Înscrierea la grădiniță, checked

Nu prea sunt eu omul organizat, cam deloc, așa. Dar m-o fi sfătuit cineva așa, da, probabil că da, deși nu-mi amintesc cine, că altfel nu m-ar fi dus pe mine capul să mă duc din ianuarie la grădiniță să vorbesc despre înscriere.

Grădinița asta, la o distanță strategică față de blocul nostru, ne ia așa, cam 2 minute până la ea, sau hai, 3 dacă o fi Iris mai adormită, a fost singura mea opțiune. Am auzit că sunt mai multe în cartier, poate or fi chiar mai bune ca asta, habar n-am, nu m-a interesat (și sper nici să nu fiu pusă în situația de a începe să mă interesez despre ele). Nu știu dacă am ales-o pentru că acolo am fost și eu când eram de vârsta ei sau pentru că e singura la vedere, dar zic să fie cu noroc:p

În prima zi, atunci, în ianuarie, când am fost, era și Iris cu mine. Am intrat, am dat de directoare și cât vorbeam eu cu ea, Iris se atârna de picioarele mele încercând să se descalțe ca să intre în sala de joacă. Semn bun, m-am bucurat. Directoarea mi-a zis că nu au început încă înscrierile, dar uitați, dacă tot ați venit, eu am făcut totuși o listă, deși, știți, legal nu am voie să fac asta, deci practic lista asta nu există, dar dacă vreți, o trec aici, ce nume?, a, iris e numele de familie, da?, nu?, ce chestie!, aaa, n-are 3 ani în toamnă, păi nu știu dacă avem ce face, că știți, cererile sunt mari, dar uitați, eu o trec totuși pe listă. Mi s-a părut că a fost admisă în clipa în care directoarea a luat-o în brațe și a plimbat-o prin sală, să vadă desenele de pe pereți.

Următoarea noastră întâlnire a fost în martie, când m-am gândit că n-ar fi rău să-i ducem un buchet de flori, să nu ne uite:p, așa că am mers toți 3. Directoarea s-a bucurat de flori, ne-a zis că peste câteva zile se fac înscrierile, deci să venim atunci. Și-am fost. Am semnat cererea și contractul și aia a fost. Dacă n-aș fi fost în ianuarie, nu aveam nici o șansă, am văzut mame în ziua înscrierii care au plecat nedumerite, c-un nu mai avem locuri, n-avem ce face.

Într-una din zilele în care am fost acolo, i-am prins pe copii în sala de mese, erau așa de cuminți și când m-am uitat la ei, cum zdrăngăneau lingurile în castronelele lor de tablă, am simțit că mi se umplu ochii de lacrimi și-mi spuneam wtf, girl, wtf?!?!. Nu știu de ce, adică na, știu, dar tot n-am nici o scuză:)) Eh, mi-am revenit când au început să-mi explodeze în cap grijile: aoleu, astea sigur fac mâncare cu sare și sigur nu pun sare roz în ea, vai, și sigur pun ulei rafinat, doamne, dacă fac prăjeli, dacă pun făină în ciulama, dacă n-au auzit de făină integrală, orez brun, năut, linte, dacă le gătesc copiilor necorespunzător, dacă nu spală oalele cu detergent pe bază de plante sau nu le clătesc măcar temeinic, dacă bucătăreasa se scarpină-n fund înainte să taie pătrunjelul, dacă alimentele sunt de "cea mai" inferioară calitate, dacă sunt expirate, ah, și le mai dau și dulciuri, adică zahăr, ah, ce-o să mă fac?! Am plecat, pe bune, clătinându-mă, îmi exploda căpățâna de atâtea lucuri care nu sunt, sigur nu sunt, ca la noi acasă, și nici nu vor fi vreodată, și eu trebuie s-o duc, să accept c-o să mănânce chestii din astea și, vă spun sincer, încă mă îngrozește această perspectivă:p Hai că până-n toamnă am timp să mă împac cu ideea, nu, nu, nu?

De ce am înscris-o, totuși, la grădiniță? Pentru ea. Mi se pare că pân-aici ne-a fost, acum e mare, are nevoie de altceva, de socializare, de altfel de joacă, are nevoie să învețe, să se dezvolte. Nu, eu nici nu pot și nici nu știu să le fac pe toate. Nu sunt genul care să facă lecții cu copilu', să facă flori și albinuțe din nimic și să-l învețe să numere arătându-i stropii de ploaie. Mi-ar fi plăcut să fiu, dar nu-s, nu mă pricep, n-am nici talente în sensul ăsta, nici răbdare și mă mai și plictisesc groaznic de repede. Deci asta e, din toamnă fetița mea merge să cucerească lumea, iar când ea o să râdă, o să cânte și-o să danseze, mă-sa o să-și roadă pumnii de dorul ei și-o sa plângă cu sughițuri:p