Homo casnicus, o specie fericită!

Nu mai suport întrebările de genul: Şi, cu ce te ocupi?, Unde munceşti?, În ce domeniu îţi desfăşori activitatea? şi adăugirile voit răutăcios-compătimitoare, gen A, nu munceşti, adică nu faci nimic, adică respiri aerul de pomană, vai, nu-mi vine să cred şi, preferatele mele: Păi zi-mi ce ştii să faci că poate găsim ceva şi pentru tine sau Hai, că la cum te duce capu' sigur se găseşte ceva, hai, zi, zi, zi, ce ştii să faci?

Aseară una dintre mătuşile mele, mare soprană-regizor-textier şi mai-ştiu-eu-ce-business-woman mă întreabă acelaşi lucru. Eu, senină, radioasă, clipind rar şi sarcastic din gene, răspund: Ştiu să fac ce vreau. Auditoriul compus dintr-un unchi, două mătuşi, o mamă, doi nepoţi minori, o mamă de mătuşă şi o bucată de câine au avut reacţii dintre cele mai variate, de la indiferenţa tipic câinească la ochii încruntaţi ai mamei personale (care-ar fi vrut ea să mă pună la punct pentru impertinenţa mea şi lipsa de recunoştinţă manifestată aşa batjocoritor, da' şi-o fi amintit brusc că nu mai am 15 ani, ce naşpa pentru ea!:), de la râsul zgomotos al unchiului (care, între noi fie vorba, mă preţuieşte maxim) la şocul mătuşii-soprană pe care-am auzit-o înghiţind în sec.

Acum, ca să fie clar, nu sunt eu oaia neagră a familiei, nu ţin morţiş să ies în evidenţă cu replici care să deranjeze, darrrrr, când pui întrebări de genul ăsta tocmai în scopul de a intimida pe cineva sau de a-l face să se simtă prost-inferior-uatevă' şi te mai dai şi rotundă că tu ai, tu poţi, tu ştii, dar adaugi un Casă de piatră!, un oftat, un Ce frumoooooasaă ai foooooost, tu trebuia să te faci fotomodel! şi un Îţi rămân datoare cu un cadou, dar acum nu am bani, că ştii şi tu cum îs afacerile, te trântesc de nu te vezi. Pentru că eu ghicesc oamenii şi unii sunt atât de transparenţi că mă bufneşte râsul numai cât deschid gura cu intenţia (cică) de a face un bine, şi, cum altfel, de a-şi demonstra superioritatea, deşi, ştiţi şi voi, în familii nu există secrete;)

Dacă cumva mai avea cineva curiozităţi de genul ăsta, sper că le-am stins acum pe toate. Altfel, scriu, citesc, mă joc, sunt măritată, fericită, proaspăt tunsă şi-mi place să fac ce vreau, când vreau, cum vreau, pentru că, nu-i aşa, sunt o femeie întreţinută, o casnică veritabilă (casnică vine de la căsnicie?:) şi asta chiar îmi ocupă tot timpul:) În momentul în care voi vrea altceva o să mă pricep să-mi folosesc resursele şi, dacă vreţi, o să vă trimit tuturor şi scrisori de înştiinţare cu acte doveditoare că nu MAI frec menta, nu MAI respir aerul degeaba, nu MAI ard gazul de pomană. Până atunci, fuck off, darlings, da?

PS: Nu s-a născut încă angajatorul care să mă merite pe mine!:)