vineri, 4 iunie 2021

Homo sapiens anxiosus. Antologie de texte anxioase*

Că-ți pleacă mințile cu tot cu chei și-auzi vântul rece și isteric al fricii lovindu-se de pereții craniului, nu poți să intri să dai drumul la centrală, nu poți să oprești nici zgomotele, ci doar să aștepți să-și facă numărul- e încă un act dintr-o piesă de teatru la care nu ții minte să-ți fi luat bilet. Sing for me, girl. Cry for me, girl. Urlă, bușește și înjură. Dă-te peste cap, fă ca toți dracii. Poate într-o zi o să aplaud, I sure know how creative you can be, dar acum încă deliberez dacă mi-e frică de tine, de ce poți face tu din frică sau mi-e frică că nu se poate fără frică, frică de prezența ei neostoită, în tot ce înseamnă natură umană.

Că nu știi ce să faci cu atâta moarte. Că după atâtea morți, încă te întrebi unde se duc toți oamenii ăștia care mor, că de deceuri te-ai lepădat de mult. Uneori îți trece razant prin minte un aberant are you ok, mă?, unde acest you nu mai are nici chip, nici căsuță de primit mesaje.  Poți să trăiești cu gândul că nu îi vei mai vedea niciodată? Căci nu îi vom mai vedea niciodată, cel puțin nu așa cum înțelegem acum expresia. Ești pregătit? Să fii singur? Să fii nimic?

Că ți-e mai groază de ce ar putea păți your loved ones, decât your precious self și ce chinuitor e! Ce întinderi nesfârșite, întunecate, aspre, denivelate, uscate, vântoase, mlăștinoase de frică!

Sigur că tu poți să crezi că ești ok, că ție nu ți se poate întâmpla, că genetic ești incompatibil cu oricare dintre aceste psi goodies, că ești prea badass pentru așa ceva, că nu ai timp să fii anxios, depresiv și smiorcăit, că mă-ta nu te-a crescut așa, că acu îi zice depresie, da' înainte era doar lene, că, că, că. It's ok, you're not there yet. Dar nu mai presupune că ceilalți îs niște păpuși stricate, de fapt, if you wanna go there, toți suntem, toți venim cu defecte din fabricație, ce-ar fi să nu ne mai miștocărim aiurea? Ce-ar fi să nu mai arunci aiurea vorbe? Ce-ar fi să nu mai bagatelizăm? Ce-ar fi, așa șmecher cum ești, să te apuci să-ți desfunzi veceul emoțional și să grow a little?

Toate creșterile dor. Iar mușchiul ăsta psihic (sau cum să-i zicem?) cel mai tare dintre toate. Capacitatea de a trece prin viață chill, fără frici acaparatoare, e ceva ce unii nu vor experimenta niciodată. (I salute you, băbălăii mei!)

Doare că simți că tre să te ascunzi. Să pari n o r m a l. Să pară că ești ok, că nu ai nevoie de nimeni. Doare că simți că nimic nu te poate ajuta. Doare să fii catalogat anxios, adică un pierde-vreme care nu pricepe nenorocirile lumii. Aia e, că anxiosul nu doar le pricepe pe toate, el le trăiește pe toate. E ca și cum i-ai lipi unui hamster picioarele și el s-ar învârti continuu în roata lui. So much fun.

Înțeleg. Persoanele anxioase pot fi dificile, obositoare, enervante (în încăpățânarea lor). Că ți se pare că nu vor să iasă din gaura aia neagră. Că nu ascultă ce spui, că nu aplică ce spui. Că te afectează și ti-e milă și te simți neputincios. Că nu știi ce să spui, că tot ce spui e degeaba. It's ok. Slabe șanse să poți spune unei persoane anxioase ceva la care ea singură să nu se fi gândit deja, dar în mersul ăsta chinuitor pe firul subțire dintre rațional și emotional, saltimbancul ăsta anxios, curajos și temător face deja tot ce poate. Într-o zi o să poată mai mult. Acum e doar mers pe sârmă.