E-un curcubeu deasupra sufletului meu (3)

Mori, nu cand nu mai poti deschide ochii, ci cand nu mai ai ce sa vezi.

Ma plimb prin camera ca un caine salbatic in cusca. Desi nu vad asta, am impresia ca in urma lui ferestrele s-au spart. Altfel de ce as ingheta?!

Uneori, cand dormea, il priveam si-l disecam si-i cotrobaiam prin creier, dand straturi peste straturi la o parte ca sa patrund in intimitatea mintii sale, sa il citesc tot, sa il inteleg tot, sa il memorez tot. Nu stiu daca isi dadea seama de asta, probabil ca nu, dar mereu imi zambea prin somn. Eu zic ca mie, da' cine stie ce gand nastrusnic ii gadila simturile.

Nu vreau sa ma gandesc la asta, da' parca de-a dracu' se-ntampla. Ma infasoara ca intr-o mantie lipicioasa ganduri de moarte. Nu pentru ca mi-o doresc, ci dimpotriva, parca ea m-ar vrea pe mine.

Singura amanta pe care a avut-o a fost Lady in black.
Niciodata nu o sa inteleg cu ce a putut sa-l ademeneasca, nenorocita, de a fugit cu ea. Moartea lui m-a plimbat pe cararile neumblate ale nebuniei. Apoi, in sus, pe poteca deznadejdii. Si in jos, in gol, pe aleea durerilor nerostite, neintelese si nealinate. Si ma rataceam si ma intorceam iar si iar in acelasi loc si ma credeam vindecata, dar durerea era mereu atat de vie, ca aveam impresia ca ma tine de mana.

Si astazi, singura fiind, ma plimb prin parcul cu castani (el zicea ca sunt castani, pentru mine sunt doar copaci). Parcul nostru. De o mana ma tine amintirea mea de la el, mogaldeata mea cu par cret si infoiat ca un turban si ochi mari, verzi si luciosi. De cealalta, sta atarnata, de parca a uitat drumul spre casa ei, prietena mea, durerea... Uneori palpaie, inteapa in ochi, ma strange de inima, alteori am impresia ca a venit mama ei sa o ia acasa, dar nu!, s-a atasat de mine, si nu ma lasa.
Ca sa fiu sincera, nici eu nu cred ca o las pe ea.

L-am amuzat pe Dumnezeu cu visele noastre.