joi, 21 mai 2015

Considerații generale privitoare la ființa umană

Eu înțeleg că există meserii (ca cea de medic) în care poți ajunge, în timp, să îți uzezi coloana emoțională, dar să o lași să se subțieze, să n-o cârpești pe ici, pe colo, să nu-i construiești o temelie zdravănă, să nu te îngrijești de ea, înseamnă să te prăbușești înăuntrul ființei tale.

Există o foarte strânsă legătură între apartenența la un grup (nu orice grup, se-nțelege) și dezvoltarea personală. E important să ne înconjurăm în viață de oameni de calitate, care să ne îmbunătățească, care să ne facă să ne privim ca într-o oglindă mai specială mai mult bunele decât nebunele. Printre ei, nici nu-ți dai seama când începe "creșterea", dacă se întâmplă în urma vreunei discuții de-ți scapără neuronii de încântare sau în vreun moment de generozitate care te lasă mut, dar schimbarea se produce. Cum am spus eu despre grupul meu de mame: azi râzi cu ele, mâine plângi cu ele, poimâine ești deja îmbunătățită. Ajungi să înțelegi lucruri despre tine pe care nu știu câte cărți de psihologie s-ar pricepe să ți le explice. Ajungi să înțelegi puterea de a fi generos. Ajungi să înțelegi că viața este despre iubire. Și că da, suntem toți animale sociale și ne e bine să trăim "în haită".

Oamenii-stea. Apar și fac lumină. Dacă i-ați întâlnit, țineți-i aproape.

Sacrificiul de mamă, această tâmpenie care mă face să spumeg. Cum mama aceasta, ființă altruistă, minunată, dedicată definitiv copilului și complet idioată, îl pune pe acesta pe primul loc în toate, și nu asta ar fi cel mai rău lucru, dar pe eaaaa, pe ea, undeva la curul lumii, ea nu contează, ea nu merită, ea poate să trăiască și nemâncând toată ziua, dacă are copilul burta plină de somon și sparanghel, ea poa să umble cârpită-n cur în timp ce copilul se tăvălește cu hainele lui de firmă prin iarbă, ea nu mai ajunge niciodată la doctori pentru că copilul trebuie verificat lunar, ea umblă nepensată și confuză pe străzi, ca o cotoroanță, în timp ce copilul strălucește de bine ce-i e (așa și trebuie, nu proiectăm invidie asupra lui:))). Dar fetelor, mamelor, nu fiți tâmpite, e ca în instrucțiunile alea din avion, mama își pune întâi ei masca de oxigen și abia apoi copilului, nu poți să-l însoțești prin viață pe copilul tău abandonându-te în halul ăsta, cacă-te pe el de sacrificiu, nu ți l-a cerut nimeni, nu vine cu nimic bun și ai grijă de tine, îngrijește-te, prețuiește-te, iubește-te, nu de alta, dar mă gândesc că vrei să fii prezentă la nunta lui, nu?! Știu.

3 comentarii:

Mama Ioanei spunea...

Da. Sa ii spui asta mamei mele. Sper sa nu cad si eu in capcana asta, sa uit de persoana mea. Copilul sigur nu va aprecia.

Monia spunea...

Oare de une vine nevoia asta de sacrificiu si anulare? Eu n-o am, dar as fi curioasa sa ii inteleg resortul. Mai rau e ca undeva pe drum, la capatul sacrificiului e nota de plata: "Dupa tot ce am facut pentru tine?!" :(

Ambasadoarea spunea...

Cre ca, in mare, din neajunsurile financiare...