miercuri, 17 iulie 2013

Despre etichetarea copiilor

Eram în parc, pluteam în propria-mi letargie, Iris dădea în leagăn niște pietricele. Lângă ea, la celălalt leagăn, o mamă se lansează în ceea ce m-a făcut să mi-o imaginez învârtită de ciuf și aruncată în balega cabalină de la intrarea din parc. 
- Da' ce drăguță eee (insert zâmbet mieros scârbos), da-i cam îndesățică, așa... 
(Aaaaa, fir-ai a dracu' de pocitanie, mă-ta-i îndesățică!)
În loc de suita asta de cuvinte+cele pe care nu le pot scrie aici, dar voi puteți să vi le imaginați, îngaim îhî, sigur, îți dai seama că eu nu o văd cu ochii tăi, sperând că asta o va face să-și vadă de ale ei și că nu sunt dispusă să mă conversez cu ea despre cât de îndesățică e sau nu fică-mea sau cât de urât e sau nu fi-su. Ei bine, nu, pentru că imediat aud iar
- Daaa, drăguță tare, da' cam îndesățică, ca și cum eu îi dădusem dreptate.
(Aaaa, marș, fă, mă-ta-i îndesățică, n-aaaauzi?!)

De ce nu e bine să-ți etichetezi copilul?
Până să o am pe Iris, n-am avut noțiunile astea în cap, așa că nu știam că o să ajung s-o etichetez și că, fie și pozitiv, asta îi poate dăuna. Apoi am citit și s-a făcut lumină. Pentru că explică foarte clar, redau mai jos ce zice Monica Reu, trainer specializat în comunicarea nonviolentă:
"Acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai mare neajuns al etichetelor: suntem foarte dornici să facem pe plac celor din jurul nostru și ne dorim foarte mult aprobarea lor. Această atitudine are mare legătură cu educația primită – o educație care nu este bazată pe valoarea venită din interiorul nostru, ci raportată mereu la exterior. De mici copii căutăm aprobarea părinților, acel “bravo”. Nu contează dacă mi-a făcut sau nu plăcere să fac un lucru, dar atâta timp cât primesc acest bravo din exterior înseamnă că totul este în ordine. În momentul în care am primit eticheta de “ești un copil cuminte” mă bucur atât de mult de lauda primită, încât “încremenesc” în poziția respectivă, mintea se setează pe eticheta primită și toată creativitatea mea se irosește pentru că sunt atât de avid de aprobarea celor din jur încât nu mai îndrăznesc să fac niciun pas. Etichetele pozitive pot avea efecte la fel de negative, pentru că nici o etichetă – pozitivă sau negativă - nu este adevărată. Întodeauna, o etichetă vorbește nu despre cel care o primește, ci despre ce simte și ce experimentează persoana care pune eticheta. De exemplu, atunci când îi spun copilului care a luat 10 la matematică “esti cel mai deștept din clasă”, îi transmit de fapt ceea ce simt eu în acel moment - “mă simt foarte mândru/ă pentru că ai luat 10 la matematică”. Așadar, vorbesc despre mine punând o etichetă asupra copilului. S-ar putea ca în altă zi, copilul să ia 8 la matematică, iar eu n-aș vrea să considere, în baza etichetei pe care i-am pus-o, că este ceva în neregulă cu această notă, cu el sau că nota spune ceva despre el.
Copiilor care li se spune în mod constant că sunt proști, răi, prost educați, vor ajunge, într-o bună zi, să confirme toate aceste lucruri. Copiii încearcă să confirme ceea ce noi le spunem și vor deveni ceea ce primesc din exterior.
Aș vrea ca părinții să-și dea seama că toți copiii sunt fragili și își asumă absolut tot ce le spunem. Așadar, dacă vrem un mod mult mai sănătos de a-i spune copilului că ceva din ce a făcut ne-a mulțumit, ne putem limita la a-i vorbi despre noi și despre experiența noastră atunci când vedem ceva făcut de el. Asta înseamnă să evităm să emitem mesaje de genul “ești cel mai frumos, cel mai destept” sau “ești un prost, un leneș” și să alegem să spunem, în schimb, în momentul când vedem ceva și ne face plăcere: “când văd curățenie la tine în cameră, mă simt bucuroasă, relaxată, liniștită, pentru că nevoia mea de armonie și de ordine este împlinită în acest moment”.
Etichetarea e considerată formă de abuz emoțional și poate avea umări nedorite asupra personalității și dezvoltării copiilor. Deci nu, nu, nu, nu facem asta :D Știu, să nu-i spui copilului tău că e cel mai frumos din toate lumile și galaxiile, poa să fie foarte dificil, dar schimbă formularea și-o să poți să-i transmiți același lucru fără să-l încarci cu o etichetă :D Citiți și AICI.

De ce nu e bine să etichetezi alți copii?
N-ai dreptul ăsta. Nu e voie. Pur și simplu, nimic pe lumea asta, nu-ți dă acest drept. Așa cum nu e voie să tragi de păr alt copil sau să-l împingi 2 metri mai încolo ca să aibă copilul tău loc, așa nu e voie să spui despre alt copil că e gras, prost, rău, obraznic, urât, etc. Mi se pare simplu. În plus, dacă ești foarte norocos, poți să trezești monstrul dintr-o mamă nedormită sau stresată și să-ți iei un leagăn în dinți:p Nu mai bine îți vezi tu de treaba ta și de copilul tău? Ba da, mai bine.

2 comentarii:

http://mihaelafarca.com/ spunea...

eh, mai rau e cum ajung lucrurile astea sa ne afecteze cand suntem mari..ca ale naibii vorbe, parca astea le tinem minte pentru totdeauna..anyway, keep going, esti o mamica grozava!

Ambasadoarea spunea...

Pai aia-i buba, credem ca odata rostite vorbele se pierd asa aiurea-n neant, dar uite ca nu, se lipesc. Multumesc, nu cred ca sunt, dar sper s-apuc ziua aia, s-o aud pe ea spunandu-mi asta! :D