Ambasadoarea si Dumnezeu

Eu nu sunt genul care rupe usile Bisericilor, care spune cu palmele impreunate in fiecare noapte rugaciunea. Nici macar genul care isi face cruce de fiecare data cand trece prin fata unei Biserici. Nici nu ma duc sa ma spovedesc o data pe an. Nici nu imi rup picioarele de graba de a ajunge la vreo slujba de duminica. Au fost ani cand nici la slujba de Inviere nu m-am dus, din varii motive. Ca m-am simtit cam naspa si ca au trecut pe langa mine toti fiorii aia pe care ii aveam cand eram mai mica la fiecare Paste sau Craciun... asta e partea a doua.

Eu si Dumnezeu am avut o relatie speciala. Asta pana lucrurile au inceput sa scape de sub control. Pentru ca ma simteam favorizata, eram convinsa ca nimic rau n-o sa mi se intample niciodata. Ca eu si cu El stim sa comunicam. Ca El ma iubeste ca pe un copil tampit numai de El inteles, iar eu pe El ca pe un bunic destept foc si nastrusnic, asa, in felul Lui.

S-a intamplat sa moara un prieten. Emil. Si tot ce cimentase relatia noastra incepea sa se surpe... Toate ideile de pana atunci prindeau aripi si isi luau zborul. Nu le mai recunosteam ca fiind ale mele. Mi se parea ca-s nedreptatita si mai ales, mintita.

Apoi, intr-o nenorocita zi de 13, a murit Dani. Un om atat de deosebit si atat de iubit, ca in Biserica si sfintii de pe icoane plangeau si toate suspinele lor si ale noastre se uneau intr-un cor atat de intens, atat de infiorator de dureros si tanguitor, ca daca as fi fost Dumnezeu, nu as fi putut suporta si as fi suflat spre el un suflu divin, datator de viata...

Momentul asta m-a intors cu spatele la El. N-am mai putut sa-mi cenzurez pornirile si gandurile. N-am mai avut retineri si cu furie L-am desconsiderat si mi s-a parut ca nu poti sa permiti asa ceva, nici Dumnezeu fiind... Mi-L imaginez cum statea atunci ascultand toate ocarile mele, cu ochii mijiti si mangaindu-si barba... Imi imaginez cum astepta sa inteleg si sa ma intorc.

De inteles nu am putut sa inteleg niciodata.

Dar sa traiesc fara El era prea mult pentru mine. Eu am in suflet un altar si-acolo ma inchin Lui.

Nu cred in preotie ca ocupatie divina. Am vazut si auzit destule despre preoti ca sa pot sa ii consider, infantil de altfel, trimisi divini. Dar nici sa-i inteleg pe atei nu pot. Nici chiar daca-mi spune Hemingway ca toti oamenii care gandesc sunt atei, nu pot sa-mi insusesc convingerea asta;) Efectiv, nu se lipeste, cu toate ca (prea) multe nu au sens.

Voi cum sunteti? Habotnici, ca mine sau atei?
____________________________________________________________________
Da, as fi vrut sa nu para un text al unui martor al lui Iehova si, chiar, aveam in cap sa scriu altceva, dar daca degetele m-au purtat aici ... let it be! Mai ales ca nu am mai vorbit despre asta si nici n-o s-o mai fac vreodata.

I'm a dog lover

Doamnelor si domnilor, am onoarea sa va prezint cel mai destept caine in viata:D
Ajunsa la noi mai mult obligat-fortat, tampita asta a facut din clanul Chirila, recunoscut pentru calitatile sale de a NU-si exprima sentimentele nici picat cu ceara-n ochi, o adunatura de indivizi topiti dupa ea, care au dus atat de departe alintaturile, incat, pe nepusa masa, ne-am trezit ca ne si alintam intre noi (rar, ce-i drept, da' oricum e o mare performanta:). Zuza asta e bestia de care ziceam ca nu pe mine ma iubeste cel mai mult si mai mult. Da' culmea culmilor, nereciprocitatea asta ma face sa-mi fie si mai drag s-o jumulesc. Da, iubirea mea doare:).
Ea e cea care s-a (cam) pierdut de casa o saptamana intreaga. Nu s-a zambit in zilele alea. Chiriloiu', si-asa el acru din fire, nici pofta de mancare n-avea. Ce mai, mare tragedie mare! Da' si cum ne-a stat inima in loc de bucurie cand, plina de buruieni si vai de curu' ei, venea ca de la razboi, cu ochii plansi si hamesita, dar invingatoare! A gasit singura drumul spre casa, eforturile noastre nedand nici un rezultat.
Apoi, cand a fost operata si adusa pe brate de maica-mea semiconstienta si teapana de la anestezie, mi se adunau lacrimile in ochi ca margelele pe snur... In urma cu 11 ani, n-as fi putut sa spun ca imi plac pechinezii in mod deosebit. Mie-mi plac cainii in mod deosebit:D Dar ea e cu adevarat speciala. Zic si eu cum fac mamele cu copiii lor, ca-s cei mai frumosi, cei mai destepti, alea alea:)

Acum, we have a problem! Pentru ca ea e a treia fiica a Chiriloilor si noi (eu si beau' meu) suntem amandoi lesinati dupa caini, vrem unul doar al nostru.
Numai ca eu vreau un Pug Carlino Mops, pe care o sa-l cheme Ozzy, desi o sa fie fata, pentru ca mor de ras cand il vad. Si e prea frumosssssss. Imi inchipui ce priviri o sa-mi arunce cand o sa-l imbrac in rochita de balerina la nunta:)))




Iar el (total paradoxal) vrea un Shih-Tzu, pe care tot eu, evident, o sa-l botez. Si anume Albert. Si o sa fie tot fata:) Mi-e teama, sinceramente, ca luand un pitic din asta, o sa-l inghit cu totul cand ma joc cu el, la ce stil am:)




Acum, cre' ca inainte sa umplem casa de copii ca pocaitii, o sa o umplem de caini. Daca ar fi si ieftini, am lua cate unul pe zi. Asa, sa fie;;)

Oricum, o sa vina si perioada sarbatorilor de iarna, cu cadouri si promotii, s-ar putea totusi sa avem (pardon, sa am) norocul sa gasim o superoferta. Adica, ce? Nu-i posibil sa se dea la un Pug cumparat, una bucata George Clooney?!? Fugi de-aici, ca nu te cred:)

________________

You?!
Are you a dog lover,
or a cat lover?!

Otopeni, my buddy

Nu stiu cati dintre voi stiu ca in jurul orei 15 a izbucnit un incendiu la subsolul aeroportului Otopeni, decaland si anuland zboruri.
Nu stiu nici cati dintre voi stiu ce experiente am eu cu aeroporturile din Romania, am mai scris odata cat de incantata sunt si de Baneasa.
Nu stiu nici macar cati dintre voi stiu cat sunt eu de scarbita de serviciile din Romania si cat de speciala ma fac ele sa ma simt.

Povestea e asa: am dus la aeroport o prietena. Imediat cum am coborat din masina ne-a izbit un fum inecacios, irespirabil. Am aflat ulterior ca arsesera niste cabluri la subsol (Plecari internationale), nu stiu, evident, in mod cert ce anume s-a intamplat. S-a intervenit cu pompieri, alea-alea.

Acum o sa-mi arat inca o data incantarea si multumirea fata de modul cum se trateaza o problema. Pai cu indiferenta. Ca altfel nu se poate.

Din cauza fumului si al unor eventuale pericole accesul in aeroport a fost interzis, oamenii ramanand sa astepte o decizie sau o solutie afara, in ploaie. Asta e, se intampla si nenorociri, nu am ce comenta. Ce am eu de zis atunci?! Pai, mi se pare ca tre' sa fii mult prea nesimtit si cretin sa iti lasi clientii sa astepte ca paduchii un gest marinimos din partea Mariei Tale (a conducerii) si anume acela de a-i informa in legatura cu situatia respectiva si cu zborurile lor. E de bun-simt, e elementar, e first-thing-to-do (dupa ce te asiguri ca nu mai exista vreun pericol, evident) intr-un asemenea caz, sa-i informezi pe oameni, sa le ceri scuze pentru incurcatura, sa faci in asa fel incat sa le oferi alternative, sa nu-i lasi cu curu'-n balta, ca e raspunderea ta.

Ei ce au facut in schimb? Pai au avut timpul necesar (nu va ingrijorati) sa vorbeasca cu presa (de!), sa explice in doua-trei vorbe ce s-a intamplat si ce solutii vor gasi. Dar oamenii??? Nu cumva ei erau cei vizati si cei care meritau niste detalii, niste explicatii?

Cred ca mi se pare. Cred ca am impresia ca traim intr-o tara civilizata.

Mi-e ciuda de mor ca vorbesc asa, ca dau impresia ca vad in Romania si in romani un morman mare de cacat. Departe de mine gandul asta, dar efectiv, mi se pare ca uneori esti la voia intamplarii si ori de cate ori cineva trebuie sa lamureasca in vreun fel sau sa se poarte uman, responsabil si eficient, gasesc noi variante de a jigni si de a umili.

Si de fapt e problema ta proprie si personala daca ai pierdut legatura din Viena, daca asta iti da totul peste cap, daca nu ai un zbor pentru Oslo in seara respectiva si o sa dormi ca un boschetar printr-un aeroport din alta tara. Si daca parintii si prietenii isi fac griji pentru tine, ce?! Sa puna mana-de-la-mana sa cumpere avion si sa te plimbe ei. A, ai dat si tu un ban acolo si ti se parea firesc sa ajungi la destinatie? Prostii, nu stii ce zici! Ce ti-a trebuit sa pleci?!

Right? Right.

Pofticiosu'

True story
___________

O femeie (italianca) avea un sarpe. Stiam si ce natie de sarpe, da' am uitat (ca memoria mea incepe de la un timp sa retina din doi in doi). Asa cum oamenii mai zdraveni la cap au caini, pisici sau papagali, ea avea sarpele ei de companie:)

Il avea de cand era mic-mic, il privea ca pe un egal, nu era tinut in vreo cusca sau borcan. Ba mai mult, era liber sa circule peste tot prin casa si mai avea si privilegiul de a dormi cu ea in pat.
Cum era si firesc, sarpele incepuse sa creasca, sa ia proportii. Locuind doar ei in casa, sarpele isi tara matul ala de corp scarbos (am o repulsie definitiva pentru reptile) dupa curu' stapanei.
Astfel ca, aceasta observa la un moment dat, ca atunci cand mergea in baie, hop si sarpele dupa ea. Cand se pieptana in fata oglinzii, hop si el in spatele ei, unduindu-se. Cand facea mancare in bucatarie, hop si sarpele langa ea, studiind-o.

Crestea mandria in chieptul ei ca aluatul la caldura, de bucurie ca sarpele ei e cel mai destept, cel mai curios, cel mai dresat. Simtind nevoia sa constate si vreun serpolog-sef cat e de tare animalutul ei, suna la un centru de profil si ii descrie individului de la celalalt capat al firului ce minunatii face.

Raspunsul individului a fost sec:
- Doamna, nu este nici un mister la mijloc. Ajuns la maturitate, sarpele dumneavoastra incearca sa va masoare ca sa vada daca va poate inghiti.

___________________________

Da. Femeia asta era grasa:D

Ciupercile mele

Pentru ca ma simteam naspa, m-am gandit sa-mi fac o programare la un doctor. Nu orice fel de doctor, ci cardiolog. Sun asadar, imi raspunde ceea ce am presupus ca e o asistenta, ii spun cum ma simt si, dupa un timp, urma sa ma infiintez la cabinetul cu pricina. Intre timp, mi-am dat seama ca incisivul de pe partea stanga imi cazuse si in locul lui imi ramase un ciot, cum au copiii cand le creste un dinte nou, asa ca, m-am gandit ca daca tot ma duc la doctor, sa se uite si la dintele lipsa, sa imi spuna cauza si efectele caderii lui. Mi se parea ca o sa impusc doi iepuri dintr-o lovitura.

Ajunsa in fata cabinetului, intru, ma intampina doua femei mai mult decat ciudate. Una dintre ele era grasa. Nu stiu de ce am impresia ca femeia aia grasa o sa-mi faca un mare rau. Ma anunta ca doctorul inca nu a ajuns, dar ca o sa-mi ia ea tensiunea cardiologica. Cand ma uit in jur observ ca de fapt asistentele erau la mine in bucatarie, ca mi-au murdarit toate cratitele si oalele din dotare, ca si-au sustras pantofi, cizme si papuci din posesia subsemnatei si si le dibuiau pe dupa o perdea, pe care nu stiam ca o am. Clipesc din ochi a mirare (a se citi ochi fluturati de spaima) si simt cum venele de la tampla se umfla ca un balon in forma de caltabos. Ma simteam invadata, cotropita, violata. Dau sa ma uit in cratitele care clocoteau pe aragaz, cand colo, ce-mi vazura ochii?! La rumenit erau ciupercile mele. TOATE. Aha, analizam eu, e clar, trebuie sa ma razbun.

Platesc consultatia. 50 de lei. Ies din cabinet. Si-mi dau seama (geniu fiind) ca am fost tzapita. Ma intorc la grasa aia cu gandul sa-i fut una-n moalele capului. Numai bine, ea tocmai iesea. Asa ca, pe strada, am luat-o la rost, ea, speriata de impozanta persoanei mele, imi da bani, crezand ca asa scapa de mine. 60 de lei. Ii iau, oarecum multumita.

A doua zi (gandindu-ma si intorcand situatia pe toate partile toata noaptea) mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa de multumita si ca grasa aia de asistenta merita mult mai mult. Si ma duc iar la cabinet cu gandul nevinovat sa o bat. Da' sa o bat rau, nu asa! Intrata pe usa, asistenta cu nr. 2 o anunta pe grasa mea ca am venit. Eu ma duc spre ea, iau un scaun si il trantesc cu toata forta mea de razboinica peste fata aia buhaiata si perversa. Eram plina de puteri nebanuite, ma simteam nemuritoare, uriasa, capcauna si neimblanzita. Pana cand grasa imi pune un bisturiu la gat. Unul lung, rece, taios. Si-atunci, ca un adevarat ninja, ma strecor de sub mainile ei burdusite de grasime veninoasa, si-i carabanesc de-a pumni in freza aia (de nici ma-sa nu cred ca ar mai fi recunoscut-o) si imi zburau picioarele in ea ca intr-un sac de box. Eram tare, ce mai!

Si m-am trezit. De fapt, nu-mi furase nimeni ciupercile!

Mi se puse... leapsa!

Pai da! mi s-a facut dor de una, asa ca am chiuspit-o fix de-aici, ca pe mine, pare-se, nu ma lepsuieste nimeni de buna-voie:)
Deci, sa spunem pe nume celor 10 lucruri care ne inspaimanta, dar intr-o maniera funny, ca sa nu ne luam la tranta cu depresiile mai abitir ca pana acum:)
Asea, deci, ma tem:

1. ca o sa chelesc complect si o sa ma invidieze Sinead O'Connor;
2. ca o sa-mi moara toti fluturii si o sa ajung sa invat puricii sa zboare;
3. ca o sa ma latesc asa de tare ca nici patul asta imens n-o sa ma mai suporte;
4. ca in ziua nuntii mele o sa ninga (ce daca e in iunie!);
5. ca o sa calce cineva pe trena rochiei mele de mireasa si ca o sa raman in curu' gol, in vazul tuturor nuntasilor;
6. ca o sa primesc premii peste premii si toti or sa se mire de geniul meu:D
7. ca luna de miere o sa fie motiv de divort:))
8. ca Becali o sa ma implore cu lacrimi in ochi sa-mi fie nas si o sa incerce in disperarea lui sa ma mituiasca cu 10 chile de telemea de oaie;
9. ca o sa nasc un copil afro-mongolez si n-am sa pot explica sotului cum si de ce si, mai grav, ca-copchilu' asta n-o sa ma iubeasca pe mine cel mai mult si mai mult;
10. ca o sa umplu casa de baieti in speranta ca poate, la un moment dat, o sa fac si o fata, si o sa stau toata ziua in baie, spaland veceul si imprejurimile lui.

Pentru ca-mi sunt dragi (sau doar mi se pare:)))), ii lepsuiesc pe Dramaqueen (care n-o sa mai poata de incantare), Cora (care o sa refuze politicos:), Lianna (care o sa zica Iarrrr???), Pantacruel (care m-a dat gata cu echipa lui probabila), Vyanna (care o sa strambe din nas), Koyosu (care mai nou razjudeca si care o sa ma ignore), pe Anca si pe Dan (care n-au ei timp de prostii, da' eu da:D). Ca sa nu iasa cu scandal, ca stiu eu ca va fi coada la leapsa asta si ca toti ceilalti blogeri de pe fata pamantului se vor simti esclusi si nedreptatiti, cine vrea, sa se serveasca, da' sa stim si noi, ca s-avem ce rade:).

Astea fiind zise, va declar lepsuiti si lepsuite!:))

E-un curcubeu deasupra sufletului meu (3)

Mori, nu cand nu mai poti deschide ochii, ci cand nu mai ai ce sa vezi.

Ma plimb prin camera ca un caine salbatic in cusca. Desi nu vad asta, am impresia ca in urma lui ferestrele s-au spart. Altfel de ce as ingheta?!

Uneori, cand dormea, il priveam si-l disecam si-i cotrobaiam prin creier, dand straturi peste straturi la o parte ca sa patrund in intimitatea mintii sale, sa il citesc tot, sa il inteleg tot, sa il memorez tot. Nu stiu daca isi dadea seama de asta, probabil ca nu, dar mereu imi zambea prin somn. Eu zic ca mie, da' cine stie ce gand nastrusnic ii gadila simturile.

Nu vreau sa ma gandesc la asta, da' parca de-a dracu' se-ntampla. Ma infasoara ca intr-o mantie lipicioasa ganduri de moarte. Nu pentru ca mi-o doresc, ci dimpotriva, parca ea m-ar vrea pe mine.

Singura amanta pe care a avut-o a fost Lady in black.
Niciodata nu o sa inteleg cu ce a putut sa-l ademeneasca, nenorocita, de a fugit cu ea. Moartea lui m-a plimbat pe cararile neumblate ale nebuniei. Apoi, in sus, pe poteca deznadejdii. Si in jos, in gol, pe aleea durerilor nerostite, neintelese si nealinate. Si ma rataceam si ma intorceam iar si iar in acelasi loc si ma credeam vindecata, dar durerea era mereu atat de vie, ca aveam impresia ca ma tine de mana.

Si astazi, singura fiind, ma plimb prin parcul cu castani (el zicea ca sunt castani, pentru mine sunt doar copaci). Parcul nostru. De o mana ma tine amintirea mea de la el, mogaldeata mea cu par cret si infoiat ca un turban si ochi mari, verzi si luciosi. De cealalta, sta atarnata, de parca a uitat drumul spre casa ei, prietena mea, durerea... Uneori palpaie, inteapa in ochi, ma strange de inima, alteori am impresia ca a venit mama ei sa o ia acasa, dar nu!, s-a atasat de mine, si nu ma lasa.
Ca sa fiu sincera, nici eu nu cred ca o las pe ea.

L-am amuzat pe Dumnezeu cu visele noastre.

Mereu ma frig cand te fumez

Torni in mine vin rosu

si picura din creieri in talpi.

Ma rog sa nu observi ca tremur
si ... vezi ca n-ai bocanci sa te intorci!

Ma strangi de jos cand ma divid
si mii si mii de firicele rosii se agata
de tine,
te incolacesc, te trag,
te strang, te infasoara

sa nu pleci.

Stii tu sa nu m-arunci?!

Usi inchise

"Si picaturile de sange stiu ce inseamna acasa.
Altfel s-ar rataci prin corp si-ar uita sa se intoarca la inima."

____________________________________________________________________

Pentru ca mi-am zis ca e momentul sa dau dovada (mie insami) de minte-deschisa noului, mi-am comandat doua carti (la intamplare, recunosc) ale unor scriitori romani contemporani mie si noua tuturor. Eu (am mai zis-o) sunt un om cu fixatii multe, mai ales in ceea ce priveste cartile pe care pun mana ca sa le citesc (dupa ce le miros; nu pot sa citesc o carte pana nu o miros) si muzica pe care o ascult.

Bun, hotarata sa ma delectez cu something new, something blue, desi eram mai mult decat sceptica si ma mai si simteam asa, ca un mic tradator si dezertor pe deasupra, comand Asteptand-o pe Sara de Michael Haulica si Nopti albe, zile negre de Marian Coman. Cine sunt oamenii astia nu prea stiu, da' cred ca au o inclinatie pentru SF, domeniu care nu ma atrage de nici o culoare.

Asadar, acum vreo doua saptamani ma instalam fromos pe scaunul negru din bucatarie, pun cartea lui Coman (cred ca pe asta am ales-o pentru ca acest Coman era numele mamei de fata-mare si-mi suna cumva familiar:) langa cana cu ceai de hibiscus si macese, trag aproape de mine scrumiera tot neagra, imi aprind tacticos o tigara, trag fumul in piept cu superioritatea unui savant care urmeaza sa descopere elixirul tineretii vesnice si ... deschid cartea. Carte care e o suma de povestiri. Povestiri usor (de tot) sf. La pagina 53 m-am oprit, hotarata sa intru pe blogul autorului (da, are!) si sa-l rog sa imi dea un singur motiv pentru care sa continuu sa citesc. Bine, imi si distrageau atentia Nuvelele lui Cehoh, adica na!, sa fim seriosi, cum suna sa ii zic omului da-mi un motiv sa nu il citesc pe Cehov acum. Ar fi fost nedrept din partea mea sa fac asta, asa ca nu am facut-o. Dar nici nu am continuat sa citesc, macar sa o termin si sa imi iau de-o grija (eu care am citit la viata mea cele mai deplorabile carti din scoarta-n scoarta, mai ales in lungile deplasari pe la tara, unde doar cate o carte gasita prin nu-stiu-ce pod ma mai putea face sa uit ca urasc sa fiu acolo).
Despre cealalta a lui Michael Haulica, nu pot sa zic nimic. Doar coperta am citit-o, ca sa zic asa:D

Concluzia e ca nu imi mai trebuie! M-am intors spasita, ca un fiu ratacitor in sanul familiei si l-am infulecat pe Cehov dintr-o suflare... Singurul mare regret e ca nu am gasit in orasul asta prin care pana si Eminescu si-a purtat pasii, Dragostea in vremea holerei. E singura carte pe care as vrea sa o citesc si cu cat vreau eu mai mult asta, cu atat mai greu se lasa ea gasita.

Oh, well, nevermind, o sa vina el si Mos Craciun. Dupa cum e vremea, poate chiar maine:)

____________________
A, si acum citesc Adio, arme.

Nod sec

Tu imi ningi in ganduri si-n simtiri
si-mi curgi lenes prin vene.
Tu poti sa-mi bei mintile,
nu am nevoie sa gandesc,

cand simt!

________
On the road

Heineken, my buddy

Ieri eram fericita castigatoare a unui bilet la meciul Steaua-Bayern, via Heineken. Singura din Galati:) Eu care nu am nici o treaba cu fotbalul. Dar sunt un om special si mi se intampla lucruri speciale. Prea speciale, chiar.

Bun, anuntata fiind ca sunt o winner-ita, jubilam de fericire. Imi facusem frumos planul, ma si vedeam scuipata in cap de toti brontozaurii capitalei cu coji de seminte, oblonita si fugarita ca pisica de caini pentru ca mi-a trecut asa, prin cap, in viteza, sa ma laud ca tin cu nemtii, plus ca aveam toate sansele sa-mi imbogatesc cultura generala cu noi si felurite injuraturi.
Urma sa ma imbrac frumos, cu rochia aia neagra si cu sandalele alea pe care n-am mai apucat sa le incalt pentru ca vara a disparut inainte sa ma dumiresc eu la ce se asorteaza ele mai bine. Cum de ce ca o lady?! Pai, daca tot ajungeam pana la Bucuresti, si daca tot era un meci cu Steaua si Becali n-avea cum sa lipseasca, ce-avea daca il intrebam daca vrea sa ne fie nas? Strica? Nu strica! Macar asa, daca nu putea (ca eu stiu ca e om ocupat), poate de mila ochilor mei tot scapa printre degete niste maruntis:)

Bun. Acum urmeaza partea aia semi-spurcata. Apasati 1 pentru varianta ei necenzurata sau x, pentru pudici. Dupa ce am pus la punct si ultimul detaliu, iaCA CA ma suna iar individa de la Heineken, care-mi spune ca fiind timpul mult prea scurt, nu mai pot trimite biletul prin curier rapid si ca ramane ca eu, EU, CASTIGATOAREA, sa ma reped pana la Bucuresti, la dracu-n praznic ca sa ridic biletul, care s-a intamplat sa fie premiul MEU.

Si ma gandeam ca poate io-s proasta. Si ca poate astia de la Heineken au aflat toti ca eu sunt proasta. Pai ce fel de premiu e asta, handicapatilor, daca eu tre' sa vin sa adulmec si sa scormonesc asa, toata capitala aia in speranta ca poate la un moment dat o sa si nimeresc fix unde ati zis voi?! Ihi, acuma plec, ma vedeti? Deja va fac cu mana. Cu degetul (pardon) da, ala, marele mijlociu. Enervata la maxim ca mi-au rapit visul de a mi-l proclama pe Becali nas-de-nas, intru pe site sa citesc Regulamentul concursului de cacat. Acolo scrie asa: castigatorii vor intra in posesia premiilor prin curier pana cel tarziu in datele de 17.09.2008 ... bla bla. De unde eu deduc ca trebuia sa stau cumintica si sa astept un domn curier sa-mi aduca bunatatea de bilet. Da' cre' ca-s iar proasta si nu pricep ca printre randurile astea se ascunde de fapt urmatoarea fraza: urca-te dracu' in masina in secunda asta si vino sa-ti ridici premiul, daca tot te intereseaza asa mult. A, nu stii unde e?! Detalii, dom'le, detalii... Inseamna ca nu-ti doresti cu-adevarat:)

Azi astept scuze de la Heineken! Mi-au furat ratiunea de a trai!:|

_____________
Soy un perdedor...

Later edit: Ma uit pe pagina cu numele castigatorilor si in dreptul numelui meu scrijelesc cu unghiile monitorul ca un milog si plang in pumni cu sughituri si-mi smulg parul din cap si ma intreb Why me, God, why me?! si de suparare imi inec tot amarul intr-un pahar de Timisoreana, bauta nu oricum, ci cu paiul...

Astrele si-au dat si ele acordul

Desi am trecut pana acum si de episodul 1 si de episodul 2 din Cautarea nasilor potriviti si ca exista sanse mari sa ramanem fara episoade si solutii viabile, luand in considerare faptul ca din tot cercul de prieteni, noi suntem, deocamdata (dar ma astept la tot felul de surprize), primii care urmeaza sa se casatoreasca si pentru ca ne-am incapatanat in naivitatea noastra de a avea drept nasi niste oameni care sa ne placa, cu care sa putem comunica si chefui (la nevoie), iata ca totusi astrele ne blagoslovesc, scuipandu-ne sa nu ne deoache, cu un procent maxim de 87,18%.

Detaliaza frumos facandu-ma sa ma simt si mai speciala decat ma cred cu urmatoarele vorbe de duh intelepcesc: O valoare a compatibilitatii mai mare de 80% este exceptionala. Cu toate acestea, o compatibilitate (calculata) foarte mare nu garanteaza fericirea in cuplu, ci doar arata ca sansele sunt excelente DACA partenerii se comporta corect si subliniaza ca doar 6,5% dintre cuplurile posibile se bucura de o compatibilitate intre 80 si 87,18%.

Stiu ca va intereseaza de nu mai puteti si ca v-ati stors creierii incercand sa gasiti un astfel de calculator, care sa va spuna daca, cum si cat de compatibili sunteti, asa ca am hotarat sa pun capat nelinistilor voastre, cosmarurilor si framantarilor personale, punandu-va fata-n fata cu realitatea. Enjoy it si nu ma injurati:D

__________
Si putin sirop:)

Invitatie

Pana pe 23 septembrie se merge la vot.

Aflati detalii aici si aici.

Ambasadoarea viseaza

• o casa cu tavan de sticla, usor inclinat de care se agata stropii de ploaie
• un copac bocciu cu frunze late si dese care tremura numai cand o vede pe ea
  
• o rochie in toate nunatele de verde in care sa pluteasca
• maini calde in care isi vede viitorul
• cartofi copti care se sareaza cu lacrimi
• ochi ca doi nasturi
• un tablou pe care n-o sa-l picteze niciodata
• scari rulante care urca in cer
• salate din flori de cires
• pe Dumnezeu citindu-i nuvele
• ca oamenii au flori in suflet, desi nu toti le uda
  
• ca ingerii cresc in furtuni
• ca iubirea e un nod care leaga suferinta de fericire
• ca oamenii nu mor, doar se muta
• ca daca tii fereastra sufletului deschisa, nu intra doar muste
• ca ingerii au scapat viorile din cer si ca in Rai sunt cinematografe in care ruleaza Days of your life
  
• marea intr-un pahar de vin
• poteci cu indicatoare care duc spre jumatatea ta
• ca intr-o zi o sa-l traga de par pe Kurt Cobain
• si ca o sa bea o bere rece cu Mincu si o sa rada cum fac copiii cand nu stiu ce sa zica.

_________
Vis pierdut

Mic ghid de supravietuire

Primele semne:
- daca iti spune ca stie ce e ala un snitel vienez si parca ar cam sti sa spuna cum tre' sa arate o mancare chinezeasca,
- daca atunci cand gatesti ceva, vine si iti face o recomandare de urmas al unui profesionist,
- daca spune nu, nu se face asa, ci invers, stiu eu de la cineva, si te lasa in suspans in legatura cu cineva-ul asta,
- daca se trezeste dimineata si iti pregateste un mic dejun care nu e compus doar dintr-o cana de cafea,
- daca stie el de undeva ca ciorba tre' sa fie neaparat acra si tinde sa nu te creada ca nu mereu tre' sa fie asa:D,
- daca il trimiti sa-ti aduca ceva de rontait la un film si el vine cu cascaval pane,
- daca prietenele tale constata ca mancarea facuta de el e mai buna decat mancarea facuta de tine,
- daca stie sa faca si altceva decat cartofi prajiti,
- daca nu da foc la bucatarie cand face ficatei (nuuuu, eu n-am facut asta, zic de altele:)

Fugi! Esti in pericol! Urmeaza sa concurezi cu
o soacra bucatareasa!

Femeile au razboiul lor

Recomand vizionarea abia dupa ce indepliniti urmatoarele conditii:
- e cel putin o persoana langa voi;
- asigurati-va ca persoana asta va imprumuta fara eschivari una dintre maini, pe care sa o puteti strange puternic atunci cand nu mai suportati drama, chinul si nedreptatea;
- ca si rezerva aveti nevoie de o perna, din care sa muscati la nevoie.

__________
From dramaqueen:)

Ambasadoarea si diriga

Eu nu sunt chiar cea mai dragalasa si toleranta fiinta de pe pamant.

Adica, daca merg intr-un loc, in scopul de a rezolva ceva, pai nu plec pana nu-mi dai ce-mi trebuie. Ca nu-mi tace gura si mi se pare normal sa ma servesti si sa-mi oferi solutii in momentul in care te lovesti de o situatie inedita care, eventual, nu e trecuta in fisa ta de post. Ca ai creier, zic. Si eu nu ma supar daca il si folosesti!

Buuuuun, care e problema?! Iac-asa: ma infiintez la PTTR cu intentia de a-mi ridica un colet. Frumusel, catinel, cu banii pregatiti, zambitoare si rabdatoare. Cand imi vine randul, dau avizul, dau si buletinul si hop problema! Adresa de pe buletin nu prea coincidea (deloc) cu cea de pe aviz. Stiam asta, nu era o surpriza pentru mine:D, asa ca explic cum ca de fapt nu mai locuiesc la adresa din buletin.
Eh, credeti voi ca m-a inteles cineva cand am zis ca nu s-ar fi ingramadit nimeni in afara de mine sa ia ceva ce nu i s-ar fi cuvenit, mai ales ca trebuia sa mai si dea o suma suficient de mare ca sa-l ridice?! Sau ca acum vreo 2 saptamani, era fix aceeasi situatie si ca s-a putut ridica coletul fara vreo problema? Zic ca poate gradul de eficienta difera de la un factor postal la altul sau ca angajatii fac dupa cum si ce le inspira fata ta. Ma rog, vorbeam calm si incercam sa aflu cum sa fac ca sa nu plec cu mana-n cur, cand colo, hop si curca din papusoi:
Auziti, nu mai insistati atat si nu mai manipulati angajata in asa fel incat sa faca cum doriti dumneavoastra. Nu aveti aceeasi adresa de pe buletin, nu se poate si punct.
Eu: Vi se pare cumva ca vorbeam cu dumneavoastra?
Curca: Eu sunt dirigintele postal.

Aha, tu erai, ce bucurie sa te intalnesc si ce rau imi pare ca dincolo de chilotii care iti ieseau din blugi nu am reusit sa vad ditamai doamna diriginta. Si oricum, degeaba aveai tu parul ala blond si slinos prins, ca tot am reusit sa vad cum dedesubtul lui, se zbateau vreo 2 neuroni sa nu moara. Fie-ti mila de ei si lasa-i, nu-i mai chinui! Si ce fel am tremurat de rusine ca te-am facut de tot rasu' in fara subordonatelor tale. Asa-i ca nu prea ti-a placut de mine? Si ce simpatica ai fost sa imi ceri actul de proprietate care sa dovedeasca adresa de pe aviz. Nu era mai bine sa-ti fac o donatie? Sau sa fug repede sa-ti aduc un buchet mare de flori si o traista de cafea? Parca ti-ar fi placut asa, nu?! Ca doar na!, meriti.

Meriti, da, sa te inghita nu gaura neagra, ci aia maro!

_________
Creizi beaci:)

E-un curcubeu deasupra sufletului meu (2)

Ma numesc Delia. Am 28 de ani. Si ma bantuie ganduri de moarte.

Aseara am visat ca eram mireasa. Aveam o rochie neagra si tin minte ca toti apropiatii mei ma certau ca am ales asa. Eram disperata si plangeam de nervi ca nu imi gasesc sutienul negru. Acel sutien negru. Cand am ajuns intr-un final la biserica, in fata altarului, cu un buchet de flori albe si mari ma astepta singurul barbat pe care l-am iubit vreodata, emotionat, cu ochi umezi. Pe sacoul un pic verde, un pic gri, un pic negru, ii atarnau la intamplare, ca niste scame de care nu poti sa scapi, amintirile iubirii noastre. Se zbateau ca niste fluturi pregatiti sa moara. Mainile ii tremurau si de pe degete, in jos, se scurgeau remuscarile impletite cu regrete. Nu imi vedeam mirele, asa ca m-am dus la el sa-l imbratisez. Atat de viu parea momentul si atat de puternic am simtit bataile inimilor noastre, ca m-am trezit ...

E un vis de aducere-aminte. N-am nevoie de interpretari freudiene ca sa imi dau seama de asta.

Am calatorit in lung si-n lat, de mana cu cel care mi-a pus iubirea pe tava si m-a lasat sa ma infrupt din ea, lacom si curat. Cand am ajuns prima oara in Paris, era noapte si stiu ca aveam lacrimi in ochi si ma ineca o bucurie fara margini. Am ajuns si in Moscova intr-o primavara ... calendaristic vorbind, ca frigul te strangea de gat din toate directiile. Oricum nu-mi pasa. De mana ma tinea acelasi om. Am vazut Praga, Venetia, in Lisabona avea el niste prieteni care ne-au cazat la ei si ne-au tratat regeste. Tot acolo, pe malul oceanului, pe un petic de plaja retrasa, intre sarutari si mangaieri m-a intrebat, privindu-ma nu in ochi, ci in strafundul sufletului, daca vreau sa-i fiu sotie. Si sa-l fi vazut cum se chinuia sa imi opreasca lacrimile, cum le prindea de pe obraz intre buze si le sorbea... Stiu sigur ca lacrimile alea nu erau sarate. Nu aveau cum sa fie. In Londra am stat doar o zi. Si nu a plouat deloc in ziua aia. Cele mai mari si mai frumoase parcuri de distractii le-am vazut si am ras, zi de zi, ca niste copii scapati de sub supravegherea parintilor. Am facut baie si dragoste in cele mai luxoase piscine din cele mai scumpe hoteluri.

Nici cu toata imaginatia de care eram in stare, nu puteam sa-mi desenez asa o viata frumoasa si ma intrebam daca poate sa ma iubeasca tocmai pe mine Dumnezeu asa de mult incat sa imi ofere atatea si atatea bucurii ...

5 ani de zile au trecut ca unul. Reluasem de mult legatura cu parintii mei. Greu a fost cand am dat primul telefon, la o luna dupa ce plecasem de acasa. Tremuram de emotii cu receptorul in mana si ma rusinam de egoismul meu si mi-era teama de atatea si atatea lucruri care puteau sa se intample in lipsa mea... Of, parintii mei, avandu-ma numai pe mine, si-au proiectat toata iubirea asupra mea, toate planurile pe care le-au avut pentru ei si nu le-au mai putut duce la indeplinire, mi le-au plasat, ca o obligatie morala, mie. Cand am plecat ca un copil stricat (asa obisnuia sa-mi zica tata cand depaseam ora de venit in casa; nu, nu cu rautate, ca o dojana, stiam asta...) au lasat deoparte rusinea cu care ii acoperisem si asteptau cu randul langa telefon, ca sa sun. Stiau ca o sa sun. In seara aia, cand i-am sunat pentru prima oara, m-au coplesit cu intrebari (Ce faci, mama? Ai ce manca? Ai unde dormi? Macar esti fericita, mama?), unele de-a dreptul caraghioase, dar ii iubeam si ma topeam toata de grija lor. M-au iertat dragii de ei, si se bucurau ca doi copii cand le povesteam ca sunt fericita, iubita si respectata. De fapt, doar asta conta pentru ei, nu daca eu am mancat la cina homar si caviar sau daca am inotat in ocean... Astea erau doar detalii pentru ei.

________________
Baby, blind love is true.

Nici nisipul nu uita marea

Ma dor ochii-n cap

de-atatea nopti cat
m-am chinuit
sa te descifrez.

Nu ma pricep
sa inteleg
intre a cata si a cata bataie de inima
te gandesti la mine,

intre a cata si a cata clipire
ti se face dor ...

Stomacul mi se strange
ca un arc
si zboara din mine
molii cu ochi verzi.

Pe tine nu te pot uita,
cum nici nisipul nu uita marea ...

Una din vis

Ea e masina visurilor mele cele mai salbatice.

Pentru ea as fi in stare si sa ma apuc de facut scoala de soferi. Si mai ales, sa iau permisul:)

Primesc, fara rezerve, donatii in vederea achizitionarii ei:D

__________

O cheama Una.

E-un curcubeu deasupra sufletului meu

Am deja 18 ani. Sunt femeie de-adevaratelea! Ma imbrac catifelat si ma unduiesc pe strazi mai ceva ca sarpele in jungla amazoniana. Ajunsa la poarta maturitatii, iau o decizie: ma las de scoala! Ca ma gandesc eu asa, ce rost are sa-mi aplatizez curu' pe bancile facultatii sau sa stau ca o pedepsita sa invat in sesiune, cand lumea asta (formata din el) e asa de mare si isi intinde asa provocator bratele spre mine? Nu, clar ma las de asta, nu-i de mine! Cu riscul de a-mi dezamagi parintii, eu mi-am stabilit altfel prioritatile! Da, stiu ca va spuneam ca vreau sa rup lumea-n doua cu visele mele si voi imi spuneati ca nimic nu ma poate opri, ca imi zbarnaie mintea ca titirezu'.

Da, ma uit chiar acum la plansa aia de 65/65 cm in care am trecut cu lux de amanunte traseul vietii mele: cum urma sa citesc pana la 16 ani tot Eminescu', Stanescu', Drumesu', pe Minulescu si pe Dumas, pe Eliade si pe Caragiale, pe Preda si pe Dostoievski (da, lista mare)... cum notasem in ea data exacta a dezvirginarii mele si cum stabilisem sa nu raman cu el (aveam eu o fixatie), cum stiam ca o sa intru la Drept cu media exacta de 9.97 si cum inca din anul I aveam sa zgudui din temelii doctrine si teorii si cum voi demonstra eu, asa de boboaca, cat de importante sunt cutumele si cum aveam sa termin facultatatea la 22 de ani si 11 luni si cum ma inscriam la INM si intram din prima, a treia pe lista... la 27 de ani urma sa ma marit cu No. 5, care nici in vise nu privea spre alta femeie, cu care sa am fix doi copii gemeni, dar dizigoti si de sexe diferite si un caine, pe nume Ozzy... Nu e sa fie asa...

In timp ce-mi arunc in geanta mare cat un sifonier hainele primite mai mult in dar, mai numar odata banii luati dintre copertile lui Umberto Eco, sau se cheama ca-s furati?! Neahh, furt e cand iei de la un strain, nu de la parinti... si, oricum, cum fac primii bani, cum le trimit inzecit.
Am inima stransa ca-ntr-un pumn de otel. Ma despart de o imagine care nu era a mea. Stiti ca si asa doare?! Si aseara nu am dormit deloc, abia dimineata mi s-au lipit genele, dar m-am trezit dintr-un cosmar ciudat cu sute si mii de ciori cu degete in loc de gheare care ma fugareau pe un camp cu flori galbene si incercau sa-mi smulga de la gat lantisorul de la ai mei primit in clasa a Xa... Ce porcarie de vis!

Acum 2 zile jumate am intalnit un tip, asa a inceput totul. Eram in statie la maxi-taxi, o asteptam pe curca aia sa vina sa-mi dea nu-stiu-ce. E drept ca avusesem chef sa ma aranjez mai mult decat de obicei, dar in secunda in care a aparut in campul meu vizual, mi-a stat inima. Fetelorrrrrr, o nebunie de barbat, bronzat nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu un tricou polo bleumarin si niste ochi neeegri ca taciunii, parca desprins atunci dintr-o reclama, una straina si buuuna. Sigur aveam un zambet de tampita, ma stiu doar. Cred ca nu mai respiram cand s-a oprit in dreptul meu si mi-a spus, citez: ti-ar sta bine imbracata in alb, la bratul meu! As fi vrut sa ii intorc fundu' si sa ma indepartez sau macar sa ii dau o palma sau sa ii zic ca nu ma agata el asa pe mine, cu vorbele astea, ca nu sunt nascuta chiar ieri. N-am putut! Eram topita! Daca mi-ar fi putut face cineva o poza atunci, ar fi vazut ca inima mea zambea.

L-am insotit la un suc, ba nu, ceai. L-am insotit si in camera lui de hotel de pe malul Dunarii. Imi amintesc ca nu puteam sa imi strang buzele si ca ele, independent de vointa mea, ramaneau latite pa fata intr-un zambet pofticios. Prima noapte de dragoste a fost de fapt prima dimineata de dragoste, pentru ca atata am mai stat de vorba atunci incat as fi putut sa jur ca tot restul vietii ni-l vom putea petrece doar iubindu-ne, ca de stiut stiam totul unul despre celalalt. Imi amintesc ca mainile imi tremurau cand il atingeam, ca aveam pielea fierbinte si pe sub ea, clocoteam de intensitatea emotiilor. A fost perfect. Nimic din ce imi imaginasem pentru momentul asta nu a lipsit. Imi mirosea gura a sampanie si a ciocolata, a nou si a dragoste...

Nu m-am intors in noaptea aia acasa. Nici in urmatoarea. Nu am sunat pe nimeni. Nu am vorbit si nu am vazut pe nimeni, in afara lui, timp de 2 zile. 2 zile in care am plutit deasupra tuturor, deasupra oricaror senzatii comune, tinand de mana, prin somn, un strain frumos.

In a treia zi, desprinsa din bratele lui, m-a cuprins teama. Teama de a ma reintoarce acasa. Ce era sa le spun alor mei?! Si sigur au innebunit de griji si au sunat-o inclusiv pe capra aia de Simona pe care nu o suport si care sigur a insirat la tot cartierul cum ca Delia, aia de la 2, a fugit de-acasa. Mi-era sila sa stau sa gasesc niste explicatii. Pana mea, cum ar fi fost sa intru in casa, fix la ora pranzului, undeva intre ciorba si ghiveciul de post, si sa le zic, clipind din gene stiti, eu am cunoscut un barbat, m-am futut si mi-a placut, ma duc cu el si pe lumea cealalta daca imi cere, pofta buna-n continuare, la revedere, v-am pupat! Nu mergea. Ceva imi spunea mie ca n-or sa fie deloc incantati. Deloc.

Asa ca profitand de faptul ca era luni si ca amandoi erau la munci pana dupa-amiaza am intrat frumos in casa ca sa imi iau niste haine, bani (pe care nu credeam ca-i gasesc asa, din prima) ca na!, cine stie ce se poate intampla, sa am eu banii mei, ca-i mai sigur. Pe masuta de pe hol, langa telefon, agende peste agende, ale mele, rasfoite si indoite la vreo pagina cu vreun numar al vreunui prieten sau cunoscut. Imi inchipui disperarea lor si intrebarile lor si tot chinul ...
Nu ma mai gandesc. In juma de ora tre' sa fiu inapoi la hotel.

~~~

______
Clepsidra-i muta.

Mi-a murit vara!

Eu stiam ca viata ei e scurta, ca oricat as plange si m-as agata de picioarele ei, tot o sa se duca... I-am promis numai minciuni, poate de asta a si plecat suparata. Eh, cum ce minciuni?! Minciunile mele...
Nu e frumos sa vorbesc asa, dar e o nesimtita, o egoista si o paracioasa!
Nici nu am simtit-o, parca a venit tiptil si a plecat tarandu-se, uitandu-se siret inapoi, ca sa vada daca ma doare plecarea ei. De geloasa ce e, m-a parat si toamnei ca mi-era cam dor de ea, numa' de-a dracu' a facut-o, ca sa ma trezesc eu cu stropi de ploaie in buzunar si cu vant in par si cu praf pe umeri.

_________________

Si sa-mi aduca aminte ca toamna s-a nascut un om care a murit vara.
Si eu, ca o proasta cu mintea-scurta, am si uitat de ce melodia si filmul imi amintesc de el:|

Galusca animalului imputit

Incep povestea cerandu-mi scuze de la adevaratele animale.
Ca le jignesc;)

E povestea a doi oameni trecuti bine de prima tinerete.
Doi oameni pe care se parea ca i-a unit aceeasi experienta de viata si care si-au ingropat in ani diferiti, ea sotul, el sotia. Dupa ani de doliu si de suferinta in forma ei crunta s-au intalnit si s-au gandit ca e oportun sa-si uneasca singuratatile, ca jumatatile lor moarte le vor ierta pentru tradare, daca se poate numi tradare intamplarea dintre ei...

S-au casatorit. Totul mergea bine intre ei. El avea un baiat si o fata.
Ea o fata si un baiat. Fiecare genul care fac orice pentru copiii lor.
Intr-o dimineata, asteptand-o sa vina de la munca, el ii zice: Ar fi mai bine sa vinzi apartamentul ala al tau si sa imi dai mie jumate, si tu sa-ti opresti jumate. Moment in care ea si-a luat poseta de pe scaun si a plecat.

Mesaj pentru el: Eu zic sa sugi pula, dupa care sa-ti dai foc, ce zici?! Asa-i ca te incanta perspectiva asta? Eu mai zic ca tu esti un animal imputit cu creierii cocliti de comunism, de bautura si de gelozie, pentru care copiii tai sunt sfinti, iar ai ei, draci. Si mai zic ca, din fericire, tu nu ai nici o legatura cu apartamentul ala si ca nu poti sa fii decat o javra de om mizerabil si sa crezi, chiar si pentru o clipa, ca o mama, ar vinde un apartament, lasandu-si copilul pe strazi, ca sa te fericeasca pe tine. Si ca tu nu te-ai nascut om.

_______
Cu drag;)