joi, 3 mai 2012

Cu cine mi-am petrecut travaliul (1)

Mă trezesc și-mi simt capul greu ca un clopot. Nici nu mă mai mir de asociere, din vale urcă spre mine invitația bisericii de a-mi petrece dimineața de duminică în ea. Pff. Ce să caut eu, dar mai ales, mă-ntreb, de ce-ar sta Dumnezeu într-o încăpere întunecoasă, poleită și cu miros greu de tămâie?! Nimeni n-o să mă convingă că asta e casa domnului când știu sigur că uneori îi mai închiriez și eu o cameră din cele patru ale inimii mele. E drept, nu-mi lasă niciodată bani, dar nici mizerie nu face. 
Pe geam se întinde soare de noiembrie. 
Din oglindă râde la mine o vietate, poate dintr-un basm sau dintr-un film de groază. 
Am părul încâlcit și mă cred sălbatică.
Gânduri amestecate, colorate, se dau de-a dura în capul meu. Văd cu ochii minții, ca niște fotografii puse pe o planșă, măsuța și scăunelele albe, pe care maică-mea ne lăsa caietele, creioanele, 5 bani pentru sor-mea (că era mai mare) și 3 bani pentru mine (că eram mai mică), așezate frumos, fiecare la locul lor, înainte să plece la muncă. Niciodată n-au avut sens diferențele astea pentru mine. În mintea mea de copil vedeam că lipsește egalul pe care apoi l-am căutat mereu. Știu că nu poți iubi 2 copii la fel, asemănător adică, dar trebuie să fie o dragoste egală, pentru că, dacă pe adulți îi poți amăgi și păcăli, copiii simt. Eu am simțit.

Îmi propun să nu fac asta. Și-mi mai propun să reușesc. Probabil că cel mai sigur ar fi să nu fac niciodată mai mult de un copil. Să mă opresc, cum ar veni, la ăsta care-mi dansează acum lambada în burtă.

Mă întreb de câteva ori pe zi și încă de mai multe, noaptea, dacă e fată sau băiat. Culeg semne. Acum 2 nopți am visat picioarele unui băiețel mergând prin iarbă. Puteau foarte bine să fie și picioare de fetiță, dar din moment ce n-am avut vedere spre partea de mai sus, am rămas doar cu senzația puternică, la trezire, că era un băiețel și că era al meu. Mi l-am imaginat toată ziua în pantaloni scurți, în carouri, cu șapca întoarsă șmecherește-ntr-o parte, cu un tricou mototolit pe el și-am zâmbit gândului că bărbatul vieții mele o să fie un guguloi cu bale la gură, care-o să aibă nevoie de mine, întâi să fie schimbat la fund și-apoi să-l ajut să devină un domn. Hai că pot, aș putea, nu, cât de greu poa' să fie?

Oricum, am o tonă de timp. Sunt abia în a opta săptămână de sarcină.

Am decis să merg singură mai departe, în călătoria asta. Am decis că unde nu mai e iubire, nici scutece în doi nu se pot schimba. 
________________________________
asta e, desigur, o poveste imaginată,
 sper eu să aibă și o continuare

4 comentarii:

Liana spunea...

Si eu sper :)

Zâna Bună Rău spunea...

Băi, ce m-am speriat! :-))

Ambasadoarea spunea...

I know, I know, debiteaza omu' niste debitatii si toata lumea sare c-un omg mai sus :D

Zâna Bună Rău spunea...

Noroc cu ăștia de la Vodafone care ne-au învățat să citim cu atenție tot ce e scris cu caractere minuscule :-)