Somnul.
Mi-e greu să-mi adun gândurile, nici nu-mi aduc aminte cum mă cheamă. Mi-e atât de somn că nu-mi dau seama dacă acum sunt trează sau dorm. S-ar putea să-mi pierd mințile în curând. Dacă s-o dovedi a fi așa, eu le declar de pe acum nule, să scap de-o grijă. Și sunt în starea asta doar din cauza meselor ei, o dată la 2-3-4-5 ore ea trebuie să mănânce, cu altceva nu mă chinuie, nici de colici nu sunt sigură că a avut. Somnul ăsta fragmentat mă face să fiu o turbăciune și să-mi doresc cu disperare să fug în munți și să hibernez tot restul anului.
Alăptarea.
Operația pare mângâiere prin comparație. Nu există ceva mai oribil pe scara durerilor suportate în întreaga mea viață decât durerile din timpul alăptării. Ca să mă fac înțeleasă, e ca și cum o gură, cu lame în loc de dinți, îți toacă mărunt, de mai multe ori pe zi, sfârcurile. Te săgetează durerea, îți trece din sâni în creieri, rănile par că n-or să se vindece în veci și de fiecare dată când vine ora mesei (de fiecare dată prea repede, prea des) îți vine să urli (și urli), să înjuri (și înjuri), să te duci dracu (și nu te duci) numai să scapi. Nu știam lucrurile astea. Și mi se pare nedrept, la naiba!, ca după 9 luni de sarcină, după o operație și niște zile în iadul spitalicesc, să mai treci și prin așa ceva. Păi în loc să-ți tragi sufletul în sfârșit și să te bucuri de copchilul tău, ajungi să-ți blestemi zilele... Și nu, dacă ți se spune că toate astea sunt doar la început, să nu crezi. Iată-mă după 40 de zile prinsă între 2 idei: să renunț la alăptat sau să renunț la alăptat.
New-me.
Asta înseamnă că old-me m-a părăsit. Old-me avea pielea fină, fermă și mișto. Old-me nu știa să plângă, nu mânca prăjituri și nu cântărea 2 tone. Old-me avea nervi, dar se stingeau imediat într-un râs, nu într-un plâns ca acum. New-me are nevoie de reparații capitale. New-me a ieșit șifonată din sarcină. New-me are nevoie să fie clonată.
Postări
7 comentarii:
:( Of, sper din suflet ca new you sa se revigoreze cat mai curand... io iti tin pumnii
N-am inteles niciodata care-i faza cu "miracolul alaptarii". Pentru mine a fost un chin. Cu ragade, canale infundate si cu senzatia de bricheta aprinsa sub sfarc de fiecare data cand alaptam. Asta a durat vreo 7-8 saptamani (timp in care am epuizat toata gama de creme, geluri, comprese, etc), dupa care a fost ok. Am alaptat pana la 9 luni, dar as fi preferat sa mai fiu insarcinata o data, chiar sa mai nasc o data, decat sa trebuiasca sa alaptez la fiecare 3-4 ore. Habar n-am cum am reusit sa trec de primele saptamani. Mai mult, habar n-am daca chiar a meritat efortul. Acum as zice ca nu prea!
N-am inteles niciodata care-i faza cu "miracolul alaptarii". Pentru mine a fost un chin. Cu ragade, canale infundate si cu senzatia de bricheta aprinsa sub sfarc de fiecare data cand alaptam. Asta a durat vreo 7-8 saptamani (timp in care am epuizat toata gama de creme, geluri, comprese, etc), dupa care a fost ok. Am alaptat pana la 9 luni, dar as fi preferat sa mai fiu insarcinata o data, chiar sa mai nasc o data, decat sa trebuiasca sa alaptez la fiecare 3-4 ore. Habar n-am cum am reusit sa trec de primele saptamani. Mai mult, habar n-am daca chiar a meritat efortul. Acum as zice ca nu prea!
Stiu ca orice ti-as spune nu pot sa reduc durerea pe care o simti la fiecare alaptat si nici nu pot sa te fac sa te simti mai odihnita. Vroiam doar sa stii ca au mai trecut si alte femei prin aceste chinuri... Au trecut cu bine fara sa renunte la alaptat. Eu am alaptat pana la 2 ani. Irina ar mai fi vrut, dar am zis ca ii ajunge! :)) Sper sa reusesti sa o alaptezi cat mai mult. Ar fi bine pentru Iris sa nu o privezi de acel laptic minunat care o ajuta atat de mult si pe termen lung. Iti tin pumnii.
P.S. - Cat despre oboseala... Pe mine m-a chinuit asa vreo 3 ani... Abia dupa ce a implinit 3 ani am reusit sa am si eu prima noapte intreaga dormita.
Ada, da, miracolul nasterii, miracolul alaptarii... numai miracole peste tot. In realitate toata aventura asta e un lung proces in care testezi si depasesti noi praguri de durere. As vrea sa se vorbeasca si despre asta, sa nu se mai imbrace totul in poleiala asta "miraculoasa".
Enchanting me, nu stiu daca ma crezi, dar am suportat mai multe decat m-as fi crezut in stare si cred in proprietatile laptelui matern... cateodata insa, lucrurile merg, impotriva vointei noastre, in alta directie. Felicitari pt cat ai alaptat!
Cred ca ar trebui sa trec mai des pe la tine - ca sa-mi mai treaca un pic de dorinta de a avea bebe. Oricum iubitul meu ar fi incantat sa stie ca ma sperii un pic.:D
Alina, si dac-ai sti cat m-am cenzurat:) O sa zic acum ceva ce cu siguranta ai auzit si tu: se merita. In plus, nu toate percep experienta asta ca mine, nu mai citi prostiile mele:D
Trimiteți un comentariu