Deşi am în jur de 40 de veri primari, mă întreţin telefonic şi ne întâlnim de fiecare dată când e posibil (la ea ne-a prins prima fulguială), doar cu o singură verişoară. De gradul doi;) Ce să zic, ne leagă ani buni în care ne credeam prinţese pe dealurile patriei şi prin plantaţiile de salcâmi.
Vorbesc (şi) urât. (Şi) înjur. Şi numai eu pot să consider stilul ăsta al meu de a vorbi, drept o formă de alint. Coţofano, bestio, scârbo, coţohârlo, curco, cloşchi, tâmpito, zăludo, demento, etc., toate astea reprezintă colecţia mea de cuvinte-magice;) Nu vă imaginaţi acum că sunt ca o suferindă de sindromul Tourette, ca vă îndepărtaţi de ce vreau eu să exprim aici.
Când iubeşti ai parte de circumstanţe atenuante.
Nu fac parte din categoria copiilor alintaţi de către părinţi. Din fericire (ştiu că am dreptate şi aş vrea ca toţi să aibă norocul meu) pe mine m-au răsfăţat prietenii. Much better;)
Nu există persoană care să mă întreacă în vise. Cu vedete. Dacă într-o seară descopăr că Arnold e un măgar-aproape-manelist care nu mă ajută să urc mai repede pe munte, în alta Madonna vine şi mă îmbrăţişează cu şatra de paparazzi dupa ea, că de!, suntem tovarăşe de-o viaţă:) Mă duceam (în alţi ani, altă vrăjeală) la petreceri cu fetele de la A.S.I.A, eram the best, normal. Bonjoviştii îşi beau cafeaua în acelaşi loc cu mine şi ne salutam de parcă mâncasem în fiecare weekend mici din aceeaşi farfurie. Pe Mincu îl visez inclusiv şi cu ochii deschişi şi dacă m-ar lăsa să mă uit la el măcar 15 minute, în neştire, fără să mă considere nebună, ar fi perfect:) Îs aşa mulţi, o să-mi notez de acum că prea e suspect. Eu ştiu că fiind atât de specială, ei îmi transmit telepatic că acolo îmi e locul. Ştiţi cum se zice: dacă visezi pe cineva înseamnă că persoana respectivă se gândeşte la tine:))
Am perioade când creierul îmi merge mai repede decât gura;).
M-am temut ani întregi că o să se întâmple o mare calamitate şi o să dispară toată maioneza de pe faţa pământului, eu fiind genul, în ceea ce o priveşte, care mănâncă până dă cu deştu'.
Mă mir şi mă tot întreb de ce pe mine nu m-a înjurat nimeni pe blog, nu mi-a spus că-s cretină şi alte epitete îmbucurătoare. Adică, ce? Eu nu merit? Eu-s mai de la ţară sau cum?;;)
Să te fereşti să fii prin preajma mea când eu am ceva amuzant de povestit. Că e banc sau doar o întâmplare amuzantă, n-o să înţelegi nimic. După ce râd eu bine vreo 2 ore, timp în care restul auditoriului se uită cu ochii beliţi şi de-a dreptu' iritaţi că eu sunt atât de proastă şi nu pot povesti nimic, s-ar putea să priceapă ceva. Dacă nu râd tot eu. Dacă îi mai arde cuiva să râdă după ce m-am dat eu de ceasu' morţii, crăcănându-mă în 7 zări, hohotind şi hăhăind ca toate animalele posibile, cu lacrimi şi cu tăvălit pe jos.
Vorbesc (şi) urât. (Şi) înjur. Şi numai eu pot să consider stilul ăsta al meu de a vorbi, drept o formă de alint. Coţofano, bestio, scârbo, coţohârlo, curco, cloşchi, tâmpito, zăludo, demento, etc., toate astea reprezintă colecţia mea de cuvinte-magice;) Nu vă imaginaţi acum că sunt ca o suferindă de sindromul Tourette, ca vă îndepărtaţi de ce vreau eu să exprim aici.
Când iubeşti ai parte de circumstanţe atenuante.
Nu fac parte din categoria copiilor alintaţi de către părinţi. Din fericire (ştiu că am dreptate şi aş vrea ca toţi să aibă norocul meu) pe mine m-au răsfăţat prietenii. Much better;)
Nu există persoană care să mă întreacă în vise. Cu vedete. Dacă într-o seară descopăr că Arnold e un măgar-aproape-manelist care nu mă ajută să urc mai repede pe munte, în alta Madonna vine şi mă îmbrăţişează cu şatra de paparazzi dupa ea, că de!, suntem tovarăşe de-o viaţă:) Mă duceam (în alţi ani, altă vrăjeală) la petreceri cu fetele de la A.S.I.A, eram the best, normal. Bonjoviştii îşi beau cafeaua în acelaşi loc cu mine şi ne salutam de parcă mâncasem în fiecare weekend mici din aceeaşi farfurie. Pe Mincu îl visez inclusiv şi cu ochii deschişi şi dacă m-ar lăsa să mă uit la el măcar 15 minute, în neştire, fără să mă considere nebună, ar fi perfect:) Îs aşa mulţi, o să-mi notez de acum că prea e suspect. Eu ştiu că fiind atât de specială, ei îmi transmit telepatic că acolo îmi e locul. Ştiţi cum se zice: dacă visezi pe cineva înseamnă că persoana respectivă se gândeşte la tine:))
Am perioade când creierul îmi merge mai repede decât gura;).
M-am temut ani întregi că o să se întâmple o mare calamitate şi o să dispară toată maioneza de pe faţa pământului, eu fiind genul, în ceea ce o priveşte, care mănâncă până dă cu deştu'.
Mă mir şi mă tot întreb de ce pe mine nu m-a înjurat nimeni pe blog, nu mi-a spus că-s cretină şi alte epitete îmbucurătoare. Adică, ce? Eu nu merit? Eu-s mai de la ţară sau cum?;;)
Să te fereşti să fii prin preajma mea când eu am ceva amuzant de povestit. Că e banc sau doar o întâmplare amuzantă, n-o să înţelegi nimic. După ce râd eu bine vreo 2 ore, timp în care restul auditoriului se uită cu ochii beliţi şi de-a dreptu' iritaţi că eu sunt atât de proastă şi nu pot povesti nimic, s-ar putea să priceapă ceva. Dacă nu râd tot eu. Dacă îi mai arde cuiva să râdă după ce m-am dat eu de ceasu' morţii, crăcănându-mă în 7 zări, hohotind şi hăhăind ca toate animalele posibile, cu lacrimi şi cu tăvălit pe jos.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu