Usi inchise

"Si picaturile de sange stiu ce inseamna acasa.
Altfel s-ar rataci prin corp si-ar uita sa se intoarca la inima."

____________________________________________________________________

Pentru ca mi-am zis ca e momentul sa dau dovada (mie insami) de minte-deschisa noului, mi-am comandat doua carti (la intamplare, recunosc) ale unor scriitori romani contemporani mie si noua tuturor. Eu (am mai zis-o) sunt un om cu fixatii multe, mai ales in ceea ce priveste cartile pe care pun mana ca sa le citesc (dupa ce le miros; nu pot sa citesc o carte pana nu o miros) si muzica pe care o ascult.

Bun, hotarata sa ma delectez cu something new, something blue, desi eram mai mult decat sceptica si ma mai si simteam asa, ca un mic tradator si dezertor pe deasupra, comand Asteptand-o pe Sara de Michael Haulica si Nopti albe, zile negre de Marian Coman. Cine sunt oamenii astia nu prea stiu, da' cred ca au o inclinatie pentru SF, domeniu care nu ma atrage de nici o culoare.

Asadar, acum vreo doua saptamani ma instalam fromos pe scaunul negru din bucatarie, pun cartea lui Coman (cred ca pe asta am ales-o pentru ca acest Coman era numele mamei de fata-mare si-mi suna cumva familiar:) langa cana cu ceai de hibiscus si macese, trag aproape de mine scrumiera tot neagra, imi aprind tacticos o tigara, trag fumul in piept cu superioritatea unui savant care urmeaza sa descopere elixirul tineretii vesnice si ... deschid cartea. Carte care e o suma de povestiri. Povestiri usor (de tot) sf. La pagina 53 m-am oprit, hotarata sa intru pe blogul autorului (da, are!) si sa-l rog sa imi dea un singur motiv pentru care sa continuu sa citesc. Bine, imi si distrageau atentia Nuvelele lui Cehoh, adica na!, sa fim seriosi, cum suna sa ii zic omului da-mi un motiv sa nu il citesc pe Cehov acum. Ar fi fost nedrept din partea mea sa fac asta, asa ca nu am facut-o. Dar nici nu am continuat sa citesc, macar sa o termin si sa imi iau de-o grija (eu care am citit la viata mea cele mai deplorabile carti din scoarta-n scoarta, mai ales in lungile deplasari pe la tara, unde doar cate o carte gasita prin nu-stiu-ce pod ma mai putea face sa uit ca urasc sa fiu acolo).
Despre cealalta a lui Michael Haulica, nu pot sa zic nimic. Doar coperta am citit-o, ca sa zic asa:D

Concluzia e ca nu imi mai trebuie! M-am intors spasita, ca un fiu ratacitor in sanul familiei si l-am infulecat pe Cehov dintr-o suflare... Singurul mare regret e ca nu am gasit in orasul asta prin care pana si Eminescu si-a purtat pasii, Dragostea in vremea holerei. E singura carte pe care as vrea sa o citesc si cu cat vreau eu mai mult asta, cu atat mai greu se lasa ea gasita.

Oh, well, nevermind, o sa vina el si Mos Craciun. Dupa cum e vremea, poate chiar maine:)

____________________
A, si acum citesc Adio, arme.