joi, 12 noiembrie 2009

Despre mine, privită prin gaura cheii

Eu sunt un om bun. Ştiu să ascult. Ştiu să îmi pese. Ştiu să fac surprize şi mă străduiesc să fie plăcute:) Îmi place şi-mi doresc mereu să fiu în stare să spun sau să fac ceva ca să fac oamenii să se simtă speciali. Eu cred că suntem speciali. Bine, eu mai mult ca ceilalţi, se-nţelege:) Ştiu să fiu un prieten bun. M-am născut să fiu o prietenă bună, cea mai bună. Chiar dacă am uitat o zi de naştere mai mult decât importantă pentru care şi-acum, după un milion de ani, mă simt shity (te sigo amando, hon!:).

De ce mi-am adus aminte de toate astea, de ce simt nevoia să scriu... well, vorbeam aseară cu o prietenă despre cum schimbă o relaţie de iubire relaţiile de prietenie, cum se întâmplă de se răstoarnă priorităţi, clasamente şi cum se face că nu mai ai timp sau chef să-ţi incluzi prietenii în programul tău, în noua ta viaţă. Şi ea spune la un moment dat ceva de genul Toate am făcut la un moment dat asta, toate am lăsat să se răcească o prietenie pentru că iubitul nu ne suporta prietenii sau era gelos sau i se părea că nu sunt demni de noi sau mai ştiu eu ce. Da, aşa e, toate aţi făcut asta. Voi toate v-aţi pus pe primul loc relaţia trecută sau prezentă în defavoarea prietenilor. Voi toate aţi renunţat să sunaţi pentru că el v-a impus într-un fel sau altul asta.

Numai eu nu. Mă pot lăuda cu faptul că n-am făcut niciodată asta, n-am dat niciodată o prietenie mai veche sau mai nouă pentru un început de relaţie. Chiar şi când s-a întâmplat să nu vă suporte vreun el. Ba mai mult, pusă să aleg între prieteni şi un el, după care eram leşinată, am ales prietenii. Şi nu mi-a părut rău şi n-aş fi renunţat la decizia mea oricât de mult mi s-ar fi umezit ochii de dorul lui. Oricum, dovada că e bine să ştii ce vrei, e că s-a întors el la mine şi i-a acceptat cât a putut şi pe prietenii mei din epoca aia. Şi de-atunci, mereu, în fiecare relaţie (da, au fost şi multe tare:) am venit cu prietenii mei şi n-am lăsat pe nimeni să mi-i trieze, să îmi impună limite. Chiar dacă au făcut greşeli, chiar dacă m-au minţit, chiar dacă planează uneori asupra lor suspiciunea că nu mi-ar fi chiar aşa prieteni, chiar dacă m-au lăsat când i-aş fi vrut lângă mine, ei sunt ai mei, eu i-am ales, nici un el nu poate hotărî în numele meu dacă să-i mai văd sau nu. Deşi am o mare doză de toleranţă, nu sunt cretină şi-mi dau seama cum sunt, în esenţă, toate prietenele mele, ştiu, de exemplu, că unele au o personalitate (cam) urâtă şi că fac uneori nişte nefăcute pe care altcineva nu le-ar trece cu vederea. Eh, eu, nu că nu m-ar deranja şi nu mi-ar veni să le trag una peste bot în momentele alea, dar le înţeleg, ştiu că din cauza firii lor, nu pot fi altfel şi că sunt bruiate de tot felul de sentimente nobile, gen invidie, gelozie, egoism, răutate, cu care nu ştiu să lupte... Sper că sunt clară, că de repetat nu repet:)

Oricum, ştiu că ştiţi că am dreptate, renunţând la prieteni sau la hobby-uri sau la ce vă mai place vouă de dragul unui el, nu faceţi decât să mai renunţaţi încă un pic la voi. Don't do it, use your brain, girls!:)

3 comentarii:

dramaqueen spunea...

Foaaaarte urat din partea ta sa uiti de aniversarea aia! Bine ca nu era e mea, ca nu stiu cum te-as fi iertat sau daca! Hm!
Eu recunosc faptul ca am facut pauze in relatiile de prietenie la inceputul relatiilor amoroase DAR asta s-a intamplat intr-un context pe care l-ai sarit. Si anume din dorinta sau nevoia de a petrece cat mai mult timp langa noua "iubire a vietii".
Deci mie nu-mi impune nimeni nimic, fata. Deci da?

Ambasadoarea spunea...

Hon, dear si darling, lasa contextul ca nu tine:) Oricum, tu esti caz special, cu drepturi speciale:D

Cristi spunea...

Salut daca vrei sa facem schimb de link trimite mesaj la un post de pe blogu meu si adresa sa te bag in lista mea de blogari

blogu meu ii-->

http://seducatori.blogspot.com