vineri, 16 octombrie 2009

Mărturisirea unui eu prea sincer

Am luat fericirea ca pe o stare de merit. Nu m-am gândit de ce eu merit să fiu fericită şi, mai ales, dacă. M-am crezut mai presus de toţi şi de toate, aşa cum m-am crezut cu esenţă bună. De fapt, sunt nebună. Văd situaţii care nu există şi cred că am dreptate, că ceilalţi sunt proşti, orbi, mincinoşi, oportunişti sau limitaţi. Cred că îmi sunt deschise porţile unor alte dimensiuni. Pentru asta mă simt specială. Mă sperie imaginea pe care mi-o pun în cârcă aparatele foto, niciodată, orice aş face, nu vor să-mi redea steaua din frunte. Eu ştiu c-o am, de ce n-o arată? Mă simt superbă, ca o carte pe care nu te înduri să începi s-o citeşti, atât de grozavă ţi se pare. În realitate nu sunt, si nimeni nu mă iubeşte aşa cum mă iubesc eu. Ca să fim în echilibru, nici duşmani mai aprigi nu am.
Mă construiesc în jurul lui şi el uită că eu nu sunt o cărămidă. Uneori mi-e frică să spun că eu sunt fetiţa care s-a jucat cu chibriturile şi s-a fript. Mereu mă frig. Mă lasă să mă frig pentru că nu mă cunoaşte. Am zile când vreau. Şi zile când mă visez altfel decât sunt şi cred că aia sunt de-adevăratelea, dar nu sunt şi mă doare revenirea.

3 comentarii:

dramaqueen spunea...

Pai bineinteles ca meriti sa fii fericita. Fara "daca" sau "de ce". Meriti si gata. Si daca asta nu te convinge, spune-mi de ce NU ai merita. Si e normal sa te iubesti asa cum o faci. Si eu ma iubesc mult dar de cele mai multe ori ma port ca si cum nu ar fi asa, stiu. A propos de carte buna, vine, vineeeee ;). Pups!

Ambasadoarea spunea...

Hon, stiu ca merit, la fel cum stiu ca si tu meriti. Abia astept sa devin arici:D

(asta nu e una din starile alea, e doar un post mai vechi scos in fata pe o zi cu ploaie si colti)

metro rider spunea...

Am citit 'feciorie' in loc de fericire, iti dai seama ca nu ma dumiream despre ce e vorba... Dar ce ochi mari facusem, si cu ce interes parcurgeam randurile... :))) Sa fiu scuzata, de o saptamana vad numai cifre, deci cu literele mai greut...
Eu spun asa, orice ambasadoare are datoria sa fie fericita, vezi cum faci !