miercuri, 23 decembrie 2009

O urare, două gânduri

Aproape că aș putea spune că nu-mi doresc nimic de la cel mai celebru moș. Nici o pereche de cizme, nici o rochie anume, nici măcar cerceii ăia cu piatră verde. Asta poate și pentru că mi se pare că le am pe toate. Sau pe cele mai importante dintre ele. Iar pe cele care îmi lipsesc, le aștept să devină posibile la anu'. Că ăsta care se duce, două-mii-nou', a fost oricum un an frumos, cu schimbări frumoase. Bine, dacă printr-o magie ar înceta să mă mai doară spatele, eu nu m-aș supăra...
Vine Crăciunul, da? Păi să vină. Că o să mergem la cea mai cool bunică ever să o colindăm. O să ne împărțim cadouri și-o să mâncăm bun, poate mă îndur și-ncerc un chec cu banane. O să spunem prin telefon Chiriloilor un colind hăhăit și-o să ne bucurăm de ce ne-au trimis ei. O să mă uit la brad și-o să simt așa, niște chestii... iar în a treia zi de Crăciun o să sărbătorim 6 luni de la căsătorie și-o să râd iar ca proasta când el îmi spune draga mea soție... De revelion fugim la București, ne așteaptă cei mai ochi verzi și ard de nerăbdare să dansez în rochia mea cu floricele. Sună bine, nu? Da, sună.

Vă doresc un sfârșit de an frumos, un Crăciun fericit și multe surprize plăcute în 2010!

6 comentarii:

Liana spunea...

Sarbatori fericite, ba! Si in 2010 sa veniti in vizita :P

Cora spunea...

Ce tare :) pai daca vi de Revelion in Buc. sper sa ne vedem...Craciun fericit ! Pup pup, si sa stii ca si mie mi se intampla chestii :):)

Sorin M. spunea...

Deschideţi uşa şi lăsaţi duhul Crăciunului să vă intre în casă!
Deschideţi inimile şi lăsaţi Bucuria
şi Împlinirea să vă intre în suflet!
Deschideţi larg braţele
şi îmbrăţişarea voastră caldă,
vorba bună şi gândul curat
să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi!
Fie ca Iubirea, Înţelepciunea,
Încrederea şi Generozitatea
să vă călăuzească paşii în noul an!
"La mulţi ani!"

Flore spunea...

La multi ani !un an nou plin de realizari si vise implinite!

Anonim spunea...

http://kaosmoon.blogspot.com

Cora spunea...

Daca esti in Buc si vrei(si poti)sa ne vedem , da un semn. Am vazut a nu ai raspuns pe aici, si mi-e aiurea sa te deranjez.
La Multi Ani !
P.S. si cu semn si fara semn, you're the one :):):)
Pup fata si sper ca te-ai distrat bine.