marți, 18 noiembrie 2014

Superiubirea (3)

Superiubirea nu e prima iubire, nu e ultima iubire, cea mai iubirea. E iubirea pe care ți-o amintești, în ciuda a toate, mereu. Care merge cu tine oriunde, care nu te lasă, care nu moare, care nu cere, care nu dă din picioare când nu-i convine ceva, care rămâne să trăiască și fără cel care a născut-o în tine, care se întinde ca o membrană protectoare peste inima ta, să nu se autospargă cu bătăile ei, să nu se împrăștie și, mai ales, să nu fugă. Există inimi care se sperie de singurătate și fug din piept.

Ziua aia. Mi-o amintesc mai bine ca pe ieri. După ce am scăpat țigara din mână a început să râdă. Ce câcat râzi așa?, protestez eu, dar simt că-mi înflorește un zâmbet cretin pe moacă și un fluid cald îmi inundă organele, se scurge în tălpi și urcă-n valuri spre creieri, colorându-mi obrajii, chestie oribilă, demascatoare, pe care o detest. Râde și mai tare. E frumos de-ți tremură genunchii, mă gândesc să îl descriu prietenei mele. Îmi scot altă țigară din pachet și cât îmi bag ochii în rucsac, el se așează lângă mine pe bancă. Încep să tremur și nu-mi dau seama dacă e o chestie internă sau absolut vizibilă.

Îmi spune că m-a văzut acum câteva zile pe holurile facultății, înconjurată de un grup de colegi, că râdeam de tremurau ferestrele și că de atunci sunetul râsului meu nu i-a mai dispărut din minte. Mă uit cu neîncredere la el, eu știu că atunci când râd arăt ca o iapă care nechează, dar el e acum serios cum e Dunărea în ceață. Mă gândesc că o să termin țigara și o să plec, momentul e prea ciudat pentru mine, dar el se ridică deodată și pleacă fără să zică nimic. Rămân perplexă și țigara îmi cade dintre degete pentru a doua oară.
Mă uit în direcția în care a plecat el, gol. Gol apăsător și-n stomac. Îmi bag pachetul de țigări în rucsac, îl închid, mă ridic buimacă, hotărâtă să mă duc nicăieri, fac câțiva pași până ceva mă atinge pe umăr. Când mă întorc văd o siluetă masculină care are în loc de cap o găleată (găleată!) roșie plină de stă să pocnească cu crizanteme albe și verzi.

Stă să plouă din ochii mei, dar Vita mă strigă și mă scoate din aria cu precipitații: hai odată, te caută cineva!

Niciun comentariu: