marți, 20 decembrie 2011

13 luni, 2 Crăciunuri

E din ce în ce mai dementă.
Într-o zi am găsit-o băgată toată într-un sertar, stătea ba în fund, ba în picioare și arunca chestiile din el sau sărea pe ele. Părea foarte mulțumită de ea. E clar perioada cățărărilor și-a descoperirilor care-mi ridică părul pe șira spinării, de frică.
O las în sufragerie cât mă duc până la bucătărie, iar ea vine după mine sprijinindu-se de pereți și frigider.
A început din nou să meargă singură. Mersul ăla legănat, crăcănat, dârdâit face deliciul perioadei.
Îi place să stea cu o șosetă în picior și cu celălalt gol.
Știe ce se face cu o telecomandă și nu-i e frică s-o folosească.
Suntem în faza cu e câhhh, nu mai linge (papuci, oliță sau încălțămintea ei, cu care o las să se joace, că de purtat n-a prea apucat).
Spune caca și pipi, dacă duce mâna la pampers înseamnă că înțelege ce-s astea?
De când a văzut un cal în spatele blocului, la gunoi, îl recunoaște (și-n poze) și-l strigă ca-ca.
Ce fel de copil de 1 an spune pisica? Nu pipi, nu pisi, nu miau, ci pi-si-ca, câteodată doar pi-ti-ca. Gata, acum zice doar pis-pis.
Ne strâmbăm una la alta, scoatem limba, facem ca-calu, o gâdil și scot tot felul de sunete, ca un animal de regn neindentificat, și ea rîde tare, golănește.
Vorbește când se joacă și-i foarte serioasă în timpul ăsta.
Am supraviețuit și primei răceli adevărate. Și știu că pare un fleac răceala, dar nu, dom'le, nu și atunci când copilul tau e cel răcit și incapabil să repire din cauza mucilor și-a nasului înfundat. Cu ocazia asta a învățat că are nas și cum serul fiziologic/sprayul cu apă de mare merg în nări c-un tâc-tâc.
Cu somnul stăm prost și foarte prost. Deși doarme cu noi în pat, e o râmă foită și antipatică.
Pe stilul maimuță, repetă și imită tot, ca s-avem noi de ce râde: cățeii sunt căcăii, te iubesc, mami= dbstmami, dacă dansezi, imediat își ridică mâinile și picioarele pe sus, și face din degete ca și cum ar pocni din ele (și jur, noi nu ascultăm muzici din astea:), știe cum fac vaca, șarpele și pisica.
Cu mâncarea... cred că în curând o să-mi zică ia, mai du-te tu în ... cu mâncarea asta de bebeluși, I want the real stuff now! Și mie mi-e greu să evoluez, aș fi zis că nu, dar mi-e imposibil să-mi trasez o schemă în cap pentru viitorul ei alimentar. Poate că asta e și ideea, să nu mai existe scheme și restricții, da eu parcă am înțepenit în vechiul regim.
Și-a descoperit umbra într-o seară, a fost foarte uimită, dar, culmea, deși o vedea pentru prima oară, s-a întins s-o pupe. Așa că, ne-am pus și noi la rând și-am primit un fel de pupici:) Că altfel, nu, nu pupă. Trimite bezele, cu palma întreagă sau doar cu un deget.
Se plictisește repede și vine la mine să o mai iau în brațe. Sau își pune capul pe genunchii noștri câteva secunde. Se mai bagă oleacă în seamă, mai deschide un sertar, scoate ce-apucă din el, îl abandonează așa, mai face un castel din pahare doar de dragu' lu' ta-su care îi zice pac! de fiecare dată când pune unul corect, ia vaca de coadă și spune mmmNmuuu, se uită la desene și strigă bibiiiii când apar copii, recunoaște unele animale.
Am scăpat de groaza vaccinurilor. Azi (21) le-am făcut pe-alea de 1 an și i-am spus dr că sper să n-o mai văd deloc până la 4 ani, când e următorul:)
Vai, vai, am uit să pomenesc de minunata instalare a ceea ce pare a fi separation anxiety. Citisem la un moment dat pe babycenter cum că the crisis age for most babies peaks between 10 to 18 months și-am râs nedumerită a cum, acum?, nu n-are cum, la noi nu. Dar iată că da, după vreo săptămână (și jumate poate) în care mă minunam că în sfârșit se joacă frumos, singurică, mulțumită,  și pot să fac și altceva decât să gravitez în jurul ei non-stop, a venit perioada asta cu ea lipitoare scârțâită. Își ea borseta cu ojele mele și cere s-o țin în brațe să se joace cu ele acolo, în sufletul meu. O las să mă duc la bucătărie să-i aduc haleala și scârțâie în timpul ăsta (chestia aia de nici nu plânge, nici nu tace). Când mă întorc, se behăie a ai venit-chiar ai venit?-nu mai pleci?-jură că nu mai pleci. Mi se pare ciudat să aibă frica asta de abandon, deși eu nu plec nicăieri, sunt mereu aici, dar dacă ăsta e un stadiu în dezvoltarea ei emoțională, sper să treacă cât mai repede de el, că funny nu-i. Poate, cine știe, asta explică și ce face ea noaptea și zice că-i somn. Visez cu ochii deschiși la noaptea aia fermecată când o să doarmă din nou toată noaptea. Moș Crăciun, moș Crăciun, asta-mi doresc!

Anul trecut era o mâță de nici 4 kg, acum e o fetiță de-aproape 12. Și-i a mea, cea mai a mea.

4 comentarii:

Printesa Urbana spunea...

Declar oficial ca-n viata mea nu am citit un blog de la cap la coada. Cu al tau am ajuns la posturile din 2008(!!!)

Daca ma apuc aici sa insir cat de mult imi place de tine, probabil dilesti. Ai scris si de Scotia (acolo imi fac eu studiile momentan) si-mi esti cu atat mai draga tinand cont ca eu sunt braileanca la origine (ma rog, crescuta la Brasov).

Ai o fetita superba. Eu am doar 19 ani dar e ciudat cat de identic gandim in MULTE din privinte. Sa-ti traiasca papusica cu nume SUPERB!

Eu te-am adaugat in blogroll si astept cu drag sa mai scrii. Trage si tu o vizita pe la mine:) si lasa-ma sa stiu c-ai fost acolo

cu parere de rau ca te-am gasit asa tarziu,
Cristina

Ambasadoarea spunea...

Printesa Urbana,
declar oficial ca randurile de genul scrise de tine, imi fac ziua mai frumoasa.
Daca ma apuc sa insir aici cat de dragut mi se pare sa-mi spuna asta un om care nu m-a vazut niciodata... nu mai termin!
Am o fetita superba, desi nu mai am 19 ani :D

Ne citim si ma bucur sa te cunosc!:)

anca spunea...

Eu sunt aici chiar daca nu ma vezi...si ma uit cu drag la minunea din viata ta de minune....Si va pup de nu va vedeti..Un an nou foarte nou si proaspat si bun...:)

Ambasadoarea spunea...

Anca, drago, te pupam si noi si-ti dorim un an din ala misto-misto-misto (cu mult ... Paris, de exemplu :p)!

Nu vrei sa ducem relatia noastra la un nou nivel, pe facebook? :D