miercuri, 19 noiembrie 2014

4 (ochi se tot miră cât ești de frumoasă)

4-ul ăsta care vine spre noi mă nedumerește la fel ca și 3-ul, 2-ul, 1-ul. Poate chiar mai mult, din moment ce-i cel mai mare dintre ei. Te aștept, băi, Patru, am crezut că o să dureze mai mult până să ne întâlnim, dar trebuie că ești nerăbdător și n-ai mai putut îndura. S-o ții sănătoasă, băiete, s-o ții bine!

Marile bucurii ale sufletului meu de mamă sunt de-o simplitate care greu poate fi ghicită. Cum e aia când sun cu 2 minute înainte să apar pe strada noastră ca ei să se adune de pe unde sunt și din orice-ar face și ta-su s-o ridice la geam și ei împreună să-mi facă din mână când ajung în fața blocului, sufletul meu schelălăie de bucurie ca un câine la care s-a întors stăpânul. Cum a fost aia când am dus-o la prima oră de balet și cum mi s-au înmuiat genunchii de emoții și cum am privit-o iar prin ceața caldă și sălcie cum pășește pe vârfuri, în plie-uri și crăcăne-uri, curioasă și sigură pe ea, într-o lume care e doar a ei. Cum a fost aia când a spus prima oară pe r și cum mă gâdilă în coșul pieptului când o aud rârâindu-se. Cum i-am cântat et si tu n'existais pas și-am învârtit-o în brațe, 106 centimetri de floare rară. Cum stăm îmbrățișate dimineața, incomplet trezite, lipite și siropoase- te iubesc-eu-maaaai-muuuult, sufletul meu de copil care nu a auzit niciodată asta de la părinții lui plânge de bucurie dar asta nu e despre Iris, să nu confundăm:p

E mare, băi, ce ne facem?!, îi spun uneori lu' ta-su. Pe el nu-l sperie viteza cu care crește fetița lui mea, pe mine mă amețește. For real. Știți senzația aia de amețeală din interior, din stomac? O simt mereu când văd că i-au rămas colanții mici, când o văd în afara țarcului familial, vorbind cu copiii, inventând jocuri, alergând cu ei (a, mami, tu stai aici, da?, îmi mai spune, încă, din când în când), când e la grădiniță și nu e cu mine (și-o să fie din ce în ce mai puțin timp cu mine).

Ieri îmi dădea toată lumea peste cap cu greutatea celor 3400 de grame, azi îmi spune că il iubește pe Andrei Ghilea de la grădiniță (ocazie să-l aud pe ta-su cu "dar tu știi cine sunt părinții lui Andrei ăsta și ce-i cu el???"). Inocenților!, ne-ar spune ea, dar se mulțumește doar să râdă.

Cine-i bucuria lu' mami?
Eu sunt.
Și iubirea lu' mami?
Eu sunt.
Și fericirea lu' mami?
Eu sunt.
Îi spun mantra asta de când s-a născut, dinainte de a-mi putea răspunde cumva, de pe vremea când nici nu visam cum e să te strângă de gât cu amândouă mâinile, chiar și înăclăite bine de iaurt, o fetiță, cea mai a ta dintre toate fetițele din lume.

Peste 6 zile o să fac uz de toate cunoștințele mele într-ale matematicii, o să mă concentrez și-o să număr, încet, uimită și recunoscătoare, până la 4. Fetița mea de 4 ani (care-și măsoară în fiecare dimineață mâinile să vadă dacă și cât a mai crescut peste noapte), cunoscută acum și sub numele de Păduchele-de-canapea (din cauza migrării nocturne din patul ei în al nostru), ești minunată din orice unghi te-aș privi! 

Eu sunt Iris Florea, tu ești Mami Florea. True.

3 comentarii:

Zâna de la colț spunea...

La multi ani de acum pentru peste 6 zile ca poate ma iau cu treaba si ratez momentul. :-) Asa ma emotionez de cate ori citesc ce-i scrii tu micii balerine... Si e cu atat mai mare emotia cu cat a crescut aici, sub ochii nostri, printre fluturi si ganduri. :-)

Monia spunea...

Bai m-ai spariet :) Am zis ca va inmultiti si vine al patrulea peste cateva zile, si n-am stiut nimic pana acum, si cum ai putut tu sa tii asa de bine secretul (ca o diva ce esti :) La multi ani cu anticipatie pentru tanara Iris. Mua

Ambasadoarea spunea...

Și ce-a crescut, zână! Cine-o udă la rădăcină de crește așa floarea asta, nu știuuu :D

Mulțu', girls!