O gunoieră la dezintoxicare

S-ar putea să am şanse să mă vindec. Oricum, sunt chiar pe drumul pe care trebuie să fiu.

Sunt deja zile întregi de când aştept decizia Ecosal-ului prin care sunt înştiinţată că trebuie să plătesc suplimentar pentru ridicarea gunoiului, pentru că, nu ştiu exact cum am reuşit, dar am depăşit sigur norma admisă:) Renovarea asta mi-a arătat o altă latură de a mea, nu că nu aş fi fost conştientă de dânsa, dar am crezut că am ascuns-o atât de bine că poate o fi dispărut de tot.

Eh, odată meşterii plecaţi, cu treaba mai mult sau mai puţin terminată bine, cu vistieria familiei golită, am trecut la nivelul următor, cel al aşezării fiecărui răhăţel la locul lui. Mă, voi sunteţi conştienţi cam câţi răhăţei strângeţi de-a lungul vieţii? Deci eu sunt şocată! Sunt o gunoieră, strâng şi depozitez toate prostiile exact ca o babă care nu mai are alte bucurii să-i coloreze viaţa. Sau, mă rog, eram.

Cum ziceam, de câteva zile tot ce fac e să aşez lucrurile pe căprării, domenii, destinatari.
Aşa au ajuns la maică-mea 2 saci care pocneau din toate încheieturile cu maimuţoi de pluş, mai mici sau mai mari, la care nu am crezut că voi fi vreodată în stare să renunţ, oricum nu fără lacrimi în ochi şi unghii roase de ciudă; două sacoşe cu puşculiţe, văzuţe, bentiţe, creioane şi mai ştiu eu ce rahaturi; trei traiste imense cu cărţi, 80 % dintre ele din colecţia Biblioteca pentru toţi copiii, iar restul scursuri de genul Teiul sălbatic, care oricum nu-mi aparţineau:); alţi saci cu haine, pe care nu ştiu de ce naiba le ţineam. La maică-sa pe lângă toată mobila veche au mai ajuns şi toate covoarele, farfuriile, cănile, paharele şi farfuriuţele pe care, iarăşi nu înţeleg de ce le-am lăsat să-mi ocupe locul ... pantofilor, de exemplu:) La sor-mea, care încă îşi plimbă picioarele prin Franţa- tricouri, maieuri, pantaloni de pe vremea când aveam pătrăţele pe burtă. Aseară, dintr-o singură cămară mică-mică am aruncat 5 saci imenşi cu nu ştiu câte alte cutii. Şi încă n-am aruncat jurnalele-agendele-caietele, asta pentru că nu le pot arunca pur şi simplu, trebuie să le dau foc. Nici la încălţăminte nu mi-am băgat încă nasu' (cum sună asta!:). Nici la poşete sau eşarfe. Sau cercei, mărgele.

Ce naiba e asta? Ce specie ciudată asta umană! Cumpără, strânge şi depozitează cu disperare lucruri inutile. Dacă n-am fi renovat apartamentul, cu siguranţă n-am fi renunţat la atâtea lucruri, dar pentru că le-am scos din matca lor, imediat le-am văzut inutilitatea. Eu nu mai fac asta. Nu mai vreau să mă ataşez de lucruri, nu ele-mi fac viaţa mai frumoasă. Am început programul de dezintoxicare. Mai grav e că am descoperit că mai am un singur pulover de iarnă. Sper să nu fie, în cazul ăsta, prea lungă:)

PS: Nu, asta nu înseamnă că nu mai merg la shopping. Dimpotrivă:)

______________

Şi avem 2 luni!:)

Uită-mă, dar nu de tot!

Unii oameni nu-şi mai doresc să scurme liniştea trecutului.
Pentru ei, primul pas făcut înainte e cel care contează şi-şi doresc cu orice preţ şi fac tot posibilul să trimită ceaţa şi uitarea peste tot ce-a fost, cu siguranţa că tot ce-i mai bun şi mai frumos în prezent sau măcar în viitor îi aşteaptă, iar în trecut rămân doar resturi, gunoaie şi mortăciuni.

Unii bărbaţi îngroapă tot când ies dintr-o relaţie, şi-n ritm de Aleluia îşi văd în continuare de viaţă, uită zile de naştere, numere de telefon, adrese şi toate zilele de-aici încolo sunt noi, totul e de la zero, nimic din ce a fost nu mai e important, nu mai există. La ei, memoria are şi rol de a proteja creierul şi de a nu-l suprasolicita cu informaţii inutile, astfel că ea goleşte singură coşul de gunoaie.

Eu nu pot să uit, frate! Pe mine mă scurmă şi mă-mpunge trecutul tot timpu' de la spate. Una-două mai am câte un flash. Dacă, de exemplu, ascult o melodie, imediat mă paraşutez cu 10 ani în urmă şi mă şi văd cu bocancii în picioare şi părul vâlvoi la vreun concert, chef, ceva. Da, e-adevărat, nu reţin eu toate detaliile, dar oameni, feţe, discuţii chiar... n-am treabă! Mi-aduc aminte cu precădere stări, nişte stări bogate în emoţii şi revin în memoria mea la cel mai mic semn şi de fiecare dată fără să mă anunţe şi mereu mă iau prin surprindere. Mi-aduc aminte şi cred că asta e, îmi aduc aminte pentru că vreau, pentru că mi-e dor, pentru că nu vreau să uit şi mă străduiesc să nu uit, tot ce m-a făcut să râd sau să plâng, persoanele importante şi momentele importante.
Eh, să ne revenim, nu asta-i problema: oamenii uită sau nu uită, oricum ar fi, îşi văd de ale lor, normal, ce să facă?! Dar cum naiba pe nimeni nu gâdilă deştele să sune un fost coleg sau fost iubit, sau fost profesor sau fost orice?

Poate că de fapt nimeni nu uită, doar vor să lase impresia asta. Şi e păcat! Nu aşa se face. Am zis!

Homo casnicus, o specie fericită!

Nu mai suport întrebările de genul: Şi, cu ce te ocupi?, Unde munceşti?, În ce domeniu îţi desfăşori activitatea? şi adăugirile voit răutăcios-compătimitoare, gen A, nu munceşti, adică nu faci nimic, adică respiri aerul de pomană, vai, nu-mi vine să cred şi, preferatele mele: Păi zi-mi ce ştii să faci că poate găsim ceva şi pentru tine sau Hai, că la cum te duce capu' sigur se găseşte ceva, hai, zi, zi, zi, ce ştii să faci?

Aseară una dintre mătuşile mele, mare soprană-regizor-textier şi mai-ştiu-eu-ce-business-woman mă întreabă acelaşi lucru. Eu, senină, radioasă, clipind rar şi sarcastic din gene, răspund: Ştiu să fac ce vreau. Auditoriul compus dintr-un unchi, două mătuşi, o mamă, doi nepoţi minori, o mamă de mătuşă şi o bucată de câine au avut reacţii dintre cele mai variate, de la indiferenţa tipic câinească la ochii încruntaţi ai mamei personale (care-ar fi vrut ea să mă pună la punct pentru impertinenţa mea şi lipsa de recunoştinţă manifestată aşa batjocoritor, da' şi-o fi amintit brusc că nu mai am 15 ani, ce naşpa pentru ea!:), de la râsul zgomotos al unchiului (care, între noi fie vorba, mă preţuieşte maxim) la şocul mătuşii-soprană pe care-am auzit-o înghiţind în sec.

Acum, ca să fie clar, nu sunt eu oaia neagră a familiei, nu ţin morţiş să ies în evidenţă cu replici care să deranjeze, darrrrr, când pui întrebări de genul ăsta tocmai în scopul de a intimida pe cineva sau de a-l face să se simtă prost-inferior-uatevă' şi te mai dai şi rotundă că tu ai, tu poţi, tu ştii, dar adaugi un Casă de piatră!, un oftat, un Ce frumoooooasaă ai foooooost, tu trebuia să te faci fotomodel! şi un Îţi rămân datoare cu un cadou, dar acum nu am bani, că ştii şi tu cum îs afacerile, te trântesc de nu te vezi. Pentru că eu ghicesc oamenii şi unii sunt atât de transparenţi că mă bufneşte râsul numai cât deschid gura cu intenţia (cică) de a face un bine, şi, cum altfel, de a-şi demonstra superioritatea, deşi, ştiţi şi voi, în familii nu există secrete;)

Dacă cumva mai avea cineva curiozităţi de genul ăsta, sper că le-am stins acum pe toate. Altfel, scriu, citesc, mă joc, sunt măritată, fericită, proaspăt tunsă şi-mi place să fac ce vreau, când vreau, cum vreau, pentru că, nu-i aşa, sunt o femeie întreţinută, o casnică veritabilă (casnică vine de la căsnicie?:) şi asta chiar îmi ocupă tot timpul:) În momentul în care voi vrea altceva o să mă pricep să-mi folosesc resursele şi, dacă vreţi, o să vă trimit tuturor şi scrisori de înştiinţare cu acte doveditoare că nu MAI frec menta, nu MAI respir aerul degeaba, nu MAI ard gazul de pomană. Până atunci, fuck off, darlings, da?

PS: Nu s-a născut încă angajatorul care să mă merite pe mine!:)

Alice face minuni

Seara spiriduşii livrează cadouri pentru copiii cuminţi.

În seara asta a fost rândul meu:)

Draga de Alice a făcut să sporească starea mea de fericire şi acum, cu mărgelele MELE superbe la gât, cu cerceii MEI superbi la urechi vă scriu aceste rânduri ca să... vă fac în ciudă că voi n-aveţi:)

PS: Alice, numai dacă m-ai fi văzut cum casc ochii a mirare şi sar din pat să apuc săculeţul din mâinile beau-lui şi cum încep să râd ca un copchil prost şi să învârt mărgelele pe toate părţile ca şi cum mesaje magice mă aşteptau pe mine să le descifrez... ce frumos, ce frumos, ce frumos! Mulţumesc din toţi porii pentru bucuria asta şi te asigur că de mult nu m-a mai încântat ceva atât de tare şi de curat! Ştii că au şi parfum?:) Ti pup!