miercuri, 27 martie 2013

Terapia plimbărilor la care te-ai duce cu bucuria condamnatului la muncă silnică

E nașpa, ești obosită și toate resursele pe care le mai ai sunt ca să-ți susțină picioarele până (ajungi să) leșini în pat. N-ai chef, dar ești mamă și-atunci ce vrei tu nu este aproape niciodată egal cu ce poți tu.
Te-mbraci în fugă și aiurea, să nu cumva să-ți strici reputația de dezlânata cartierului și ieși. Soarele-ți bagă deștele-n ochi, băga-ți-ai, în parc nu e nici dracu', semn că tu ești singura care nu știe să-și impună voința proprie copilului, dar, ce chestie, copilu' râde cu mâinile pân' la coate în nisip, te stropește cu bățul cu care scurmă într-o baltă, te obligă să te dai în leagănul de lângă ea și-nainte s-apuci să mai boscorodești încă o dată, te pomenești că-i smulgi lopățica din mână, ca să netezești tu nisipul în care o să vă afundați mâinile. Și gata, ești prinsă. Ai ieșit afară pentru copil și te-ai trezit că între urechi ți s-a întins un zâmbet care concurează cu al lui. Life is about using the whole box of crayons.

luni, 25 martie 2013

2y4m: doctorița Plușica vs Chef Isi

Își ia trusa de doctoriță și când merge la bunici și-i consultă pe toți de-i ia mama gaia: îi ciocănește în genunchi, se uită în ochii și urechile lor, le ia temperatura, le dă un siropel și la sfârșitul fiecărei operațiuni zice ezat!, ca și cum știe ea ce vede acolo, nu tre să-ți explice ție, muritorului de rând. Pacienți are de toate felurile, nu refuză pe nimeni, acum, de exemplu, consultă cu foc un castronel cu fulgi de cereale. Când nu e doctoriță reputată, e chef Isi, gătește în mai multe oale odată, face ceai în ceamnic și mă servește până fac broaște-n burtă. E foarte amuzant s-o văd în roluri, cum și le interpretează cu seriozitate.

Știe Pisicuță, pis, pis, pis, Cățeluș cu părul creț, O furnică duce-n spate, Iepuraș coconaș (în duet cu mine) și Cei trei purceluși (venit iupuuuuuuu, sufat casaaaa, pfffff, puțeusu ămas în fuduuu gooool :D).
Știe forme: pătat, hiunghi, țec, iminâ. Știe instrumente muzicale. Dintre litere o știe doar pe kappa, știu, e o rușine că nu știe încă alfabetul:p Știe animalele. Cântă. Dansează. Inventează. Povestește. Conversează.

8 martie 2013, a day to remember: am ieșit ca două gazele să luăm masa în oraș, am împărțit o salată, a fugărit toate baloanele care erau pe jos (ce bine că erau!), am înghițit nemestecat, ca de obicei, și m-am ridicat de la masă de nenumărate ori, ca de obicei, iar când să plecăm, aveam impresia că suntem acolo de 3 ore, dar abia trecuseră vreo 70 de minute:)) De-acolo am mers pe jos, era caaaaald și frumos, ne-am oprit de-un milion de ori să urmărească ea gândacii (ai dracu', că mulți mai erau!), ne-am oprit în toate parcurile din calea noastră și s-a cățărat pe toate alea, încântată. Ziua s-a sfârșit cu mă doae pițioadele, mami (cred că avea febră musculară:D). A fost o zi așa de mișto!

Se joacă cu jucăriile de nisip în casă și mă ia de mână să mergem să udăm cu stropitoarea care n-are apă florile de pe cearȘaful de pe pat. Mă duc, am de ales?!
Vrea să-i enumeri legumele din mâncare, i se pare foarte interesant și una din cărțile ei preferate e una deeeee... deeeee.... bucate (pentru copii).
Ne jucăm de-a v-ați ascunselea toți 3 și murim de râs. Cică se ascunde, se pune cloșcă pe un cub sau pe canapea și când întrebi oareeee undeeeee-i Iris? răspunde prompt aaaaaaaaici:))
În fiecare zi îmi trântește câte-o cerere de genul: tu cumpi cocoși abatsi și neghe, penthhhu mineee, maaaami. Sau citește (cică) dintr-o carte ceva de genul domnisoada Fifi e o vacă (așa o fi, ce știu io?!).
I-au răsărit ultimele măsele (alea de sus, deocamdată), cu surle și trâmbițe (adică febră și dureri).
Mâcați cânați e o comandă. De unde-a scos-o, ce i-o fi venit cu ea, nu știu, dar așa zice de niște luni încoace, ăsta e semnalul să ne-adunăm toți 3, să ne îmbrățisăm și s-o jumulim pe ea, ea fiind la mijloc, cârnăciorul, noi feliile de pâine:))
Și-am dus floarea și la teatru. Problema a fost că, deși credeam că mergem la Cei trei purceluși, am nimerit la Lebedele. Adică ceva mai nepotrivit pentru un copil așa mic, nu cred că se putea. Multe secunde în beznă, efecte sonore care mă speriau și pe mine, eh, ce să mai, nasol. A rezistat așa, cam un sfert de oră, până să se bocească și să se ceară acasă, la țoping sau la babae (plimbare) :D
Azi a desenat prima ei vietate, ea zice că-i ursuleț, cu ochi, gură, și-acolo jos, îngrămădite, picioarele, iar eu am țipat de încântare când am văzut:)) Îmi trebuie o ocupație:p

Funny words: pationi (pantaloni), ioieac (dovleac), mucuțițe (musculițe).
V-am zis cum stă treaba cu verbele la ea? Făcat (făcut), zicat (zis), ajunsat (ajuns), mirosat (mirosit).

miercuri, 20 martie 2013

Poți să-ți vindeci viața

Da, am văzut filmul. Mi-a luat o zi să văd un film de 1h20, dar l-am văzut. Mi s-a părut so full of shit. Shit-ul cuvioșeniei, shit-ul vindecărilor miraculoase, shit-ul iluminării și-a secretului, deși împărtășit, ținut ascuns de cei care nu au atins starea. Și-n timp ce eu mă gîndeam ce full of shit e filmul ăsta, pe dinăuntru se aprindeau luminițe. A, a, a, aaaa, ahaaaa!
Așaaa deci. De deasupra acestor chestii la care am strâmbat din nas, s-au ridicat afirmațiile în care m-am surprins crezând. Nu e nici o vrăjeală la mijloc, crezi în ceea ce simți, iar ideile care se scurg ca printr-o sită, sunt atât de elementare că ți se taie respirația de cât de greu o să fie să le accepți.


Devii ceea ce gândești.
Înlocuiește frica cu curiozitatea.
Iubește-te așa cum ești!
Dacă te plângi de ceva în mod repetat, ai o intenție inconștientă să reproduci.
Gândește pozitiv, benefic.
Aleg să iert. Iertarea mea și a altora va duce către eliberarea de trecut. Iert și mă eliberez.
De ce te folosesc pe tine ca un pretext să nu fiu fericit?
Concentrează-te pe ceea ce-ți place, pe găsirea bunelor din viața ta, zi de zi.
Gândește-te numai la lucruri care te fac fericit. Cultivă exclusiv compania oamenilor care te fac fericit. Mănâncă numai alimente care fac să te simți bine.
Suntem responsabili pentru experiențele noastre.
Fiecare gând pe care îl emitem contribuie la realizarea viitorului nostru.
Capacitatea maximă a fiecărui om este momentul prezent.
E necesar să învățăm să ne iertăm și să începem să ne iubim.

I knooow, sună a cuvioșenie, a predică, a pliant din ăla religioso-something de-l găsești în cutia poștală și nu știi cum să-l arunci mai repede. Dar mai citiți o dată. Vedeți filmul. Aveți și voi strecurătoare, o să alegeți din el ce-i de ales. Pentru că, de fapt, nu e nici o mare noutate aici, nici o șmecherie. E ceva ce-ți poate spune orice preot, orice psiho-terapeut, orice nutriționist, orice prieten care te iubește. Dar e, pe cât de simplu, pe atât de dificil de înfăptuit. Pentru că, trăiești un număr de ani, culegi experiențe, cunoști oameni, poate te interesează mai mult să-i cunoști pe alții decât pe tine (cum să mă cunosc pe mine, mă știu, dorm în pielea mea toată noaptea?!), culegem decepții, griji, frustrări, suferințe, cocktailul cu de toate. Și-atunci, suntem în fața unei alegeri. De ce, de ceeee să alegem să ne încruntăm la relele din viața noastră, de ce să le lăsăm să ne înrăiască și să ne acrească, să ne acopere orice bucurie, de ce să fim prăpăstioși, ranchiunoși, negativiști, egoiști, deprimați, supărați? Sure, uneori motivele sunt dintre cele mai serioase și mai grele, normal că nu râzi cu gura până la urechi. Alegerea de a te complace, de a nu te bucura chiar și de faptul mărunt că încă ești în schemă, deci încă poți schimba orice, de a nu ierta oamenii care te-au rănit, fie c-au vrut sau nu asta, de a nu accepta că trecutul rămâne trecut oricât ne-am gândi noi la el, de-a te gândi mai mult la răul pe care ți l-au făcut alții decât la binele pe care ți l-au făcut ceilalți sau la cel pe care îl poți face tu, alegerea de a căra cu tine, prin viață, pietrele astea de moară, care nu te vor lăsa niciodată să te ridici (tu, tu trebuie să le lași în urmă, să te desprinzi de ele), alegerile astea n-au ce căuta în viața ta.

Mie personal mi-ar plăcea să fie mai simplu de-atât, să existe clinici unde să te duci să te cureți (nu, nu curățatul ăla care implică și-un loc cu lumină și verdeață:p) când te simți cufundat în mâluri existențiale, dar chiar și dacă există, toată treaba tot tu o faci. Eu mi-am propus să fiu curajoasă, să privesc în ochi demonii ăștia și să nu le permit să mă domine, să fiu pozitivă (știți, se poate să fii negativist, fie doar și prin aceea că nu faci, de când te trezești dimineața și până adormi noaptea, nici o afirmație pozitivă), să accept ceea ce s-a întâmplat și-n general să-mi trăiesc viața căutând să fiu fericită, pentru că viața despre asta e, despre fericire, iar fericirea este o opțiune.

__________________________
Mara, this is my thank you:D

miercuri, 13 martie 2013

Înscrierea la grădiniță, checked

Nu prea sunt eu omul organizat, cam deloc, așa. Dar m-o fi sfătuit cineva așa, da, probabil că da, deși nu-mi amintesc cine, că altfel nu m-ar fi dus pe mine capul să mă duc din ianuarie la grădiniță să vorbesc despre înscriere.
Grădinița asta, la o distanță strategică față de blocul nostru, ne ia așa, cam 2 minute până la ea, sau hai, 3 dacă o fi Iris mai adormită, a fost singura mea opțiune. Am auzit că sunt mai multe în cartier, poate or fi chiar mai bune ca asta, habar n-am, nu m-a interesat (și sper nici să nu fiu pusă în situația de a începe să mă interesez despre ele). Nu știu dacă am ales-o pentru că acolo am fost și eu când eram de vârsta ei sau pentru că e singura la vedere, dar zic să fie cu noroc:p

În prima zi, atunci, în ianuarie, când am fost, era și Iris cu mine. Am intrat, am dat de directoare și cât vorbeam eu cu ea, Iris se atârna de picioarele mele încercând să se descalțe ca să intre în sala de joacă. Semn bun, m-am bucurat. Directoarea mi-a zis că nu au început încă înscrierile, dar uitați, dacă tot ați venit, eu am făcut totuși o listă, deși, știți, legal nu am voie să fac asta, deci practic lista asta nu există, dar dacă vreți, o trec aici, ce nume?, a, iris e numele de familie, da?, nu?, ce chestie!, aaa, n-are 3 ani în toamnă, păi nu știu dacă avem ce face, că știți, cererile sunt mari, dar uitați, eu o trec totuși pe listă. Mi s-a părut că a fost admisă în clipa în care directoarea a luat-o în brațe și a plimbat-o prin sală, să vadă desenele de pe pereți.
Următoarea noastră întâlnire a fost în martie, când m-am gândit că n-ar fi rău să-i ducem un buchet de flori, să nu ne uite:p, așa că am mers toți 3. Directoarea s-a bucurat de flori, ne-a zis că peste câteva zile se fac înscrierile, deci să venim atunci. Și-am fost. Am semnat cererea și contractul și aia a fost. Dacă n-aș fi fost în ianuarie, nu aveam nici o șansă, am văzut mame în ziua înscrierii care au plecat nedumerite, c-un nu mai avem locuri, n-avem ce face.

Într-una din zilele în care am fost acolo, i-am prins pe copii în sala de mese, erau așa de cuminți și când m-am uitat la ei, cum zdrăngăneau lingurile în castronelele lor de tablă, am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi și-mi spuneam wtf, girl, wtf?!?!. Nu știu de ce, adică na, știu, dar tot n-am nici o scuză:)) Eh, mi-am revenit când au început să-mi explodeze în cap grijile: aoleu, astea sigur fac mâncare cu sare și sigur nu pun sare roz în ea, vai, și sigur pun ulei rafinat, doamne, dacă fac prăjeli, dacă pun făină în ciulama, dacă n-au auzit de făină integrală, orez brun, năut, linte, dacă le gătesc copiilor necorespunzător, dacă nu spală oalele cu detergent pe bază de plante sau nu le clătesc măcar temeinic, dacă bucătăreasa se scarpină-n fund înainte să taie pătrunjelul, dacă alimentele sunt de "cea mai" inferioară calitate, dacă sunt expirate, ah, și le mai dau și dulciuri, adică zahăr, ah, ce-o să mă fac?! Am plecat, pe bune, clătinându-mă, îmi exploda căpățâna de atâtea lucuri care nu sunt, sigur nu sunt, ca la noi acasă, și nici nu vor fi vreodată, și eu trebuie s-o duc, să accept c-o să mănânce chestii din astea și, vă spun sincer, încă mă îngrozește această perspectivă:p Hai că până-n toamnă am timp să mă împac cu ideea, nu, nu, nu?

De ce am înscris-o, totuși, la grădiniță? Pentru ea. Mi se pare că pân-aici ne-a fost, acum e mare, are nevoie de altceva, de socializare, de altfel de joacă, are nevoie să învețe, să se dezvolte. Nu, eu nici nu pot și nici nu știu să le fac pe toate. Nu sunt genul care să facă lecții cu copilu', să facă flori și albinuțe din nimic și să-l învețe să numere arătându-i stropii de ploaie. Mi-ar fi plăcut să fiu, dar nu-s, nu mă pricep, n-am nici talente în sensul ăsta, nici răbdare și mă mai și plictisesc groaznic de repede. Deci asta e, din toamnă fetița mea merge să cucerească lumea, iar când ea o să râdă, o să cânte și-o să danseze, mă-sa o să-și roadă pumnii de dorul ei și-o sa plângă cu sughițuri:p