Atacurile la persoana mamei

Mamele sunt atacate. Nu, nu de niște creaturi malefice care se hrănesc la ceas târziu din noapte cu nervi de mamă la proțap, ci chiar de propriile mame, de familia lor extinsă și, de fapt, de orice altă ființă cu care contrastează în vreun fel, dar, desigur, cum altfel, mai ales în ceea ce privește creșterea progeniturilor. 

Dacă încerci să îl hrănești sănătos, mai că nu-ți iei o pungă de pufuleți peste ochi pentru tâmpenia asta- cum adică sănătos, ce, al meu nu mănâncă sănătos, zise mama care-i îndesa o acadea copilului de 1 an care zicea că nu veaaaa, nu paaaațeee, ei nu-ți place, linge, că n-am dat degeaba banii pe ea. Dacă funcționați bine-merci după un program de când lumea și pământul (vostru), de odihnă, mese, etc, mai că nu ți se spune-n față cât de proastă ești- păi ce, tu te iei după copil sau copilul tre să se ia după tine?. 

Pe bune? Nu vă mai săturați? Vă validati în vreun fel alegerile personale criticându-le pe-ale celorlalți sau ce? Trebuie să urmăm toți un tipar, unul singur, ca să fie bine copilul, altfel nu se poate? Îmi spui că ce, tu ai mâncat de toate, toată viața, și n-ai nimic, deși ai gradul 1 de obezitate, probleme cardiace și dinți care-ți fug speriați din gură și vrei să te cred sau cum? Poate ne consideri o familie suspectă pentru faptul că ne împărțim sarcinile și nu considerăm, în ceea ce-o privește pe Iris, că aia e treaba de mamă și ailaltă de tată, poate ți se pare nedemn de un bărbat să-și culce copilul- și ce, crezi că-mi pasă?  Pe bune? Pe bune, poftim:

Mai mare rușinea, e datoria ta de mamă să ștergi copilul la fund, nu a tatălui. Uite că nu. Dar de ce e treaba cuiva ce se întâmplă în familia noastră, care pe care șterge la cur? De ce-mi dai lecții? De ce te privește pe tine?

Îți bați joc de copil cu mâncarea asta a ta. Jur, copilul ăsta al meu nu mănâncă lături, pe bune că nu!

O să vezi tu când o să crească mai mare, o să te scuipe-n ochi cu apucăturile tale cu tot. Nu știu cum pana mea fac de contrastez în halul ăsta cu lumea înconjurătoare, de ce vor toți să mă schimbe.

Na, vezi, te-ai câcat atâta pe tine s-o hrănești sănătos și tot răcește?! Na, să mă satur, c-am crezut că o sigilez ermetic de să fugă virusurile și bacteriile schelălăind numai când aud numele ei, ce țacă mi-am luat!

O înveți dependentă de tine. Iubind-o? Iubind-o fățiș? Îmbrățisând-o cu nerușinare în mijlocul parcului? Spunându-i cuvinte frumoase? Încurajând-o? Ținând cont de părerea ei?

Uneori îmi vine să-mi iau copilul ăsta chinuit și să fluturăm batista despărțirii tuturor neamurilor și cunoscuților care nu se mai satură să ne dădăcească, să ne educe, să ne aducă pe calea cea dreaptă. Atâta m-am săturat de răutatea asta (pentru că e răutate în tonul lor), de sfaturile lor cretine (ce dacă nu vrea să doarmă la grădiniță, tu las-o acolo, ce, face ce vrea ea?), de grija lor pentru ce mănâncă Iris și autosufieciența că ei știu mai bine, la naiba, întotdeauna știu ei mai bine (ce-are dacă mânâncă un ou fiert de nu știu cine acum 2 zile și plimbat în traistă 2 zile din sat în sat, se minunează bunică-mea?), de atacurile lor. N-am auzit, în ăștia 3 ani jumate soon, bravo, fă, te-ai descurcat cum te-ai descurcat, ai un copil sănătos, asta e tot ce contează sau orice alte cuvinte normale, domoale. M-am săturat să fiu boscorodită, m-am săturat de nț, nț, nț, m-am săturat de privirile lor care spun aah, ce-aș mai salva eu copilul din ghearele tale, zgripțuroaico, cum i-aș mai cumpăra eu și gogoși și înghețate și detoatedetoate, păi ce, alea de le faci tu nu îs dulciuri. Ce să mai zic, it's not easy being weird:p