joi, 10 aprilie 2014

Ce mai mâncăm

Pentru că sunt încurajată, gen da' scrie și tu o carte de bucate sau un mail, ceva, să mănânce și gura mea, m-am gândit că n-ar fi rău să mă exteriorizez...culinar. Share-ul ăsta, între noi fie vorba, mă amuză și mă șochează totodată, adică, come on, EU, la un loc cu mâncare bună, sănătoasă și nu egal catastrofă, weeeeird. 
Foarte ciudat, zic și eu. Pentru că, adevărul e că, before my Iris had me, n-am prezentat nici un fel de simptome. Mâncam ce nimeream, pe fugă și pe nemestecate, să fie, să nu crăp de inaniție, mai mare rușinea să am ce și să nu profit:p Cam atât de simplu și de scurt era trecutul meu alimentar. Și să mă vedeți acum:p

E mult de scris pe tema asta și parcă văd că mă pierd în desișul ăsta și nu mai apuc să zic nimic concret:)) 

Faza e așa: noi (eu și el) nu mâncăm numai sănătos, în nici un caz, aș vrea, cred că mergem în direcția aia, dar nu suntem chiar acolo. În ultimii 3 ani, am învățat foarte multe despre mâncare, am aflat despre existența multor alimente, m-am resetat oarecum (pentru că eram genul care nu încerca chestii noi), nu mai spun Nu, beac, piei! (decât după ce încerc:p), au intrat în meniul meu (și pe lista cu preferințe) spanacul, carnea de vită, carnea de curcan, conopida, cerealele și multe altele cu care n-aș fi avut nici măcar o aventură, o relație de-o viață era o imposibilitate.
Ce înseamnă că nu mâncâm numai sănătos? 
Înseamnă că dacă vrem cartofi prăjiți mâncâm cartofi prăjiți. Nu 3 paie, ci cât vrem. Pe mine mă mai fură iluzia că dacă e și o salată lângă, mai salvez ceva, dar realitatea e că îmi plac și n-o să-i abandonez (deși vraja e destrămată și i-aș lăsa în favoarea humusului, de exemplu). 
Dar nu înseamnă că mâncăm margarină pe pâine albă, pufoasă (ah, câh!) sau semipreparate în fiecare zi (uneori lipsesc cu lunile din frigiderul nostru, apoi facem o pizza cu ceva de genul și ne potolim, cam așa).

Nu mai poți să go back, la vechiul stil alimentar, după atâtea revelații, iar asta e minunat.

Așa că, înainte să o iau aiurea pe câmpii, mai bine vă prezint câteva dintre rețetele ei preferate, extinse și la mine, pe categorii, să ne înțelegem:

Fasoloasele. Oh, da, le iubim!      
- humus, my love. verde (cu toate buruienile pământului, ceapă verde, spanac, castraveți), roșu (cu roșii uscate și ardei kapia) sau, românește, cu de toate. de ne-ați vedea, bucuroase de ne flutură urechile! 
- nou intratul în schemă,  năutul crocant, o gustare foarte bună (gugăliți în orice limbă și-o să găsiți rețeta fericirii).
- mâncare de linte cu sora ei bună, supa (aproape cremă) de linte, musai cu mentă.
- fasole verde cu usuroi, simplu, rapid, numai cât te gândești la ea și-i gata.
- mazărea- în supe și tocane. după cum se vede, acoperim tot sectorul:))
- ah, și când sila e la ea acasă, pardon, la noi acasă, numai ce se înfoaie odată beau-ul casei și pârâie o conservă nevinovată cu amestec de fasole și năut direct sub duș și-apoi într-un castron, unde fac hora-nfrățirii cu ce legume mai avem prin casă, rău n-o să iasă (ha!).

Orezuri, paste, alte făinuri și (pseudo)cereale. Regula ar fi să halim doar integrale, realitatea, însă, ne mai prinde cu pasta și orezul rafinate în farfurie, că na, știți voi:p
Iris e un monstru gurmand:)) Îi place mâncarea, îi place, îi place. Dar ca făinoasele, nimic nu e. De exemplu, uneori, când îi dau o felie de pâine, o pupă de bucurie:)) Ar mânca mereu. Mereu, mereu. Lucru care nu mă umple de încântare, cred că vă puteți imagina:p
Avem așa: pizza, pâine de casă, turte/foccacia cu semințe, unde chef beau e maestru.

Quinoa. Când am cumpărat prima punguță, mi-a tremurat mâna de groază: dacă o fi ca scârboșenia de hrișcă, ce mă faaac?! Well, nu e:)) Are un gust un pic nucos și merge foarte bine și cu legume și cu fructe.

Salate. Ah! Oh! 
- nu știu cum s-o numesc pe salata asta care m-a omg din prima, cred că păstrez denumirea de orez indian, așa cum l-am cunoscut într-un restaurant raw vegan și m-am îndrăgostit fulgerător. Are așa: conopidă crudă, râșnită (de fapt, asta e marea mea revelație, știți voi ce mișto e conopida crudă?, habar n-aveam!), porumb, stafide, mazăre, morcov, ardei kapia, semințe floarea soarelui, apio, sos curry (în reeditările de acasă, nu am pus niciodată). Muuuuuuust try! Now! Go, go!
- salată de spanac cu orz integral, ceapă verde, pătrunjel și lămâie.
- salată de spanac cu brânză de capră și nuci/semințe.

Ce face diferența:
- supa de oase. Zice și Elena, bine și clar, de ce și cum. Chiar nu-i așa mare sfârâială cum poate părea, să o faci, e sănătoasă și dă gust mâncărurilor. Iar pentru copii (nu că pentru noi n-ar fi), e așa, minune, gen:p Fac din când în când, bag la congelator, supa și carne (separat) și mă servesc când poftesc pentru diverse haleli (când e răcită, maimuța sigur halește supă din asta).
- condimentele (da, da, face diferența:D). Eu am o regulă (ei, unaaa): dacă vii cu niște proprietăți în buzunar, cu vreo promisiune de viață sănătoasă, lungă și prosperă, cu vreun scut antiboli, ești numai bun de pus în farfuria irisească, ești chel, nu vii cu ni-mic bun, go, go nooow!:D Așa că, o ardem simplu cu oregano, busuioc and co, niște amestecuri și, peste ele, șef, turmericul. Ia să citiți despre el, să vedeți cu ce vine în desagă numa nu turnați tot borcanul că... câh, câââââh!.

PS: Nu candidez pentru titlul de Miss Coerență sau chef-ul din Moldavia, suportați și voi textul ăsta cum a ieșit, luați ce vă trebuie din el și împărțiți cu mine rețetele voastre, că iată, și azi tre să mâncâm:D

4 comentarii:

Alina spunea...

Eeehhh, alta viata. Parca ai alta pofta de viata cu atata mancare sau cu atatea idei.

Ambasadoarea spunea...

Pofta buna!:D

Anonim spunea...

Si cum e nautul crocant?
Stefania

Ambasadoarea spunea...

Foarte bun. Ca năutul, doar că crocant:)) Serios acum, nu văd de ce nu ar plăcea cuiva, mie-mi place cu multă lămâie și chestia e să îl lași până se crocănțește, altfel e cam înnecăcios. Se pot pune tot felul de buruieni, chilli, etc.

Să mai spun cum i s-a părut irisului?:D