vineri, 14 ianuarie 2011

Din fundul sufletului

Cum fac să nu mă lepăd de mine, femeia?, se întreabă acea parte din mine care nu e nici mamă și nici soție. 
Eu mie nu-mi mai aparțin, nu mă recunosc nici în oglindă, nici în descrieri, nici în amintiri. Care am fost eu cea adevărată? Atâtea fețe și nici una a mea. Mă dor toate nespusele adunate în ultimele luni, tot ce rămâne nespus s-a așternut ca o mâzgă peste drumul pe care trebuia să vină liniștea la mine. O liniște personală, nu comună, nu familială, conjugală sau profesională... nu-și găsește drumul spre mine. Poate să strălucească tot în jurul meu, în mine nu s-a aprins încă lumina. În mine, cea care nu e nici mamă și nici soție. De aia mi-e dor.

6 comentarii:

femeia fericita spunea...

Daca la dracovenia pusa la cale de hormoni te gandesti, dureaza cam un an de zile sa se re-normalizeze viata.

Cat despre toate nespusele ce dor, exista perioade in viata cand totul doare, fie ca e spus sau nespus, acru sau amar, dulce sau piparat. Daca te doare "ca el n-a spus", asta face parte din lista.

Iar daca te doare si n-ai spus, e semn de maturitate!

Ambasadoarea spunea...

Nici nu mai stiu la ce ma refer, Elena, stiu doar ca mi-e dor de mine.

anca oprescu spunea...

Eu am alergat dupa mine cateva "vesnicii"...Dar a meritat...abia acum sunt frumosa si de gasit...Te vei intoarce acasa curand..trust me..cautarea e deja pragul casei...:)

Ambasadoarea spunea...

Nu stiu, Anca, sper sa fie asa pt ca suna foarte bine ce zici tu aici.

Ionouka spunea...

Eu cred ca uite-asa nu te pierzi. Scriind, gindind, melancolizind. Femeia care scrie aici acum tu esti, tu-nemama, tu-nesotie, chiar daca ti se pare ca greu scoate nasul dintre celelalte. Acum ti-e greu sa-i dai atentie, but hang in there. Cred, ca nu stiu cum e...

Ambasadoarea spunea...

Cam asa e, Ionuca, da' io uneori is hapsana si le vreau pe toate odata, nu pe toate pe rand.