Renovare, que plaisir

Sufar si ma zbat ca o musca-n propriu-i rahat. Da, recunosc, am fost inconstienta, m-am lasat purtata de val, de viitoarele rezultate si de atragatoarea idee ca banii nostri nu se vor termina niciodata si acum, cu liste pe hartie si in cap, cu scheme, planuri si, mai ales, dorinte peste dorinte, eu nu stiu ce sa mai fac, eu cedez, eu imi bag chicioarele. Fostul beau, actualmente tot beau, rezista. Nu stiu cum naiba, ca pe langa stresul amenajarilor si curateniilor mai are pe cap si in coasta o scarba de sotie, alintata si cu nervi de mai multe soiuri. Eh, soarta, daca m-a luat... slava Domnului ca totusi lucrurile nu stau fix invers!:) Acu' nu stiu cand o sa scot si eu capul din ciment si zgaibele din var, dar va anunt eu daca mai respir, daca mai am par in cap si unghii de ros.

A, si inca ceva. Ce e cu moda asta de a hrani si adapa (si aici ma refer la alcool) muncitorii care vin sa-ti puna geamuri? Sau pe cei care vin sa varuiasca? Deci eu chiar nu inteleg care e faza, nu o sa stau niciodata sa hranesc niste derbedei care sunt platiti sa faca o treaba, nu o fac cum trebuie (si chiar de-ar face-o!), dar stiu sa pomeneasca ca le e foame, ca nu mai au tigari si ca nu s-ar mai duce la magazin, etc. Noroc ca apropos-urile astea ajung direct si cu usurinta in recycle bin-ul creierului meu si ca am capacitati nelimitate de a ignora nesimtirea unora:) Dar, repet, e o moda, o noua tendinta sau lucrurile au stat asa mereu?