3.3

Nu-mi mai încap în piele. Și nu de fericire. E ca și cum mi-ar fi rămas mică pielea și din cauza asta stau numai ghemuită sau în poziții care-mi provoacă tot felul de cârcei sau doar nervi. Sunt încremenită în capul meu și nemulțumită de mine până la acte extreme.

De exemplu, într-o după-amiază ordinară de sâmbătă cu 5 minute înainte să ies pe ușă (spre narghileaua de la restaurantul turcesc, if you must know) am luat foarfeca (?) de croitorie (aia mare, adică, nu vreo finețe) și mi-am ciopârțit asimetricul stâng (pe care-l obținusem cu nici o lună în urmă pe mai mulți bani decât dau de obicei pe tuns și de care, la momentul ăla, fusesem încântată). M-am uitat luuuung în oglindă, căutând-o pe cea de care-mi e mie dor, n-am găsit-o, m-am enervat și mai tare, dar mi-am cules părul căzut între sâni, am dat din cap a fuckyoudamnhair și-am purces spre bere și afumare. Când am revenit la bază, aveam și mai mult tupeu (din cauza berii), așa că am continuat cu tunsul. Am căsăpit asimetricul până a ajuns mai scurt decât partea dreaptă, iar asta nu, în ciuda așteptărilor mele, nu a fost o mișcare grozavă. Încercând să repar (decedecedece cred oamenii că dacă au făcut o buleală, mergând mai departe repară?!?) mi-am dat seama că nu e extraordinar de rău mai ales dacă port vreun fes, dar că trebuie neapăraaaaat să tund și de la spate, că nu se mai potrivea cu ce obținusem eu cu atâta trudă. Well, să zicem doar că acum mi-e și rușine să mă duc la coafor:p Poate o să spun că m-a tuns fică-mea când dormeam. Yes, that will work.

Siiigurrrr că știu de unde-mi vin toate bufnelile astea, I'm not that stupid, problema e că nu le vreau, n-am chef de ele. Chiar nu se putea să mă sară anul ăsta? Să vină și pentru mine primăvara cu alaiul ei de flori, nu de bullshituri. Să fie și pentru mine april 3 just a happy day, nu una în care scurm în gunoaie ca o găină care n-are nici aripi să zboare, dar nici ouă nu face. Yep, așa fac mereu înainte de ziua mea. Sunt ciufută de nici eu nu mă suport, câteva zile înainte am dorințe nerealiste, de nici mai marii desenelor animate n-ar putea transpune în imagini tâmpeniile de-mi trec mie prin cap, în ziua cu pricina mă supăr și mă întristez de zici că am 12 ani și aflu că nu mai merg în tabără la Slănic-Moldova și de a doua zi îmi revin la ochi și-n obraji, pfiu, a mai trecut un an, așa, și?!