vineri, 31 august 2012

Dear Lord

 That's my inspiration (thx to Ana), lovely letter (vă rog, citiți și faceți exercițiul ăsta).

Să-i spui să fie bună și să n-aibă orgoliul de a întoarce spatele oamenilor care vor să-și ceară iertare.
Să nu-și tatueze pe spate tribale și dragoni închipuiți de alții și să-și aducă aminte că mama ei i-a fiert apa în care a spălat-o (și i-a răcit-o cu apă plată până când a fost botezată).
Să nu lase nici o educatoare și nici un profesor să-i înfrâneze imaginația, să deseneze dacă-i vine să deseneze, să cânte dacă vrea să cânte și să danseze dacă vrea să danseze.
Să fii cu ea când se urcă prima oară pe bicicletă și să nu-i bagi în cap ideea că motocicletele sunt cool.
Să-i aduci aminte că mama ei a plâns când a născut-o, mai ales atunci când viața o să i se pară nedreaptă.
Să n-o lași să urce decât munții pe care poate să-i urce.
Să fii cu ea când trece strada, când o să meargă în cluburi, când o să înoate în piscine, mări sau oceane, când o să meargă la facultate sau la serviciu, când o să zboare cu avionul sau o să sară cu parașuta, când o să mănânce mâncare chinezească și-o să folosească toaletele publice, când o să se tundă prima oară (și, te rog, nu-i bagă prostii în cap, să creadă că permanentul e cool), când o să se epileze prima oară, când o să doarmă în altă parte decât în patul ei de-acasă, când o să meargă în parcuri de distracții sau la karaoke, când o să se certe cu prietena ei cea mai bună, și, când o să plece de lângă noi, adu-i aminte c-am stat nopți întregi uitându-ne la ea cum doarme, ascultându-i respirația și foirile.
Să n-o pierzi din ochi, mai ales când o să se simtă singură, și spune-i că mama ei nu s-a mai simțit niciodată singură din ziua când obrazul ăla mic și cald l-a atins pentru prima oară pe al ei.
Să-i spui să aibă răbdare, să aibă vise, să aibă încredere și să-și creeze propria disciplină.
Să nu uite niciodată să se joace (and, Lord, yes, break the Internet forever), să aibă impulsul de-a o suna pe mama când are de dat o veste bună sau, of, una proastă.
Să nu uite niciodată că pentru noi e cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai amuzantă, cea mai minunată creatură de pe fața pământului, dar că nu toți oamenii o vor vedea așa.
Să aibă curajul să încerce neîncercatul, să facă nefăcutul, să viseze nevisatul, dar să aibă înțelepciunea de a-și recunoaște limitele.
Ferește-o de droguri, junk food, prieteni falși, câini comunitari, tunsori cu chică, boli incurabile, bluze din lycra, căpușe, pantofi care rod, șefi analfabeți sau afemeiați, iar de restul învaț-o să se ferească singură.
Dacă o să i se pară vreodată că are nasul mare, spune-i tu, te rog, că mama ei zicea că are nările ca două inimi.
Spune-i tu, că pe tine o să te creadă, că broccoli-ul e bun, topless-ul e bad, plăcinta cu mere de la Mc nu înseamnă că mănâncă fructe, moș Crăciun înseamnă că cineva (nu spuneeeem cineeee) se bucură să-i facă daruri, hiene nu sunt doar în Africa și că mama niciodată n-o s-o sfătuiască altfel decât cu inima.
Iar dacă într-o zi o să întâlnească pe cineva de viță nobilă, să-i amintești că nu avea nici 2 ani când răspundea că ea-i prințesa Bobi (da, o văd zâmbind deja).

3 comentarii:

Anonim spunea...

Thank you, Lord, that you exist IN her, not "near"(, nor "with") her.

Evergreen spunea...

Iris este o norocoasa :) Si scrisoarea asta o s-o faca sa zambeasca peste ani.

scara4 spunea...

mi s.au umplut ochii de lacrimi