nu era aşa, mă speriam de mine. Şi or să fie multe de făcut, de decis şi drumuri la Bucureşti, pentru că da, am senzaţia că acolo mă aşteaptă rochia viselor mele şi-o să mă întâlnesc cu cineva for ză fărst taim şi-o să ajung până la capătul lumii, la ocean. Cum care ocean? Oceanul meu:) Nu, nu vreau să-mi fac planuri, dar îmi fac şi sper ca toate să se aşeze după sufletul meu;)

Deşi mă repet, dar voi nu ştiţi, vă spun La mulţi ani fericiţi! şi vă doresc să vă năpădească bucuriile cum m-au năpădit pe mine păduchii în vara lui '91. Adică fără număr:))

________________________
And a lucky, happy new year!:)

Gândesc prea mult, deci sunt proastă!

Un om singur e un om fără răspunsuri. E un om care a murit fără să ştie că putea fi şi altfel. Un om care nu-şi mai doreşte nimic, căruia nimeni nu i-a spus rămâi! sau intră! Un om care nu-şi mai aminteşte că cineva, chiar şi o singură persoană, s-a bucurat că s-a născut. Un om care a pierdut. Un om care a visat doar în alb-negru, care ar vrea, dar nu zice mai stai! Un om care nu cere şi nu aşteaptă nimic, care uită de sine şi abandonează.

Poporul român e un popor deprimat prin definiţie. Ia-i un lucru cu care s-a obişnuit şi a trăit toată viaţa şi-l vei face nefericit de moarte. O să lege de absenţa acelui lucru toate nenorocirile pământului şi toate găurile negre se vor căsca în jurul lui.

Bişniţarul vieţii mele,

în fiecare vineri îmi duci inima
la talcioc. Oamenii nu ştiu că o inimă uzată nu e o inimă moartă şi o privesc în silă.
Ce proşti sunt! Şi cum uită ei cât le-ar fi utilă!

Poate că aşa e. Avem un simţ moral care ne deosebeşte de animale. Avem libertatea să alegem între bine şi rău, dar ce instanţă şi cât de superioară ar trebui să ne fie, ca să admită că un lucru e bun sau e rău şi că ăsta e un adevăr universal, singurul adevăr, nu adevărul ei?!

Oamenii ăştia, deosebiţii, cei cu stea în frunte sunt cutezători, deschizători de drumuri, susţinători ai marilor idei sau eroi în stofă de sinucigaşi?

Ce-o să ne facem dacă nu există viaţă după viată? Dacă asta e singura de care avem parte şi dincolo de ea nu e nici o altă viaţă? Ştii cum e, te obişnuieşti să crezi în nişte idei, nici nu mai ştii dacă îţi aparţin, dacă sunt testate de tine sau doar le-ai împrumutat de la cineva mai deştept decât tine. Nici nu contează, atâta timp cât ajungi să crezi în ceva. Apoi, dintr-o dată, descoperi că există şi altă faţă, altă posibilitate. Ce faci? Alegi să rămâi fidel primului crez sau fugi de-ţi rupi picioarele să îmbrăţişezi unul nou?

Şobolanul râde:)

Mă strâng de gât, mă ciupesc de obraji şi se înnoadă în mine stări fără nume, fără capăt. Niciodată mai mult decât în perioada asta a anului nu am ghiveciul ăsta de amintiri în mine şi-mi trec prin faţa ochilor, ca prin vis, o suită nebună de imagini cu mine tăvălindu-mă în zăpadă, lăsând urme pe care aş fi vrut să le regăsesc şi la anul şi la anul şi la anul... cu mine pe sania trasă de o maşină, cu mine şi râsul meu de şobolan-din-desene-animate, cu mine râzând, cu mine plângând, cu mine ţinută de mână, cu mine uitată, cu mine visată. Poate că e un amestec fericit de vin fiert, sfârşit de an şi o arhitectură de emoţii perfect proporţionate, dar în ce fel îmi râd ochii şi cum dansează clipele şi cum s-au potrivit toate când dincolo de geamurile, nici prea curate, nici prea murdare, s-a lăsat dezvăluită zăpada mult aşteptată!

Sau poate doar sunt beată! Hai, noroc!:)

Ambasadoarea urează

Sărbători fericite tuturor!

Nu, nu-mi place! Meritaţi mai mult! Tre' să vă fac o urare ca lumea, deşi, ca să fiu complet sinceră, eu încă mă uit pe geam, mă duc repede în sufragerie şi mă mai uit o dată la brad, sub el sunt nişte cadouri, mă uit în frigider şi da, tobă e, sarmale da, toate sunt cum trebuie, dar ceva nu se leagă! Ceva nu e la locul lui. Ceva lipseşte. Am înnebunit? Cum să fie Crăciunul dacă afară e soare de primăvară? M-am intoxicat cu tot felul de colinde, am făcut cură violentă cu filme crăciuneşti, colinde, poze cu zăpadă ... nimic nu merge, nu ţine vrăjeala! Drept pentru care, m-am hotărât să-mi bag picioarele şi să nu-mi mai impun stări pe care nu le am şi poate, dacă am noroc, de la miezul nopţii voi fi... in the mood;)

So, Crăciun fericit şi toate alea-alea pe capu' vostru să vină! :)) V-am pupat!