duminică, 24 iulie 2011

8 luni, cu dinți și multă acțiune

Deși nu țin minte să fi știut asta despre mine, cred că mi-am dorit dintotdeauna un copil al meu. Un copil pe care să-l iubesc cu toate celulele ființei, dar pe care să nu-l sufoc cu dragostea mea. Un copil cu care să nu repet greșelile pe care le-au făcut părinții mei sau pe care le-am observat la alții. Un copil pentru care să fac totul, dar să nu simt asta ca pe un sacrificiu. Am așa, senzația că am așteptat-o toată viața pe Iris. Mi se pare incredibil că e aici.

Pe tronsonul ăsta, 7-8, s-au întâmplat o grămadă de chestii. Parcă nici n-am timp să le înregistrez pe toate.
Stă la locul ei de joacă, pocnește jucăriile una de alta, le aruncă, ia altele, se întinde fix după aia care-i cea mai departe de ea, se agață de perne, cade, se ridică în coate, preferă 2 jucării pe care să le sucească dintr-o mână în alta decât tot mormanul în jurul ei.
A descoperit că există și dincolo de mâini și picioare, așa că acum se scarpină în cap, se mângâie pe burtă, se trage de urechi.
Zilele trec, ea zice-n fiecare zi câte o silabă nouă. Spune ba-ba-ba-ba, ma-ma-mî. O aud destul de des spunând ceva gen ma-ma-ma-ma. Sau pa, da, bă, e-eee. Când o vede pe Loli sau vreo pisică le strigă c-un a, scurt și ferm.
Am învățat-o să facă pa. Da' face numa' când vrea ea.
Ne îmbrățișează. Sau ne place nouă să credem asta.
Când se alintă dă ușor capul într-o parte și scoate puțin limba într-un zâmbet timid.
Dacă-i spun să nu mai bage în gură șosete, telefoane ș.a. nu mai bagă. Câteva secunde.
Așchimodia a învâțat să țipe după lucrurile pe care le vrea (nu, nu jucării, jucăriile sunt câcaturi pentru proști, nu pentru ea) și să plângă dacă nu le primește în secunda în care s-a gândit că le vrea.
Vrea, se străduiește să prindă mișcarea pentru târât sau mers de-a bușilea. Dacă nu reușește ori se așează pe-o parte și se întinde, ori behăie s-o ridic.O văd că o frustrează că nu reușește (azi am avut senzația că ar trebui s-o las să se enerveze, să cârăie până reușește ce-o vrea să facă), stă în 4 labe, dar nu se mișcă, nici nu se târâște, deși cumva migrează dintr-un loc într-altul, prin pat.
Îmi place să mă uit la ea. Așa, ca proasta. Cred că n-am să pierd niciodată obiceiul ăsta.
Ei îi place să mă mângâie pe păr (crede ea). Mie nu.
Alint: bobi, bobița, băbăștiuca, bufnea, moț, curcubela și-n general altele în fiecare zi. Dintre toate astea, se distinge în perioada asta bobi :)
Se bucură și râde când vede sau aude copii.
Are acum suficient păr cât să-i fac un moț, e foarte mișto cu alea 5 fire mai lungi prinse-n moț.
Dacă până luna trecută mă gândeam ce potrivit ar fi Irisoiu' pentru o reclamă la batista bebelușului, acum ne retragem candidatura pentru că eu mai am puțin și-i sparg nasul în timpul operațiunii, la cum se foiește.
Are un ciot jumate din incisivi. Care au venit așa, pe nesimțite. Cred, totuși, că ei o fac un diavol tazmanian, altfel ce explicație să fie pentru trezirile/cârâielile ei nocturne de ordinul zecilor de mii?! Și asta ne face pe noi niște zombie anchilozați, cu dureri de spate și cearcăne, mai e mult până departe?
Nu știu cum sunt băieții, nici alte fetițe, dar gogoșarul ăsta al nostru se alintă de zici c-a făcut cursuri. Bine că știe să clipească des, să-și lase capul într-o parte și să afișeze zâmbet de mironosiță, și-n timpul ăsta târtâie la curu' ei pe 7 nivele.
E mult mai activă, se ridică, se foiește, vrea în picioare, vrea jos, vrea altceva, stă în 4, cade, încearcă iar. Chiuie când zărește de la distanță parcul în care o dăm seara în leagăn. Râde câteodată din senin. Băi, și are niște priviri uneori!...
A început să fie selectivă. Nu mai aruncă zâmbete oricui, sau dacă te blagoslovește cu un zâmbet, să nu cumva să crezi că asta înseamnă că o poți lua în brațe. Nu, nu, de la distanță, vă rog, și cât am io chef, dup-aia pa!
În afară de gălbenuș (de țară), ceapă și ardei (la fiert, în supă) nu cred că am mai introdus ceva în alimentația ei. Ceea ce mă face să-mi smulg părul din cap gândindu-mă cum să fac, cum să le mai combin să mănânce cât mai variat.
Dacă linge cărțile înseamnă că-i plac, c-o să citească mult și bun și fără s-o oblig io?:)
E un copil tare-tare-tare mișto!

Eu? Eu trăiesc toate astea cu mirarea omului care nu știe cum a ajuns aici. Mă uit în urmă și toate sunt în ceață. De 8 luni de zile sunt alt om și sper eu că o variantă îmbunătățită a ceea ce eram înainte. Nu, nu fizic. Da' cui îi mai pasă de zecile de tricouri pe care nu le mai îmbrac pentru c-aș arăta ca o gravidă măcar în luna a 5a?! Long live baby-doll-ul :D
La începutul lui septembrie vom boteza pentru prima oară, o fetiță. Nu eram noi pregătiți pentru asta, dar am zis mereu că voi spune da primilor care ne vor cere asta. Așa că iată-ne și nași!:)

8 comentarii:

Carla spunea...

Imi place teribil sa citesc asemenea posturi aniversare! :D

Suntem o gasca de adoratoare isterice ale copiilor nostri, noi - mamicile... :D Contemplam, ne miram, ne minunam, chiuim de fericire si apoi de la capat... E misto, eu ma incarc pozitiv de fiecare data cand citesc lucruri scrise atat de frumos, cu atat de mult suflet, despre copii...

Cat despre Iris, un calduros "si la mai mare!" si cat mai putine dureri de dintisori!

Ambasadoarea spunea...

Aaa, adoratoare isterice, ca bine zici! :D

MD spunea...

Awwwww ce frumoasa este! Si ce manute de michelin are! <3 <3 <3

Ambasadoarea spunea...

Da, da, e numa' buna de ros :D

Margeluta spunea...

Cat ma bucur ca ai scos blogul de pe privat! Am citit tot din urma! ;)
Doamne, aveti un copil extraordinar de frumos! Sa va traiasca!! ;)

Ambasadoarea spunea...

Multumim, Margeluta!
Si eu ma bucur ca ti-am lipsit :)

Carla spunea...

Am spus-o cu mare drag, să ştii! :D

Până să am copii, deşi eram o mare iubitoare de bebeluşi, nu aveam răbdare să citesc niciun post aniversar, oricât de frumos sau amuzant ar fi fost scris... Mi se părea că toate sunt la fel, că toate aduc elogii primilor dinţişori, primilor paşi, primei strâmbături etc. ... de parcă nu tuturor copilaşilor li se întâmplă acelaşi lucru! :D

Abia când am rămas însărcinată şi apoi când am născut am simţit cu adevărat ce înseamnă să fii îndragostit de copilul tău, să vezi numai minuni în ceea ce face, să te bucuri din suflet pentru cel mai mărunt zâmbet, să iubeşti amintirea fiecărei zi alături de ea/el... E minunat să fii mamă, aşa "isterice" cum ne văd cei din jur! :)

Ambasadoarea spunea...

Stiu ca asa ai zis-o:)

Eu n-am fost niciodata o iubitoare de bebelusi, cred ca "m-am pastrat" pt THE bebelusa. Si desi se intampla aceleasi lucruri tuturor copiilor, nu toti sunt ai nostri. Deci AI NOSTRI :D