tag:blogger.com,1999:blog-44983982388271195672024-02-07T16:35:21.755+02:00Învăţ fluturii să zboareAmbasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.comBlogger754125tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-2345111728645077942021-06-04T08:57:00.001+03:002021-06-04T09:01:06.636+03:00Homo sapiens anxiosus. Antologie de texte anxioase*<p dir="ltr">Că-ți pleacă mințile cu tot cu chei și-auzi vântul rece și isteric al fricii lovindu-se de pereții craniului, nu poți să intri să dai drumul la centrală, nu poți să oprești nici zgomotele, ci doar să aștepți să-și facă numărul- e încă un act dintr-o piesă de teatru la care nu ții minte să-ți fi luat bilet. Sing for me, girl. Cry for me, girl. Urlă, bușește și înjură. Dă-te peste cap, fă ca toți dracii. Poate într-o zi o să aplaud, I sure know how creative you can be, dar acum încă deliberez dacă mi-e frică de tine, de ce poți face tu din frică sau mi-e frică că nu se poate fără frică, frică de prezența ei neostoită, în tot ce înseamnă natură umană.</p>
<p dir="ltr">Că nu știi ce să faci cu atâta moarte. Că după atâtea morți, încă te întrebi unde se duc toți oamenii ăștia care mor, că de deceuri te-ai lepădat de mult. Uneori îți trece razant prin minte un aberant are you ok, mă?, unde acest you nu mai are nici chip, nici căsuță de primit mesaje. Poți să trăiești cu gândul că nu îi vei mai vedea niciodată? Căci nu îi vom mai vedea niciodată, cel puțin nu așa cum înțelegem acum expresia. Ești pregătit? Să fii singur? Să fii nimic?</p>
<p dir="ltr">Că ți-e mai groază de ce ar putea păți your loved ones, decât your precious self și ce chinuitor e! Ce întinderi nesfârșite, întunecate, aspre, denivelate, uscate, vântoase, mlăștinoase de frică! </p>
<p dir="ltr">Sigur că tu poți să crezi că ești ok, că ție nu ți se poate întâmpla, că genetic ești incompatibil cu oricare dintre aceste psi goodies, că ești prea badass pentru așa ceva, că nu ai timp să fii anxios, depresiv și smiorcăit, că mă-ta nu te-a crescut așa, că acu îi zice depresie, da' înainte era doar lene, că, că, că. It's ok, you're not there yet. Dar nu mai presupune că ceilalți îs niște păpuși stricate, de fapt, if you wanna go there, toți suntem, toți venim cu defecte din fabricație, ce-ar fi să nu ne mai miștocărim aiurea? Ce-ar fi să nu mai arunci aiurea vorbe? Ce-ar fi să nu mai bagatelizăm? Ce-ar fi, așa șmecher cum ești, să te apuci să-ți desfunzi veceul emoțional și să grow a little?</p>
<p dir="ltr"> Toate creșterile dor. Iar mușchiul ăsta psihic (sau cum să-i zicem?) cel mai tare dintre toate. Capacitatea de a trece prin viață chill, fără frici acaparatoare, e ceva ce unii nu vor experimenta niciodată. (I salute you, băbălăii mei!)</p>
<p dir="ltr">Doare că simți că tre să te ascunzi. Să pari n o r m a l. Să pară că ești ok, că nu ai nevoie de nimeni. Doare că simți că nimic nu te poate ajuta. Doare să fii catalogat anxios, adică un pierde-vreme care nu pricepe nenorocirile lumii. Aia e, că anxiosul nu doar le pricepe pe toate, el le trăiește pe toate. E ca <u>și</u> cum i-ai lipi unui hamster picioarele și el s-ar învârti continuu în roata lui. So much fun.</p>
<p dir="ltr">Înțeleg. Persoanele anxioase pot fi dificile, obositoare, enervante (în încăpățânarea <u>lor)</u>. Că ți se pare că nu vor să iasă din gaura aia neagră. Că nu ascultă ce spui, că nu aplică ce spui. Că te afectează și ti-e milă și te simți neputincios. Că nu știi ce să spui, că tot ce spui e degeaba. It's ok. Slabe șanse să poți spune unei persoane anxioase ceva la care ea singură să nu se fi gândit deja, dar în mersul <u>ăsta</u> chinuitor pe firul subțire dintre rațional și emotional, saltimbancul ăsta anxios, curajos și temător face deja tot ce poate. Într-o zi o să poată mai mult. Acum e doar mers pe sârmă.</p>Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-82594382344602408022020-05-08T12:35:00.000+03:002020-05-08T12:35:02.902+03:00Acolo unde înflorește liliacul <div style="text-align: justify;">
Familia Bujor avea numai fete. Vorba vine, fete. Șase femei de vârste diferite locuiau împreună în casa de pe strada Porumbari. Era singura casă până-n susul dealului, unde strada se bifurca aproape în silă, împărțind aiurea case pe o parte și pe alta.</div>
<div style="text-align: justify;">
Noaptea intra pe poartă, se întindea pe tufele de frăguțe de lângă gard, apoi se târa pe aleea îngustă, se urca-n liliacul din fața casei și-n dreptul ușii se oprea o clipă sau două, poate ca să-și facă curaj să intre.</div>
<div style="text-align: justify;">
Nu puteai ști niciodată dacă e cineva acasă. În cele mai multe dintre seri, nici măcar madam Vica nu era. Bine, pe madam Vica nu o găseai tu, când voiai tu, nu, te găsea ea, când voia ea. Dar dacă era marți, și era!, atunci gemenele Paula și Petra erau la etaj, trântind pe rând ușile dulapurilor, zbierând una la alta că n-au cu ce să se îmbrace și asta numai din cauza ta, ba a ta, ba nu, a ta, ba taci dracu', tu ești dracu'. Era o adevărată plăcere să le asculți, dacă erai un psihiatru care nu se mai sătura de studii de caz pentru cartea pe care n-o mai publica în veci. Gemenele nu erau întotdeauna nasoale, dar concurau încă de la naștere pentru titlul de Cea mai plângăreață arătare din Scobeștii de Sus. Marțea se întâlneau cu alte optsprezeciste ca să decidă în ce bar merg vineri și, practic, să facă o etalare de uite-ce-am-eu-bine-că-tu-nu. Erau, comparativ cu celelalte, oarecum bogate. </div>
<div style="text-align: center;">
*</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Madam Vica era sora bunicii mele. Frumoasa, intuitiva, șmechera mea bunică. Am iubit-o mereu cum iubesc copiii mici când habar n-au ce-i aia iubire. Te-ai fi așteptat ca iubirea asta să ajungă, în timp, la un soi de maturitate și să învețe minime noțiuni de temperare și manifestare. Dar nu. De fiecare dată când mă întorceam acasă, mă întorceam pentru ea și nerăbdarea creștea așa tare în alea câteva ore de bâțâit picioare în tren, că mă apuca sughițul. Ca și cum dorul meu de ea evada din inimă și încerca să iasă afară să-și urle nerăbdarea. Eram, desigur, un coșmar pentru oricine avea ghinionul să stea lângă mine.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Când aveam vreo 6 ani îmi plăcea să mă ascund în dulapul ei cu haine. Fâșâitul poalelor rochiilor ei. Mirosul ăla de lavandă, ceară de mobilă și stropi de ploaie. Uneori mă lua și somnul acolo și mă trezeam cu fața ei rotundă aplecată spre mine, râzând și ciufulindu-mă- <i>pisică pisicită, iar mi-ai boțit mătăsurile?, ce pedeapsă să-ți dăm noi ție?</i>, și eu simțeam că aș putea să mă piș pe mine de râs, de fericire, cine știe ce era aia de simțeam eu?!. </div>
<div style="text-align: justify;">
Pedeapsa era groaznică. De Protecția copilului, nu altceva. Limonadă cu mentă proaspătă și zmeură zdrobită, frigănele stropite cu miere, moi și dulci, ca un nor dintr-o țară îndepărtată a dulciurilor, care sigur că exista și m-aștepta pe mine să mă încoroneze regină.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Nu mai știam pe nimeni care să aibă o bunică ca a mea. Eram nesuferita de pe strada Porumbari care se lăuda prostește cu bunica ei, dar pentru mine era așa ... ca și cum... dacă ea era așa grozavă, poate că eram și eu? Măcar un pic? Spuneți-mi, mă vedeți? Sunt grozavă? Cred că eram grozav de plictisitoare, asta da.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Când aveam 13 ani bunica n-a zâmbit o zi întreagă. Mă uitam pe furiș la ea, cum stă la masa din bucătărie cu capul sprijinit în palma dreaptă, privind în gol sau în ea, complet absorbită și nedumerită. Aerul din jurul ei părea că circulă pe vârfuri, lingurile din sertar se strângeau una în alta si eu simțeam că genunchii mei devin răcitura ei din ajunul Crăciunului. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
N-am vorbit niciodată despre ziua aia, dar eu am știut că aia a fost ziua când Dumnezeu s-a hotărât să nu mă mai iubească. 2 ani mai târziu bunica mea perfectă s-a dus să-l întrebe <i>what the</i> <i>fuck, dude</i>. Sau poate eu eram asta.</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
Părinții mei au murit într-un accident de mașină înainte ca eu să învăț să spun ma-ma. Tatăl meu era băiatul din flori al bunicii mele, așa că părea cumva logic ca și eu să am nume de floare. Problema era că, de fapt, aveam două. Dalia Bujor. Da. Ei, după un timp nu-ți mai pasă.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Amintirile mele despre casa din strada Porumbari încep, evident, cu bunica Mălina, care s-a ales peste noapte cu o nepoată care nici nu stătea bine în picioare. Sigur că nu a fost ușor pentru ea, dar eu am crescut cu <i>ești</i> <i>bucuria</i> <i>mea mică și grăsuță și cu bale la gură</i>, <i>da, chiar tu ești!</i>, cu adormit în brațele ei - și ea mirosea mereu puțin a lavandă, puțin a câmp stropit de ploaie-, cu poveștile ei amuzante, inventate pe loc, cu mâncărurile ei anti-răceală, anti-frică. Nici o clipă, cât am locuit cu ea, n-am simțit altceva decât că sunt în cel mai bun loc al vieții mele. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Singura referire la bunicul meu era <i>oh</i>, <i>da, era un bărbat minunat, dar n-a putut să rămână". </i>Nu știu dacă asta însemna că murise, bunica avea un fel al ei uneori unde dialogul nu avea nici o șansă. Am lăsat lucrurile așa, nu e ca și cum însemna ceva pentru mine un bărbat care ar fi putut să îmi fie bunic, dar nu mi-a fost pentru că nu a putut să rămână. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar cu părinții mei era altceva. Când eram mică mă priveam în oglindă cum spun pe silabe întâi ma-ma, apoi ta-ta. Ma-ma. Ta-ta. O durere ascuțită îmi înțepa ochii, mă speriam așa tare de ea că fugeam la bunica, tremurând, bunica, bunica, am văzut un gândac mare. Și bunica venea cu mătura boscorodind:</div>
<i>gândac negru, gândac mare</i><br />
<i>zbori de-aici că ți-o iei tare! </i><br />
<div style="text-align: justify;">
Poate că bunica era și vrăjitoare. Eu gândaci nu am văzut niciodată în casă, dar știu că bunica știa ce <i>văzusem</i>. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
După ce am terminat clasa a patra bunica a făcut un consiliu de familie. Nu pentru că avea nevoie să se sfătuiască cu vreuna dintre celelalte femei ale casei, ci pentru a le comunica decizia ei: <i>Dalia merge dintr-a cincea la școală la Cluj. </i></div>
<div style="text-align: justify;">
Liceul de arte era foarte bun, Elena era deja studentă în oraș, așa că, din punctul ei de vedere, toate erau aranjate. </div>
<br />
Elena a început să râdă, dar nu cum râd oamenii când sunt bucuroși, invers.<br />
<div style="text-align: justify;">
- N-o să devin mama nimănui, nu fără ceva sex înainte, cel puțin. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Purta o rochie bleumarin cu nasturi de sus până jos. Bretonul perfect drept asprea trăsăturile ei și ochii prea machiați o făceau să pară mereu obosită, dar ea era frumoasă, nu așa cum sunt zilele de început de vară, călduțe și colorate, ci cum e noiembrie, aspru, vântos, imprevizibil. Stătea cu ambele picioare atârnate peste marginea scaunului, sprijinită într-o rână și când a început să râdă pantoful din piciorul drept a căzut fără să priceapă ce i se întâmplă pe parchet. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Madam Vica aducea cafele pentru toate și pentru un moment nu a știut cât o enervează sau cât o amuză această situație, așa că pe fața ei era o grimasă dubioasă, dusă până la jumătate. </div>
<div style="text-align: justify;">
- Elena, nu te mai da rotundă atât! </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Elena s-a făcut că nu aude altceva decât sunetul dorințelor ei, ca de obicei, așa că și-a luat ceașca de cafea și a ieșit pe terasă să fumeze.</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
*</div>
<div style="text-align: justify;">
Sunt unele seri, fix atunci când ziua și noaptea se întind una spre alta ca niște prietene care nu s-au mai văzut de mult, când îmi place să iau din dulap paharul frumos, cu picior, singurul din set care a supraviețuit stilului meu inconfundabil de a face curățenie, prin a face și mai multă mizerie. Totul se întâmplă cu o lentoare care mă face să râd, deși iau foarte în serios ritualul meu. Îmi torn încet prosecco peste câteva zmeure înghețate. Îmi place asprimea lui. Mi se pare aproape sexuală. Apoi mă așez pe fotoliul meu de la fereastră, întind picioarele pe pervaz și cu acest filtru activat călătoresc încolo și-ncoace. Nu e doar melancolie. E ca și cum aș avea o clipă mică, doar una, să trag cu ochiul la viitor și să văd că, totuși, o să fie bine. Încă o sorbitură. Poate închid ochii și las capul pe spate. Unele amintiri sunt dureroase. Mai iau o gură. Poate simt că merg cu picioarele goale prin iarba din spatele casei de pe strada Porumbari. Încă una. Mă pomenesc zâmbind și-mi pun picioarele unul peste altul, unul peste altul. O zmeură-mi ajunge în gură și deodată două lacrimi mari se grăbesc la vale. Încotro, fetelor? Nu mai stați? Mai am zmeură. Ele nu mai stau, dar din urmă vine tot neamul.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dorul e o sită prin care-ți cerni sufletul. Ce rămâne? Ce se duce? Aia ești. </div>
<div style="text-align: justify;">
(...) </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-79069044007161337522019-05-30T08:45:00.000+03:002019-08-20T16:10:08.859+03:00Superiubirea (full story) Mă trezesc dimineața în zgomote ciudate: inima părea că se ține de zăbrelele sternului și că se cere afară, ba parcă o și auzeam, pițigăiată și teatrală <i>let me out, let me out!</i>. Mă ridic într-un final din pat, nedumerită și ciufută, cum cred că sunt în fiecare dimineață. Când ajung în bucătărie și remarc tragica absență a cafelei, mă întorc în pat bodogănind. Nu-mi face nimeni cafeaua. De-atâta timp nu-mi face nimeni cafeaua. Dar în fiecare dimineață, fără excepție, ca un retardat fixist și absolut incapabil să accepte realitatea, cum tre să fie orice optimist, mă aștept s-o găsesc pe masă, aburindă și îmbietoare, ca pe dovada absolută de dragoste.<br />
<br />
Sunt tâmpită. Visez de 6 ani același bărbat. Aseară iar. E enervant. Oare el a avut decența de a mă fi visat măcar de câteva ori? Măcar o dată? C-aș vrea să știu, tare aș vrea să știu, nu cum m-a visat, ci cum s-a simțit la trezire: a zâmbit, a oftat, s-a scobit în nas sau nici, nici? E cel mai nașpa să fii pentru the one you love(d) nici-nici. E atâta jignire, atâta indiferență jignitoare, atâta there-is-nothing-you-can-do-deși-ai-face-totul în acest nici-nici, că-mi vine să-mi rod unghiile proaspăt înroșite și să scuip. Îmi vine să scuip când mă gândesc că s-ar putea ca el să nu mă fi iubit.<br />
<br />
Sub duș, deodată, îmi vine în minte numărul lui de telefon, din vremea când eram împreună. 0742. Ce-ar fi să-l sun? 86. Cum ar fi să-i scriu un mesaj? 26. Să-i zic: băăă, bă, iubitule, bă, nemernicule, m-ai iubit? De ce dracu' m-ai iubit cu termen de valabilitate? De ce dracu' nu te-oi fi iubit eu cât doi? Ba eu te-am iubit, bă. Când mă gândesc la puștoaica cu părul în nuanța roșcat-nepieptănat, îmi vine să alerg înaintea ei să o îmbrățișez. Atâta te-a iubit, cu atâta forță, încât undele iubirii de atunci, s-au propagat până aici, în viața de adult.<br />
<br />
Ce câcat iubirea asta! Ce forme de agregare și câtă putere are în ea (ca la furnici, de-și pot căra de nu știu câte ori greutatea lor în spate, așa și iubirea, ajunge să cântărească greutatea iubitului de nu știu câte ori, unde nuștiucâte înseamnă fix nu știu câte, nici eu, dar nici alții). Mă rog. Nu știu dacă l-am iubit. Dar când mă gândesc la el e ca o beție.<br />
<br />
Ies din casă. La 2 străzi distanță am un atelier unde mă cos și mă înțep și mă leg și mă colorez și mă lipesc, iar oamenii, din când în când, mă plătesc pentru asta. Uneori mă simt ca o impostoare că pun diverse prețuri pe terapiile mele. Pentru că eu vin în atelierul ăsta să-mi leg descusutele, să-mi lipesc dezlipitele, să-mi colorez fadele, iar oamenii vin și plătesc un preț pe obiectul terapiei mele. Strange world!<br />
<br />
Când nu uită să apară, mă ajută, la atelier, o fată. E ciudată, acră și bufnită, dar mi-e dragă cum numai amintirea propriei imagini din liceu îmi mai e. Dacă nu i-aș vedea converșii murdari ițindu-se de sub masa masivă cu rol de birou/planșă de colorat/cort/pernă, ba chiar și pat pentru Vica (eu îi spun Vita) când plouă și-i din cale-afară de deprimată, n-aș ști că e aici pentru că nu face aproape nimic. De ce ar face? Are 16 ani.<br />
<br />
Când sunt într-o stare ca cea de azi, bruiată, vorbesc puțin spre deloc, cui îi mai arde de vorbit când creierul turuie-turuie-turuie?! Încep să împrăștii tot de prin cutii și sertare, mă uit insistent la borcanul cu nasturi pe care îi cumpăr ca să îi folosesc și sfârșesc prin a nu fi capabilă s-o fac, încep să tai și nu mai cos, încep să mâzgâlesc și nu prind forma și-apoi mă liniștesc și încep să-mi desenez cu degetele cercuri concentrice pe frunte și de sub ea se trezesc la viață amintirile.<br />
<br />
Vin în valuri. Albastre, cenușii sau doar înspumate se lovesc de malul căprui al ochilor mei.<br />
<br />
- <i>Ești un bou!</i>, și râd cum râd oamenii care nu știu că sunt fericiți.<br />
- <i>Ești o felie de pepene roșu fără sâmburi!</i>, și râde cum râd oamenii când sunt fericiți.<br />
<br />
Sunt mai degrabă fricoasă decât curajoasă, dar uneori dorința mea de a face un lucru este mult mai mare decât frica și-atunci mă arunc berbecește înainte, cu chiloții fluturând de spaimă, dar cu inima umflată de zel, cu ochii semiînchiși, nările încordate, dinții strânși și buzele întredeschise într-o grimasă care nu păcălește pe nimeni că e zâmbet. Fttttttt, gata, a trecut, am aterizat?! Unde, cât de grav e, nu e, e bine, sigur? Mă ridic, mă scutur, am fața de suricată nedumerită, știu perfect mecla asta și-ncep să număr pagubele. Sunt mereu. Dacă sunt prea multe, îmi pierd concentrarea și mă fac că nu există. Dacă sunt prea puține, ceva e suspect.<br />
<br />
Așa a fost ziua aia. Aia. Cea mai lipsită de sens zi, o zi rătăcită de celelalte, o zi pe care nu știu cum s-o numesc altfel decât Ziua 1, adică ziua care l-a adus pe unu' pentru că una eram deja.<br />
<br />
Mă spălasem pe cap. Nu mai aveam timp de pierdut aiurea cu uscarea părului așa că mi-am strecurat toate cele 47 de kg într-o rochie neagră cu picățele albe luată cu ceva timp în urmă dintr-un magazin cu haine pentru copii, mi-am băgat picioarele în bocancii cei mai frumoși pe care i-am avut vreodată și-am ieșit din casă, roșcată și zăludă. Trebuia să mă întâlnesc cu o prietenă într-un parc, dar când am ajuns, nu era nici dracu'. Vântul cald de toamnă dezorientată îmi sălbăticise și mai tare coama, îmi amintesc că atunci când m-am zărit în geamul unei mașini, m-am gândit că acest cap al meu părea el singur o întreagă ființă, cutezătoare și arogantă, iar corpul meu, slujitorul ei spășit.<br />
<br />
M-am așezat pe o bancă și-am început să cotrobăi în rucsac după pachetul de Kent. Îmi aprind o țigară, trag fumul în piept, închid ochii și expir zgomotos. Când am deschis ochii în verdele ochilor lui, am scăpat țigara din mână.<br />
<br />
<br />
Superiubirea nu e prima iubire, nu e ultima iubire, cea mai iubirea. E iubirea pe care ți-o amintești, în ciuda a toate, mereu. Care merge cu tine oriunde, care nu te lasă, care nu moare, care nu cere, care nu dă din picioare când nu-i convine ceva, care rămâne să trăiască și fără cel care a născut-o în tine, care se întinde ca o membrană protectoare peste inima ta, să nu se autospargă cu bătăile ei, să nu se împrăștie și, mai ales, să nu fugă. Există inimi care se sperie de singurătate și fug din piept.<br />
<br />
Ziua aia. Mi-o amintesc mai bine ca pe ieri. După ce am scăpat țigara din mână a început să râdă. Ce câcat râzi așa?, protestez eu, dar simt că-mi înflorește un zâmbet cretin pe moacă și un fluid cald îmi inundă organele, se scurge în tălpi și urcă-n valuri spre creieri, colorându-mi in trecere obrajii, chestie oribilă, demascatoare, pe care o detest. Râde și mai tare. E frumos de-ți tremură genunchii, mă gândesc să îl descriu prietenei mele. Îmi scot altă țigară din pachet și cât îmi bag ochii în rucsac, el se așează lângă mine pe bancă. Încep să tremur și nu-mi dau seama dacă e o chestie internă sau complet vizibilă.<br />
<br />
Îmi spune că m-a văzut acum câteva zile pe holurile facultății, înconjurată de un grup de colegi, că râdeam de tremurau ferestrele și că de atunci sunetul râsului meu nu i-a mai dispărut din minte. Mă uit cu neîncredere la el, eu știu că atunci când râd arăt ca o iapă care nechează, dar el e acum serios cum e Dunărea în ceață. Mă gândesc că o să termin țigara și o să plec, momentul e prea ciudat pentru mine, dar el se ridică deodată și pleacă fără să zică nimic. Rămân perplexă și țigara îmi cade dintre degete pentru a doua oară.<br />
<br />
Mă uit în direcția în care a plecat el, gol. Gol apăsător și-n stomac. Îmi bag pachetul de țigări în rucsac, îl închid, mă ridic buimacă, hotărâtă să mă duc oriunde, fac câțiva pași până ceva mă atinge pe umăr. Când mă întorc văd o siluetă masculină care are în loc de cap o găleată (găleată!) roșie plină de stă să pocnească cu crizanteme albe.<br />
<br />
Stă să plouă din ochii mei, dar Vita mă strigă și mă scoate din aria cu precipitații: hai odată, te caută cineva!<br />
<br />
<br />
Iubesc enterocolitic, și de-aia râdeam când îmi spunea el te iubesc de mă cac pe mine!. Eram la fel. Iubeam la fel. Ce s-o fi întâmplat de azi sunt singură în viața mea, nu mă pot pricepe.<br />
<br />
Era dimineață când mi-am dat seama că mă îndrăgostesc de el și că asta o să fie pentru totdeauna. Mă trezisem înainte să se lumineze bine pentru că stătea cu o mână pe părul meu. Când m-am întors spre el, mi-a prins fața în palmele lui mari și mi-a zâmbit, în somn.<br />
<br />
What is your superpower? My superpower is superiubirea. Capacitatea de a te iubi și după ce ai plecat.<br />
<br />
Mă duc spre atelier acompaniată de gândurile astea. Știu că vorbesc singură, dar sper că nu cu voce tare. Sorin, psihologul la care merg de vreo 4 ani, mi-a spus că merit să fiu fericită. Din nou. Că trebuie să îmi permit asta. Câcat, eu (dar lui n-o să-i spun niciodată asta) cred că mi-am halit porția de fericire. M-am hrănit cu bucăți mari, pe nemestecate sau tacticos, pe îndelete. Poți să mai fii fericit după ce ai fost fericit de tot? Mă tem că nu.<br />
<br />
Pentru o clipă îmi zăresc mecla în geamul unei mașini. M-aș opri să-mi spun vreo două, dar fața mea din dimineața asta nu invită la comunicare. Am pierdut pe drum coama roșă și turbată, acum sunt câcănie-n păr, după cum mi-e și viața. Oh, well. Când ajung în fața atelierului, Vita stă în cur sprijinită de zid și fumează. Când o văd, tresar: e so me creatura asta. Parcă s-a creat o bulă în trecut și pe-acolo s-a strecurat, confuză, adolescenta care eram, plictisită să nu mai fie.<br />
<br />
- Ce faci, vito?<br />
- Te-așteptam, mi-am uitat cheia acasă.<br />
<br />
Intrăm. Văd pe masă un buchet mare de bujori albi. Vita ridica nedumerita din umeri. Ma apropii si dintre flori cade un cartonas. "Miss you in draci".<br />
<br />
Mă știu de mică, dar numai când se uita el la mine, știam cine sunt. Când mă gândesc cum eram la început noidoiîmpreună văd aceeași imagine: un ghem nesfârșit de iubire. Băiatul știa cum se tine un ghem de iubire. Știa cum se desfășoară ața de pe el. Ah, băiatul știa!<br />
<br />
Dar fata a scăpat ghemul.<br />
<br />
<br />
Florile albe vin în fiecare săptămână, în ce zi vor ele. La început am încercat să dezlegăm misterul, Vita a luat femeia care făcea curățenie la rost, am încercat să facem cumva să nu fie niciodată atelierul fără una dintre noi, dar apoi am lăsat-o baltă. Florile astea veneau din rai sau din iad, tot aia, pe căi neomenești și noi le vedeam acum la fel de înscrise în genele atelierului cum erau ațele și nasturii, firescul zilelor noastre de muncă era legat și de ele.<br />
<br />
Îmi amintesc în detalii stridente, de sirenă de ambulanță, cum cântau degetele lui pe pielea mea, pe muzică de adormit visele rele, cum îi era privirea dimineața, așa caldă și senină, ca marea în iulie, și părul lui ciufulit, și eu în brațele lui, mi se părea că omul ăsta e un orb special și că eu sunt singura excepție.<br />
<br />
Relația a curs cu nerăbdarea fluviului care se varsă în mare. Practic, de la găleata roșie cu flori din parc, am fost nedespărțiți.<br />
<br />
- Vin, Vita, vin.<br />
<br />
In hol era o femeie care m-a făcut să mă încrunt, deși nu o cunoșteam. A intrat în atelier și parfumul ei a ocupat toată camera, ca un dictator nesuferit. Era o femeie bogată. Genul de femeie care nu vine în genul ăsta de ateliere. Blondă, impecabilă, demanding.<br />
<br />
- Aș dori să-mi fac aici rochia de mireasă.<br />
<br />
Vita icnește din cauza șocului și iese din cameră râzând ca vaca. Ar trebui s-o dau afară. Dar ea e deja acolo.<br />
Mă uit la blonda asta înțepată și-mi vine și mie să o întreb ce-a băut.<br />
<br />
- Știți, poate e totuși o greșeală la mijloc. Noi nu facem rochii de mireasă. Noi facem rochii de nemireasă. M-asteptam, în prostia mea, să râdă, dar ea avea privirea tăioasă ca o migrenă de mahmureală. Noi facem rochii din in, adaug, simple, boho, cu buzunare, nu cred că suntem ceea ce va doriți.<br />
- Exact o rochie din in îmi doresc. Albă, simpla, midi, as prefera fără buzunare. Cu mâneci trei sferturi și spatele pe jumătate gol. Pot rămâne acum pentru măsurători.<br />
Ochii mei joacă ca biluțele unui colier rupt, în toate direcțiile. Nu știu ce să mai spun, așa că iau metrul și trag agenda mai aproape. Îmi notez dimensiunile ei de zână enervantă și-i spun să revină la probă peste o săptămână. Dă din cap și iese fără vreun la revedere.<br />
Vita își dă palme. Și eu aș face la fel.<br />
<br />
Uneori mă gândesc că așa e viața și că iubirea e un mers nesfârșit cu trenul, câte stații atâtea ocazii de a iubi. Dar cobori la altă stație decât aia pe care o știi? Te uiți măcar pe geam? Alteori mi-e clar că așa cum avem o singură inimă, asa și o singură iubire. Are cel mai mult sens.<br />
<br />
M-am speriat? M-am speriat! Cine naiba n-ar fi făcut-o? Numai cine n-a iubit așa. Eram înnebunită de dragoste, o dragoste frumoasă și bună și amuzantă. Abia așteptam să mă trezesc ca să îl văd. Uneori adormeam mai târziu doar ca să stau să mă uit la el, așa fericire nu credeam că poate fi posibilă. Prietenii mei ar fi spus că el era mult mai into me decât mine, dar prietenii mei nu auzeau petrecerile din inima mea, toate camerele ei duduiau de muzică buna și ea dansa naked de bucurie. Poate, da, se manifesta mai mult. Săruturile lui scurte pe ceafă. Mâna lui în mâna mea. Luatul pe sus și învârtitul. Fața mea in palmele lui și caraghiosul lui lins pe nas.<br />
<br />
Azi vine blonda înfumurată pentru probă. Ma gândisem să o enervez nelucrând nimic, dar într-o zi, când ploua cu clăbuci și eram sfâșiată pe dinăuntru, am luat inul alb, l-am întins pe masa de lucru, mi-am plimbat degetele de-a lungul lui, am oftat și am început să tai. Rochia era de o frumusețe incredibilă. De obicei, găsesc cusururi în tot ce lucrez, dar rochia asta era o nebunie în fata căreia îți dădeau lacrimile, ce bine ca nu mă vedea nimeni.<br />
Vita a spus ca nu merită blondetta așa ceva și să nu i-o dăm! Desigur că mi-a trecut și mie asta prin cap. Ba chiar, într-o după amiază, după ce Vita plecase, m-am strecurat pe furiș în ea, mi-am făcut un soi de coroniță din 3 bujori și mi-am așezat-o cumva într-o parte, părul se înfoiase de plăcere și imaginea asta din oglindă, cu mine în rochia albă a altei femeie, cu bujori albi în păr și picioarele goale, e dureroasă ca o operație fără anestezie. Unbearable. O dau jos și plâng goală sub masa de lucru.<br />
<br />
Sigur că am depășit momentul.<br />
<br />
But I'm a bad liar, bad liar<br />
Now you know, now you know<br />
That I'm a bad liar, bad liar<br />
Now you know, you're free to go<br />
<br />
Întotdeauna am background vocal pentru stările mele. Ma bucur de Imagine dragons ca o adolescentă.<br />
<br />
Sunt o femeie de 34 de ani încă interesantă, dacă nu frumoasă. Trăiesc cu uimire din ceea ce îmi place să fac, îmi permit 2 vacante bune pe an și multe alte plăceri mai mici. Am prieteni buni și uneori mă bucur să nu fiu singură. Nu am dezvoltat relații serioase în tot acest timp, dar nici nu mi-am dorit asta. Viața e bună cu mine și sunt recunoscătoare pentru asta.<br />
Numai uneori, noaptea, mă trezesc din somn pentru că aud pe cineva cum plânge. Poate sunt eu. Poate vecina de la 2 căreia i-a murit cățelul.<br />
<br />
Blonda îngustează ochii când vede rochia și după cum i se ridică colțul gurii într-un fel de zâmbet cred că e încântată. De altfel, dublează prețul rochiei și lasă banii pe masă, spunând că revine joi să o ia. Trebuia să-i mai fac finisările legate de tiv și era gata.<br />
<br />
Începusem să ma tem că o să mă trezesc într-o dimineață și el nu va mai fi acolo. Deși totul era minunat cum eram obișnuită. Deși nu aveam nici o îndoială. Cu toate astea, în mintea mea un felinar rămânea mereu aprins- dacă pleacă?, dacă îl pierd?. Într-o zi, deși mi-a fost foarte greu, i-am spus ce simt.<br />
- Da' ce, sunt prost?! Niciodată!, și mă strânge în brațe până simt că nici un nor negru nu mai e în mintea mea.<br />
Dar a doua zi, revenea. Iar spre final era(m) deja furtună și alte fenomene meteorologice din calea cărora fugi.<br />
<br />
Era o marți când mi-a spus că a obosit.<br />
<br />
Mi-a stat inima.<br />
<br />
Că nu știe ce să mai facă.<br />
<br />
Inima continuă să stea îngrozită cu mâinile la gură.<br />
<br />
Că mă iubește, dar nu mai poate.<br />
<br />
Inima plânge cu sughițuri și se dă cu capul de stern.<br />
<br />
Nu am putut să zic nimic. Când s-a închis ușa în urma lui, ochii mei s-au inundat în lacrimi. Ca un copil care cade de pe trotinetă și se julește în coate și genunchi și plânge întins pe asfalt incapabil să se ridice.<br />
<br />
Blonda vine să își ia rochia. Împăturită cum e în cutie parcă e un nou-născut care doarme.<br />
<br />
Good-bye, my love, I will never forget you.<br />
<br />
Se aud tocurile ei enervante. Vita dă deja ochii peste cap. Eu abia aștept să închei acest episod. De când ajunge în fața ușii îi simt parfumul. Mă irită până-n ficați să o aud râzând. Wou. Poate să râdă.<br />
Vita deschide ușa, eu mă întorc cu spatele să iau cutia și când revin cu fața spre intrare, îmi scapă din mâini.<br />
<br />
Blonda atârnă de brațul iubitului meu celmaiiubit, iar el se uită la mine ca la o arătare din altă lume și ochii lui îs marea neagră când stă să plouă. Zâmbetul se închide și buzele lui rămân închise. Blonda e prea nesimțit de fericită ca să remarce ceva. Îi dau cutia, îi spun mulțumesc, la revedere și ies din cameră. Din baie pot să ies direct afară, unde mă sprijin de zid. Inima îmi bubuie în gât și mă doare când inspir. Vita vine cu pachetul de țigări și-mi întinde una aprinsă.<br />
- Au plecat.<br />
<br />
Aveam eu dreptul să îl opresc? Să-i spun mai stai? Să mă târguiesc cu el, să-i promit că mă schimb, că va fi bine, că ce? Drept cine mă ia? De unde pula mea să știu cum va fi? Poate că eu nu l-am oprit, dar nici el nu s-a întors.<br />
<br />
Dorm prost, foarte prost sau deloc. Mă mănâncă pe dinăuntru o neliniște ca acidul. M-a iubit de m-a luat dracu. Atâta iubire risipită în van. Mi-a fost frică să alerg la el, dar nu știu dacă nu cumva mă speria mai tare că va deschide brațele lui bune și va spune treci încoa, nebuno decât înțelege, nu mai putem fi împreună. Nu voi afla niciodată. Mă simt abandonată și vinovată în același timp. Apoi, nu știu cum, a trecut 1 an, durerea s-a mutat în vise. Măcar asa îl vedeam. Și viața mea a continuat să fie.<br />
<br />
Vita a ascultat fumând fără să se uite la mine<br />
- auzi, te-ai întrebat vreodată ce-a simțit el?<br />
- fuck you, vita!<br />
<br />
Săptămâna următoare găsesc în fața ușii atelierului o găleată roșie plina de stă să pocnească cu ranunculus de toate culorile. O ridic cu greu, intru și o așez pe masa de lucru, mă așez pe scaun, îmi țin capul în mâini și mă uit la ele ca la o piesă de teatru. Regizorul pare că nu s-a hotărât cui să dea rolul principal, așa că toate florile se întrec una pe alta în a-și exprima talentul și frumusețea. Văzusem cartonașul dintre ele, nu eram chioară. Dar nu eram pregătită să văd ce e cu el.<br />
<br />
Cât timp nu știam, putea fi orice. Poate eram anunțată că regina Marii Britanii dorea să își facă rochii la mine. Sau poate eram anunțată că am fost nominalizată la premiul Nobel pentru aberații din iubire. Ce? De ce nu? Aș fi câștigat.<br />
Cartonașul era alb iar pe margini imprimat cu semne grafice ondulate. Pe spate scria de mână mai ești nebună?<br />
Ah, tu mai ești prost, fi-r-ai a' dracu?, mă întreb cu voce tare și dincolo de fereastră îl văd rânjind pe celmaiiubit. Mereu a fost celmaiiubit. Ies în stradă și când mă prinde în brațe și mă învârte, inima mea dansează iar goală dintr-o cameră în alta.<br />
<br />
<br />
Superiubirea e o cameră în care dansezi dezbrăcat și te simți frumos, nu ridicol.<br />
<br />Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-23371016645006555772019-03-17T09:15:00.001+02:002019-03-17T09:28:50.115+02:00Frumoasa adormită <div style="text-align: justify;">
Cabinetul psihiatrului Călin Coma se afla la parterul unei clădiri vechi din centrul orașului. Deși clădirea fusese frumoasă cu zeci de ani în urmă, acum arăta ca o femeie de 60 de ani care se îmbracă ca una de 30. Noroc că interiorul cabinetului era cosy cum sunt suitele din hotelurile de 4****. O canapea galben pai într-un decor preponderent gri, minimalist. Ori pentru că era o preferință personală, ori pentru că toată după-amiaza soarele împungea încăpățânat ferestrele, draperiile erau mereu trase, gri și ele, opace.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
În ziua aia, Călin Coma avea un gol între programări și neobișnuit cu asta cum era, se foia nemulțumit pe scaun. Era un bărbat pe care-l puteai considera frumos doar pentru că era atât de bine proporționat și îngrijit, iar fața atât de expresivă. Ochii, când se încrunta, erau ca o linie neagră peste care nu vrei să treci. Părul tuns scurt, militărește. Mâini mari, trustful. Se îmbrăca bine, dar oarecum atipic vremurilor, ca un englez școlit la pension, pantaloni făcuți la comandă, cămăși albe. Nu mai folosea parfum în timpul programului de muncă, de când avusese o pacientă care suferea de osmofobie și nu știa de ce femeia făcea ca toți dracii în timpul ședinței, așa că se poate spune că au petrecut momente interesante împreună. Zâmbește când își amintește și atunci colțul drept al gurii se ridică ușor, formând 2 cute mici, paralele.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
În sala de așteptare era un singur tablou cu un cerc albastru pe fond alb, iar într-un colț scria mic și îngrămădit, aproape ilizibil, ca un singur cuvânt <i>afostodatășivamaifi</i>. Te făcea să-ți ridici sprâncenele și să te uiți prin el mult timp.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Femeia care năvălise în cabinet avea o rochie bleumarin cu buline care se înfășura pe glezne când pășea. Era complet nemachiată iar părul până mai jos de umeri nu dovedea vreo relație statornică cu pieptănul. Mirosea a lăcrămioare și se vedea că s-a decis greu să vină aici. S-a așezat pe canapea și a spus doar "am nevoie să stau puțin aici".</div>
<div style="text-align: justify;">
Călin Coma era obișnuit cu absența conveniențelor sociale și cu oamenii speciali care ajungeau la el, așa că n-a făcut nimic altceva decât să aprobe din privire. Numai în momentul în care a văzut că femeia și-a lăsat sandalele să cadă din picioare, s-a întins pe canapea cu spatele la el și a adormit în câteva secunde, ochii lui s-au mărit și colțul drept al gurii a pornit să se urce în zâmbetul ăla care spunea "o să fie interesant".</div>
<div style="text-align: justify;">
Femeia nu s-a mișcat deloc 40 de minute cât a dormit, apoi s-a ridicat brusc și a plecat lăsând ușa deschisă în urma ei.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
După încă 4 ședințe programul lui de muncă se încheiase. Era obosit, dar fusese o zi în care s-a simțit foarte eficient.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Era mulțumit, în general, de munca lui. Înainta bine în terapii, reușea să le dea oamenilor acel point of view care să facă diferența sau măcar să-i țină pe linia de plutire până data viitoare. Întotdeauna, într-un final, se lămurea care e buba.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar femeia cu rochia ei cu buline? Cine era?</div>
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Toată vara, frumoasa adormită (trebuia să îi dea un nume, din moment ce ea nu spunea niciodată nimic) a venit o dată pe săptămână, la aceeași oră. Intra, se întindea pe canapea, dormea 40 de minute, ieșea fără să tragă ușa după ea.<br />
<br />
Călin Coma era un bărbat răbdător. Nici măcar nu se foia în scaunul lui cât dormea femeia. Nu se ridica să se uite pe fereastră. Nu citea nimic. Nu scria nimic. Poate chiar nu se gândea la nimic. Uneori, abia perceptibil, dinții lui prindeau buza de jos și presiunea o albea puțin.<br />
Remarcase că femeia purta mereu rochii, iar părul era mereu la fel. Nu purta cercei sau alte bijuterii, nici măcar un ceas. Avea doar o poșetă, ca un sac, pe care o lăsa jos, lângă sandale. Respirația ei era atât de ușoară că nu o auzeai. Iar odată, când o șuviță din părul ei s-a desprins de restul și s-a legănat în aer, Călin Coma a tresărit.<br />
<br />
Frumoasa adormită a continuat să vină tot anul. Și iarna purta tot rochii. Numai sandalele au fost înlocuite cu niște ghete negre atât de frumoase că păreau luate de la copii.<br />
<br />
O bună perioadă de timp, Călin Coma a refuzat să-și lase imaginația slobodă și o ținea destul de strâns în lesă. Sigur, femeia îl intriga. De fapt, femeia asta părea ireală, ca o plăsmuire a minții lui. Ca o aducere aminte. Dar nu a făcut nimic. S-a limitat la a observa evidențele, cum era îmbrăcată, ce povești mai spunea părul ei, cum dormea în aceeași poziție, mereu întors cu spatele la el, într-un abandon atât de necesar că nu mai conta cât de ciudat putea părea. Asta era? Un supraveghetor? Un paznic al somnului frumoasei adormite? Era parte din poveste? Un fel de prinț sau doar povestitor? Ah, nimeni nu-și dorește să fie fraierul care spune povestea când e așa mișto să fii în miezul ei, un prinț, un cavaler neînfricat, care primește prințesa ca pe un dar pentru multiplele lui talente, dar, oh, toți uită că fără povestitor nimeni nu ar exista!<br />
<br />
Apoi, complet neașteptat, în ziua ei, la ora ei, nu mai veni nimeni. Nici o femeie în nici o rochie nu mai năvăli în cabinet și nu mai dormi pe canapeaua lui. Era joi, 4 ianuarie.<br />
<br />
Călin Coma a simțit cum inima lui ridică pumnii mici la el și-i spune "ce-ai făcut, mă?". Călin Coma nu făcuse nimic. Văzuse și ea că nu făcuse nimic.<br />
<span style="text-align: center;"><br /></span>
<span style="text-align: center;">*</span><span style="text-align: center;">**</span><br />
<br />
Deși, ceva, ceva, a făcut el. Undeva, pe la începuturi, când hotărâse să nu își facă scenarii despre frumoasa adormită și să aștepte de la ea un semn, oricare, de a începe o formă de terapie sau măcar un dialog cât de mic, a început să aibă constant vise cu ea. Respectau în mare același tipar: elementul de nuditate și volatilitatea. Uneori o găsea dormind goală în patul lui, iar când se apropia, dispărea, se volatiliza, pur și simplu. Alteori, se trezea din vise erotice care se terminau când el ridica mâna să o mângâie și imaginea ei se destrăma ca un fum de țigară.<br />
<br />
Sigur, știa ce înseamnă toate aceste vise, înțelegea, evident, mecanismele. Nu asta era ciudățenia. Ci că într-o zi, a ieșit din clădire imediat după ea și a urmărit-o.<br />
<br />
Era prea cald pentru o zi de toamnă și el mergea hotărât după ea. Femeia s-a oprit la o brutărie din capătul străzii, a luat o baghetă integrală cu semințe, a mușcat dintr-un colț și-a zâmbit. Mersul ei legănat, rochia ei verde încolăcindu-se ca un șarpe pe glezne, soarele aurind părul ei și ea merge, merge. Călin Coma își suflecă mânecile cămășii albe și-și aduce aminte că ușa cabinetului lui a rămas deschisă. Îi vine să râdă, dar râsul se întoarce din drum înapoi când ochii lui n-o mai văd pe frumoasa adormită. Se uită de jur împrejur, simte că nu mai poate respira până nu o vede din nou, și iată, femeia e peste stradă, își cumpără un braț de narcise galbene și vânzătorul o urmărește cu privirea cum se îndepărtează.<br />
<br />
După ce mai merge poate încă o stație de tramvai, femeia se oprește într-un parc și se așează pe o bancă. Își lasă capul pe spate și închide ochii. Soarele se întinde pe ea ca o pisică care și-a găsit stăpân și imaginea asta cu ea așa abandonată momentului seamănă izbitor cu visele lui erotice, în care ea stă pe el, cu capul lăsat pe spate și ochii închiși, într-un moment atât de personal că te-ai simți și prost să respiri în apropierea ei.<br />
<br />
Călin Coma își dă seama că a trecut dincolo. Știe că femeia asta e pentru el acum ce este el pentru toți pacienții lui. Sens. Dă să facă un pas în direcția ei când vede alergând spre ea o fetiță în uniformă de școală cadrilată. Are 2 cozi răvășite, aceeași culoare de păr și aleargă cu brațele deschise strigând mami. Femeia o strânge tare și fetița își bagă nasul tot în narcise.<br />
- pentru tine, love<br />
Și vocea ei sună ca picăturile de ploaie de vară peste flori înflorite.<br />
<br />
***<br />
<br />
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Călin Coma se întoarce la cabinet, își ia haina și portofelul și anulează toate programările din săptămâna aia. </span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Scrie într-o agendă nedatată până târziu în noapte, iar dimineața se urcă în mașină, are o geantă mică de voiaj și ochii lui anunță furtună.</span><br />
<span style="font-size: 1.00em;">Conduce câteva sute de </span><span style="font-size: 1em;">kilometri</span><span style="font-size: 1.00em;"> și când coboa</span><span style="font-size: 1em;">ră din mașină, cutele cămășii lui albe se strâng una în alta de frig.</span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Femeia care îi deschide i se atârnă de gât bucuroasă:</span><br />
<span style="font-size: 1.00em;">-Vlaaaaad, vino, a venit, ai avut dreptate!</span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Vlad și Ioana erau prietenii lui buni din facultate. Se cunoșteau de aproape 20 de ani și în toate momentele lui grele ei au fost acolo să-l susțină. Din orice unghi ai fi privit, ei erau familia lui. Nici o mirare că avea o cameră în casa lor. Amândoi erau psihologi, dar nu de asta știau de ce a venit Călin Coma la ei. Când iubești pe cineva, știi. Când iubești pe cineva, înțelegi. Când iubești pe cineva, nu ai nevoie de explicații. </span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;"><br /></span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">A scris încontinuu. O zi, două, trei. Când a plecat de la prietenii lui, știa ca e gata.</span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;"></span><br /></div>
<div dir="ltr">
***</div>
<div dir="ltr">
<div style="text-align: justify;">
<span style="font-size: 1.00em;">A mers cam jumătate de an la un psihiatru care n-a întrebat-o nici măcar cum o cheamă. Sătulă să se opună ideii de depresie cu care era asociată de prietenii ei, a acceptat sa meargă, la recomandarea unuia dintre ei. Nu a știut ce sa zică în prima zi, așa că a zis că o să stea și ea puțin acolo. S-a întins pe canapeaua aia galbenă și a adormit. A plecat împleticindu-se de acolo, era șocată de asta, cum să dormi așa, aiurea, pe unde apuci?!? Dar era obosită, fata avea febră de 2 nopți și avea atâtea de rezolvat. Joia viitoare a revenit. Nu știe nici ea de ce. Apoi minutele alea au devenit minutele pe care și le dădea ei, o pauză în șirul lung de to do-uri. La un moment dat, nu-și amintește exact când, de fiecare dată când ajungea în fața clădirii simțea că o lasă genunchii. Iar n-am mâncat, își zicea, și genunchii ei nu mai puteau de râs. Intra, se așeza pe canapea, dar somnul nu mai venea. Stătea cu ochii închiși, cu spatele la el, și astepta.</span></div>
<span style="font-size: 1.00em;">A așteptat o lună și două și trei, iar înainte de Crăciun, pe 20 decembrie, și-a spus că e ultima joi când merge la cabinet. Nu avea sens să mai continue. Așa că a mers, s-a așezat pe canapea, a așteptat 40 de minute și a plecat. Omul ăla nu o vedea.</span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;"><br /></span></div>
<span style="font-size: 1em;">Venea primăvara. Viața ei era bună. Avea o fetiță grozavă. Prieteni buni. Jobul mergea bine. Râdea des. Ieșea în oraș. Dar uneori, noaptea, când oamenii fericiți dorm, ea simțea că nu mai are loc în pat de atâta singurătate.</span><br />
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;"><br /></span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Se foiește în pat, adoarme greu și visează cămăși albe care o îmbrățișează. </span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;"><br /></span></div>
<div dir="ltr">
<span style="font-size: 1.00em;">Librăria asta era în drum spre școală, avea timp să intre puțin. Din vitrină îi atrage atenția numele de pe o carte. Intră, o ia de pe raft.</span></div>
<div dir="ltr">
<i style="font-size: 1em;">Frumoasa adormită</i><span style="font-size: 1em;">, de Călin Coma. </span><span style="font-size: 1em;">Pe prima pagină scrie cu litere mici </span><i style="font-size: 1em;">trezește-te, iubito!</i><span style="font-size: 1em;">. </span></div>
<br />Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-60336573597694318022018-11-27T09:46:00.002+02:002018-11-27T09:46:39.831+02:00Fifty shades of fear<i>The darkest color of them all</i><br />
<i><br /></i>
In anul in care am implinit 33 de ani am avut un soc emotional care a deschis usa grea a anxietatilor mele. Aveam o camera full of them de care habar n-aveam. Traiau cu mine, in vecinatatea mea, uneori parca auzeam niste zgomote infundate, dar nu m-as baza prea tare pe informatia asta, se prea poate sa zic asta acum ca sa nu para ca am fost atat de aeriana incat sa nu-mi cunosc, de-atatia ani, vecinii. Ce era in aceasta camera? Dar ce nu era? O combinatie intre cosmaruri repetitive, filme scurte, intense, ilogice si o paralizie a ratiunii, a sensului si a firescului, toate sub controlul Mariei Sale, Grandioasa, Caraghioasa, The Biggest Drama Queen Of Them All, Emotia.<br />
<br />
Cine este aceasta Emotie si ce cacat ar putea vrea de la mine? De ce ma tulbura? De ce nu ma lasa in pace? De ce e asa de caraghioasa si de inspaimantatoare in acelasi timp?<br />
Raspunsul foarte scurt este: pentru ca poate. Emotia poate. Daca e pe pozitiv, treaba e simpla, sa fie. Dar daca nu mai e asa?<br />
<br />
<i>Let's</i> <i>talk about fear, baby, let's talk about you and me.</i> Ce e frica? Frica e ceva bun. Daca treci pe partea cealalta a strazii cand vezi un grup de betivi agresivi, s-ar putea ca fix frica sa faca asta pentru tine. Daca vezi un urs pe poteca de la munte si nu te duci sa verifici cum sta treaba cu bear hug cu el, tot frica e. Daca nu-ti iei botinele alea dubioase, s-ar putea ca tot frica (de ridicol) sa te salveze, ha!<br />
<br />
<br />
1. Frica de moarte<br />
2. Frica de cancer<br />
3. Frica de nebunie patologica<br />
4. Frica de singuratate<br />
5. Frica de esec<br />
6. Frica de succes<br />
7. Frica de a pierde pe cineva drag<br />
8. Frica de a nu fi acceptat<br />
9. Frica de a nu fi ridicol<br />
10. Frica de schimbare<br />
11. Frica de intuneric<br />
12. Frica de a fi atacat<br />
14. Frica de accidente<br />
15. Frica de despartiri<br />
16. Frica de boli<br />
17. Frica ca nu mai este timp<br />
18. Frica de fericire<br />
19. Frica de a te bucura de ce ai<br />
20. Frica de certuri<br />
21. Frica de a vorbi in public<br />
22. Frica de catastrofe naturale<br />
23. Frica de a spune ce simti<br />
24. Frica de a spune nu<br />
25. Frica de a spune da<br />
26. Frica de viitor<br />
27. Frica de a te da cu sania din varful unui deal la 36 de ani<br />
28. Frica de a pierde tot ce ai<br />
29. Frica de a pierde tot ce stii<br />
30. Frica de a nu mai simti<br />
31. Frica de a-i spune mamei c-o iubesti in ciuda comportamentului ei de cacat<br />
32. Frica de a creste<br />
33. Frica de a recunoaste, in ciuda a tot ce ai suferit, ca intelegi<br />
34. Frica de definitiv<br />
35. Frica de a recunoaste ca ti-e frica<br />
36. Frica de realitate<br />
37. Frica de a te tunde scurt<br />
38. Frica de a cheli<br />
39. Frica de abandon<br />
40. Frica ca nu esti good enough<br />
41. Frica de inec<br />
42. Frica ca vei muri neepilat(a) si cu chilotii de casa pe tine<br />
43. Frica de neapartenenta<br />
44. Frica de a recunoaste ca ai gresit<br />
45. Frica de oameni rai<br />
46. Frica de oameni prosti<br />
47. Frica de a nu putea alege<br />
48. Frica de obezitate<br />
49. Frica de a spune ca nu mai poti<br />
50. Frica de frica.<br />
<br />
Dar daca frica devine aceasta creatura fantastica uriasa care nu-ti face rau efectiv, dar nici nu te lasa, care te tine in brate pana simti ca te sufoci sau sta in fata ta, si cu imensele ei dimensiuni, iti blocheaza toata vederea? Frica e acea fiinta antipatica care vrea sa-ti fie prieten cu orice pret, dar tu nu vrei, ca e galagioasa, necioplita si disproportionata in every way, si uneori o mai intrebi ce face, din politete, dar de cele mai multe ori te faci ca nu o vezi si speri sa nu te vada nici ea si sa te lase naibii in pace ca e asa nasoala orice interactiune cu ea. Frica nu va pleca niciodata. Va gasi mereu cai sa se faca remarcata. Va face cu tine ce va vrea. Daca nu ii recunosti existenta si nu o accepti as it is.<br />
<br />
Ce bine ar fi daca s-ar putea sa fie simplu, in loc sa fie sosososo fucking hard!<br />
<br />
Sometimes my mind is like a crazy old chihuahua. Iti cam vine sa razi cand o vezi latrand, dar tot te dai inapoi cand ii vezi coltii. <br />
<br />
Frica isi are cartierul general in mintea noastra. Ma intreb, cum poate ceva asa de mare si de puternic cum este uneori frica sa incapa in mintea mea? Nici macar nu am capul <b>chiar</b> atat de mare. Si de ce mintea nu face ceva cu ea, de ce i-a deschis usile si a instalat-o comod in vaste apartamente cu vedere la... mine?<br />
<br />
O sa am o discutie cu mintea mea. Mi se pare ca nu e un administrator atat de bun.<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<br />
Intr-o zi i-am spus fricii: <i>nu vrei, fatah, sa nu mai fim proaste, sa fim si noi badass si sa enjoy life?</i> Si frica mi-a spus: <i>daca tu ma lasi, si eu te las.</i>Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-48286123490301948102018-11-25T08:00:00.000+02:002018-11-25T08:21:34.037+02:00Opt. Zis si infinitLetter to MY 8 year old daughter<br />
<br />
Have the courage not to think what others think, chiar daca asta inseamna (si) sa nu crezi ca mine<br />
Have the courage to love you more si don't be afraid, nici o iubire adevarata nu e egoista<br />
Have the courage to be brave si sa nu lasi frica sa te inghesuie intr-un colt<br />
Have the courage to be kind, o sa-ti gasesti singura meaningu' acestei expresii<br />
Have the courage to be smart, unde smart nu inseamna sa ai dreptate<br />
Have the courage to be strong cuz, baby, cel mai mult si mai mult pe lumea asta pe tine te poti baza<br />
Have the courage to be funny, umorul e asa a great tool<br />
Have the courage to be imperfect, caci vii din mama imperfecta si asa imperfecta cum esti, esti grozava<br />
Have the courage to be different, ca sa fii diferit inseamna sa fii tu insuti<br />
Have the courage to forgive, ca sa nu ierti e un act de agresiune asupra propriei fiinte<br />
<br />
Si<br />
Cel<br />
Mai<br />
Important<br />
<br />
When the time comes<br />
<br />
Have the courage to steal my new balance and all of my fav tshirts, promit ca o sa fac sa para ca nu-mi place<br />
(Dar noiamandoua vom sti ca)<br />
<br />
I love you like crazy old boring ladies,<br />
cand ma uit asa la tine<br />
si nu-ti raspund la ce ma intrebi<br />
E pentru ca, desi te aud,<br />
Ma blocheaza felul cum se misca parul tau <br />
Cand te intorci spre mine<br />
Cum il coloreaza soarele in miere de flori de camp<br />
Cum te strambi la mine si ti se increteste nasul<br />
Cum atunci cand razi in lumi paralele elfi si zane si unicorni impiedicati se tin de mana si chiuie de bucurie<br />
Cum sa ma uit la tine e my all time favorite movie<br />
Si nu pot sa-ti promit decat ca voi fi aici si acolo si oriunde<br />
Pentru tine<br />
Mereu<br />
(La fel si tac-tu, da' el iti spune in felul lui asta)<br />
<br />
PS: La multi ani sanatosi, infinita mea! ❤Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-49703259861771908802017-11-24T09:26:00.001+02:002017-11-24T09:26:25.632+02:00Şapte<span style="text-align: justify;">Senzatia aia pe care o ai cand esti in parcul de distractii, intr-o dracie din aia care te invarte si te ridica/coboara brusc, senzatia aia de ameteala din stomac, </span><br />
<div style="text-align: justify;">
o am eu</div>
<div style="text-align: justify;">
cand ma uit</div>
<div style="text-align: justify;">
la ea.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Ca e prea mult, prea mare, prea greu, prea important, prea minunat.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
De cate ori ma uit la ea cum doarme, mi se pare ca ma trezesc complet si viata e un tablou intreg unde vad clar toate culorile si toate umbrele si toate sensurile.</div>
<div style="text-align: justify;">
De cate ori o vad razand cu dintii ei (inca lipsa) mi se pare ca mai moare un drac si unicornii se tavalesc de incantare in iarba grasa.</div>
<div style="text-align: justify;">
De cate ori o vad citind concentrata, cu buzele abia miscandu-se, imi vine s-o capsez de ele si sa-mi dau doua palme "vezi, fataaah, veeezzzi ce-aaaveeem noi aici???". Vad.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Vad cresterea. Thank you, girl, ca ai venit aici sa ma cresti si-ai pacalit pe toata lumea ca noi te crestem pe tine! Invat de la tine mereu, invat din relatia noastra mereu, sper ca vezi de la cei 130 cm ai tai ca ma straduiesc, ca-mi doresc pentru noi punti indestructibile, mereu sa ajungem una la alta, pentru restul nu-mi fac griji.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Stiti cum e cand te uiti la un film super bun in care treci prin toate starile, de mai multe ori, si-acum razi si-ti spui daaaaamn, ce tareeee! si-apoi iti tii respiratia in puncte culminante si-ti cade ceata pe ochi si te lipesti mai tare de partenerul de vizionare si strangi din dinti si te incordezi si ti-e frica de ce urmeaza si rasufli usurat si nu te plictisesti o clipa si apoi o iei iar de la capat, iar si iar? Well, asta e viata noastra si astia suntem noi, eu si ta-su, ametiti de frumusetea ei, innebuniti de sunetul rasului ei care-ti inunda creierul si ramane acolo sa produca schimbare, depasiti de viteza cu care creste si rapiditatea cu care gandeste.</div>
<div style="text-align: justify;">
Si apoi, vine intr-o zi de la scoala si-ti zice ca au jucat nu stiu ce cacat de joc cu boabe si pe ea n-a ales-o nimeni si c-a plans, juri tu ca nu simti andrele-n ochi si-n inima? Parenting is tough. Parenting is challenging, de-ti zdrangane ochii in cap. Dar, ca un facut, parenting is awesome.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
La multi ani sanatosi forever, my love, my beautiful thinker, my charming geek, my vet wannabe, my supergirl, my super cute book lover, my wonderfully amazing baby! De maine, ii ai pe toti cei sapte ani de-acasa.</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-34807071370822002632017-10-23T13:00:00.001+03:002017-10-23T13:00:39.499+03:00Bai, mama, doua chestii am de spus<b>No 1</b><br />
<div style="text-align: justify;">
Se termina lumea cand e bolnav; iti pleaca capul cand face febra ( yes, ofc you know what febra is, so what?!); iti faci griji pentru prezent si pentru viitor, iar ca sa nu te plictisesti, chiar si pentru trecut; te-ai face in a minute gardian invizibil si neobosit (si intr-un fel chiar esti); te-ai face chiar si gel antibacterian, daca asta ar fi posibil; esti acolo, daca nu si cu trupul, sigur cu mintea, pentru totdeauna, orice-ar mai veni; faci tot ce poti si tot ce poti nu ti se pare niciodata de ajuns; te ridici din pat chiar si cand tot ce mai poti e sa nu te ridici din pat pt urmatoarele 27 de ore, pt ca_copiii nu au timp de prostii din astea, copiii au treaba lor cu crescutu' si jucatu' si being awesome fara nici un efort, tu o sa zaci alta data, aia cu nicio.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Acestea fiind circumstantele ai 2 posibilitati: una nu exista, cealalta se refera la scoaterea capului din cur(ul copilului). Academic spus, ia vezi de tine cum vezi de plod! E foarte greu. Necesita antrenamet. Poate o sa ti se para ciudat la inceput. Dar adevarul e ca suntem good for nothing daca nu avem ochi pt noi; daca ne imaginam ca suntem parinti mai buni pt ca ii alocam lui toate resursele noastre, de orice fel ar fi ele. E mai simplu asa, intr-un fel, toata atentia, toata afectivitatea, toata prezenta de spirit, tot bunul, curatul, corectul, frumosul merg catinel, incolonate, spre el.<i> Tu? Ei, lasa eu, daca e el fericit, si eu sunt.</i> Bullshit. BULLSHIT! </div>
<div style="text-align: justify;">
Tu traiesti viata ta. Copilul traieste viata lui. Sunteti, daca vrei, parteneri in treaba asta, nu piese suprapuse, plastilina amestecata si whatever comparatie ajutatoare o mai fi si nu mi se-arata acum. Intoarce-te in viata ta, stiu ca te fura peisajul, ca noi, femeile, avem cumva o aplecare spre zona asta, ca-i iubim de ne paraie arterele inimii (asa, si?!). Dar treaba n-o sa fie treaba daca nu ne luam viata inapoi (in caz ca am dat-o), daca nu ne uitam si la noi cu aceeasi dragoste si nu ne spunem si noua aceleasi cuvinte sanatoase de apreciere si daca nu ne construim timpul nostru cu tot ce avem nevoie in el si viata toata fix la fel.<br />
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<b>No 2</b></div>
<div style="text-align: justify;">
Vad foarte des ca se uita acest aspect: noi, parintii, construim un adult/asistam la constructia lui; cu toate astea, aud multi parinti refuzand sa dea raspunsuri corecte (<i>eh, da' zic ca el sa taca o data!</i>), parinti care nu isi iau in serios copiii si le vorbesc ca unor gaze mici acefale, parinti care le fac tot timpul copiilor promisiuni tampite (<i>da, da, o sa-ti iau toate jucariile din lume</i>), parinti care nu remarca reusitele copilului, dar nici greselile, parinti care cred si se poarta ca si cum doar copilul lor e copil for real, restul ceva subspecii neidentificate, parinti care alinta cu punga de dulciuri (de parca nu tot cu dintii aia va clampani toata viata si ca adult o sa uite aceste tipare alimentare dragute, copilaroase si minunate (not!) si-si va vedea constiincios de buchetelele aburite de broccoli, cu amintirile caramelelor si barni-lor complet si definitiv sterse). Ce dracu', ma? Aiuram? Ne batem joc? Vrem ce e mai bine pentru copiii nostri si de-aia le cumparam toate dulciurile sinistre din supermarket (<i>da' e copil, ma, asta inseamna copilarie </i>sau<i> facem si noi o exceptie </i><strike>de mai multe ori pe zi</strike>) si apoi belim ochii si nu intelegem cum a putut copilul (caruia i-am facut toate poftele) sa rupa in magazin, cand nu esti atent, ambalajul unei cutii cu bomboane de ciocolata si sa infulece una si apoi, cu obrajii manjiti, sa minta ca nu a facut asta? Si tie ti se pare ok? Si nu-ti palpaie isteric nici un semn de intrebare? <i>Nu, e copil. </i>Wou<i>.</i> WOU!<br />
<br />
Altfel, toate bune. Da' nu mai uitati, crestem adulti.</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-32454270320590228592017-10-13T10:14:00.000+03:002017-10-13T10:14:43.292+03:00Cu cine mi-am petrecut depresia (5)<div style="text-align: justify;">
Depresia are atatea capete posibile, atatea fete, incat de multe ori ai iluzia ca esti ok, ca nu ai nimic, ca orice ar fi, te descurci singur, ca poti-cum sa nu poti.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Apoi stai zile intregi si te uiti 1 ora si 30 de minute la hubloul masinii de spalat in timp ce se invarte si crezi ca esti ok. Iti scapa expresia "da' cat o mai tine viata asta?!" si crezi ca esti ok. Nu faci dus 3 zile la rand si crezi ca esti ok. Stai 4 sau 8 ore pe zi, cat e copilul la gradi/scoala, prizoniera patului, tired like hell doing nothing, si crezi ca esti ok. Dormi ori foarte prost, ori foarte mult si crezi ca esti ok. Uneori simti o apasare de zici ca s-a culcat un elefant la tine-n brate, dar crezi ca esti ok. Nu-ti gasesti locul, rostul, ritmul, tihna, dar crezi ca esti ok. Ai ganduri peste ganduri peste ganduri si-n vartejul lor te pierzi, dar crezi ca esti ok. Nu ai chef de nimic si daca n-ar fi automatismele si oamenii cu care imparti o casa probabil ca ai privi in gol toata ziua, dar tu crezi ca esti ok. Te simti trista si viata ti se pare o suita rutinata de momente pentru care pur si simplu nu mai ai energie, dar tu crezi ca esti ok. Intre toate aceste momente, esti <i>normal</i>. Capcana.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Nu esti. Imi pare rau ca spun asta. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
As vrea sa se inteleaga once and for all ca depresia nu inseamna (neaparat) ca vrei sa-ti tai venele in lung si-n lat, ca depresia nu inseamna ca innebunesti, ca depresia nu te face un animal (sau orisicum, ceva subspecie). Dar ca depresia e perfida, e ca un actor grozav care poate sa joace perfect zeci, sute de roluri si tu sa nu te prinzi ca se desfasoara pe scena vietii tale.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
As vrea sa ne trezim si sa nu mai fim asa de incuiati la minte si, mai ales, la inima.</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-34275414584004969302017-07-05T12:49:00.000+03:002017-07-05T12:52:13.576+03:00Cu cine mi-am petrecut depresia (4)Poti sa accepti cine esti cu adevarat?<br />
<div style="text-align: justify;">
Ca sa poti sa accepti cine esti cu adevarat trebuie sa stii cine esti cu adevarat, iar un inceput e sa afli cine nu esti.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
O sa va las aici o anecdota mica, asa, pentru copii, pe care mi-a spus-o si mie cineva si de care am ras, dar m-a lasat cu o concluzie. Tre sa fie si pentru voi una.</div>
<br />
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
Era odata un cerb, mergea prin padure liber si nestingherit de nimeni; manca ce voia (uneori asta era sinonim cu ce gasea), dormea unde apuca, alerga cat il tineau copitele si totul i se parea grozav; asta pana venea iarna, mancarea se gasea greu, "patul" de zapada nu era prea calduros, iar alergatul pe gheata nu era chiar distractia lui preferata, plus ca in zona era liber la vanatoare de cerbi. Intr-o zi, incercand sa scape de un vanator, ajunge la marginea padurii. In zare se vedea satul si ceva l-a facut sa se apropie. Vede gospodaria, hambarul si langa el un tarc mare. Boii si vacile dinauntru dormitau de-a-n picioarelea si-n timp ce se apropia vede ieslele pline cu lucerna si alte ierburi delicioase, adapatoarele cu apa proaspata iar tarcul era curat si incapator.</blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
- ce faci, frate?, se baga in seama cerbul cu primul bou care catadicseste sa se uite spre el. </blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
- binee, fratee, da' ce cauti tu pe-aici? </blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
- pai, stii, fugeam de un vanator si apoi am vazut satul si tarcul asta. </blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
- vanator? Frate, da ce naspa suna, n-as putea trai asa!</blockquote>
<blockquote class="tr_bq">
- pai da, partea asta e cam nasoala...</blockquote>
<blockquote class="tr_bq">
- mai bine stai cu noi, frate, vezi si tu, avem ce manca, avem ce bea, avem unde dormi, ne e cald iarna si racoare vara, deci e super, frate.</blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
Cerbul se uita cu ochi umezi la visul asta. Suna tentant, ce sa mai! Apoi vede tarcul din nou si pricepe.</blockquote>
<blockquote class="tr_bq" style="text-align: justify;">
- frate, suna grozav, dar eu sunt cerb, nu bou.</blockquote>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Sa ai incredere in tine inseamna sa stii cine esti. Uneori asta nu e deloc asa complicat, trebuie doar sa te lamuresti daca esti cerb sau bou. Pt ca, stiti, e ok sa fii cerb, e ok sa fii bou. Numai lamureste-te odata!</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Eu nu sunt doar fiica, sora, prietena, sotie, mama.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Daca as fi un copac toate aceste laturi ale mele ar reprezenta ramurile. Dar trunchiul? Trunchiul e cine sunt eu cu adevarat, de aici se dezvolta toate celelalte ramuri.</div>
<br />
Afli despre tine in momente in care doar pe tine te ai. Ajungi la tine, la miez, atunci cand stai cu tine, te vezi cu bune si cu rele si nu fugi, nu-ti cauti scuze, nu te minti, nu te periezi, nu te uiti stramb, nu te judeci. Doar te vezi. Asa cum esti. Si asa cum esti, esti ok.<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Nu prea am ajuns aici. Is asa, la o distanta de poarta asta. Mi-e intr-un fel frica sa ma apropii. Ma supar pe mine, is dezamagita de mine, ma judec, ma iau la misto, ma autosabotez, nu am incredere in mine si nici macar nu pot raspunde la intrebarea "cum esti tu?" fara sa incep cu "eu nu sunt...". Deocamdata. Imi sunt oarecum clare niste calitati, dar inca nu suport sa mi se pomeneasca de ele, eu nu mi le recunosc pe deplin. Is mica, fragila, feeling trapped si cand nimeni nu ma vede crosetez firele imbarligate ale vinovatiei. Cum de ce ma simt vinovata??? Why not?! Chinezul cersetor de la coltul strazii Xing nu tre sa aiba si el pe cineva care sa se simta nasol alaturi de el?? </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
O sa ma gandesc la toate atacurile de panica ce au fost si va sa vina ca la niste felinare in noaptea actuala a vietii mele. </div>
<br />
Intotdeauna e noapte pana dimineata.Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-77490489635232367262017-06-30T09:48:00.000+03:002017-06-30T09:48:06.452+03:005 secrete bine pazite din Regatul Motherhood<br />
<div style="text-align: justify;">
1. Doare. Cazarea in burta, pielea pe punctul de a pocni in fire de panza de paianjen enervant, suturile chiriasului neastamparat in vezica, toate analizele si controalele, nasterea, NASTEREA!, a doua zi, prima ridicare din pat, prima luare in brate, alaptarea, absenta somnului/trunchierea lui in reprize de somn bun ratat, multtinutul in brate si nelipsita durere de spate, primii lui pasi si cocosarea ta, plansul neidentificat, tantrumurile, prima busitura si sangele din barbia scrijelita, primul cucui si fuga la urgente.</div>
<div style="text-align: justify;">
Sa insist? Hai ca s-a inteles ideea. Doare, pulica! Toate dor. Unele trec, dar altele raman mereu cu tine. Nu credeti vrajeala aia cu "uiti, fata, nimic nu-ti mai aduci aminte!", e o minciuna urata si o aberatie, cum nu uiti ca ai un copil, nu uiti nici cum ai ajuns sa ai un copil. Ca gasesti o cale sa traiesti cu ele, ca intelegi ca asta e mersul lucrurilor, ca nu raman sa doara forever, dar te modifica sufleteste, cum orice rana lasa o cicatrice pe piele, ca poti spune ca se merita "efortul", sigur, dar de uitat, nope, never!</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
2. Cand ai un copil, ai un transport sigur inapoi spre propria copilarie and that means trouble: flash-uri cu greselile parintilor tai, palma lu' tac-tu din clasa a 2a, lipsa de suport si fiecare cacatel pe care ei ti "l-au gresit", toate vor veni in hore sa te bantuie; nu-i ceva grozav. pe de o parte, intelegi beleaua si-atunci nu repeti cu copilul tau, dar pe de alta parte, suferi.</div>
<br />
3. Frica si sora ei mai mare, spaima.<br /><div style="text-align: justify;">
Paralizante both. Te temi pentru el. Si cand te temi pentru tine, tot pentru el te temi. Ti-e frica si, guess what, nu numai ca traiesti cu asta, dar trebuie sa il <i>lasi </i>in<i> </i>lume ca si cum toate plasele de siguranta din lume ar fi activate pentru el special. Pentru ca alternativa e... nu e, don't be stupid!</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
4. Nu esti niciodata pregatit. Nici sa fii mama, nici sa fii doctorul copilului tau. Nici sa fii psihologul lui, nici cel mai misto partener de discutii. Nici sa fii nutritionistul de serviciu, nici inventatorul celor mai haioase jocuri. Nici n-ai cum sa fii pregatit pentru ceva ce nu exista inca. Nu esti. Nu se poate. Toate se invata, de la o baie la alta devii mai priceput, de la un piure la altul mai increzator, de la o partida de calarit canapeaua la una de dans in brate, mai haios. Le inveti din mers ca nu e timp, frate, de bananait aiurea, it's now or now.</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
5. Descoperi ca ai limite. Therefore, gresesti. Da' vreti sa va spun ceva dat dracu'? E NORMAL! Da, normal. Nor-mal. Zici ca vezi la vecina ca e mama perfecta? No shit, stii ca atunci cand nu o vede nimeni plange pe gresia din baie si ii da copilului pufarine ca sa aiba ragazul asta? De unde stiu??? Eu stiu tot, nu ca alte mame! 😈</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Cred ca sfatul meu pentru cele care se gandesc-sa-faca-un copil-dar-totusi-parca-nu e ca sunt momente mai bune si momente mai proaste de a lua decizia asta, dar, dracia draciilor, nu prea ai cum sa dibuiesti momentul bun, odata aruncata in asta, ideal ar fi sa ai o certitudine- ca ala de-i va fi tata va fi acolo. Si nu o zic din ratiuni sentimentale, ci pentru ca e de munca; se munceste ca-n sclavie, cu ore suplimentare, schimburi de toate felurile, noi sarcini de invatat la minut, perfectionare rapida si obligatorie, fara plata si fara concedii (asa cum intelegeai notiunea de concediu inainte). Zi, te bagi? Hai ca-i misto! 😆</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-50970735289736366852017-06-29T09:49:00.000+03:002017-06-29T09:49:26.968+03:00Cu cine mi-am petrecut depresia (3). Marturii.Ce-am facut cand am tacut.<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Am fost suparata. Pana in varful degetelor de la picioare. Am fost trista. Pana in maduva oaselor. M-am simtit singura si abandonata. M-am simtit degeaba in viata mea. Si toate astea se acutizau in absenta unor motive serioase, palpabile, justificatoare. Nu se intamplase nimic notabil. Cu toate astea, crapam pe dinauntru de tristete. Cateva zile mi-a rulat in capul propriu un "cantec" de-o tristete inspaimantatoate: <i>i can't feel the love</i>. Doar versul asta il are. Cuvintele astea mici si grele imi atarnau de gat si oriunde ma intorceam vedeam nu iubire, ci marea ei absenta. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata, sper ca nu. Am lasat sa fie. Sa fie suparare, sa fie tristete, sa fie singuratate. Am jelit. Ce dracu', nu stiu. Ma gandeam la toti oamenii care au toate motivele din lume sa se simta asa si ma simteam si mai groaznic. Ma gandeam la ce am si ma durea in piept de nejustificata mea stare. Din cand in cand, niste oameni se opreau din ale lor sa ma intrebe pe mine de...mine. Nu au fost persoanele la care m-as fi gandit. Nu stiam ce sa le spun. Eu eram intoarsa cu curu' la lume, ele ma intorceau cumva cu fata. Oamenii spun de multe ori ca vor sa fie singuri in durerea lor, dar nimeni nu vrea asta cu adevarat, dimpotriva, dar e o chestie de care isi dau seama abia cand ies din asta.<br />
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Apoi, intr-o noapte, m-am trezit ca radeam asa de tare prin somn, incat am trezit-o pe Iris care ma intreba "de ce razi, mami?". Visasem ca cineva a folosit cuvantul "eviscerat" cu sens gresit.<br />
Dup-aia mi-am amintit ca imediat dupa asta l-am visat pe prietenul meu din liceu, mort de 14 ani, ca ii conjugam la ureche verbul a iubi: eu te iubesc, ma, eu te-am iubit, ma, eu te voi iubi mereu, ma.<br />
<br />
Toate au un sens pe lume.<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
<div style="text-align: center;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Acum vreo 2 ani scriam asta. Acum pot sa inteleg altfel totul. Vad repetitiile. Si vad si un "normal" care atunci imi scapa. Mai e mult pana departe, dar stiti cum e sa intelegi, sa aiba totul o noima, cat de mica?!</div>
</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-51883925757176560902017-06-19T09:10:00.000+03:002017-06-19T09:10:20.077+03:00Cu cine mi-am petrecut depresia (2)<br />
<div style="text-align: justify;">
Poate ar fi trebuit sa incep cu asta. Oh, whale (yes, whale!), se poate si acum.</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
Inainte, stiam despre depresie cat stie orice persoana care nu a ajuns acolo. Ca o persoana deprimata e complet trista, doarme mult sau putin, mananca mult sau putin, nu gaseste nici o bucurie in nimic, are ganduri suicidale, prefera sa stea singura, plange mult, des si inexplicabil.</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
Dupa prima intalnire cu psi, cand mi-a spus ca traiesc o forma de depresie, am belit ochii pan' la ceafa si-am zis no way, ce-ai, esti prost?! Eram efectiv consternata. Mi se parea ca am nimerit la un tampit care nu stie nimic. Dup-aia am pus cap la cap niste chestii si am inteles. </div>
<br /><div style="text-align: justify;">
Dar sa va spun cum eram eu la prima intalnire: eram un burete emotional complet imbibat care dadea pe dinafara; eram rupta de mine si traiam cu daruire dureri care nu erau ale mele; ultimele 18 luni au fost grele, am empatizat si somatizat pana n-am mai putut cu durerile unor apropiati si chiar, daca puteti crede asta, cu durerile unor oameni pe care nu ii cunosteam personal. Sufeream ca mamaia nu mai e. Sufeream ca traiam niste flashuri din copilarie si intelegeam ca ai mei au fost si-au ramas la distante afective probabil imposibil de redus in this life. Eram prinsa in aceasta capcana emotionala, reactionam puternic, cu furii sau cu lacrimi si-n general imi cazuse toata nefericirea lumii in cap, si gandeam despre asta ca e realism, nu pesimism. Peste toate, o spaima nebuna; cu cat era mai irationala, cu atat era mai puternica.</div>
<div style="text-align: justify;">
Dar. Nu preferam sa stau singura. Nu eram lipsita de bucurii. Glumeam si-mi vedeam de viata, parca, asa, paralel cu celelalte stari. Nu aveam si nu am avut niciodata ganduri suicidale. Nu plangeam zilumina. Nu mi se parea ca viata nu mai are sens si nimic bun de oferit. Eram, cum a spus psi, conectata preponderent cu sfera mea emotionala si ca pe cea rationala incepuse sa se puna praful. Reactionam disproportionat la evenimente care nu ma priveau. Vorbeam cu mandrie, bucurie si multa empatie despre persoanele din viata mea, dar nu si despre mine.</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
You care too much. Structura ta psihica asa e. Nu e ceva rau, it's just who you are.</div>
<br /><div style="text-align: justify;">
Gandindu-ma apoi, am vazut in trecut elemente clare din constructia mea, mi-am vazut reactiile, comportamentele, starile si preocuparile si, ce sa vezi, am ajuns la aceeasi concluzie: it's just who I am. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Poti sa accepti cine esti cu adevarat? M-am intrebat si eu. Raspunsul data viitoare.</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-68634328783674201992017-06-14T09:36:00.000+03:002017-06-14T09:36:02.970+03:00Cu cine mi-am petrecut depresia (1)<br />
<div style="text-align: justify;">
Ar vrea sa-si spuna sa nu-i fie frica. Dar e blocata. Mintea e blocata intr-un vartej care a luat-o pe sus in toiul noptii si-a dus-o pe fundul fiintei sale, intr-o bezna vecina cu nebunia. </div>
- am innebunit?<br />
<div style="text-align: justify;">
E un intuneric lipicios care-i intra pe sub piele si-i pune iarna la picioare. Deodata, sloi. Un tremur gongoric ii imprastie ratiunea pe campii. Flori negre, cu tepi cresc din ea. Ca niste trandafiri veniti din iad. In cosul pieptului se zbat niste spaime debusolate, ca niste pasari oarbe. Nu stiu nici ele unde se afla si de ce. Macar ele nu vad intunericul.</div>
- aprinde lumina!<br />
- cine-a vorbit? <br />
Nimic. Nu se mai aude nimic.<br />
- am innebunit!<br />
Dar daca tot sunt aici, as putea incerca<br />
sa <br />
ma<br />
ridic.<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Depresie functionala, they said. Stiam asta despre mine? Nu. Nu. Nu. Refuzam sa stiu. Refuzam sa ma uit la mine. Aveam niste semne de intrebare care-mi filau asa, din cand in cand. Surprindeam uneori in oglinda imagini cu o femeie imbatranita, suferinda. Nu vedeam ca sunt eu. Cum sa fiu eu? Asta nu mi se poate intampla mie. Eu sunt puternica. Eu am resurse. Eu stiu. Eu cunosc. Eu pot.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
N-am mai putut. Intotdeauna poti pana nu mai poti. </div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
E ca si cum s-a produs o explozie. Aschii din mine au sarit cat colo. Eu goala in mijlocul lor. Goala. Nu mai am nimic. Sunt goala in mijlocul unei explozii consumate si, de parca nu ar fi de ajuns, incepe o furtuna.</div>
- i'm here with you!<br />
- cine-a vorbit?<br />
<br />
Nu e nimeni aici. Sunt singura.<br />
<br />
Intotdeauna esti singur pana nu mai esti.<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Incerc sa ma recompun. Ma uit in jur si nu recunosc nimic ca fiind al meu. Toate par gunoaie. Furtuna s-a oprit, dar poate a luat cu ea ce era mai bun. </div>
- mai cauta!<br />
- ce pula mea se tot aude?<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Eram atat de intepenita in frica mea incat nu-mi puteam dori decat sa fie totul ca inainte. E o nenorocire si o binecuvantare totodata ca acest lucru nu mai e posibil. Spuneam pt altii ca orice crestere doare, dar cand m-a durut pe mine,</div>
ah,<br />
cand m-a durut <br />
pe mine,<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
a fost ca si cand am murit si tot eu trebuia sa ma plang</div>
<br />
o singuratate taioasa<br />
a naibii <br />
de taioasa.<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Cand s-a facut dimineata, am fost surprinsa ca-s inca aici. Ca toate sunt aici. Ca nimic nu se schimbase. Doar eu.</div>
- cine esti tu?<br />
- da cine pula mea esti tu?<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Intotdeauna esti tu, pana afli ca niciodata n-ai stiut cine esti.<br />
<br />
<br />
<div style="text-align: center;">
***</div>
</div>
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-40572880739283040182016-11-24T21:06:00.000+02:002016-11-24T21:06:29.893+02:00Sase<div style="text-align: justify;">
Cand varsta ei se masura in zile si in luni mi se parea ca 6ani-ul e asaaa, o alta planeta, din alta galaxie, far, faaaaar away. Am ajuns la poarta acestei planete. Iris e hotarata s-o topaie de la un capat la altul, io-s un pic in urma ei, debusolata.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Am ajuns, deci, aici. Ce cacat facem mai departe?! Cam asta e feelingu'. Sa fie bine, gen, nu orisicum. Stiti, e greu. E la varsta in care, pe de o parte, privim nedumeriti la fatetele personalitatii ei, necunoscute sau prea putin vizibile pana acum, cu manifestari nervoase, reprosuri, trantit usi, cu "tu nu esti sefa mea, n-o sa fac cum spui tu NI-CIO-DA-TA!", iar pe de alta parte, iata, apar roadele <i>muncii</i> tale din ultimii 6 ani. Ai sfeclit-o cu mancarea?, ai lalait-o cu somnul?, ai scapat-o in lanul cu jucarii si acum crede ca tot ce trebuie sa faca ca sa le aiba pe toate e sa intinda mana?, ai exagerat cu desenele?,ai imbulinat-o cu recompensele? (btw, I rili, RILI hate ideea de recompensa, pe acelasi nivel cu pedepsele), ai mancat mult bors in zile cusute cu ata cacanie?, ai calcat pe cuie si-ai tipat?, ei, bine, ia acum si <i>bucura-te</i> de toate efectele pe care fiecare cacatel pe care l-ai facut sau nu l-ai facut cum trebuia, pe care l-ai spus cand ti se innodau ficatii de nervi, totul, TOT, efectiv tot din ce suntem, din ce facem si, the horror, chiar din ce gandim si nu spunem, pentru ca suntem fiinte adulte dotate cu inteligenta si credem ca ne putem controla, dar, dar, iata ca unde nu sunt cuvinte, sunt gesturi, mimica, mama ei de mimica, cum spuneam, totul se vede, totul se simte, tot este remarcat, inmagazinat, impachetat frumos si trantit in moalele capului cu prima ocazie. Am regretele mele, sigur, am greselile mele, sigur, nu stiu daca ne putem gasi cu adevarat scuze,viata ne fura, avem zile negre si creierul intins pe sarma afara, de atat de multe ori, dar cred ca adevarata abordare e sub umbrela <i>we are only humans</i>, deci supusi greselii, important e ce faci de-acolo-ncolo, gen. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Iris. Iris a mea. Iris a lu' ta-su. Iris Toparceanu (a venit intr-o zi de la gradinita cu acest nume pe buze si toata ziua a ras: ahahaha Toparceanu, ce nume, ahahahaha, Iris Toparceanu, ahahaha. mda, umor <i>special </i>ca a lu' ma-sa). Iris luata pe sus de colegi- a venit I-li-lis,Iriiiiiiis!. Iris si bucuria cu care descopera micul-dejun pregatit de ta-su inainte sa plece la munca. Iris si vorbele ei de baba: ei, ma prostesc si eu, ca stiiiii?!, is copil. Iris si inventarea povestilor la doua capete: stam in pat si ea incepe- <i>a fost odata o bufnita cu aripile sclipicioase si toti copiii de afara radeau de ea... acum tu, mami</i>... si-o tinem asa si povestea infloreste asa frumos, e atat de creativa si are un limbaj asa de bogat, jur ca aportul ei este mai misto decat al meu:p<br />
<br />
Am scris si sters de zeci de ori. Nu poate fi descris un iris de 6 ani, dar mai jos e un ghiveci de inima, luati cu muraturi:p<br />
<br />
Iris,<br />
my so very darling Iris,<br />
to me<br />
you are perfect<br />
nu cum pot fi multe lucruri<br />
facute de mana de om<br />
ci<br />
cum sunt primii<br />
fulgi de zapada<br />
cum sunt tufele de cimbru<br />
de langa gutui<br />
cum e marea<br />
incolacita la picioare<br />
cum sunt mugurii de cires<br />
abia infloriti<br />
<br />
Iris,<br />
tu esti nascuta<br />
in<br />
anotimpul iubirii.<br />
<br />
Asta e certitudinea mea pentru tine.</div>
<div style="text-align: justify;">
<div style="text-align: right;">
PS: mama tuturor certitudinilor</div>
</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-5087969057745123752016-06-17T09:24:00.000+03:002016-06-17T09:31:32.468+03:00Mic ghid de chinuit vecinii3 moduri diferite de a-ti nenoroci vecinii, folosind o singura unealta- copilul:<br />
<ul style="text-align: justify;">
<li>pentru pct. 1 va trebui sa apelezi la bunavointa intestinelor copilului, dar have no fear, karma face ca ele sa functioneze conform scopului, asa ca, ori dimineata devreme, ori in linistea intepenita a pranzului, ori in letargia post cina, din negura apartamentului de la parter, cu atarnat de usa baii while... you kno', fuge pe geamuri si pe usi, probabil speriat si el de propria-i intensitate, racnetul care ar trezi si neculcatii: <i>MAAAMIII, AM FACUUUT CACAAAAAAAA!</i>. A FACUT CACA! OMAGA! FUGI! Acum tu. Ba tu. N-apuci s-ajungi la jumatatea drumului ca unda racnetului nr. 2 te face sa te clatini pe picioare si sa te sprijini de pereti: MAAAAMIIII, AM FACUUUUUT CACAAAAAA, N-AAAAAUUUUZIIII?!? Aud. Eu. Vecinii. Intreaga galaxie si orice fiinta vie posesoare de urechi functionale.</li>
<li>pct. 2: fa o cinstita petrecere pentru copii la tine-acasa. Daca te mananca fuarte, fuarte tare. Nu multi, vreo 8. Ofera-le intimitate si unda verde la distractie. Toti vor fi foarte incantati si vor dori sa revina, pacat ca tie ti-e clar ca not in this life. Anyway, 8 copii intr-un apartament il si te pot distruge pe viata. Dar vecinii, ah, ce multumire poti sa ai stiind ca nu pot dormi, nu pot manca, doar stau cu mobila in usa de la intrare ingroziti de faptul ca tatarii minori ar putea navali peste ei (ar putea, io nu zic nu).</li>
<li>pct. 3: cumpara-i pretiosului un instrument muzical. BINEINTELES, doar n-o ramane el afonul lumii! Sa fie mare, sa se auda loud and clear, peste zari si mari (ca altfel cum sa i se duca vestea talentatului?) si sa exerseze. In fiecare zi. Mult. Des. Multiplu de des. Talentul (sau macar exprimarea cvasi artistica) trebuie incurajat. Toata lumea stie.</li>
</ul>
Gata. I-ai aranjat pe viata. Esti GARANTAT febletea vecinilor. Cu placere. Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com3tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-73073640696719137262016-03-24T10:55:00.000+02:002016-03-24T11:02:31.242+02:00Povestea unghiilor negre<div style="text-align: justify;">
Era o duminica cu soare. Mi-am pus o fusta si tenisii din Peru si-am iesit sa vizitez pomii din cartier. Corcodusul din spatele blocului imi daduse de veste ca a inceput sezonul <i>popcornului</i>, perioada cand imi innebuneste capul si devin obsesiva in legatura cu florile lor.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
In tot acest timp, la tara, se faceau bai de soare, gratare, se vorbea si se radea mult. Ai mei, niste prieteni de-ai lor, mamaia, vecini.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
In dimineata zilei de luni, mamaia a iesit din casa, soarele era deja pe cer, s-a asezat pe bancuta de la intrare, a cuprins toata curtea cu privirea, dupa care, brusc, si-a agatat inima-n cui si s-a dus intr-un loc de unde n-o sa se mai intoarca. Maica-mea a gasit-o acolo, cateva minute mai tarziu, senina si linistita. Infarct.</div>
<div style="text-align: justify;">
Clipele, zilele ce au urmat de atunci- piese de puzzle care nu-si gasesc rostul. Vestea. Intepenirea. Indolenta soarelui. <i>E o zi asa buna sa traiesti, mamaie, nu sa mori!</i> Privitul in gol, durerea, nedumerirea. Imaginea ei pe bancuta imi innebuneste inima. A durut-o? A fost speriata? Iuresul de la tara. Pomii din stanga curtii si florile lor mici si nerusinate. Galosii ei intr-o camera, dezorientati. Toti oamenii aia veniti pentru ea, cand ea nu mai era. Babele care canta in ultima noapte de priveghi. Acel <i>dumnezeu s-o ierte</i>! repetitiv izbit de al meu <i>da' ce cacat a facut de cerem toti acum indurare pentru ea?</i>. Scurmatul in sufletul apropiatilor cu traditiile ilogice si complet neempatice. Maica-mea si-ale ei vorbe care m-au zgariat pe inima "ma doare spatele. si piciorul asta. si ma mai doare si sufletul". Sicriul. Femeile de la bucatarie. Camera ei. Televizorul ei. Un rest de ciocolata pe o masuta. Poseta de la mine cu care mergea la biserica. Privitul in gol, nodul din gat, lacrimile. Parca-i aud hasaitul pasilor. Parca-i aud vocea. Bratul de garoafe albe si vernil planse de ploaie. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la biserica. Lacrimile. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la cimitir. Lacrimile. Drumul prin ploaie mocaneasca pana la mamaia acasa. Unde <i>acasa la mamaia</i> nu mai avea nici un sens.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Am trait zilele astea. In ciuda tristetii, am trait sigur, am fost acolo si am fost aici, dar mintea mea nu poate inca traduce aceasta realitate, asa ca nu inteleg, niciodata nu o sa inteleg. Insomniile, trezitul la ore mici ale diminetii-<i> ia uite, mamaia mi-a lasat mostenire ora ei de trezire!</i>, maica-mea cu sosetele ei in picioare, pozele, atata viata in ele, nu stiu cum vine asta, dar i-am visat vocea intr-o seara, ma gandesc la ea mereu si sper ca a ajuns acolo unde spera ca va ajunge. E ciudat, pana nu ti se intampla tie, te gandesti cu o oarecare lejeritate si resemnare nepasatoare ca na, oamenii batrani mor, dar cand esti tu la pierdere, 80deanilunaviitoare sunt ca 40, tot prea devreme si greu de impacat cu ideea e.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
A doua zi dupa inmormantare mi-am facut unghiile negre si asa vor ramane o perioada. Mamaia ar rade si mi-ar spune: <i>stuchi-te-ar matili in bot, ca alta treaba n-ai avut!</i>. N-am avut, mamaie, asta e felul meu de a arata ce culoare are sufletul meu acum.</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-61529611267582579832016-02-05T10:44:00.001+02:002016-02-05T10:44:19.647+02:00Despre intrebari (si-un dor nepotolibil)<div style="text-align: justify;">
<i>Ce este curentul?</i>, <i>De ce sunt pelerinele de ploaie galbene?</i>, <i>Ce sunt particulele?</i>, <i>De ce se spune la iarba iarba si la sapte sapte?</i>, <i>Cine este Dumnezeu?</i>, <i>Ce fac preotii in biserici?</i>, <i>Noi toti o sa murim?</i>, <i>Care este animalul cu cel mai ciudat nume?</i>, <i>De ce unii serpi mananca oameni?</i>, <i>De ce pe Darius l-a nascut tatal lui?</i>, <i>Unii oameni sunt rai?, Exista oameni cu piele multicolora?, O sa pot sa fiu sirena cand o sa fiu mare?</i>.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Bine ati venit la lectia deschisa de azi! Luati loc, treziti-va neuronii si sa incepem! Va avertizez, Iris este necrutatoare. Nu poti sa te fofarlesti, sa n-ai destula prezenta de spirit si nu conteaza daca nu te-ai trezit decat vreo 15%, daca vorbesti la telefon, daca mananci sau daca pur si simplu nu ai chef sa te impunga cineva cu intrebari din astea la care nu ai mereu cel mai ma-sa raspuns din toate raspunsurile posibile. Ea o sa vrea sa stie. Daca cumva reusesti sa scapi atunci, va reveni si va fi mai naspa, pentru ca intrebarile vor zbughi din gura ei in rafale, una dupa alta, una dupa alta, fara capat.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Daca ai o zi buna si-i servesti numa' raspunsuri unu' si unu', alese pe spranceana, destepte, potrivite, clare, fara inflorituri si alte chichimoate, care te fac pe tine, ditamai ma-sa, sa te pupi in oglinda de data dracu' ce te crezi, Iris, chiar ea, va avea ori o fata de genul<i> ei, cacat!</i>, ori <i>mdea, eu stiam, te verificam pe tine</i> ori nu va da nici un semn ca te-a auzit.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Daca nu stii cum sa ii explici ceva si google-esti, esti mancat, de fapt, tu nu stii nimic, telefonul stie tot. Nu conteaza ca ai avut nevoie de imagini edificatoare (cum arata un oposum, un macac sau picturile lui Dali), daca ai cautat pe net, esti varza!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Daca sunteti toti aliniati in patul familial (mi-am pierdut speranta ca va dormi vreodata in camera ei), imbaiati, spalati pe dinti, impijamalati, giugiuliti si cu cate un ochi inchis, Iris va considera ca e momentul potrivit sa zbarnaie intruna intrebari ca cele de mai sus si cate altele. N-o sa accepte ca e ora de somn si nici n-o sa respecte conventiile de genul inca 5 intrebari si gata, va negocia, apoi va negocia negocierea si apoi negocierea negocierilor, iti va intinde capcane (intrebari care te vor face sa razi) numa' sa te atraga din nou in jocul ei, orice, numai sa nu se culce.Pentru ca m<i>ie nu-mi place sa dorm, e prea greu. </i>Pacat ca<b> mie</b> da.</div>
<div style="text-align: justify;">
<i><br /></i></div>
<div style="text-align: justify;">
<div style="text-align: right;">
Si-apoi incepe scoala.</div>
<br />
PS: Ce n-as da, ce n-as da sa ma intorc o fuga in anul de gratie 2011, macar vreo 5 minute, sa-i miros ceafa calda si s-o strang tare-tare in brate! Caci, nu-i asa, nu stii ce e dorul pana cand nu te uiti la poze cu bebelusa ta, actualmente <strike>semi</strike>adolesecenta:p</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-27076685652523037782015-11-25T08:29:00.000+02:002015-11-25T08:29:48.739+02:00Cinci<div style="text-align: justify;">
Am ajuns la cinci. Am ajuns la CINCI!!! Cinci, cinci, cinci!<br />
<br />
Daca inima mea (de mama) ar putea fi personificata dupa cum ma simt eu in legatura cu fetita asta a mea, ar fi cu toate venele si arterele fluturande, intr-o coada de cal perfecta, topaind cu poalele rosii ridicate intr-un dans al bucuriei care coloreaza obrajii, accelereaza respiratia si am timp doar sa pricep, cu toate simturile, ca sunt <b>aici</b>, ca am <b>tot </b>si ca am, pentru toate astea, aproape atat de multa recunostinta cata iubire am pentru acest copchil, care e ca toti ceilalti si, totusi, ca nimeni altul de la facerea lumii incoace.<br />
<br />
As vrea sa fiu o mama pe masura sufletului si personalitatii ei, sa nu pierd niciodata firul legaturii cu ea, sa am suficienta minte pentru toate situatiile ce vor urma si capacitatea de a o intelege si ajuta fara tiparele stramosesti. As vrea sa fim prietene, dar nu mai mult decat sa fim mama-fiica, mie asta mi se pare mai presus. As vrea, peste ani, sa fim genul ala care iau masa de pranz in oras in fiecare vineri, sporovaind si razand de ce-a mai facut fiecare, as vrea sa nu piarda niciodata certitudinea ca sunt aici si acolo si pretutindeni pentru ea, cu tot ce sunt si tot ce pot. As vrea si as face orice s-o protejez de toate relele pamantului, de prieteni falsi si de tunsori proaste. As vrea sa creasca sanatos, drept, cu trusa completa de well-being. Si-as vrea sa-i fie drag de noi si cand o fi mare, sa-i fie drag sa vina acasa, sa-i fie drag sa stea de vorba cu noi <strike>godhelpus</strike>.<br />
<br />
S-a hotarat, in sfarsit, ce vrea sa se faca cand o sa fie mare: <b>ninja</b>. A tinut-o asa cateva zile, dupa care a inceput sa adauge: doctor de animale, bucatar, spion, printesa, sirena, calareata, rachetista, butic, ratoi, actor, totosoi (ala care face tatuaje), rochetist (ala care face rochii) si iepurasoi (ala care ingrijeste iepurasii, nimic nu stiti!), ba chiar si taietor de lemne. Cand i-am spus ca nu stiu cum o sa le faca pe toate, ca-s asa, din arii diferite, m-a lamurit: <i>le fac pe rand, mami, stii?!</i>. Acum stiu.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Ce nu stiu e cum au trecut anii astia (da, da, stiu ca asta zic in fiecare an si ca asta voi zice mereu, dar uimirea e nelipsita in viata mea, de cand a intrat Iris in ea, half cheala, half rozalie-vinetie, all perfect). </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
E un partener de dicutii foarte interesant, cu parerile si curiozitatile ei, ii plac jocurile de cuvinte si sa se prosteasca cu ele,</div>
<div style="text-align: justify;">
</div>
<ul>
<li> stie litere:</li>
</ul>
Intr-o zi isi verifica cunostintele:<br />
<div style="text-align: justify;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
-<i> M vine de la mama</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- da</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- si E vine de laaa...</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- daa?</i></div>
<div style="text-align: justify;">
<i>- uuuurs.</i></div>
<div style="text-align: justify;">
</div>
<ul>
<li>stie si nu se teme sa foloseasca numerele:</li>
</ul>
<div>
<div style="text-align: justify;">
<i>Merg la baie, vin in 17 minute/ vreau sa mai stam in parc, 7000 de minute macar</i>.</div>
</div>
<div>
<ul>
<li style="text-align: justify;">ii place sa faca rime: <i>eu stiu sa fac rime, imi vin prin gat in cap</i>. Si mostra edificatoare: <i>tare, tare, castravete in mancare</i>.</li>
<li><div style="text-align: justify;">
ii place in continuare sa deseneze si ma uimeste cu acuratetea ei, de mica. Asta e un puisor. Cand ma minunez de ce vierme mare are in cioc, ma lamureste: n<i>u e vierme, mami, e cantul lui</i>. Si are si bratari la maini. Nimic nu stiu, v-am zis.</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhk5WK6mhmM5OxVc8ptGMZANEwIgAk5a7iH7REA0vdJpdICpvz3uK9QzFi9-Z4KVSkS0i8RKGaJYVCgn2hwUEtgUkN6AIHS46-2XZiiEzPlZFVkuCxdHvG4ED5ndmT2KC97kVK33Nk_YAwy/s1600/12107040_981601928545738_8570875820245701647_n.jpgm.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="280" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhk5WK6mhmM5OxVc8ptGMZANEwIgAk5a7iH7REA0vdJpdICpvz3uK9QzFi9-Z4KVSkS0i8RKGaJYVCgn2hwUEtgUkN6AIHS46-2XZiiEzPlZFVkuCxdHvG4ED5ndmT2KC97kVK33Nk_YAwy/s320/12107040_981601928545738_8570875820245701647_n.jpgm.jpg" width="320" /></a></div>
</li>
<li style="text-align: justify;">stie ce e fericirea: <i>fericirea e cand stau in brate la tine</i>.</li>
<li style="text-align: justify;">stie care-i treaba cu gradele de rudenie, dupa ce ne-am amuzat mult si copios cu bulibaseala ei: ta-su era fratele meu si ea, cand crestea mare, devenea sora noastra, stia ca maica-mea e bunica-sa, dar nu pricepea cum adica e mama mea si cum vine asta ca, atat ta-su, cat si eu, avem cate o sora (pai si a ei, unde-i?!?).</li>
</ul>
<span style="text-align: justify;"></span><br />
<div style="text-align: right;">
<span style="text-align: justify;">Ce nu cred ca stie e cum imi innebuneste inima de bucurie.</span></div>
<span style="text-align: justify;">
</span><br />
<ul>
</ul>
<div style="text-align: justify;">
Nu eram decisa sa o dau anul urmator la scoala, la ai ei nici 5 ani si 10 luni, dar am avut un mic dubiu (probabil influentata de cunostinte cu copii de aceeasi varsta si de faptul ca auzisem de o invatatoare care parea sa fie ce imi doresc eu pentru Iris). In ziua in care am fost cu gradinita in prima vizita la o scoala, in clasele de a 4a, mergand pe holuri, uitandu-ma in clase, la copii, la banci, la tabla, la invatatoare, mi-a venit sa ma asez intr-un colt si sa plang cu spume si muci innodati in barba si mi-a devenit clar: este pur si simplu <b>prea </b>mica, si ca, desi cred ca neuronii ei ar fi facut fata provocarii, forul ei emotional e inca plapand, reticent si temator, si cu argumentele pertinente ale gmbr-ului, din care nici nu trebuie retinut altceva, decat ca nu e, pe termen lung, nici un beneficiu, pentru copil, sa il dai mai devreme la scoala, dimpotriva, m-am linistit complet si ma bucur ca avem posibilitatea de a mai astepta 1 an.</div>
</div>
<div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
</div>
<div style="text-align: right;">
Iubita mea</div>
<div style="text-align: right;">
nascuta joi</div>
<div style="text-align: right;">
ne minte timpul</div>
<div style="text-align: right;">
nu-s cinci ani</div>
<div style="text-align: right;">
tu esti aici de cand sunt eu</div>
<div style="text-align: right;">
mama</div>
<div style="text-align: right;">
ba chiar dinainte</div>
<div style="text-align: right;">
deci dintotdeauna.</div>
<div style="text-align: justify;">
<div style="text-align: right;">
<br /></div>
</div>
<blockquote class="tr_bq">
</blockquote>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-58449818495449514232015-10-30T11:00:00.003+02:002015-10-30T11:05:53.420+02:00Intrebata fiind unde e, fericirea a tacut malc<div style="text-align: justify;">
Nu știu cum ajungi la tine, la miez. Dacă tuturor oamenilor le reușește asta. Dacă e musai să pierzi ca să ajungi să și <i>câștigi</i>. Dacă există căi mai scurte sau mai lungi. Dacă e chestie de voință sau de noroc. Dacă poți să faci asta singur sau trebuie să te țină cineva de mână. Dacă ajungi la un final meritoriu după ce atingi măcar un pic <i>fundul apei</i> sau dacă uneori, unora, pur și simplu, li se întâmplă. Dacă toate fricile, renunțările, grelele nu sunt doar frici, renunțări și grele, ci dale, una în fața celeilalte, care te duc acolo. Un <i>acolo </i>unde nu nimerești din greșeală, ci pentru că ăla este <i>acolo</i>-ul tău.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
- Esti fericita?<br />
- Da' cine te crezi sa ma intrebi tu pe mine asta? O intrebare mai intima decat <i>de cate ori ai facut sex luna asta?</i>. Poate ca sunt. Poate ca as fi. Daca.<br />
- Nu, nu esti, fericirea uraste if-urile. Fericirea e fitoasa. Ii trebuie spatiu de desfasurare, adicatelea n-o sa vina daca nu are destul loc sa se lafaie. Deci daca eu sunt sufocat de griji si frici, ea nici nu se mai apropie, oricat as chema-o si-as astepta-o. Asa ca, daca vrei sa fii fericita, daca really vrei sa fii fericita, curata-te de "buruienile" astea si fa loc preamaritei.<br />
- Bine, nu mai vreau sa fiu fericita. E prea greu. Prea multa munca. N-are decat sa vina ea sa ma caute.<br />
- Esti lenesa. Ca ala cu<i> muieti ti-s posmagii?</i>.<br />
- Nu, sunt fricoasa. Mi-e frica ca fericirea poa' sa nu fie aici, ci in alta parte.<br />
- Fericirea nu e exterioara tie, imi pare rau ca-ti dau vestea asta.<br />
- Hai ca ma enervezi, asta e o prostie!<br />
- Ba nu e. E chiar o treaba foarte simpla<br />
- O fi pentru tine. Mie mi se pare o treaba complicata. De ce crezi ca sunt atat de putini oameni fericiti? Daca era simplu, la fiecare colt vedeai palcuri-palcuri de oameni fericiti. Ia uite-te in jur, ii vezi?<br />
- Nu-i vad. Dar nici ei nu se vad ca nu sunt.<br />
- Ei, cacat. Vorbesti bullshitineza.<br />
<br />
Ii las pe astia doi sa se contrazica si ma intorc la treburile mele. O sa revin, daca ajung la vreo concluzie demna de imparatasit. Eu nu stiu decat ca daca fericirea ar fi o gagica, n-ar fi una cu cearcane. Daca citeste cineva care a ajuns <i>acolo </i>randurile astea, mana sus, cu tips&tricks!:p</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-79975511178992854292015-09-25T10:15:00.001+03:002015-09-25T10:22:13.360+03:00Ce i-as spune mamei care eram in primul an de iriseala?<div style="text-align: justify;">
O intrebare ca asta cazuta in mijlocul unui dor care simt ca mi se agata de stern cu ghearele, urca-n ochi, da drumul la ceata sarata si ca teleghidata scormonesc laptopul in cautarea pozelor cu Iris bebelus: incremenesc, ma doare-n piept, de-adevaratelea, de dorul ei, de cutele micheline ale picioarelor, de carliontii ei mici, perfecti si incurcati, de ochii ei de veverita curioasa, de bolboroselile premergatoare vorbirii, de sunetul pasilor ei in primele zile de mers, de primul ei ras in hohote... ah, m-as intoarce intr-o clipa acolo, s-o mai strang o data in brate, tare, tare, asa cum era atunci, mititica si dependenta de mine, ca un autocolant de calitate divina. Ah, as vrea sa am un miliard de irisi, pe masura ce creste, sa nu <i>pierd </i>irisul de anul trecut, sa-i am pe toti langa mine, la o intindere de mana distanta!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Pfiu, m-am smiorcait si azi, sa continuam. Ce ziceam? A, asa, ce i-as spune mamei care eram in primul nostru an impreuna? Uite-asa i-as spune:</div>
<div style="text-align: justify;">
</div>
<ul>
<li>nu cumpara patut, o sa fie doar un dulap de haine mai ciudat;</li>
<li>nu te mai consuma pentru toate lucrurile pe care nu i le poti cumpara, cele mai importante <i>lucruri </i>de care ea are nevoie nici nu se gasesc in magazine; no, really, nu-i trebuie toate jucariile din lume si nici toate hainele din lume;</li>
<li>n-o da la gradinita la 2 ani si (nici) 10 luni. nu doar ca n-o sa-ti iasa socoteala cu clasa zero (da doamne sa dispara!:p), dar ar fi mai bine pentru amandoua sa mai stati un an. oh, well.</li>
<li>fa sedinte foto profesionale cu ea, cu voi 4, o data pe an (macar);</li>
<li>implica bunicii, fa-le loc, asa cum sunt ei; uneori, mai ales in sfera familiala, nu conteaza cine are dreptate, conteaza ce alegi sa faci dup-aia, ok, you are right, you are not wrong, dar daca asta tine la distanta membrii familiei, nu-i ok, nu se merita;</li>
<li>enjoy it, fata, tare, cu putere, cu prezenta, primul an e globul cu sclipici;</li>
<li>si daca tot am ajuns la final, ultima chestie pe care ti-as spune-o, dear me, e sa ceri in pana mea <i>niste </i>ajutor, pe ici, pe colo, o strachina cu supa, o ora in care sa te uiti in gol pe-o banca, singura, you-moments, scurte si dese si you&mr.beau moments.</li>
</ul>
<div style="text-align: justify;">
Si peste fix 2 luni implineste 5 ani. CINCI ANI!</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-46574706906480510332015-09-03T10:27:00.000+03:002015-09-03T10:27:11.163+03:00Superiubirea (4)<div style="text-align: justify;">
Iubesc enterocolitic, și de-aia râdeam când îmi spunea el <i>te iubesc de mă cac pe mine!</i>. Eram la fel. Iubeam la fel. Ce s-o fi întâmplat de azi sunt singură în viața mea, nu mă pot pricepe.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br />
Era dimineață când mi-am dat seama că mă îndrăgostesc de el și că asta o să fie pentru totdeauna. Mă trezisem înainte să se lumineze bine pentru că stătea cu o mână pe părul meu. Când m-am întors spre el, mi-a prins fața în palmele lui mari și mi-a zâmbit, în somn.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
What is your superpower? My superpower is superiubirea. Capacitatea de a te iubi și după ce ai plecat.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Mă duc spre atelier acompaniată de gândurile astea. Știu că vorbesc singură, dar sper că nu cu voce tare. Sorin, psihologul la care merg de vreo 7 ani, mi-a spus că merit să fiu fericită. Din nou. Că trebuie să îmi permit asta. Câcat, eu (dar lui n-o să-i spun niciodată asta) cred că mi-am halit porția de fericire. M-am hrănit cu bucăți mari, pe nemestecate sau tacticos, pe îndelete. Poți să mai fii fericit după ce ai fost fericit <i>de tot</i>? Mă tem că nu.<br />
<br />
Pentru o clipă îmi zăresc mecla în geamul unei mașini. M-aș opri să-mi spun vreo două, dar fața mea din dimineața asta nu invită la comunicare. Am pierdut <i>pe drum</i> coama roșă și turbată, acum sunt câcănie-n păr, după cum mi-e și viața. Oh, well. Când ajung în fața atelierului, Vita stă în cur sprijinită de zid și fumează. Când o văd, tresar: e so me creatura asta. Parcă s-a creat o bulă în trecut și pe-acolo s-a strecurat, confuză, adolescenta care eram, plictisită să nu mai fie.<br />
<br />
- Ce faci, vito?<br />
- Te-așteptam, mi-am uitat cheia acasă.<br />
<br />
Intram. Vad pe masa un buchet mare de bujori albi. Vita ridica nedumerita din umeri. Ma apropii si dintre flori cade un cartonas. "Miss you in draci".</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-77232058707258769302015-09-02T11:15:00.000+03:002015-09-03T10:23:16.843+03:00Radiografia ultimului weekend de vara<div style="text-align: justify;">
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">Sau despre cum uneori universul nu e chiar atat de gica-contra cum <strike>ni </strike> mi se pare.</span><br />
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;"><br /></span>
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">- <i>Voiam sa va intreb daca vreti sa mergeti cu noi la mare maine</i>, ii zice mama lui chiar lui.</span><br />
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">Aaaauzi la eaaa,</span><b style="color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;"> daca</b><span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">! Daca vreau sa ma culc pe mare, intr-o pluta personalizata, daca vreau sa-mi las burta sa umble sloboda pe plaja, intr-un costum deux-pieces, burta pe care n-o mai vazuse soarele atat de intim de mai bine de 6 ani, desi am fost la mare in toti anii astia, daca vreau sa-mi vad copchila chitaind de fericire, daca vreau sa-mi infig picioarele bine in nisip in timp ce stau intinsa pe burta si ma uit in gol ca bou' (activitatea mea preferata, mai ales la mare), daca vreau sa respir aerul sarat si sa ma bucur ca sunt acolo, ca suntem acolo, fix asa, in formula aia. Daca?!</span><br />
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;"><br /></span>
<span style="color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif;"><span style="background-color: white; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">In 10 minute eram cu 2 genti burdusite de prosoape, haine si jucarii de nisip, la usa. Dupa 4 ore jumate de somn, ne <strike>kindof</strike>trezim si purcedem. La 8 eram in Costinesti (o statiune pe care o cam hate, asa, dar date fiind imprejurarile, cu 3/4 din neam deja acolo, hai, fie!). </span></span><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgQZ33EbJQousIcfdL13ce4J0FviORlPOs3hXdvcqKuyDPL_laqC_NxSey67MBNu4rwlL4YuszpwSm3HkEsNegh27XjCbqvn6K_ALbzXthBRfkMqAqy7puK_DuX2Exoi_s3p6xJpcDiEcbN/s1600/mare15.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgQZ33EbJQousIcfdL13ce4J0FviORlPOs3hXdvcqKuyDPL_laqC_NxSey67MBNu4rwlL4YuszpwSm3HkEsNegh27XjCbqvn6K_ALbzXthBRfkMqAqy7puK_DuX2Exoi_s3p6xJpcDiEcbN/s640/mare15.jpg" width="640" /></a></div>
<span style="color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif;"><span style="background-color: white; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;"><br /></span></span>
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">Si-aici buchete mici de bucurii: bucuria irisului de a sta infasurata ca o caracatita in jurul meu, chitaind intruna cand o invarteam in apa si-o saltam deasupra valurilor mici, bucuria ca mama lui s-a lăsat cadorisita de sf Alexandru (ziua ei de nume), ca am fost cazati toti (dc erau si ai mei, chiar eram tot neamul la Costinesti) in vile apropiate, luna galbena, ametitoare, întinsă pe suprafata apei, ca o pisica lenesa, picioarele mele in nisip, berea rece, uitarea in zare, valurile inflorite la mal si senzatia pe care o ai cand intri prima oara in apa, Iris in rochia mea, murdara de sana la bot si topaiala ei fericita, pozele proaste făcute cu telefonul si pozele perfecte făcute cu inima.</span><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEibOt6W7d0WYAkvbAcD4xAre0wHG2r7TQuinplRRP6cRbVOahvyZafHPDZgX3inCdvyEPI6dIU_C5xzPIsJGsr8YLUpiTuevvUcPTI2MxAefW7zbMOZFJaBgyudXeZG0yhSkNw2gBUNe110/s1600/tel1.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="384" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEibOt6W7d0WYAkvbAcD4xAre0wHG2r7TQuinplRRP6cRbVOahvyZafHPDZgX3inCdvyEPI6dIU_C5xzPIsJGsr8YLUpiTuevvUcPTI2MxAefW7zbMOZFJaBgyudXeZG0yhSkNw2gBUNe110/s640/tel1.jpg" width="640" /></a></div>
<div style="text-align: center;">
<span style="background-color: white; color: #141823; font-family: helvetica, arial, sans-serif; font-size: 14px; line-height: 19.3199996948242px;">Cand viata vine cu pumnii plini de nisip, mai bine faci un castel decat sa-i arunci in ochii cuiva:p</span></div>
</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-28740285116531046372015-08-21T11:53:00.001+03:002015-08-21T11:55:27.986+03:00Ce iau cu mine din vara asta<ul>
<li style="text-align: justify;">ziua in care Iris a cunoscut-o pe strabunica ei, bunica mea paterna, cu momentul in care s-a lasat induplecata si le-am facut o poza- in spatele lor vita de vie, in stanga drumul spre poarta, in dreapta tufele de crini, intre ele OPTZECI de ani.</li>
<li style="text-align: justify;">ziua in care aceeasi Iris mi-a spus repetitiv "pot sa te iubesc eu, mami, mai mult decat tine, hai, mami, pot, pot? Ca io te iubesc mai mult decat tine, mult mai mult". Am cedat de gura ei, dar in gandul meu mi-am spus "not a chance, fata, not a chance":p</li>
<li style="text-align: justify;">ziua in care m-am intins in hamacul din curtea bunicii materne, c-o mana sub cap si-un picioar atarnat in afara, pe care-l gadila abia perceptibil o tufa de<i> buna-dimineata, </i>cu ochii agatati de cerul intrerupt de crengile de brad, cu fundal de copil fericit gatind cu pamant si mama personala grijulie cu paharul meu (gol) de bere.</li>
<li style="text-align: justify;">ziua in care Iris si-a dorit, mai mult decat in zilele celelalte sa mergem la mare, asa ca i-am pus un colac roz in jurul burtii si-am aruncat-o in cada. Za joy!</li>
<li style="text-align: justify;">seara in care am jucat pantomime cu ea si cu ta-su si m-am facut de ras incercand sa imit o furnica punandu-mi o cutie in spate si incercand sa ma catar pe ta-su:))</li>
<li style="text-align: justify;">ziua care a adus-o pe masina de cusut la mine si cu ea am pornit in jurul lumii, complet nestiutoare, dar cu bucurie, cu pedala apasata pana la capat, cu infinitele ei posibilitati si capacitatea ei magica de a ma face sa ma simt legata si adunata.</li>
</ul>
<div style="text-align: justify;">
Marea e o stare de spirit. La fel si toamna. Dar toamna nu vine doar cu melancolii, ci si cu bucurii, cu ziua lui de nastere, dar, mai ales, cu ziua <b>ei </b>de nastere si-al ei <b>5 </b>incredibil care fuge spre noi si-o armata de elfi emo imi indeasa degetele-n ochi si ma fac sa vad, iar, ca prin ceata, anul care a trecut si tot ce am trait de cand a venit in viata noastra cu bratul plin de fericiri. Sa fim sanatosi!</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4498398238827119567.post-71161196281905470262015-08-19T09:46:00.000+03:002015-08-19T09:48:29.862+03:00Bye, summer!<div style="text-align: justify;">
Uite ca am facut ce-am facut si-a cam trecut si vara. Duca-se!<br />
Nu a fost o vara prea simpatica pentru noi, de fapt, pana anul asta as fi decretat raspicat ca orice vara fara mare este degeaba. Intre timp, din pacate, m-am lamurit ca sunt lucruri mai groaznice pe pamantul din imediata-mi vecinatate decat sa nu-mi bag eu multiplu propriile picioare in mare. Si acum, tot inainte, ca inapoi nu mai exista. Si ma sperie pana la frisoane absenta acestui <i>inapoi</i>. Constientizarea amara, usturatoare, sufocanta ca <strike>uneori </strike>boala este mai puternica decat omul, ca toti oamenii mor, chiar si cei iubiti. Mi-e foarte, foarte greu sa ma impac cu gandul asta, sa gasesc un sens si-un firesc in moarte. Probabil nu le voi gasi niciodata si voi continua sa sangerez intern cu sange invizibil pentru toate pierderile definitive ale lumii intregi, ca si pana acum.<br />
<br />
Aseara mi-am amintit dintr-o data ca visasem un curcubeu, in noaptea ce trecuse. Eram la tara si maica-mea striga la mine "iesi in gradina sa vezi curcubeul, nu mai sta ca proasta!". Si-am iesit, la asa indemn nu aveam cum sa nu. Si l-am vazut. Era o vreme inca intunecata, dar curcubeul era mandru-arcuit deasupra salcamilor din fundul curtii. Era ca si cum totul era alb-negru, doar el colorat. O poza frumoasa.<br />
<br />
<div style="text-align: right;">
I believe in rainbows. Chiar daca acum ploua. Si-o sa tot ploua o perioada.</div>
</div>
Ambasadoareahttp://www.blogger.com/profile/11081784205110724530noreply@blogger.com0