luni, 27 iulie 2009

A doua parte a lunii de miere

Adevarata luna de miere a fost de fapt saptamana de miere si s-a consumat in Tenerife:)

Dupa intoarcerea de la munte, ne-am infiintat la o agentie de turism, am spus ce capital avem si i-am lasat sa aleaga ce sa faca cu banii nostri, cu singura conditie de a pleca in maxim 2 zile.

Zborul, primul meu zbor, a fost un vis. Cu toate starile de rau mi se pare o experienta delicioasa, de nedescris, pe care fiecare om ar trebui sa o traiasca. Iar cu Tarom-ul as zbura zilnic ca ma hranesc bine oamenii lui:) Si-am avut si loc la geam. Cu urechile infundate, cu stomacul lipit de creier unde simteam o bazaiala suspecta, cu inima stransa nu de emotii, ci de curiozitate, o curiozitate imensa, cu ochii beliti, lipiti de geam, cu o mana in mana beau-ului si cu un zambet de cretina dezaxata, imi luam si eu, in sfarsit, zborul... A fost superb! Sa-ti iei micul-dejun la 12.000 de metri altitudine, cu cele mai misto imagini sub ochii tai, sa vezi norii dansand si Barcelona drept o macheta de oras, vase imense de pescuit cat o unghie si alte avioane zburand in alte directii, sa stii ca esti la -60 de grade, sa vezi la intoarcere ca ninge si infloresc flori de gheata pe geam, sa zbori deasupra Stramtorii Gibraltar, sa bei un ceai si sa te-ntrebi cate ceruri mai sunt dincolo de cerul asta, sa vezi o arcada din nori si sa te gandesti ca e un drum spre ingeri, si tu esti acolo si toate minunile astea nu sunt pentru alti ochi, ci doar pentru ai tai, pentru tine si deschizi ochii mai tare, mai larg si te rogi sa nu uiti niciodata experienta asta... Sincer, patetic ori nu, as fi plans de fericire, daca as fi fost, desigur, in tot avionul, doar eu:)

Alegerea lor a fost una reusita, la un hotel misto de 4 stele, cu demipensiune tip bufet suedez. Multa si felurita mancare, pacat ca nu chiar pe gustul nostru:) Painea si toate fainoasele erau ciudate (in sensul ca nu sunt ca ale noastre), apa potabila nu exista, cea imbuteliata are un gust ciudat, berea e amara si scumpa, vinul tare si scump, pestele si fructele de mare cu un puternic miros de ocean, ceea ce ne-a tinut departe de ele, desi aratau foarte bine, sosurile lor sunt execrabile, rosiile si castravetii nu au gust de rosii si castraveti, otetul nu e otet, dulciurile si tartele nu sunt dulciuri si tarte:) Dar aveam multe fructe si sucuri naturale, legume la fel, toate soiurile de carne, facute cum vrei, paste, preparate, gratar, au niste cartofi mai dulci ca ai nostri care se mananca cu tot cu coaja si erau buni, saramura de peste, raci, icre negre, iaurturi, lapte, cereale, inghetata si muuuulte alte chestii si delicatesuri.

In camera noastra de honeymooners veritabili in forma de triunghi dreptunghic ne astepta o sticla de sampanie la rece si o cutiuta eleganta cu ciocolata, insotite de o scrisoare de bun-venit. Era curata, dotata cu aer conditionat si multe prosoape pufoase si impecabil de albe. O baie fara defecte, gandaci sau jeg aprovizionata cu sampon, balsam, spuma de ras, ac+ate, bic, gel de dus, sapun, caciulita de dus, uscator de par, pahare sterilizate:) O usa culisanta, cu draperii colorate, dadea pe terasa unde se gaseau 2 scaune si o masa cu scrumiera. Terasa cu peisaj.

La receptie cand am ajuns m-am cam enervat, fiind mai multi care asteptam sa ni se dea cardurile de acces, a durat ceva pana ne-am vazut cu ele-n mana si apoi in camera. Dar eram obosita, am o scuza. Avand si asistenta turistica, totul a fost mult mai simplu. Inca din prima zi, ne-am intalnit cu femeia care ne-a fost ghid, o romanca stabilita in Tenerife de 17 ani, tare de treaba. Ne-a prezentat ofertele cu excursii optionale. Desi am stat 7 nopti si pentru fiecare zi era cate una, noi am ales doar 2, ce ni s-a parut noua mai must, asa:) Si oricum, sa le fi luat pe toate, te-ajungea de cuplu, 500-600 de euro, si ne-ar fi lipsit si de placerea de a lua toate insula la pas, de colindat prin magazine si pe faleza, de a face mii de poze... nu se merita!

Prima dintre excursiile optionale era chiar a doua zi- o croaziera in largul Oceanului Atlantic, pentru a vedea balene si delfini. Din prima ideea mi s-a parut foarte tare. Cum, eu, aici, acum, cu ochii mei, sa vad balene? Balene adevarate??? Siiiiiii delfini??? Ca un copchil tampit eram si, sincer, initial, am crezut ca ne pacalesc, ca ne duc ei in larg, dar ca n-o sa vedem noi cele promise:) Si ce vase si iahturi erau in port, si cat de limpede si perfect azurie e apa oceanului, si ce vedeam pe mal si cred ca, cel putin la dus, capul mi se rotea la 360 de grade, atat de disperata eram sa vad tot, sa cuprind tot, sa nu ratez nimic, nici macar o adiere de vant. Desi soarele ardea, vantul imi zbura palaria, stateam si in picioare, a fost, iarasi, o experienta de neuitat. Iar in secunda in care am fost anuntati ca in zona unde incetinise vaporul sunt delfini si nu doar ca au zis, dar si-au si facut aparitia vreo 5 si sareau cum doar delfinii stiu sa sara... eram extaziata! Cat de draguti si de misto si de frumosi erau!... Am innebunit incercand sa-i prind in poze perfecte, si ceva-ceva cred ca tot am reusit.

Dupa episodul cu delfinii, urmeaza cel al primei bai in ocean. La o distanta de 20-30 de metri de mal, intr-un fel de golfulet, se trag trapele, se arunca colacele si se da liber la scaldat, dupa ce, nu-stiu-cum, din susul vaporului a inceput sa curga apa, ca dintr-o cascada:) Noi eram la etaj si-atat de nerabdatoare sa m-arunc ca-mi venea sa-i imping pe toti care-mi erau in fata. Desi ma gadila pe dinauntru o teama ciudata, dar vie, reala, am zis ca e imposibil sa fiu atat de cacacioasa si sa nu m-arunc si eu. Si-am facut-o! Mi-a fost atat de frica si-atat de ciudat ce m-am simtit la atingerea cu apa... era rece, foarte sarata, adanca, cu toate gandurile mele la balene si alte vietati nu chiar mici si nu chiar prietenoase... scot capul de sub apa, dau de doua ori din maini si-atunci, deodata, inexplicabil, verigheta mea aluneca de pe deget... mi-a inghitit-o un ocean hapsan si nesimtit... nu stiu cand am inceput sa plang, si apa era limpede si vedeam nisipul si-am intrebat pe cineva daca vede ceva cu ochelarii acvatici si nu vedea si nu mai reuseam sa ajung si m-am agatat de o sfoara dar nu ma induram sa ies si m-as fi bagat eu la fund si-l vedeam pe beau care a inteles ce s-a intamplat si am iesit si-am spus cui m-a auzit, cu barbia tremurand, I lost my wedding ring si nisipurile erau miscatoare si nimeni niciodata n-o sa-mi aduca verigheta aia inapoi... si parerea de rau cu care am privit, printre lacrimi, cum ne indepartam de ea... nu se poate nici descrie, nici intelege, nici uita...

La intoarcere, cu inelarul de la mana stanga gol, cu rau de mare de la balansul vaporului atunci cand a stationat, nu-mi mai doream nici sa mananc, nici sa beau, nici sa vad balene sau chiar sirene. Asta, totusi, pana-n clipa cand chiar am vazut balene. Si-un pui de balena chiar. Si erau lucioase si mari si frumoase, ca niste delfini mai mari si... erau balene!:) Nu imense, de 6-7 metri si galagioase si pufaitoare... foarte misto! Pe la 18 cred ca eram deja la hotel. Fusese o zi obositoare, interesanta si trista... Am incercat sa depasim momentul, el, ca sa fim chit si de frica sa nu i-o arunc, si-a ascuns verigheta pana-n ziua cand am plecat:)

Urmatoarele 2 zile am facut ce-am vrut, cand am vrut, in ritmul nostru.

Am mers la plaja, era foarte cald si soarele, cu influente de Africa, ardea, nu glumea:) Nisipul fin dar inchis la culoare, plaja curata, cu umbrelute, sezlonguri, dar fara aglomerarea si agitatia de la noi, ne-am hlizit, un cuplu de babe spaniole ne zambeau si ele... ne-am plimbat pe faleza, prin magazine, descoperisem Mango, Zara, Stadivarius, United Colours of Benetton, Springfield si altele, toate la reduceri de pana la 70%, ceea ce nu putea decat sa ma incante:) Totusi, hainele alea imprastiate si eventual tavalite pe jos din Zara, Mango si United... nu ma atrageau chiar asa tare, dar nici deloc, asa ca mi-am luat si eu niste chestii, dar, parca el mai multe;)

Am facut vreo 4 giga de poze. Nu cred ca am ratat vreun peisaj, vreun palmier, vreo bucata de plaja, vreun vapor, vreun pescarus sau porumbel. E o insula curata, cu sosele normale, cu soferi care nu claxoneaza si oameni primitori si zambitori care te saluta simpatic c-un Olaaaaaaa:) Si ce hoteluri imense si ce servicii!

A doua excursie optionala a fost in a patra zi de cand eram acolo, in Santa Cruz de Tenerife, capitala insulei, la Loro Park, el must de Canarias. Ne-am distrat atat de tare aici la spectacolele delfinilor, al balenelor, dar, mai ales, al leilor de mare care sunt niste tampiti:) Parcul e facut tot in stil thailandez (ceea ce m-a facut sa zambesc cand am auzit, cu gandul la dorinta mea de-a fi mers in luna de miere in Thailanda:), cu foarte multi papagali mari, colorati si galagiosi (loro= papagal), cu maimute si alte animale paroase, iguane, serpi, pinguini, rechini, piranha si muuulte alte soiuri de pesti, orhidee, etc. Nu mai pomenesc de cat de bine arata si cat de bine intretinut este, ca va imaginati si singuri;)

Restul zilelor care au mai ramas pana la plecare le-am petrecut pe la piscina hotelului, in plimbari, vedeam tot, inregistram tot, oameni se opreau si se ofereau sa ne faca poze.
Barmanii erau in strada si te invitau politicos sa servesti o bautura la ei, ospatari te invitau sa mananci in restaurantul lor si pomenesc asta pentru ca, daca refuzai, erau la fel de zambitori si de simpatici si-ti urau toate alea, nu strambau din nas, acriti, ca la noi... Nu am fost noi in cluburi, ca n-am avut chef de asa ceva, deci nu stiu cum e, dar fiind baruri, cluburi si restaurante foarte multe, englezesti, franzuzesti, americane sau mai stiu eu cum, cred ca se putea gasi ceva pentru fiecare gust.

In rest, am vazut multe femei grase si foarte grase, de natii diferite, negri, handicapati si pensionari, dubios de multe magazine cu parfumuri, ceasuri, electronice, bijuterii si... pentru ochiu' meu special... surferi;) Altfel, numai caini cu stapan, unul cu cravata, o singura pisica si aia la hotel si multi porumbei nesatui:)

Curios sau nu, Tenerife- insula eternei primaveri, (temperaturile nu scad sub 20 de grade si nu ploua nicioadata), e cu 2 ore in urma fata de Romania, e cea mai mare dintre Insulele Canare si e de origine vulcanica, ceea ce o face si mai interesanta. A fost, asadar, o vacanta reusita, luna de miere, in schimb, nu a avut rezultatele dorite de unii, doar insinuate de altii, ocazie cu care anunt cu bucurie ca doi am plecat, doi ne-am intors:)

___________________________
And Happy anniversary! Avem o luna:)

vineri, 24 iulie 2009

Eu, Tolstoi si draperia vorbitoare

Era o zi ca oricare alta. O zi din lungile zile in care nu faci nimic, dar ai vrea sa faci totul. Timpul trece greu cand nu faci nimic, dar ai vrea sa faci totul, sa stiti. Si Tolstoi* tinde sa devina plictisitor in zilele in care nu faci nimic, dar ai vrea sa faci totul. Si stateam eu asa, pe jumatate intinsa, ca o turcoaica lenesa care-si numara noptile goale pana la noaptea cand ea va fi goala in patul sotului cu o mie de sotii, cu un ochi plictisit si unul adormit, doar amintirea unor adieri de vant din alte zile in care faceam totul dar as fi vrut sa nu fac nimic, mai impungea de la spate o draperie prea grea si prea galbena... si ma intorceam de pe o parte pe alta asteptand sa-mi intre pe geam pasarea maiastra cu fularu' la gat, m-asteptam eu sa aiba un mesaj pentru mine, genul ala de mesaj pe care nu-l intelegi, dar il retii si-l repeti instinctiv ca pe-o vraja care sta sa se intample... cand, deodata!, draperia a inceput sa vorbeasca.

Cu spatele la ea, fricoasa ca un mat, ii auzeam chemarea:
- Iubirea...
Si-apoi, cand credeam ca mi s-a nazarit, iar:
- Iubireaaa...

Ma gandesc ma, ce dracu?!, draperia asta sigur nu vorbeste, si chiar dac-ar vorbi nu eu as fi iubirea ei, ci eventual o perdea, zic ca-i logic asa. Desi, acum serios vorbind, ce poa' sa aiba o perdea si eu nu, adica, come on, e jignitor...
Ma intorc cu fata la ea, hotarata sa o prind in flagrant, sa o vad eu cu ochii mei cum deschide gura si zice, dar in continuare fricoasa (sau sa zic prudenta?) imi iau masuri si maresc totusi distanta dintre noi doua, stiut fiind ca nu e de glumit cu razbunarea draperiilor.
Si stau. Si ma uit la Tolstoi. A ramas si el fara cuvinte. O liniste apasatoare incremeneste aerul cald din camera. Ma uit la draperie, tacea malc! Apoi la Tolstoi care se culcase intre timp. Imi dadeam seama ca pierd timpul meu pretios de-a nu face nimic, cand as vrea sa fac totul si ca panda mea tinde sa devina neserioasa cand aud din nou, a treia oara, chemarea:
- Iubireaaa... iubireaaa mea...

Ba, nu stiu ce-ar fi facut alti oameni in locul meu, dar eu m-am mai dat juma de metru mai incolo, cat sa nu cad din pat si ma-ntrebam pe ce parte are draperia gura, ca eu nu vazusem nimic miscandu-se. Satula totusi sa fiu cea mai fricoasa din camera ma ridic din pat, ma apropii de draperie, o scutur putin de umeri cat s-o intimidez si sa-mi spuna tot, ea se da putin intr-o parte...

... si in spatele ei il vad pe vecinul de la 3 cu Betty, cateaua lui, tolanita si in pozitie corecta de alintat:|
_______
The laptop;)

joi, 23 iulie 2009

Prima parte a lunii de miere

Iata-ne deci scapati teferi din ghearele noptii lui 27...

Dupa doar 6 ore de somn (si, believe me, e foarte putin in conditiile date!!), ne urcam in masina toti 4, cu destinatia Izvorul Muresului, Harghita. Am vrut sa plecam departe (sa nu cumva sa ne mai dea de urma vreun nuntas:), sa fie un loc nemaivazut pana atunci, linistit si cu peisaje. Eh, asta am vrut, asta am gasit!
Desi drumul a fost parcurs in mare parte noaptea, desi eram obositi de nu ne mai intelegeam om cu femeie, decat poate intr-o limba ciudata si eventual prin semne, mi-a placut. Mi-a placut sa merg pana la limita suportabilitatii, mi-a placut sa fiu obosita, dar sa vorbesc la telefon aproape tot drumul si, evident, gandul ca scapasem de marea zi a vietii noastre era cel mai puternic revigorant, stimulent, drog sau cum mai vreti sa-i spuneti.
Am ajuns noaptea, ca era 2 sau 3 noaptea chiar nu mai stiu. Ne-am ratacit. Cu indicatiile babei la care ne-am cazat si care nu stapanea limba romana prea bine, am nimerit. Eu imbracata fliu-fliu, ca o fosta mireasa care, dupa chinul cu rochia, nu-si mai suporta nici propria piele:) Afara, cancer!!! Un frig de behaiai. In bagajele noastre, maieute, fustite, pantaloni scurti, tricouri. Afara crapau pietrele de frig:) Deci frig.
Pentru ca era asa tarziu, si baba asta (cu urechi de elf sau de iepure mirat, n-am putut sa ne hotaram) mai avea si alti turisti prin camere, ne-a rugat sa nu facem prea multa galagie. Ei, sa ceri asta unor oameni care sunt extrem de obositi si care ba nu-si mai pot controla picioarele si cad pe scari, ba izbucnesc in rasul ala prostesc, dar molipsitor, ba se holbeaza la urechile tale si incearca sa le ghiceasca lungimea, nu e o cerinta tocmai potrivita, cu rezultate imediate si dorite. N-avea ce sa ceara de la noi, n-avea cu cine sa se inteleaga.
Odata ajunsi in camere, cu parchetul scartaindu-ne cu patos sub picioare, am gasit terasele, ne-am imbrobodit cu ce-am gasit mai gros, am scos borcanul de masline verzi, sticla de Martini si pe cea de Uischi si ne-am instalat comod la aer, cu tigarile-n bot. Era frig. Maslinele bune. Noua foame. Ne-am batut pe ultima maslina din borcan. Noroc ca sunt agila si am degete subtiri:) Desi ar suna bine si mi-ar placea sa ma laud ca m-am imbatat si am cazut pe jos si ne-am chefuit ca-n filme, nu a fost asa. Am mai ras si-am mai vorbit si-am mai fumat vreo ora. N-am fost in stare de mai mult. Bagata in pat (avea o saltea foarte buna) cu capul pe o perna lesinata (cum imi place mie) am adormit in secunda in care am inchis ochii.

Dimineata eram curiosi de nu se mai putea sa vedem imprejurimile, chiar aveam emotii ca am ajuns in cine-stie-ce pustietaturi dubioase si ca a nins cat am dormit noi:) Nu, era frumos, era liniste, erau munti in zare, cer curat si campuri cu flori de multe culori. Si noi cu verighete, cu fetele alea de tampiti pe care le au oamenii proaspat casatoriti, cu un beau care vorbea despre mine numindu-ma sotie...

Ca si recomandare, desi nu am fost cazati acolo pentru ca nu mai erau camere libere, omu' de la pensiunea Gentiana, cu care am vorbit la telefon sa ne gaseasca si noua macar un pat in care sa dormim, ne invitase la micul-dejun. Un om atat de dragut, de saritor si serviabil (nu slugarnic) care ne-a incantat cu atitudinea si firea lui. Si ce mic-dejun, ce servire, ce palinca!:) Toate mesele le-am servit la ei si am fost incantati de fiecare data, chiar si in seara in care am mancat ciorba de vacuta si noi, familia Florea, nu mancam vita deloc. Iar proprietatea lui e un vis, un rasfat.

O sa mai las si pozele sa vorbeasca in locul meu.
Mai spun ca am vizitat manastirea Izvoru' Muresului, care e superba, pestera Sugau (un first si o experienta misto sa intri intr-o pestera si sa mergi prin galeriile ei, chiar daca cu greutate, 200-300 m) iar urcarea pe munte, desi un chin pentru fumatori, ne-a placut la nebunie (pe urechea mea stanga la un moment dat s-a asezat un fluture ca sa-mi sopteasca un secret:); am fost si la Lacul Rosu (care nu m-a impresionat) si la intoarcere -Miercurea Ciuc, Brasov cu Poiana cu tot si, cum altfel, cu ploaia dupa noi.

miercuri, 22 iulie 2009

Renovare, que plaisir

Sufar si ma zbat ca o musca-n propriu-i rahat. Da, recunosc, am fost inconstienta, m-am lasat purtata de val, de viitoarele rezultate si de atragatoarea idee ca banii nostri nu se vor termina niciodata si acum, cu liste pe hartie si in cap, cu scheme, planuri si, mai ales, dorinte peste dorinte, eu nu stiu ce sa mai fac, eu cedez, eu imi bag chicioarele. Fostul beau, actualmente tot beau, rezista. Nu stiu cum naiba, ca pe langa stresul amenajarilor si curateniilor mai are pe cap si in coasta o scarba de sotie, alintata si cu nervi de mai multe soiuri. Eh, soarta, daca m-a luat... slava Domnului ca totusi lucrurile nu stau fix invers!:) Acu' nu stiu cand o sa scot si eu capul din ciment si zgaibele din var, dar va anunt eu daca mai respir, daca mai am par in cap si unghii de ros.

A, si inca ceva. Ce e cu moda asta de a hrani si adapa (si aici ma refer la alcool) muncitorii care vin sa-ti puna geamuri? Sau pe cei care vin sa varuiasca? Deci eu chiar nu inteleg care e faza, nu o sa stau niciodata sa hranesc niste derbedei care sunt platiti sa faca o treaba, nu o fac cum trebuie (si chiar de-ar face-o!), dar stiu sa pomeneasca ca le e foame, ca nu mai au tigari si ca nu s-ar mai duce la magazin, etc. Noroc ca apropos-urile astea ajung direct si cu usurinta in recycle bin-ul creierului meu si ca am capacitati nelimitate de a ignora nesimtirea unora:) Dar, repet, e o moda, o noua tendinta sau lucrurile au stat asa mereu?

sâmbătă, 18 iulie 2009

No ordinary pictures

Acum pur personale;)

vineri, 17 iulie 2009

The day, my wedding day

Avertisment! Text luuung si plictisitor!
___________________________
Dupa o noapte care nu stiu cand a trecut si daca am dormit vine si preafermecatoarea zi a nuntii, nu altfel decat la orele 5 ale diminetii. Ma simteam bine, eram in forma, am trezit pe toata lumea, jumate din ea a venit sa ne bem cafeaua impreuna (de fapt, n-am trezit decat pe sor-mea, maica-mea si o alina, da' na, suna bine:). Nu-mi venea sa cred ca asta a fost, ca sunt chiar in momentul ala pe care il stiam asa indepartat si pentru care inca se mai cereau nu-stiu-ce pregatiri, eram acolo, sigura pe mine, pe el, nimic nu parea sa fie altfel decat ne doream si ma simteam la adapost de orice sursa de nervi.
Well, si inca cate natii de nervi si-au dansat dansul lor ca de iele in jurul meu!... Nu ma, nu a fost momentul perfect, cea mai frumoasa zi din viata mea, nu a iesit cum am vrut, cum m-am pregatit, cum am visat. Cu toate astea, am avut ceva ce sper ca toate miresele sa aiba, desi stiu ca eu am luat tot ce era mai bun:)

Dar, back to the story, o luam pe punctulete-liniute:
- so, cum ziceam, trezita si cu cafeaua clocotindu-mi in vene, in rochia rosie, cu autobronzantul intins perfect pe picioare de alte maini decat ale mele, cu poseta tapana de creme, apa termala, creioane, rujuri (nu stiu de ce naiba le-am tarat dupa mine), pe la 8, cu voalul atarnandu-mi in jurul gatului, ma urc in masina unui prieten care urma sa treaca pe la cei mai ochi verzi si apoi, impreuna, la coafeza si cosmeticiana. Odata ajunsa, am fost luata in primire de coafeza care m-a spalat si m-a jumulit bine pana mi-a trantit niste bigudiuri in cap. Desi venisem cu niste poze ajutatoare, cu niste coafuri misto, bineinteles ca ea a avut alte idei. Pentru ca eram asa in forma, n-am comentat, parea foarte sigura si constienta de talentul ei coaforicesc. Cu bigudiurile in cap, ma plaseaza cosmeticianei. Si ma ia individa asta si ma spoieste cu toate alifiile pamantului, cu fonduri de ten si mama fondului de ten si a pudrelor si a curului meu, apoi imi tranteste fard si tus si dup-aia iar fard, alte culori, alta vrajeala si rimel si iar rimel... si termina. Vreau sa spun ca intalnirea mea cu oglinda s-a desfasurat in niste termeni nu prea cordiali. Ce sa zic, tipa parea ca stie ce face, ca tine cont de fata si trasaturile ei, am avut incredere ca o sa fiu delicioasa. Nu a fost asa, m-am speriat de mine. De fapt, nici nu eram sigura ca eu ma priveam din oglinda, ca aia is ochii mei, mai ales. Si i-am inchis si i-am deschis iar, sperand ca dispare individa care-si belea ochii aia la mine. Nu a disparut, astea doua, prestatoarele de servicii de infrumusetare, se tot minunau si exclamau ce tare arati!, wou, ce misto! si alte cacaturi care, evident, fac parte din strategia lor. Nu le-am crezut da' nici n-am baiguit prea multe, pe de o parte linistita de ochii verzi din dotare, pe de alta parte datorita faptului ca am trecut la scormonit si bibilit de par. Care par cu tot cu coafura aia, nu a iesit deloc, deci DELOC, asa cum am vrut eu. Era naspa si de comentat nu prea mai era loc, si eu eram asteptata si ea, cacata de coafeza, grabita. Oricum, am platit si am plecat bodoganind in aceeasi rochie rosie si cu voalul meu cel imens atarnandu-mi de cap, infasurandu-se de picioare si toate alea. Deci nu, nu am fost multumita de look.
- ajunsa acasa la ai mei, cu aceiasi ochi verzi in coasta mea (:), dupa ce am luat rochia de la mine, satula de telefoane si decizii, gen facem sau nu afara, ca vremea parca nu se anunta asa buna, etc., ma chinui sa ma imbrac si sa ma obisnuiesc cu ochii aia ciudati care-mi fluturau in cap si tot cautam incurajari si confirmari ca sunt ok, nu just another monster in town. Nu stiu cine ce vorbea, daca erau multi oameni in casa, parca eram in transa. Imbracata, incercelata, bratarita, parfumata si sclipind din toate incheieturile asteptam alaiul sa vina sa ma scoata odata din casa.
- pe la 12 vine al meu mire, frumos ca un soare (rili!), cu nasii-tampitii si o pereche de onoare, doua dintre domnisoare fiind deja scai langa mine si probabil satule de preasimpatica-mi fiinta si preadulcii mei nervi. Cand mi-am vazut buchetul de mireasa n-am stiut daca sa incep sa plang sau sa tip. Nu, nu de incantare. Unele dintre flori erau deja palite si nu trecuse decat vreo ora de cand au fost luate de la floraria curului. Deci nu, nu am fost multumita, nu de cum a iesit buchetul ca stiam ca e superb, ci de faptul ca nu a rezistat nici macar 3 ore, la fel si lumanarile si aranjamentele de pe masini, unul dintre ele chiar s-a si tavalit pe jos.
- si am facut poze, am ras, am aruncat colacul ala pe unde-am nimerit, prin sufragerie, si am tulit-o.
- la Starea civila iar poze, iar ras, lumea se cam holba la mine si deja incepusem sa strig poze cu maimuta, cine mai doreste, cine mai pofteste. Asa ma simteam, desi nu (inca) intr-un sens rau. Am intrat, am zis DA-urile, el tare si raspicat de au ras toti, am ciocnit, am primit flori, am iesit pe sub pod, am mai facut niste poze, ne-am bucurat de ploaia cu soare si am plecat spre Biserica.
- in curtea ei am mai facut niste poze, iar am mai ras, cine-mai-stie-de-ce, eu eram deja obosita-terminata-distrusa si nu era decat ora 15. Au venit preotii, 2, in timpul slujbei am dat-o intr-un ras isteric de zici ca eram posedata de toti dracii. Mai grav e ca nu ma puteam opri si ma apuca si mai tare gandindu-ma ca ala nu era nici momentul, nici locul potrivit sa razi ca o vaca. Eh, asta e, noroc cu buchetul pe care mai aveam putin si-l inghiteam tot acoperindu-mi gura sa nu se vada ca rad ca nesimtita. Nu stiu ce au zis preotii acolo, da' frateeeee, nu mai terminau, eu stateam atarnata de beau, el de nas, intr-un final ne invartim in jurul mesei, ma calca toata lumea ba pe voal, ba pe rochie si gata, pe la 16.30 eram iesiti din biserica si in drum spre Gradina Botanica unde urma sa se desfasoare sedinta foto artistica, pentru albume.
- aici a fost chinul chinurilor. Era foarte cald, eu extrem de obosita si iritata, cu tocuri, era 17 si nu mancasem nimic, abia daca apucasem sa beau o gura-doua de apa si fotografii (4) ma chinuiau prin toti boschetii, toate ganganiile erau lipite de rochia mea, tocurile se infingeau in pamant, crengile se agatau de rochie si de voal si astia ma puneau sa zambesc, sa privesc languros si mai-stiu-eu-cum cand eu nu aveam in dotare decat niste grimase de om pedepsit, schingiuit, nenorocit. Eh, am cedat psihic pana la urma dupa vreo 2 ore si le-am zis ca daca nu ma lasa in pace cre' ca-mi smulg tot paru' din cap. Si m-au lasat, amenintandu-ma ca daca n-o sa fiu multumita de poze o sa fie din vina mea, ca ei idei mai aveau. Nu mai conta nimic. Am plecat de-acolo in picioarele goale, transpirata, cu jumate din machiaj dus... dar cu cele 3 domnisoare dupa mine, cu cei 2 cavaleri care au avut atata grija de mine si de rochie, sa incap in masina, sa nu-mi lipseasca nimic... nu stiu cat am meritat si cata frica am putut sa le inspir de s-au purtat asa frumos cu mine, cand eu am fost bestia bestiilor si m-am urlat si m-am vaicarit ca o cacacioasa:)
- pe la 19.30 cred ca am ajuns la restaurant pentru ca din cauza vremii, care parea sa fie capricioasa noaptea n-am mai facut afara. Eram terminati toti, inauntru era superb amenajat, am fost foarte multumita de tipa care s-a ocupat de asta. Am baut o cafea sau doua, am fumat o tigara-doua-trei ca nu eram decat grupul de prieteni, ne-am improspatat putin, a trebuit sa ma dezbrac de rochie ca sa pot face pisu' (da, si miresele se pisa!:). Inainte sa apucam sa ne dezmeticim complet, au inceput sa vina oamenii, plicurile nu erau asezate la mese, alergam ca o oaie cachie in toate directiile, eram sictirita maxim... si noaptea nici nu incepuse...
- postati la intrare, noi si nasii, intampinam nuntasii. Eu pe unii nu-i cunosteam. Nici beau-ul. Si da-i si pupa si zambeste si ciocneste sampanie si poarta-te frumos cu niste oameni care nu doar ca-mi erau straini, da' nici nu ma interesa sa le fac vreo impresie... nu buna:) Si cand credeam ca se termina, ca au venit toti si ca ne putem si noi aseza pe cate un scaun, iar incepea marsul si alergam din toate partile salii sau curtii sa fim toti 4 acolo. Si asta a tot durat vreo 2 ore, eu si cu nasa ne uitam la ce proaspete sunt femeile si noi eram deja ofilite si fara nici un chef de distractie. Si ma pupau, eu, marea amatoare de pupaturi, am fost incantata ca de moartea lui Maical.
- cand am ajuns la masa noastra eram varza. Toti 4. N-apucam sa bem o gura de suc ca ne cheama rahatul ala de dj (a fost execrabila muzica pusa de el, in conditiile in care discutasem termeni si conditii) sa dansam for sa farst taim ca sot si sotie (apropos, Miruna, Cohen a ramas;). Pregatisem momentul asta. Dansasem acasa. Aveam si scheme la care lumea trebuia sa se emotioneze si sa fluiere, alea alea. Eh, picioarele lui au ramas rigide ca niste butuci, oboseala si harmalaia din timpul zilei si-a spus cuvantul, eu nu intelegeam ce se intampla si-l tot intrebam ce face si de ce ne miscam ca niste mosi la un ceai dansant. Pana la urma, m-a umflat iar rasul si ne-am balanganit de pe un picior pe altul si ne-am invartit si ne-am pupat asa cum facem cand ne prostim de-aiurea, fara spectatori. Noi ne-am distrat, ne-am amuzat. Am auzit dupa ca au fost plangeri, ca ce ne-am pupat si ne-am hlizit atat, ca trebuia sa fim mai seriosi. Nu, nu trebuia. Era momentul nostru.
- odata petrecerea inceputa am putut sa ma mai relaxez, sa mai fug la o tigara.
- inainte de 12 noaptea fetili m-au furat, dupa vreo 2 tentative nereusite, ca eu nu ma prindeam de ce vor sa ies afara:) Ca n-as fi refuzat. Si fiind in afara orasului, in padure, ne-am urcat toate 4 in masina uneia dintre ele, am gasit o strada pe care am tot mers, suficient de departe, cu cameramanul dupa noi. Am oprit, am dat muzica la maxim, am ras si ne-am maimutarit pe-acolo, apoi, dupa o tigara, cei mai ochi verzi imi suna ... sotul (:) sa ceara rascumpararea. Pe fundal eu urlam hiiieeeeeeeeelp si tipam de zici ca eram casapita atunci, in secunda aia. S-a dus la el cu pantoful, a cerut sa faca un moment artistic si sa cante impreuna cu nasul Frumoasa mea a lui Marcel Pavel, pentru care nici unul si nici una nu avem nici o pasiune dar asta le-a venit in cap atunci:) Nici beau' si nici nasul nu stiau mai mult decat frumoasa mea, in noaptea asta, dar au fost atat de amuzanti ca am murit toti de ras. Da, mai ales eu.
- seara si-a urmat cursul. Intai m-au enervat neamurile din partea lu' taica-miu, care sunt toti, cap-coada, niste tarani cretini. Apoi dj-ul, care nu e vreun neica-nimeni, lucreaza in radio, are experienta de ani multi, recomandari bune, pedigree bun, dar in seara aia nu mi-a demonstrat altceva decat ca e un dobitoc. Vorbisem inainte cu el sa nu puna panarama aia de Meneaito (nu stiu cum se scrie, nu ma intereseaza) ca n-o suport eu si el fix asta face. A trantit O lume minunata, daca va puteti imagina.... i-am zis sa bage Thriller la un moment dat ca asa aveam eu, mireasa, chef si el zice ca nu, ca e prea grea pentru o nunta. Si muuuuulte altele, aveam tot dreptul sa ma port ca o ticaloasa cu el dar oboseala de dimineata, cand nu vroiam decat sa ajung acasa si sa dezbrac rochia aia, m-a impiedicat sa ma manifest si, oricum, eu sunt o doamna:)
- momentul cu jartiera a fost delicios, a facut tampitu' meu un spectacol misto. Nu stiu taica-miu cum s-a simtit cand l-a vazut cu capul intre picioarele mele:)) dar am inteles ca se cam schimbase la fata.
- si cel cu aruncatul buchetului a fost frumos, detinatorii fiind cei mai ochi verzi, deasupra lor am si pus voalul cand m-au pradat de el:)
- hora miresei, dimineata, mi s-a parut un cacat, o panarama de moment, care nu stiu de ce se face. A, da, ca sa te pipaiasca toate zgaibele oamenilor care iti indeasa bani la sani. Wou, fermecator!
- nu stiu daca am ratat ceva ce merita povestit, dar nu mai am chef sa scriu acum:)
- ca sa termin, pe la 6.30-7 dimineata am plecat noi si nasii cu un sac in care am rasturnat plicurile cu bani spre casa. Aici i-am numarat, am respirat usurati ca stam bine, am aruncat rochia de pe mine si am calcat-o si in picioare ca prea tare m-am chinuit cu ea. Am mers la maica-mea ca ne palise foamea (nu mancasem mai nimic seara) si pe la 10.30 eram in sfarsit in pat unde pana n-am mai ras 10 minute ca chiorii nu ne-am lasat:)
- la 16 sau 17 eram deja in masina, in aceeasi formula de 4, in drum spre munte. Asta a fost surpriza noastra pentru nasi, ca dupa nunta sa plecam toti undeva, pe cheltuiala totala a noastra.
- a, si uitam sa zic ce era cel mai important, motivul care ma face sa cataloghez totusi ziua nuntii ca fiind una cu totul speciala... well, beau-ul meu era... cum sa zic... ca rupt din vise, din dorintele cele mai arzatoare ale oricarei femei de pe fata pamantului, deci nu numai ca arata superb in costumul lui, dar cum ma privea, cum imi zambea, cum ma pupa si ma cauta cu privirea cand dispaream, cum a avut el calm si rabdare cand eu clocoteam de nervi, cum dansa si canta si radea... de nedescris. De asta ziceam, s-a compensat si s-a meritat din plin sa fiu nemultumita de toate celelalte, daca langa mine era el si n-au lipsit nici prietenii care m-au cocolosit si alintat asa cum n-am indraznit sa sper vreodata:)

Asta, dragii babei si ai mosului, a fost povestea nuntii noastre:) Tot ce n-am putut eu povesti, poate vedeti in poze. Si daca nu, inseamna ca sunteti orbi :D

miercuri, 15 iulie 2009

Atentie, va scrie o doamna!:)

Hello, people, aici doamna Florea, is there anybody here?:)

Stiu, am ramas datoare si mult in urma cu evenimentele din ultimele 19 zile.
Din pacate, cred, se poate sa fi uitat unele momente sau stari ori le-am lasat sa se piarda; in schimb, amintirea celor urate cu toate cele care nu au mers cum ar fi trebuit sa mearga in marea zi a vietii mele o pastrez inca vie ca o sadica ce sunt.
Nici nu stiu cu ce sa incep, nu am nici timpul necesar pentru ca ne-am transformat casa intr-un santier si nici starea ori rabdarea sa ma intorc inapoi, la data de 27. Zilele astea, totusi, mi-am promis mie insami ca o sa fac un efort de vointa si o sa incerc nararea dupa cum urmeaza, pe episoade: THE DAY, Prima parte a lunii de miere, A doua parte a lunii de miere si o sa incerc sa pun si niste poze doveditoare:) V-am pupat!

joi, 2 iulie 2009

Numărătoarea inversă (2)

Ziua 7:
- Manichiura de mireasă-vrăjitoare.
- Petrecerea burlăciţelor. Great one. Cu surprize. Cu Zorro, the stripper. Cu cadouri, club, urări, Marguerita, Salitos, Sangria şi eu, the goddess, moţ, în centrul atenţiei.
- Petrecerea burlacilor. Fără Zorro şi fără mine. Şi un beau poate prea cuminte.

Ziua 6:
- Drumuri la ţară. Cules cadou de la bunica paternă.
- Petrecem în continuare. Şi noi şi restul neamurilor. Bun pretext nunta asta să bei.
- Cu unii oameni chiar nu te poţi înţelege.
- Beau-ul rezistă poveştilor despre Zorro şi râde.

Ziua 5:
- Mănânc în deplasări deja de vreo 2 săptămâni.
- Vremea e împotriva noastră.

Ziua 4:
- Drum obositor ca naiba până la Bucureşti, recuperat soră de la aeroport.
- Plouă cu spume.
- Tună.
- Trăsneşte.
- M-am îngrăşat.
- Nu-mi mai place rochia.

Ziua 3:
- Nu mai am vise, nici bani, nici griji. Dimpotrivă, mă îmbrăţişează cu drag o stare de nesimţire nepotrivită, nesperată.
- Plouă.
- O să terminăm vreodată de împărţit bani în stânga şi-n dreapta?
- Epilare.
- Liste de toate felurile, decizii de toate felurile, discuţii. Toate pe capul meu.
- Întâlnire cu preotul care ne-a sugerat să mergem să ne spovedim înainte, să fim curăţaţi spiritual. Nu cred că ne.
- Sunt cam supărată şi nemulţumită de mine şi de tot.

Ziua 2:
- Dansăm ca nişte curci bete; cred că o să se uite oamenii la noi ca la circ şi o să se bată cu mâna pe burtă de râs.
- Fost la pensat, plecat bocind de acolo, continuat şi acasă.

Ziua 1( care n-are noapte):
- Ultimele probări, finisări sub atenta supraveghere a celor mai ochi verzi.
- Îmbătat, trezit, tremurat. Noduri în gât, greaţă, dansuri, spume, emoţii gestante, că prea se-nmulţesc:)

Deci sunt ok, am supravieţuit momentului şi mi-e dor de voi;) Revin când se termină luna de miere, dă Doamne să nu se termine:))