joi, 23 iulie 2009

Prima parte a lunii de miere

Iata-ne deci scapati teferi din ghearele noptii lui 27...

Dupa doar 6 ore de somn (si, believe me, e foarte putin in conditiile date!!), ne urcam in masina toti 4, cu destinatia Izvorul Muresului, Harghita. Am vrut sa plecam departe (sa nu cumva sa ne mai dea de urma vreun nuntas:), sa fie un loc nemaivazut pana atunci, linistit si cu peisaje. Eh, asta am vrut, asta am gasit!
Desi drumul a fost parcurs in mare parte noaptea, desi eram obositi de nu ne mai intelegeam om cu femeie, decat poate intr-o limba ciudata si eventual prin semne, mi-a placut. Mi-a placut sa merg pana la limita suportabilitatii, mi-a placut sa fiu obosita, dar sa vorbesc la telefon aproape tot drumul si, evident, gandul ca scapasem de marea zi a vietii noastre era cel mai puternic revigorant, stimulent, drog sau cum mai vreti sa-i spuneti.
Am ajuns noaptea, ca era 2 sau 3 noaptea chiar nu mai stiu. Ne-am ratacit. Cu indicatiile babei la care ne-am cazat si care nu stapanea limba romana prea bine, am nimerit. Eu imbracata fliu-fliu, ca o fosta mireasa care, dupa chinul cu rochia, nu-si mai suporta nici propria piele:) Afara, cancer!!! Un frig de behaiai. In bagajele noastre, maieute, fustite, pantaloni scurti, tricouri. Afara crapau pietrele de frig:) Deci frig.
Pentru ca era asa tarziu, si baba asta (cu urechi de elf sau de iepure mirat, n-am putut sa ne hotaram) mai avea si alti turisti prin camere, ne-a rugat sa nu facem prea multa galagie. Ei, sa ceri asta unor oameni care sunt extrem de obositi si care ba nu-si mai pot controla picioarele si cad pe scari, ba izbucnesc in rasul ala prostesc, dar molipsitor, ba se holbeaza la urechile tale si incearca sa le ghiceasca lungimea, nu e o cerinta tocmai potrivita, cu rezultate imediate si dorite. N-avea ce sa ceara de la noi, n-avea cu cine sa se inteleaga.
Odata ajunsi in camere, cu parchetul scartaindu-ne cu patos sub picioare, am gasit terasele, ne-am imbrobodit cu ce-am gasit mai gros, am scos borcanul de masline verzi, sticla de Martini si pe cea de Uischi si ne-am instalat comod la aer, cu tigarile-n bot. Era frig. Maslinele bune. Noua foame. Ne-am batut pe ultima maslina din borcan. Noroc ca sunt agila si am degete subtiri:) Desi ar suna bine si mi-ar placea sa ma laud ca m-am imbatat si am cazut pe jos si ne-am chefuit ca-n filme, nu a fost asa. Am mai ras si-am mai vorbit si-am mai fumat vreo ora. N-am fost in stare de mai mult. Bagata in pat (avea o saltea foarte buna) cu capul pe o perna lesinata (cum imi place mie) am adormit in secunda in care am inchis ochii.

Dimineata eram curiosi de nu se mai putea sa vedem imprejurimile, chiar aveam emotii ca am ajuns in cine-stie-ce pustietaturi dubioase si ca a nins cat am dormit noi:) Nu, era frumos, era liniste, erau munti in zare, cer curat si campuri cu flori de multe culori. Si noi cu verighete, cu fetele alea de tampiti pe care le au oamenii proaspat casatoriti, cu un beau care vorbea despre mine numindu-ma sotie...

Ca si recomandare, desi nu am fost cazati acolo pentru ca nu mai erau camere libere, omu' de la pensiunea Gentiana, cu care am vorbit la telefon sa ne gaseasca si noua macar un pat in care sa dormim, ne invitase la micul-dejun. Un om atat de dragut, de saritor si serviabil (nu slugarnic) care ne-a incantat cu atitudinea si firea lui. Si ce mic-dejun, ce servire, ce palinca!:) Toate mesele le-am servit la ei si am fost incantati de fiecare data, chiar si in seara in care am mancat ciorba de vacuta si noi, familia Florea, nu mancam vita deloc. Iar proprietatea lui e un vis, un rasfat.

O sa mai las si pozele sa vorbeasca in locul meu.
Mai spun ca am vizitat manastirea Izvoru' Muresului, care e superba, pestera Sugau (un first si o experienta misto sa intri intr-o pestera si sa mergi prin galeriile ei, chiar daca cu greutate, 200-300 m) iar urcarea pe munte, desi un chin pentru fumatori, ne-a placut la nebunie (pe urechea mea stanga la un moment dat s-a asezat un fluture ca sa-mi sopteasca un secret:); am fost si la Lacul Rosu (care nu m-a impresionat) si la intoarcere -Miercurea Ciuc, Brasov cu Poiana cu tot si, cum altfel, cu ploaia dupa noi.

Niciun comentariu: