marți, 2 martie 2010

Nu mai știu să scriu sau n-am știut niciodată?

Se întreabă cineva asta?

Cine laudă învățământul românesc n-a citit bloguri, n-a primit scrisori, n-a cunoscut-o pe învățătoarea nepoatei mele, n-a avut oracol, n-a socializat și n-a avut colegi de muncă, n-a citit ziare și n-a privit la televizor, n-a avut prieteni, șefi, amici, cunoștințe, rude, toți supărați pe limba română, pe care o sluțesc mai ceva ca maică-mea pe mine acum zeci de ani, care credea că știe să tundă și de fapt nu era în stare decât să-mi tuflească o chică de mă speriam eu de mine și eu de sor-mea. Am depășit momentul, i'm ok, mulțumesc că vă pasă, traume n-am, nu de-acolo:)

Nu văd cum am ajuns să ni se pară normal ca un profesor universitar să nu știe ce să facă cu un subiect și un predicat în aceeași propoziție. Nu văd de ce ai la vârsta de 18 ani nasul pe sus, dacă habar n-ai care-i faza cu i-ii și-i tot dai înainte cu ai știi ori pantofii negrii, bine că nu uiți să-ți asortezi eșarfa cu cizmele, mare lucru! Nu înțeleg, și-am să mor cu dilema asta, de ce se acceptă și se tolerează studenți care nu știu să scrie, să pună o cratimă sau să vorbească. Mi-ar fi silă să țin cursuri sau seminarii unor asemenea studenți, m-aș poticni din secundă-n secundă să nu vomit, să nu tâmpesc de nervi. Bine că ne facem bloguri, ne înscriem la concursuri de poezie, tropăim pe la teatru și ne dăm mari amatori de literatură rusă, e perfect!

Acest post nu este despre cât de deșteaptă, școlită și citită sunt eu. Pentru că nu-s! Dar mi-e scârbă de mine când din grabă sau neatenție scriu o tâmpenie. Și știu să (mă) recunosc (în) postura de proastă!
Acest post nu este nici despre persoanele care sunt ca mine. Nici măcar despre părinții și bunicii noștri. 

Dar e despre sistemul de învățământ rămas la stadiul de cine vrea învață, cine nu, nu!, măcar atâta scop să aibă Ecaterina Andronescu și ce ministru o mai urma: să se asigure că îi învață pe copii să scrie corect. Bine că-s cinșpe mii de materii incluse în programa școlară, inutile și neinteresante, care nu folosesc nimănui niciodată, de restu' se ocupă care și cum dorește, că doar nu-i obligatoriu să știi să scrii și să vorbești corect românește, de ce-ar fi?!

4 comentarii:

after-the-summer-rain spunea...

ultima mea ora de gramatica, am avut-o in 1996... de atunci am incercat sa nu uit, macar regulile de baza ... admit ca nu mi-a placut gramatica, dar fiecare limba are muzicalitatea ei.. si tind sa cred ca este total aiurea sa pronunti cuvantul "virgula" incercand sa eviti o cacofonie...

LiaLia spunea...

În facultate (jurnalistică) am făcut presă sportivă cu domnul Ovidiu Ioanițoaia. Pe care lumea îl știe de Nea Ovidiu de la Procesul etapei, fotbal, deh, nimic serios, nu? Ei, bine, omul are filologie la bază și este unul din cei mai buni și corecți vorbitori de limbă română. La examen ne-a spus f clar: nu voi puncta neapărat calitățile de scriitori sportivi, că nu toți vă doriți asta, dar nu voi ierta greșelile de ortografie. Au fost două colege care au luat nota ZERO. Pentru că aveau mai mult de 5 greșeli flagrante. Normal, era privit de nebun și exagerat :)

Ambasadoarea spunea...

After-the-summer-rain, pai asta as vrea si eu, ca fiecare copil sa plece din generala cu regulile elementare bine infipte-n creieri, e de-ajuns. Da, cacofoniile pot fi evitate altfel;)

LiaLia (vulpea sau veverita, ca tare m-am mai distrat ieri:D), daca toti profesorii de generala, liceu, facultate, ar fi la fel de "nebuni" ca el, mie si altora ca mine nu ni s-ar mai umfla venele-n cap atat de des. In plus, e traita chestia si verificata, cu cat un prof e mai exigent, mai "cum-ar-trebui-sa-fie, de fapt, cu atat e mai injurat si mai urat. Eu, de exemplu, i-am iubit pe cei 2 profi care erau spaima facultatii. Bine, si ei pe mine:D

Anonim spunea...

Da, probabil, de aceea este