miercuri, 23 aprilie 2008

Less is better than nothing

Cand aveam 4-5 ani, intr-o iarna, eram cu toti copiii din bloc, mai mari sau mai mici, afara. Afara din casa, pe scara blocului. Ne dadeam pe balustrada. De la 4 la 3, de la 3 la 2 si tot asa pana la parter. Eu eram mica, repet. Neexperimentata:) Si m-am dat pe balustrada de la 4 la 3. Si ... de la 3 am luat-o pe scurtatura, facand un mare poc cand am atins cimentul de la parter. Zguduitura a atras imediat atentia vecinilor, a parintilor. A venit madam mamu sa-si vada puiu' cazul lat, m-a dus de urgenta la spital, unde doctorul a vrut sa o dea afara din cabinet, crezand ca minte ca am cazut de la 3, pt ca nu aveam nimic. Absolut nimic! Abia o vaga julitura la un deget... M-a tinut sub observatie o noapte in spital, unde au descoperit in urma analizelor ca nu am nimic. Iar. Si m-am intors victorioasa acasa! Eram vedeta cartierului! Imi facusem triumfator debutul:)

Mi-am amintit povestea asta zilele trecute si nu pot sa spun cat imi place sa vad reactia oamenilor cand o zic. Da, am avut noroc. Da, puteam sa mor. Da, puteam sa nu mai fiu zdravana la minte sau la trup niciodata. Da, Dumnezeu ma iubeste(sau ma iubea). Pentru ca si eu Il iubesc si pentru ca apreciez ca a amanat intalnirea cu mine, ma straduiesc sa tin post macar saptamana asta. E putin, prea putin, stiu... dar, less is better than nothing!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Unde ai copilarit? Cunosc si eu pe cineva care a patit la fel ... tu esti ? :)

Ambasadoarea spunea...

:))
Daaaaaaaa, eu suuuuuuuuunt:)
Din Galati.