vineri, 31 ianuarie 2014

Oversized

Într-una dintre rătăcirile mele pe tărâmurile colorate ale minunatului Pinterest, am avut o revelație năucitoare. Trebuie să fiți pregătiți să auziți asta, if not, please go, goooo, save yourself de niște informații absolut inutile! So, se făcea că cerul s-a luminat deodată și-un fulger fantastic a împărțit oamenii în oversized și... restul:p

Dar ce sunt aceste vietăți? Cum s-au născut ele? De unde vin? Cum e lumea lor? Cum poți să devii ca ei? Tre să vrei să fii ca ei? E mai bine să fii oversized decât... restul? Well, habar n-am. Dar eu, eu sunt oversized. Și ca mine, mai sunt și alții, asta e sigur.
Primele semne mi s-au arătat în liceu când furam din garderoba tătească bluze, bigmene și tricouri și mă gândeam eti, boșorogu', ce haine bengoase are! (unde boșorogu' de taică-miu avea atunci 37 de ani:))). Eu mică, ah, slabă mai eram, hainele mari, lălâi, iubeam cum mă simțeam în ele! E drept, eram la fel de feminină ca vecinul de la parter, cred că doar părul lung, coamă sălbatică, mai putea pune o bilă albă în coșul feminității mele, în rest, mnu, nu mergeam pe calea asta, de fapt, abia de câțiva ani încoace am început să bâjbâi prin bezna asta tulbure și să mă lovesc de toți pereții și să dau rateuri, dar asta e o discuție pentru altcândva. 

Oricum, ca să ies din balta asta a trecutului (pentru că încă nu mi-e clar unde s-au dus atâția ani și dacă trebuie să-i mai aștept mult sau să-mi iau gândul de la ei), ideea e așa: o dată oversized, mereu un oversized. Nu poți să te lepezi de tine, să te minți, să te ascunzi, nici nu ai de ce, interiorul tău de mic oversized o să găsească mereu o cale să se manifeste: un inel c-o piatră cât turla unei biserici, o bluză de pijama lăbărțată, păr lung, turbat, boyfriend jeans, fuste maxi, tricouri bărbătești, poșete mari, bocanci, brățări late din piele, collar, etc, etc, sunt infinite moduri de a se manifesta, nu te mai opune degeaba că strici tot:p. În timp ajungi la un așa nivel superior că începi să observi că și inima e tot oversized, că deși schimbarea începe din exterior, când ajunge la miez îți dai seama că intersecția unde se unesc aceste două drumuri e cine ești tu cu adevărat, felicitări, tre să fie grozav să ajungi acolo, abia aștept!:p
Ca să închei această lecție absolut vitală, iată câteva moduri de a recunoaște un oversized matur, pe lângă cele vestimentare:
- râs colorat, zgomotos
- păr nepieptănat sau greu domesticibil
- generozitate sub toate fornele ei
- ceva mare pe fața lor: nas, gură, ochi, something:))
- limbaj bogat, spumos
- îi place să mănânce și-o face în așa fel că n-ai cum să nu observi ce face plăcerea asta din el, ori mormăie, ori înfulecă cu viteza luminii, ori mănâncă direct din oală, ori mănâncă tacticos de zici că pentru el nu mai există altceva de făcut pe lume.
Uitați-vă bine în jur, așaaaa, îngustați ochii, concentrați-vă, l-ați găsit? Tu, daa? Perfeeeect! Now go și îmbrățișează-l, ce mai aștepți?! Cel mai probabil o să râdă la tine și-o să te invite la o cafea, dar dacă dai peste un oversized deprimat ai toate șansele să-ți facă gaură în cap cu piatra inelului sau să te înece în apelative pe care n-ai vrea să le audă copilul tău. Oh, well, n-am zis că suntem perfecți!:))

miercuri, 29 ianuarie 2014

Ce mai face Iris

Poate ați observat că nu mai există postările aniversare, dar nu vă speriați, despre Iris voi scrie mereu, într-un fel sau în altul:p Ce, am eu altă sursă de bucurii, perle și inimi confiate?! N-am, nu caut, nici nu cred că există:p

Iris are 3 ani și două luni, dar în unele momente, aș spune că are măcar dublul vârstei ei, dacă nu chiar direct 16:

- Mi stici viața, mami!, îmi aruncă peste ochi într-o zi, doar pentru că am avut neobrăzarea să-i spun că a venit ora să doarmă la prânz.
 - Ce viață, fată?, și-as fi putut să jur că-mi tremura bărbia.
- Viața din fagie (în sufragerie fiind camera de joacă, cu toate alea).

Știe cum se numește orașul în care locuim (Kaufand), că unele bupnițe au ochii roșcați, că mopsul nostru poate să jongheze din ochi, că atunci când va fi mare vrea să se facă pâine din zahăr și, dovadă clară a maturității sale stă poziția ei față de gelozie, exprimată atât de clar în ziua când ne uitam împreună la niște desene unde se explica acest fenomen, prilej s-o întreb dacă ea a fost vreodată geloasă:
- Da, a gădiniță.
- Și cum ai gestionat asta?
- Am domit un pic. 

Mâncatul rămâne una dintre activitățile ei preferate, dar cererile ei sunt din ce în ce mai simandicoase:
- Maaaami, să facem o pizza cu vânătăi, veeeei, veeeeeei?
- Mno, n-aș prea vrea.
 
Mă așez lângă ea în pat, închid ochii și mă gândesc la cine știe ce, dacă nu tot la ea, când mă pomenesc cu un pupic bălos pe nas. Deschid ochii și-o văd râzând ca o șoricioaică. Ți iubețc, ciupcico!, unde ciupcico e alintul ei personal, din mintea (și inima ei, I guess:p) pentru mine (ta-su e, desigur, ciupcicul). Mă țin tare vreo 2 secunde, nu vrem să gonim somnul cu efuziuni din astea, deși pe scena mea interioară inima-mi deja dă din buci de bucurie, după care wtf, treci încoace la jumulit, și dă-i și gădilă, și dă-i și pupă, și pe față, și pe dos (oh, wait, m-a luat valul, pe dos nu, sigur nu).

Desenează. Frumos, (aproape) în contur, alege mișto culorile, pe tabla magnetică am văzut cum arătăm noi toți împreună (ok, suntem cam creepy, dar atât de frumoși :D), iar dacă n-ai ce face și compui o ciorbă de curcan în bucătărie, ea o să-ți facă ție pe peretele din sufragerie uuuuuuuun, și pun pariu că abia așteptai, gob mae ȘI uriaș, enjoy it!


(1. pteranodon, 2. desen mural de excepție, 3. Iris și pisica, 4. caracatiță :D)

Iar cu feminitatea stă tot foarte bine, pentru că, iată, știe exact ce-i trebuie unei domnișoare în poșetă.
- Ce se face, fată, cu șurubelnița?
 - Se umbă a toate astea care nu sunt șu'ubite

Perfectul simplu. Cu ea. 

miercuri, 15 ianuarie 2014

I was blind, but now I see:p

 Cu mulțumiri și love eterne pentru cea care m-a adus, într-o joacă, aici.

De fapt, da, renunțarea la fumat te urcă pe scara evoluției personale o treaptă, te aduce la același nivel cu cei care nu au fumat niciodată (doar din acest punct de vedere) ori cu cei cu vechime în renunțare, dar te pune și pe una superioară față de cei care încă fumează. Nu, nu spun că le ești superior, zic doar că actul renunțării la fumat este superior actului de a continua să fumezi:p

Nu mă gândeam niciodată la efectele fumatului. Adica da, le cunoșteam (vag) și le ignoram (artistic): mie nu are cum să mi se întâmple asta, după care îmi trăgeam obloanele peste ochi și peste urechi și gata, eram safe. Nu eram și nu sunt safe nici măcar acum , iar de unele riscuri o să fiu legată încă 5, 10, 15 ani ori chiar forever (iar pentru femei, știți, s-au dat bonus riscuri mai mari și mai felurite decât la bărbații fumători, dar ce, vă miră?!:p).
Nu mă gândesc la fumat ca la regretul vieții mele, mă feresc să-l îmbrac în hainele astea grele pentru simplul motiv că nu mai contează. Dar nu pot să nu mă gândesc la o chestie și-mi spun privind la aia care eram acum aproape juma de an (OMG!): uite cât de cool sunt cu țigara asta între degete, ce idei îmi vin și ce exprimare fluviu am când scutur scrumul în scrumieră, ce relaxant e să o am pe ea sprijin, cum mă răsplătesc cu câte una pentru fiecare ridicare din pat sau cafea sau apel efectuat sau sau. Și în timp ce eu eram atât de cool fumând, îmi spoream pe nesimțite șansele să fac cancere pulmonare, avc și toate alea:p Dar eram cool.
Da, ce să faci și tu, la un moment dat începi să propovăduiești. Credeai despre tine că n-o să faci asta, că nu te privește ce fac alții cu banii și plămânii lor, că ești un fost fumător, cu ani vechime, care știe și n-o să uite niciodată ce e fumatul, când și de ce îți aprinzi ÎNCĂ o țigară, cum miroase prima țigară din zi și ce gust are țigara atunci când nu-ți dorești altceva decât să-ți aprinzi una. Dar te schimbi. Toate deciziile pe care le luăm, ne schimbă cumva.

So, n-ați vrea să vă lăsați toți de fumat? Poate când vor fi copiii noștri mari nici nu vor mai exista pe fața pământului! :D

marți, 14 ianuarie 2014

Escape from reality

Nevoie de mare. De păr sărat uscat la soare. De șalvari roșii cu buline albe plimbați pe străduțele unui oraș a cărui limbă nu o cunoști. De poze făcute cu inima, clinc, clinc, perfect! De adieri de vânt care te fac să miști din nas a mirare, că miroase a mare caldă și jucăușă, a cald și a libertate. 

Am sandale albe în picioare, dar mă descalț ca să-mi târâi picioarele prin nisip și mă plimb pe malul mării, fără zgardă și fără stăpân, cu apa ghemuindu-se printre degete și merg, merg cu bucuria eliberatului, și șalvarii se udă până la genunchi și eu râd de ei, proștilor, ăsta e scopul vostru în viață, și-mi trec mâna prin păr și el e lung și încurcat cum sunt căile domnului, și văd în ceață pentru că n-am ochelarii pe nas, două mâini mici care-mi fac semne de la distanță și cocoloșul incert capătă coamă creață pe măsură ce se apropie de mine și-apoi mi se aruncă în brațe și cădem amândouă-n nisip și vântul ni-l sulfă în gură și nu-i timp să-njuri când ești fericit.

Începi să tușești, deschizi ochii, vârfurile degetelor de la picioare sunt reci și asta nu e tot.

marți, 7 ianuarie 2014

Definiția iubirii

Ce dacă ați trăit zeci de ani și ați iubit în fel și chip până la venerabila voastră vârstă?! Nu știți definiția iubirii până nu v-o spune un copil. Azi, varianta irisească.

De o lună, două, nouă (însemnând că nu reușesc să plasez în timp începutul acestor declarații care ne împletesc corzile inimii făcându-le să chirăie ca și cum ar fi gâdilate) ne înșiră teiubescuri pe care le asezonează cu pupici plescăitori. Un deliciu, you can imagine!:p

Într-o seară, sub asaltul pupicilor ei:
- Știi tu ce e iubirea, mami?
- Eu, eu sunt, a venit răspunsul ei prompt și s-a uitat la mine ca și cum ești proastă, ce întrebare e asta, 'au nu știai tu asta oare?!
Ba știam. Dar nu știam că ea știe.