2y8m: tu eți bucățica mea

Mi-e cam greu, tot mai greu, nu mai stă s-o prind în cuvinte, dar nu mă las, nu renunț la postările astea:p

Luna asta, într-o zi în care mi s-a arătat în toată ciufoțenia ei, am realizat treaba aia cu controlul: că ori îl ai până nu-l mai ai, ori îl ai atât cât îți permit ei sau că, pur și simplu, de fapt, nu deții nici un control, nici asupra ta (deși asta chiar ar fi minunat), nici asupra celorlalți și, șoc și groază, nici măcar asupra propriilor copii. Eh, ce-o să facem acum? O să ne dăm cu curu' de pământ? O să ne. O să ni se zburlească și genele-n cap de frică? O să. Apoi, mai deștepte fiind, o să acceptăm asta și viața o să aibă un motiv mai puțin să râdă de noi:p
Am tuns-o. Pleata bebelușească, coama ei sălbatică, încurcată, adunătoare de scame în zulufi, aia care i se înfășura în jurul gâtului când dormea, care i se lipea de ceafă și care întinsă cu forța îi ajungea  mai jos de jumătatea spatelui, care stătea prea des prinsă din cauza căldurii, nu mai e. Acum e mai uniform, un fel de bob, creație personală (vag nereușită, dar ce bine că onduleurile acoperă greșelile mele:p). Am crezut că nu, dar am suferit un pic, așa să știți:p Și-am crezut că n-o să-i păstrez codița, dar n-am putut, mă, s-o arunc, don't judge me:p

Mă enervează ce se întâmplă în parc, cum a cedat până la urmă și-a început să imite comportamente agresive, nu mai dă mereu jucării, le strânge pe toate lângă ea și spune a mea, a mea. Mă rog, trebuia să ajungem și aici.

Și mă mai enervează teribil relația ei cu pâinea, ce apucături, ce disperare în a fura încă o felie, cum se năpustește asupra ei și bagă tot în gură numai să nu i-o iau:( Probabil am făcut eu ceva greșit, dar încă nu m-am prins ce și cum.

Îi place să se spele pe mâini, dar mai mult și mai mult îi place să frece bateria și chiuveta, m-am scos:))

Vorbește cu jucăriile, le întreabă pe păpuși dacă le e foame, cântă, dansează, se învârte, are curiozități de tot felul, înțelege și participă la glume de oameni mari, are câteva prietene, întreabă de ele, le caută prin parc, dar de jucat nu prea se joacă cine știe ce cu ele, eventual, doar cu una.

Într-o zi când n-a vrut să doarmă la prânz am fost nevoită să apelez la un monstru malefic- gheara gâdilicioasă. Atâta s-a mai distrat și-atâta-a mai râs! Chiar că te-mbeți cu sunetele astea:p 

Apoi mi-a spus o poveste: a fost odată o funică cam câboasă și un caboi cae săea în pat când deodată a apăut un caboi mai uât cae avea un cad. Dacă aveți nevoie de traducere, să-mi spuneți :D

Mă alintă: maaaaami, giugiuica meeeea, bucățica meeeea. Apoi, în altă seară: tu eți o fată bună, mami, eu țunt o fată gutoasă.

Ne uităm pe o carte, la o barză:

- ce-i asta, fată?

- o pasăe. mai bondă. 

 Joc. Ne băgăm în pat, la somn, noapte, liniște și deodată mă întorc spre ea:

- maaami? (voce gravă, serioasă)

- daaa

- aaaaam uitat să-ți zic ceva (aaaaleeei!)

- țe?

- te iubesc, mami!

- haaaaa, iubeeeeți (și râde ca un șoarece trecut prin vie)

- iubețc, da, n-ai tu idee cât :p