miercuri, 20 aprilie 2011

Nu știu de ce nu mai fumez

A trecut un an și-o săptămână de când mi-am aprins ultima țigară.
Știu că m-am lăsat de fumat pentru că Bebelușenia Sa a spus stop, no more for me, și a făcut-o convingător, cu grețuri și rău tare de la miros. În rest, totul e destul de neclar, mai ales de la o vreme. Ok, mi-am zis la început, no problem, le las, dar oare mă lasă și ele pe mine?! M-au lăsat, dom'le, o perioadă, niște luni, nu le-am simțit deloc lipsa. Deloc-deloc. 
Apoi am început să-mi aduc aminte cum îmi stătea țigara între degete în Vama Veche (sau Costinești, Tenerife, Paralia Katerini- mare-ocean să fie). Cum sufla briza în ea și mă făcea după 10 minute să fumez alta. Cum eram plină de vervă și-aș fi vorbit ore-n șir despre tot ce se poate vorbi pe lumea asta dac-o aveam cu mine pe partenera mea, țigara. Cum se simțea, la naiba, primul fum tras tare în piept când aveam nervi sau emoții. Unele persoane sunt extrem de senzuale când fumează. Îmi plăcea să cred că sunt una dintre ele. 
Nu știu de ce nu mai fumez. Mă gândesc (poate) zilnic la ele. În fiecare zi îmi zic că aia va fi ziua în care voi fuma o țigară și-n fiecare zi îmi spun de ce nu mâine?! Câteodată îl adulmec sau îl sărut pe beau când fumează, iar alteori fug din calea lui din cauza fumului care mi se pare îngrozitor.
Nu știu de ce nu mai fumez, dar nici nu accept ideea ca nu voi mai fuma niciodată. Motivul  principal pentru care nu am comis-o încă este anul ăsta care a trecut, mi-e milă să anulez tot cu un fum.

Ăsta e răspunsul meu la ce a scris Ioana. Și vreau, ca și ea, să-mi găsesc alt viciu :)

Un comentariu:

Evergreen spunea...

O, Doamne, te înțeleg! Eu fumez, dar raaar de tot. Când ies în club și beau ceva, în rest mi-au ieșit din sistem.

Și da, și mie-mi place să cred că-mi stă bine cu țigara-n gură.